⬅ ÎNAPOI

Zădărnicirea combaterii bolilor sau cum strănutul și scuipatul devin fenomen criminal

zădărnicirea combaterii bolilorPexels

Zădărnicirea combaterii bolilor este o infracțiune regăsită de mult în codurile penale române, însă până în contextul apariției pandemiei COVID-19 nu prea și-a găsit aplicabilitatea. Dar cum majoritatea comunicatelor MAI prezintă situația dosarelor penale întocmite cu ocazia acestei infracțiuni, am zis să o luăm la strănutat dezinfectat puricat și să vedem ce este cu ea.

Strănutul și scuipatul ca fenomen criminal 

Să presupunem că ai venit din Italia săptămâna trecută. Sau că ai infectat o întreagă clădire de birouri fără ca măcar să-ți dai seama. Atunci trebuie să știi 3 lucruri:

  • Da, poți fi amendat sau chiar să faci închisoare dacă nu ai respectat perioada de carantină sau nu te-ai dus la spital atunci când trebuia, indiferent dacă ai mai îmbolnăvit pe cineva sau nu.
  • Da, poți face închisoare dacă n-ai purtat masca și ai suflat în ceafă cuiva, iar persoana respectivă s-a îmbolnăvit.
  • Da, e MULT mai rău dacă ai știut că ai fost infectat cu COVID-19 sau dacă fapta ta a avut că urmare rănirea ori moartea uneia sau mai multor persoane. 

Cam atât trebuie să știi dacă te afli într-una din situațiile menționate mai sus, iar noi îți recomandăm să ceri opinia unui avocat ca să nu intri în probleme mai mari . Din păcate, acest articol nu este un ghid practic pentru cei care au încălcat regulile de combatere și prevenire a răspândirii virusului COVID-19.

Așa cum bine știm, articolul 352 din Codul penal, intitulat “Zădărnicirea combaterii bolilor”, a fost modificat prin OUG 28/2020 din 20 martie 2020. Evident că o schimbare era necesară și chiar previzibilă în contextul actual, dar rămâne întrebarea: de ce? De ce avem nevoie de 9 alineate în loc de 2? De ce s-au deschis sute de dosare penale pentru această infracțiune și s-au clasat mai bine de jumătate? Cine are cel mai mult de suferit de pe urma noii reglementări?

Acestea sunt aspectele pe care voi încerca să le lămuresc în cadrul articolului. Din punctul meu de vedere, legiuitorul a modificat legea astfel încât sfera faptelor pe care cetățenii le pot săvârși, în mod singular, să fie mai largă și mai drastic sancționată. Altfel spus, noua reglementare urmărește mai degrabă responsabilizarea cetățenilor în mod individual decât sancționarea persoanelor sau societăților comerciale care își desfășoară activitatea în spațiile publice (nota redacției: deși nu se mai folosește sintagma societăți comerciale, am utilizat-o aici pentru a nu se confunda cu societăți ca ansamblu de persoane). 

Opinia de mai sus este justificată de realitatea că oricât de curat, de aerisit și de “dezinfectat” ar fi un anumit loc, dacă în încăpere se află o persoană infectată care nu respectă măsurile de protecție, întreagă curățenie e în zadar. 

Îmi aduc aminte că, în mai, după sfârșirea stării de urgență, în autocarul spre București în care mă urcasem, o doamnă se isteriza pe motivul că unii pasageri nu poartă masca trasă peste nas și că nu ar fi suficient spațiu între cei care călătoreau. Șoferul autocarului a răspuns cinic: să stea liniștită că oricum ne îmbolnăvim toți dacă s-a urcat o persoană infectată în mașină. 

Adevărul e că degeaba faci curat în casă dacă nu te ștergi pe picioare înainte să intri. De asta, tocmai ca persoanele să fie cât mai responsabile și să nu se urce în autocar dacă sunt bolnave, legiuitorul s-a gândit să spună mult mai clar ce fapte sunt sancționate și în ce condiții. Riscul infectării din cauza unui loc insuficient sanitarizat este mare, dar riscul de a lua boala de la o persoană infectată și care nu respectă (printre altele) distanțarea socială și purtarea măștii devine aproape o certitudine. 

În cele ce urmează, voi încerca să arăt cum noua reglementare a pus accentul mai curând pe “ștergerea picioarelor” (adică purtarea efectivă a oamenilor) decât pe “curățenia casei” (adică  crearea unui mediu în care virusul să se răspândească mai greu, aspect care nu a fost, în orice caz, uitat), astfel încât sanitarizarea locurilor publice să nu fie nulificată de iresponsabilitatea individuală.  

Zădărnicirile vechi și noi

Vă invit să aruncați un ochi asupra articolului care reglementează această infracțiune, așa cum există el în formă actualizată. Eu mă voi concentra mai întâi pe primele 3 alineate care descriu formele principale în care infracțiunea poate fi săvârșită, după care voi trata “în bloc” variantele agravate și atenuate prevăzute la alin. (4)-(8) 

Zădărnicirea combaterii bolilor în SarS CoV-2

Art. 352. –

(1) Nerespectarea măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă fapta a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

(3) Transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care știe că suferă de această boală se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(4) Dacă fapta prevăzută în alin. (2) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

(5) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și (2) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(6) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (3) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(7) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (4) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(8) Tentativă la infracțiunea prevăzută la alin. (3) se pedepsește.

(9) Prin carantină se înțelege restricția activităților și separarea de alte persoane, în spații special amenajate, a persoanelor bolnave sau care sunt suspecte de a fi bolnave, într-o manieră care să prevină posibilă răspândire a infecției sau contaminării.”

Și pentru că singurul lucru care m-a inspirat să scriu acest articol și care-i dă sens a fost comparația cu reglementarea anterioară, înainte de SARS-Cov-2, infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor arăta cam așa: 

Zădărnicirea combaterii bolilor pre SarS CoV-2

Art. 352. – 

 (1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut că urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amendă.

După cum vedeți, alineatul (2) al reglementării actuale este preluat cuvânt cu cuvânt din reglementarea anterioară OUG-ului, care doar a mărit limitele pedepsei, așa că voi începe chiar cu acesta întrucât, practic, de la el s-a plecat. 

Motivul pentru care acest text de lege a fost suficient în ultimii 50 de ani e faptul că, fiind cel mai general, cuprindea și cele mai multe ipoteze posibile, incluzând practic orice faptă comisă de o persoană fizică sau juridică prin care nu erau respectate regulile de prevenire sau combatere a bolilor infectocontagioase. Singură condiție era ca respectiva faptă să fi avut ca urmare răspândirea bolii în cauză. 

Tocmai această condiție conferă gravitate sporită faptei și justifică tragerea la răspunderea penală. Așa cum am arătat într-un alt articol al redacției, există numeroase fapte care în contextul actual pot atrage răspunderea contravențională (amenda).

Poate că Gelu de la patiserie merită cel mult o amendă pentru faptul că i-a fost lene să-și dezinfecteze bucătăria, să-și pună masca și mănușile când scotea gogoșile din cuptor (în fond, n-a făcut rău nimănui, nu?), dar categoric merită o amendă mai mare sau chiar pedeapsa cu închisoarea în cazul în care clienții lui s-au îmbolnăvit după ce au mâncat gogoși cu aromă de covid. Dacă Gelu, după ce iese de la muncă, organizează la el acasă un spectacol caritabil de dans contemporan cu soția sa și lumea chiar cumpără bilete, e aceeași poveste – pedeapsa depinde de faptul dacă mai ia cineva boala sau nu. 

Iată și motivul pentru care atât de multe dosare penale au fost clasate: pentru că, deși faptele (care pot lua forme foarte diverse, așa cum am arătat) au existat cu adevărat, multe dintre ele nu au condus la răspândirea bolii, nefiind îndeplinite toate condițiile necesare pentru tragerea la răspundere penală în baza acestui alineat. Respectivii s-au ales, de cele mai multe ori, cu o amendă contravențională, iar dosarele au trebuit să fie clasate.  

Ne amintim de comparația pe care am făcut-o la începutul articolului; din punctul meu de vedere, acest alineat cuprinde atât ipoteze de “curățenie a casei” (exemplul cu dezinfectarea bucătăriei, obligație pe care Gelu o are ca profesionist), cât și ipoteze de “ștergere a picioarelor” (exemplul cu dansul modern, obligație pe care Gelu o are ca persoană fizică). Și atunci, de ce mai este nevoie de alineatele (1) și (3)?

Respectarea măsurilor de protecție ca manifestare a responsabilității individuale

Deși teoretic e mai eficient să ai o normă care să facă pur și simplu trimitere la un set de reguli, această abordare ridică anumite probleme în practică, pentru că unele fapte sunt mai periculoase decât altele și nu pot fi sancționate în aceleași limite (altfel, ar însemna să avem o singură pedeapsă cu amenda sau închisoarea de la 6 luni la 7 ani, punându-l pe judecător – care nu are studii specializate în domeniu – să decidă care fapte sunt foarte periculoase și care nu).

Pe de altă parte, periculozitatea faptelor din infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor trebuie analizată de la caz la caz, în funcție de modul în care se transmite boala și măsurile care au fost luate pentru combaterea acesteia, și din acest motiv alineatele (1) și (3) au fost introduse abia acum, în martie 2020, pentru că legiuitorul nu putea să prevadă în 2009 modul de transmitere al COVID-19 din 2020. 

Iar legiuitorul din 2020 a constatat următorul lucru: că purtarea oamenilor (“ștersul pe picioare” în alegoria noastră) prezintă un factor de risc mult mai ridicat decât igiena mediului înconjurător, ba chiar unul asupra căruia putem avea mai mult control.

Să luăm ca exemplu metroul din București; el nu poate să fie curățat așa cum trebuie decât seara, când nu mai circulă, pentru că în restul zilei va fi tot timpul plin de oameni, prin urmare e normal ca accentul să cadă pe obligația pasagerilor de a se spală pe mâini cât mai des, fiind mult mai ușor să dezinfectezi mâinile decât trenul de metrou. Dar chiar și dacă, prin absurd, ar fi instalat un sistem de irigații pe tavanul vagoanelor din care să țâșnească dezinfectant la fiecare stație, întreagă procedura ar deveni inutilă în momentul în care s-ar urca în metrou o persoană infectată, care nu poartă masca, și ar începe să tușească. 

Există 2 categorii de oameni care prezintă un pericol extrem de mare pentru sănătatea publică și pe care legea penală îi sancționează: cei care nu respectă măsurile care s-au luat în mod specific față de ei (de carantinare și de spitalizare) și cei care transmit cu bună știință boala mai departe. În definitiv, ambele se referă la persoane fizice, pentru că nu poți spitaliza o societate comercială și nici nu trebuie să-ți faci griji că o persoană juridică se poate îmbolnăvi și transmite boală mai departe. 

După faptă și răsplată

Prima categorie este tratată în alineatul (1) iar fapta este una atât de periculoasă, încât dacă o comiți nici nu mai e nevoie să se producă îmbolnăvirea altor persoane ca să mergi la închisoare. Este vorba despre persoanele față de care s-a luat măsura carantinării sau spitalizării și care nu respectă aceste măsuri (a NU se confunda cu nerespectarea măsurii de carantinare a unei zone geografice, care atrage răspunderea contravențională). Alineatul (9) descrie în ce constă măsura carantinării; aceasta se aplică acelor persoane care s-au întors din “zonele cu transmitere comunitară extinsă a noului coronavirus”, chiar dacă nu prezintă simptome. 

Mai pe românește, dacă te-ai întors din SUA unde sunt confirmate mai bine de 50.000 de cazuri pe zi, există șanse destul de mari ca tu să fi contactat virusul, doar că acesta nu s-a manifestat încă. E lesne de înțeles de ce o persoană asimptomatică e cu atât mai periculoasă cu cât nimeni nu va lua nicio măsură de precauție față de aceasta, neștiind unde a fost și de unde s-a întors, individul părând sănătos – însă doar pentru că nu prezinți simptomele, nu înseamnă că nu poți transmite boala mai departe. Riscul e atât de mare încât statul nu-și permite să aștepte ca îmbolnăvirile să se producă și să sancționeze persoana responsabilă ulterior, cum se întâmplă în cazul alineatului (2). Din acest motiv există această “separație” detaliată la alineatul (9) pe o perioadă de 14 zile, după care, dacă virusul nu s-a manifestat încă, înseamnă că eșți “curat”.

E de prisos să mai explic de ce e periculos să nu respecți măsura spitalizării – asta înseamnă că ai fost deja confirmat pozitiv cu coronavirus și în loc să te tratezi, oferi “darul” acesta și altor persoane. Doar pentru că cei care au intrat în contact cu o persoană bolnavă, care trebuia să fie în spital, au scăpat ca prin urechile acului și nu au luat boala, nu înseamnă că persoana care nu respectă aceste măsuri trebuie să rămână nepedepsită. 

Revenind la exemplul cu metroul, putem să ne imaginăm o situație deosebită, în care boala capătă o formă, o imagine; să spunem că un individ, după ce a fost diagnosticat cu coronavirus, ar fugi din spital cu tot cu tuburile după el și ar intra în același vagon în care ne aflăm în drumul spre serviciu. Personal, chiar și dacă aș fi testat negativ pentru coronavirus o săptămână mai târziu, nu m-aș simți în siguranță știind că o astfel de persoană a fost sancționată doar cu o amendă contravențională, de parcă ar fi parcat neregulamentar.

Uneori, trebuie să ne folosim puțin imaginația ca să înțelegem de ce în anumite situații fapta în sine este una periculoasă, și nu doar urmarea. 

Având în vedere argumentele aduse mai sus, consider că prin acest alineat legiuitorul a lărgit sfera faptelor sancționate penal ca să fie incluse și acele fapte extrem de periculoase care nu au ca urmare răspândirea bolii, acolo unde, în reglementarea inițială, răspândirea bolii era o condiție esențială pentru existența infracțiunii. 

Un infractor în toată regula

Alineatul (1) și (2) se referă la situații în care rezultatul răspândirii bolii nu s-a produs deloc sau, dacă s-a produs, nu a fost, în orice caz, urmărit. Din păcate, legea penală nu-i iartă nici pe ei, dar poate că măcar noi, cei care urmărim “spectacolul” de la distanță sau doar auzim despre ce s-a întâmplat, am putea fi mai înțelegători. 

Există însă și o a treia categorie de făptuitori care se încadrează pe această infracțiune și care corespunde mai mult portretului “standard” al infractorului; persoanele care săvârșesc fapta în condițiile alineatului (3) o fac cu bună știință, cu forma de vinovăție a intenției directe sau indirecte, ca să utilizăm o exprimare științifică și academică. 

Deși au existat și astfel de cazuri, e greu să ne imaginăm că purtătorii de coronavirus se vor angaja în schimburi de expectorații ca pistolarii din vremea vestului sălbatic sau că vor începe să jefuiască bănci amenințând cu infectarea cu COVID-19 (acestea fiind două exemple destul de plastice prin care fapta ar putea fi săvârșită cu intenție directă, care se caracterizează prin aceea că făptuitorul acceptă rezultatul faptei și îl și urmărește). 

Mai probabil să se încadreze pe alineatul (3) vor fi cei care, conștienți fiind că au fost infectați, nu vor ține cont de cât de ușor se transmite boala și nu vor lua măsurile necesare ca să-i protejeze pe cei din jurul lor.

Spre exemplu, dacă prietenul nostru cu tuburile ar infecta pe cineva după ce a intrat în metrou, acesta ar răspunde penal atât pentru nerespectarea măsurilor de spitalizare, cât și pentru transmiterea bolii (fiind în același timp o persoană care nu respectă măsură spitalizării și este conștientă de faptul că suferă de Sars-COV-2). Presupunând că individul “evadat” din spital căuta să meargă acasă și nu să ne scuipe pe toți între ochi, înseamnă că el a săvârșit fapta cu forma de vinovăție a intenției indirecte, pentru că a acceptat posibilitatea producerii rezultatului (contaminarea noastră) chiar dacă nu l-a urmărit. 

În mod deloc surprinzător, pedeapsa prevăzută pentru această variantă a infracțiunii este cea mai mare. În termenii alegoriei folosite, persoană din această ipoteza vede foarte bine că e plină de noroi și totuși intră încălțată în casă fără să-i pese de mizeria făcută – sau, mai rar, vine la tine special ca să-ți aducă noroiul pe gresie și apoi pleacă. 

Pedepsele cele multe și grele pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Toate pedepsele din varianta actualizată a articolului au limite mai mari decât pedeapsa prevăzută în reglementarea inițială, iar acest aspect este perfect justificat de situația în care ne aflăm. În funcție de modul concret în care fapta este săvârșită sau de rezultatul pe care l-a avut, pedepsele prevăzute pentru faptele de la primele 3 alineate, analizate mai sus, pot fi atenuate sau agravate. 

Unul dintre elementele care atrage atenuarea pedepsei este săvârșirea faptei din culpă, așa cum reiese din alineatul (4). Pe scurt, să săvârșești o fapta din culpă înseamnă să o săvârșești din greșeală sau din neglijență; poți să săvârșești fapta din greșeală pentru că nu ai prevăzut un anumit rezultat (culpa simplă) sau din neglijență pentru că, deși l-ai prevăzut, aveai motive să crezi că rezultatul nu se va materializa (culpa cu prevedere). Observăm că numai fapta de la alineatul (2) poate fi săvârșită din culpă (de altfel, și acest aspect este preluat din reglementarea anterioară). 

Dacă ne întoarcem în Brutăria lui Gelu, există mai multe forme prin care infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor poate fi comisă; în exemplul de mai sus, în care Gelu nu respectă măsurile “de lene”, fapta este comisă cu intenție indirectă; dacă în schimb Gelu aude de “dezinfectare cu substanțe pe baza de alcool” și decide să-și dezinfecteze brutăria cu vodka, crezând că e suficient, iar virusul se răspândește oricum, înseamnă că a comis fapta cu forma de vinovăție a culpei simple; iar dacă utilizează substanța potrivită dar într-un mod superficial, considerând că oricum pune mâna doar pe mânerul cuțitului, deci n-are cum să ajungă și pe lamă, înseamnă că fapta a fost comisă prin culpă cu prevedere. 

Cât despre variantele agravante, prevăzute la alineatele (5)-(7), mărirea limitelor de pedeapsă este determinată de existența aceleiași condiții: vătămarea corporală sau moartea uneia ori a mai multor persoane. Problema se pune în felul următor: primele 3 alineate sancționează atitudini periculoase pentru sănătatea publică, dar atitudinea este sfidătoare față de autoritatea statului și obligațiile pe care acesta le impune, nu față de bunăstarea oamenilor. Începând cu alineatul (5), esențial pentru legiuitor nu a mai fost asigurarea respectării regulilor, ci chiar protecția individului de consecințele vătămătoare ale bolii, și din acest motiv limitele pedepselor sunt cu mult mai ridicate. Pe scurt: e rău să fii rebel, dar e mult mai rău când mor oameni din cauza ta. 

Și ca să închidem cercul pe care l-am început în introducerea articolului, rog cititorul să observe că cea mai grea pedeapsă din întreg articolul este prevăzută la alineatul (6), agravanta alineatului (3), adică pentru o faptă săvârșită de către un individ, în mod intenționat și care are consecințe foarte grave pentru că prin astfel de fapte virusul se propagă cel mai rapid și aduce României noi “recorduri” în fiecare zi. De la ipotezele pe care legiuitorul a decis să le sancționeze și până la pedepse, accentul este pus de fiecare dată pe contribuția individuală la combaterea pandemiei.

Tentativa de la alineatul (8) presupune ca fapta prevăzută la alineatul (3) să fi fost întreruptă sau să nu-și fi produs efectele, și pentru că e greu de imaginat cum ai putea întrerupe o persoană din a-și lăsa tusea pe unde apucă, se referă, în principiu, la ipotezele în care transmiterea nu mai are loc, deși ea era foarte probabilă și riscul fusese acceptat de făptuitor. Așadar, domnul cu firele, în situația pe care am descris-o la analiza alineatului (1), când boala nu era transmisă, ar răspunde pentru nerespectarea spitalizării și pentru tentativă la transmiterea bolii.

Observații pentru “șoricei” privind zădărnicirea combaterii bolilor

Recunosc că, inițial, articolul urma să aibă altă formă, cea consacrată de toate cursurile de Drept penal – partea specială, cu o trecere în revistă a elementelor constitutive ale infracțiunii. După aproape 2 săptămâni de luptă cu acestea, am hotărât să capitulez în fața profesorilor mei, care merită tot respectul pentru faptul că reușesc (în principiu) să capteze atenția studenților vorbind despre laturi obiective și subiective. Totuși, pentru “șoriceii” din biblioteca Facultății de Drept care sunt curioși despre părțile componente ale infracțiunii, am rezumat în câteva notițe niște idei preluate din “Explicațiile teoretice ale codului penal român” de Vintilă Dongoroz & co., care sper să facă puțină lumină: 

Obiectul juridic = relațiile sociale care privesc respectarea măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor, adică relațiile sociale care privesc un anumit sector al sănătății publice;

Obiectul material =infracțiunea nu are, în principiu, obiect material, dar se poate vorbi despre un obiect material atunci când măsură apasă asupra unui anumit obiect(dezinfectarea unui loc public, distrugerea anumitor obiecte, etc)

Subiecții = atât subiectul activ cât și subiectul pasiv sunt necircumstantiati, ceea ce înseamnă că orice persoană poate săvârși această infracțiune (chiar și dacă este sănătoasă) și orice persoană asupra căreia s-au răsfrânt urmările comiterii faptei

Situația premisa= prezența unor măsuri de prevenire sau de combatere a unor boli infectocontagioase, măsuri determinate de pericolul ivirii sau de ivirea unor astfel de boli

Conținutul constitutiv al infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor

A. Latura obiectivă

Elementul material:

  • pentru alineatul (1), elementul material constă într-o inacțiune prin care sunt încălcate măsurile de carantinare sau spitalizare (pentru că măsurile de carantinare sau spitalizare presupun o acțiune);
  • pentru alineatul (2), elementul material constă într-o acțiune sau inacțiune prin care sunt încălcate măsurile de prevenire sau combatere a bolii infectocontagioase (dacă măsura preventivă presupune o acțiune, fapta se realizează prin inacțiune, iar dacă măsura preventivă presupune o inacțiune, fapta se realizează prin acțiune);
  • pentru alineatul (3), elementul material constă într-o acțiune sau inacțiune prin care boala este transmisă;

Urmarea imediată:

  • pentru alineatul (1), urmarea imediată constă în apariția unei stări de pericol pentru un sector al sănătății publice
  • pentru alineatul (2), urmarea imediată constă în răspândirea bolii 
  • pentru alineatul (3), urmarea imediată constă în transmiterea bolii

Legătura de cauzalitate trebuie dovedită pentru faptele prevăzute la alineatele (2) și (3) și rezultă ex re pentru fapta prevăzută la alineatul (1).

B. Latura subiectivă

De cele mai multe ori, fapta va fi săvârșită cu intenție indirectă, pentru că măsurile de prevenție și combaterii a bolii sunt afișate pe toate canalele media, astfel încât e greu să susții că “n-ai știut” despre măsuri, ci mai curând că nu ți-a păsat; culpa este sancționată doar pentru situația în care boală s-a răspândit ca urmare a nerespectării măsurilor, conform alin. (2) 

Concluzie privind infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor

În încheiere, propun să ieșim din lumea metaforelor și comparațiilor excentrice și să ne uităm puțin în jurul nostru; ce vedeți? Dacă deschidem televizorul pe orice canal de știri, vom afla despre îmbulzeala turiștilor pe plajele stațiunilor românești și despre nemulțumirea trezită de închiderea teraselor la ora 23, exemplificată eventual prin intervievarea unui tânăr ilustru care, după lăsarea serii, preferă să poarte ochelari de soare în loc de mască.

Pe de altă parte, dacă accesăm Google Images și căutăm “germany after lockdown“, vom descoperi că toate pozele au ceva în comun: indiferent că sunt cu cărucioarele de la hypermarket sau că așteaptă la coadă sau că sunt pur și simplu pe stradă, toți poartă mască și păstrează distanța. Acolo nu se pune problema unei obligații de purtare a măștii după o anumită oră pentru că oamenii știu și singuri că trebuie să se ferească de aglomerații, să nu se întâlnească în grupuri mai mari de 5 și poartă masca de bunăvoie. Nici terasele nu se închid, clienții fiind oricum într-un număr mult mai mic pentru că înțeleg riscul la care se supun fără să fie nevoie să pună “statul” lacătele pe ușă.

În opinia mea, aceasta a fost și viziunea legiuitorului când a conceput noul text de lege pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor: să-l responsabilizeze pe individ în așa manieră, încât să nu fie nevoie de măsuri rigide și restrictive de pe urma cărora economia să aibă de suferit. O societate în care oamenii să respecte măsurile de prevenție ca o consecință naturală a respectului față de lege, și nu ca efect al unei imposibilități fizice de a cere un meniu.

La sfârșitul zilei, mesajul textului de lege este același ca cel din toate campaniile de informare: fii responsabil; poartă masca; ai grijă de viața ta și a celor din jurul tău. 

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *

    code