🍹 Nu o să-ți vină să crezi, dar am ajuns la ediția #90! Wow, nu mi-aș fi imaginat acum 90 de săptămâni că o să mă țin de acest proiect 🤣 Dar aparent este ”gura mea de aer liber săptămânală”.
Cu ocazia asta, am două anunțuri mari de făcut: (1) în vară spre final voi lansa programul de LawCelerator destinat studenților și profesioniștilor în drept – 6 săptămâni de ateliere unde vei lucra cot la cot cu mine 🙂 (2) suntem open la collabs și parteneriate faine în social media, pe newsletter și toate cele.
Trebuie doar să-mi scrii pe ana@avocatoo.ro și preiau personal de acolo. 😊 Până data viitoare, te las cu multe știri interesante peste care am dat. Și nu uita să dai un share 💕
⚖️ juridic
- OTP Leasing aparent a avut o breșă de securitate prin care a compromis toate datele clienților. Am scris un articol pe tema asta aici.
- Premierul canadian Justin Trudeau a introdus o lege care interzice vânzarea, importul și transferul de arme de mână. Uneori mă bucur că în Europa avem totuși reglementări mai stricte privind oamenii și armele și că nu poți să ai arme cu tine pe oriunde ai merge.
- Spania ia în considerare o cerință legală care ar forța liniile de asistență pentru clienți din materie de utilități să ofere un om viu la cererea unui apelant. Adică să nu mai vorbești cu un robot când suni la compania de telefonie, gaze, energie sau pe la bănci. Utilitățile esențiale, inclusiv telefonul și internetul, ar trebui să ofere servicii pentru clienți 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an și să răspundă la reclamațiile clienților în termen de 15 zile. Legislația propusă a fost introdusă ca parte a unui proiect de lege mai amplu privind serviciile pentru clienți.
- Actorul Johnny Depp a câștigat miercuri procesul pentru calomnie împotriva fostei sale soții Amber Heard, iar un juriu i-a acordat atât daune compensatorii, cât și daune punitive în valoare totală de 10,35 milioane de dolari. După ce a fost citit verdictul, judecătorul Penney Azcarate a redus daunele punitive datorate lui Depp de la 5 milioane de dolari la 350.000 de dolari, în conformitate cu legea statului Virginia. Juriul a decis inițial că ar trebui să primească daune compensatorii de 10 milioane de dolari și daune punitive de 5 milioane de dolari.
- Johnny Depp a câștigat împotriva lui Amber Heard. Important este că au trecut 5 ani de la mișcarea #MeToo și asta este o ripostă la acea mișcare. La fel ca și legile privind avorturile.
- 40 de ore. Cantitatea minimă de timp pe care Elon Musk spune că angajații de la SpaceX și Tesla trebuie să-l petreacă la birou pe săptămână. Fără remote work.
- Seattle va fi primul oraș din SUA care va stabili un salariu minim pentru șoferii de livrare bazați pe aplicații (așa-numiții Gig Workers). Noua lege „Pay Up Bill” este menită să stabilizeze veniturile lucrătorilor care au un program imprevizibil. Spre exemplu, livratorii de comenzi, șoferii de Uber, Bolt etc.
- Fix de pomană avem politici de prelucrare a datelor și privacy de șapte milioane de cuvinte pentru că nu le citești nimeni. Important nu e cât de multe pagini are, ci cât de ușor de înțeles este.
- Twitter a fost amendat cu 150 de milioane de dolari pentru că i-a forțat pe oameni să dea un număr de telefon pentru 2FA și apoi a folosit acel număr pentru a oferi publicitate, fără notificare sau consimțământ. Această practică a continuat până în 2019.
- Elon Musk vrea să dea afară 10% din angajați, pentru că … economie.
- Firmele din UK încep testarea pilot pe săptămâna de lucru de 4 zile.
- Mariah Carey este dată în judecată pe copyright pentru ”All I want for Christmas is you”.
- Există un fenomen cunoscut drept ”Justițiarul din Berceni”, care vrea să facă singur dreptate, doar că metodele lui nu o să-l ajute foarte mult în materie probatorie.
🕵️ interesante
- Mona Lisa a fost iarăși vandalizată de către o persoană care a aruncat cu tort în ea. Dar nu despre asta e neapărat idee, ci despre faptul că Mona Lisa a fost vandalizată (sau furată) de 5 ori până acum.
- UK a implementat o schemă prin care vrea să ofere vize de lucru absolvenților din top centre universitare ale lumii. Este oare o idee bună?
- Shanghai se deschide, după un lockdown care este în vigoare de două luni. Autoritățile orașului spun că serviciile transport cu autobuzul și metroul vor fi reluate miercuri, precum și legăturile feroviare cu alte orașe din China. Piețele, farmaciile și alte magazine se vor deschide treptat, dar vor fi limitate la 75% din capacitate. Noile cazuri confirmate au scăzut substanțial în Shanghai, de la peste 20.000 pe zi în aprilie la 29.
- În SUA încă există concursuri de silabisire (spelling). Mereu m-am întrebat noi de ce nu avem așa ceva.
- Apropo de SUA, poate se va mai renunța la armele pe care le pot cumpără oamenii de peste tot.
- Rusia controlează acum aproape 20% din Ucraina.
- COO Meta a Sheryl Sandberg a anunțat că pleacă din companie după aproape 14 ani.
- Șiiiiii … După anunțul că va părăsi Meta după 14 ani, un raport de la WSJ a descoperit că Sheryl Sandberg se afla sub investigație internă la companie pentru că a folosit resursele corporative pentru a-și planifica nunta.
- LeBron James a devenit primul jucător activ din NBA care are o valoare netă de peste 1 miliard de dolari. De-a lungul carierei sale, James a câștigat peste 385 de milioane de dolari în salarii și ~ 900 de milioane de dolari din colaborări și tranzacții de afaceri.
- Finally, nu mai aveam breaking news la breaking news. Cel puțin la CNN, care a scos noi reguli prin care nu se mai etichetează chiar orice știre așa cu breaking news.
- Cum faci bani pe Spotify din sunete de fundal, muzică care te calmează, te ajută să te concentrezi și toate cele? Fix ca acele canale de YouTube unde ai melodii pe care le asculți on repeat.
- Dacă bei cafea, ai șanse să trăiești mai mult?
- Academia Franceză, omologul Academiei Române, a interzis angajaților guvernamentali să folosească anumite expresii în limba engleză preluate din industria jocurilor video. Academia a interzis angajaților să folosească termenul „esports”, de exemplu, spunând că trebuie să folosească în schimb expresia „jeu video de competition” (=joc video de competiție). Acuzațiile sunt privite ca o modalitate de „păstrare a purității” limbii franceze.
- Cum găsești ”de ce”-ul pieței tale, ca să știi pe ce pliezi?
- Rublele sunt acum moneda oficială în regiunea Kherson din Ucraina.
🛒 e-commerce
- După ce a avut un debut fulminant în ultimii 2 ani, companiile de tip Buy Now Pay Later aparent vor fi supuse unui test al timpului. Asta pentru că oamenii nu mai plătesc ratele, dobânzile sunt tot mai mari etc. Știi exact ce zic. De urmărit.
- Dar culmea, Affirm a anunțat un nou parteneriat cu Stripe, ca urmare a parteneriatului Klarna cu Stripe din octombrie. Între cele două oferte, Stripe va putea oferi mai multor vânzători din SUA și Europa posibilitatea de BNPL.
- Apropo de Klarna, compania a lansat un card fizic pentru clienții săi din SUA. Consumatorii vor putea folosi cardul la toate magazinele care acceptă Visa. Aceștia își vor putea împărți achizițiile în patru rate, care trebuie plătite la fiecare două săptămâni.
- HitPay este o soluție de plată foarte interesantă pentru IMM-uri.
- MOCAPP L!nk se lansează în rundă privată de investiții. În curând și pentru public – ține un ochi pe ei.
❤️ În vara asta voi porni programul de mentorat ”LawCelerator”. Vor fi 30 de locuri. 30 de persoane cu care voi lucra timp de 6 săptămâni cot la cot ca să scape de anxietatea din examene și din facultate, să-și aleagă cariera care li se potrivește, să pregătească un CV și să se ”vândă către angajatori”. De la ce facem pe timpul facultății ca practică extra, la unde ne va duce viitorul și cum să facem alegeri potrivite ca să nu o luăm razna. Înscrierile sunt off the record momentan, până voi face anunțul oficial, dar ai șansa să prinzi locurile exact atunci când se vor lansa. Înscrie-te aici.
🤳 social media
- Dacă nu știi de unde să o apuci cu postările pe LinkedIn, uite aici niște idei.
- TikTok a confirmat că testează o nouă funcție „Clear Mode” pentru ca utilizatorii să vizioneze videoclipuri fără distragere pe ecran, cum ar fi subtitrări și butoane de comentarii. Adică după ce îmi spui că îmi împingi videoul dacă pui mai multe chestii pe el, acum mi le scoți? Come on.
- O să ai super multe plasări de produse în următoarea perioadă în show-uri, live-uri și toate cele. Și că-ți place și că nu. Sau mai multe reclame, depinde cum o iei.
- Netflix a început experimentele ca să mai taie din conturile care se tot împart, dar din păcate a mers și .. nu prea a mers.
- Muzicienii se plâng de presiunea caselor de discuri de a face o campanie de promovare TikTok de fiecare dată când vor să lanseze o melodie.
- Dacă a scăzut engagementul tău pe Instagram, uite cum ai putea să-l crești la loc.
- TikTok a lansat primul abonament de seriale de comedie și o să dea drumul la ”playlisturi” pentru mai mulți useri.
- E posibil ca Twitter să implementeze opțiunea să cauți după cuvinte cheie.
- Instagram scoate noi funcționalități pentru Reels.
- Google returnează acum în căutări rezultate despre content academic.
- Ce faci când primești un shadowban de la Instagram?
- Cum faci un carousel post pe Facebook?
- Se pare că Tesla a plătit o firmă de consultanță pentru a monitoriza interacțiunile angajaților pe Facebook. Evenimentul a avut loc după ce angajații au vorbit despre sindicalizare într-un grup de Facebook.
- Musk spune că Twitter nu i-a dat nici până informații cu privire la bots și conturi false și că astfel va denunța contractul. Twitter zice că îl va forța să cumpere. Grab the popcorn 🍿
- Clubhouse a concediat angajați săptămâna aceasta, ca „parte a unei restructurări și regândiri mai ample” a strategiei sale. Hey, ClubHouse mai există.
- Netflix a mai anulat un serial, după un sezon.
📱 internet & tehnologie
- Este posibil ca Apple să pună pe picioare un nou motor de căutare.
- Platforma de crypto exchange Gemini Trust a anunțat că o să concedieze aproximativ 10% din personalul său.
- Coinbase a anunțat că va bloca temporar angajările și că a retras din ofertele deja făcute.
- Fostul angajat al OpenSea, Nathaniel Chastain, a fost arestat și acuzat miercuri de trafic de informații privilegiate. Pe românește, practic a oferit din informații din interior unor persoane care aveau nevoie de ele din exterior.
- Companiile de canabis experimentează în VR folosind metaversul pentru a amenaja magazine virtuale, a-și promova produsele și a vinde mărfuri din viața reală, precum și NFT.
- Google a anunțat că va fuziona cele două platforme video: Meet – aplicația sa de videoconferințe și Duo – concurentul său FaceTime. Entitatea combinată va fi cunoscută ca Google Meet. Culmea, eu foloseam Google Duo. Și mergea super bine.
- Doctorii au transplantat cu succes o ureche făcută cu o imprimantă 3D.
- Amazon își va închide librăria Kindle din China în iunie 2023 din motive nespecificate. Amazon a încetat să mai vândă dispozitive Kindle în China și va oferi clienților care au achiziționat unul în acest an o rambursare completă.
- Pegasus, compania low-cost aeriană din Turcia, a avut o breșă de securitate de 6.5TB de date. Din cauza unei erori AWS tehnice.
- Cererea de roboți la locul de muncă în rândul companiilor din SUA a crescut cu 40% față de anul trecut în T1, până la un număr nespecificat de comenzi.
- Ce ziceam, Meta are noi termeni & condiții și privacy policy – tot despre date, tot colectează, tot reclame, tot aia e.
- Tot ne chinuim să ajungem la un acord pe date între UE și USA. Meh, nu prea.
- Aparent, oamenii de știință pot să dea timpul înapoi în cazul șoarecilor. Același lucru vor să-l facă și cu oamenii.
- Un nou medicament a provocat remiterea completă a cancerului rectal la 100% dintre pacienți într-un nou studiu.
- Microsoft Edge vine cu noi feature-uri care-ți vor plăcea.
- Au picat podcast-urile pentru că Spotify nu a reînnoit un certificat de securitate la timp.
🛠️ utile
- Mana este o aplicație în care poți obține sfaturi practice și de carieră de la tot felul de oameni.
- 38 de comunități pe Slack pentru orice fel de tech ai fi.
- Știi când cauți un simbol să îi dai copy paste și nu îl găsești? La fix. Uite un site pentru asta.
- Transformă desenele tale în muzică.
- Enciclopedia meme-urilor de pe internet.
💕 recomandarea avocatoo
- Jurnalele Leuchtturm1917 sunt cele care m-au făcut să mă reapuc de scris.
- Sessions este o aplicație românească care te va ajuta să înlocuiești ședințele de pe Zoom și Meet cu ceva mult mai interactiv.
Ne revedem marțea viitoare, cu o altă tură #pelegale.
Până atunci, nu uita să ne urmărești pe Facebook, Instagram și Youtube și să intri pe site, ca să vezi ultimele informații.
Cu drag,
Ana
PS: datorită volumului mare de informații, acest newsletter poate conține typos.