Categorii
RIL admis. Interpretarea dispozitiilor art. 56 din Legea 254/2003
RIL admis. Interpretarea dispozitiilor art. 56 din Legea 254/2003 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate.
Dezlegare. Creanta inscrisa intr-un contract de ipoteca poate fi executata, indiferent daca este sau nu titlu executoriu.
Caracterul executoriu al unei creante dintr-un contract de ipoteca este valabil chiar daca dreptul de creanta nu este constatat printr-un inscris ce reprezinta titlu executoriu.
Monitorul Oficial nr. 746, 747, 748 din 18 septembrie 2017
Monitorul Oficial nr. 476 din 18 septembrie 2017 Ministerul Transporturilor Ordin pentru aprobarea Normelor tehnice privind amplasarea lucrărilor
Acord între Uniunea Europeană și China privind protejarea indicațiilor geografice
În iunie, a fost publicată lista oficială a indicațiilor geografice din Uniunea Europeană (UE) și din China, care
5 motive pentru care vreau să mă fac avocat
Am intrat la facultate cu gândul de a mă face avocat și nu m-am răzgândit până în prezent.
Ce este asa-numita „pedeapsa cu suspendare”?
Probabil ati auzit cel mai probabil la televizor sau in mediul online despre diferite persoane care „au fost condamnate la x ani de inchisoare, cu suspendare”. In articolul ce urmeaza veti afla ce implica suspendarea executarii pedepsei si care sunt conditiile pentru ca aceasta masura de individualizare a pedepsei sa se aplice.
Dreptul la replica. Ce este si cum ne putem apara imaginea in mediul on-line
Dreptul la replica. Ce este și cum ne putem apăra imaginea în mediul on-line.
CJUE. Concluziile Avocatului General. Drepturile Contribuabililor În Colectarea TVA
În cadrul unei proceduri naționale de colectare a taxei pe valoarea adăugată, o persoană are acces, la cerere, la informațiile și documentele care constituie temeiul deciziei administrative care stabilește obligațiile sale privind TVA-ul.
GDPR și implicațiile sale în viața minorilor
GDPR și implicațiile sale în viața minorilor se vor resimți începând cu luna mai 2018, când regulamentul general privind protecția datelor va intra în vigoare în statele membre ale UE.
Abonează-te la Newsletter
Primești cele mai digerabile doze pe legale în fiecare săptămână, direct în Inbox