Uber France

Uber poate fi sanctionat penal de catre statele membre

3 minute • Ana-Maria Udriste • 14 aprilie 2018


Statele membre pot interzice și sancționa penal exercitarea ilegală a activității de  transport în cadrul serviciului UberPop, fără să notifice în prealabil Comisiei proiectul de lege care incriminează o astfel de exercitare.

Societatea franceză Uber France furnizează, prin intermediul unei aplicații pentru smartphone, un serviciu denumit Uber Pop, prin care pune în legătură conducători auto neprofesioniști care utilizează propriul vehicul cu persoane care doresc să efectueze deplasări urbane. În cadrul serviciului furnizat prin această aplicație, societatea menționată stabilește tarifele, încasează prețul fiecărei curse de la client (înainte de a achita o parte din acesta conducătorului auto neprofesionist
al vehiculului) și întocmește facturile.
Uber France este urmărită penal pentru că a organizat, prin serviciul UberPop, un sistem de punere în legătură a clienților cu conducători auto neprofesioniști care transportă persoane cu titlu oneros cu vehicule de mai puțin de zece locuri. Uber France susține că legislația franceză pe baza căreia este urmărită penal constituie o reglementare tehnică ce privește un serviciul al societății informaționale în sensul directivei privind standardele și reglementările tehnice. Această directivă impune statelor membre să notifice Comisiei orice proiect de lege sau de reglementare care
instituie reglementări tehnice referitoare la produse și servicii ale societății informaționale, sub sancțiunea inopozabilității ulterioare a acestei legi sau reglementări față de particulari. Or, în cazul de față, autoritățile franceze nu notificaseră Comisiei legislația penală în discuție înainte de promulgarea sa. Uber France deduce din aceasta că nu poate fi urmărită penal pentru acuzațiile citate anterior.
Sesizată cu cauza, Tribunalul de Mare Instanță Lille (Franța) solicită Curții de Justiție să stabilească dacă autoritățile franceze erau obligate sau nu erau obligate să notifice în prealabil proiectul de lege Comisiei.
Prin hotărârea pronunțată astăzi, Curtea apreciază că statele membre pot interzice și sancționa exercitarea ilegală a unei activități de transport precum UberPop fără să fie obligate să notifice în prealabil Comisiei proiectul de lege care incriminează o astfel de exercitare.
Curtea amintește mai întâi că a statuat, la data de 20 decembrie 2017, în cauza Uber Spania, că serviciul UberPop propus în Spania ținea de domeniul transportului și nu constituia un serviciu al societății informaționale în sensul directivei. Potrivit Curții, serviciul UberPop propus în Franța este substanțial identic cu cel furnizat în Spania, revenindu-i Tribunalului de Mare Instanță Lille sarcina de a verifica acest aspect.
Întrucât serviciul UberPop nu intră în domeniul de aplicare al directivei, Curtea concluzionează că obligația de notificare prealabilă către Comisie, prevăzută de această directivă, nu are vocație să se aplice. Prin urmare, autoritățile franceze nu erau obligate să notifice în prealabil proiectul de lege penală în discuție Comisiei.
Hotărârea poate fi citită integral AICI.
Am scris mai multe despre fenomenul Uber:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *