dreptul muncii

Drepturile salariaţilor concediaţi

4 minute • Ana-Maria Glont • 03 decembrie 2017


           La încheierea unui contract de muncă, nu ne putem problema concedierii. Pe parcursul contractului, datorită anumitor factori, începem să ne gândim şi la această posibilitate. Abia în acel moment realizăm că trebuie să cunoaştem care sunt drepturile ce protejează salariaţii în cazul unei concedieri.

Art. 58. Codul Muncii : „(1) Concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului.”

       Concedierea poate îmbrăca mai multe forme:

  • Pentru motive ce ţin de persoana salariatului;
  • Pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului;
  • Concedierea colectivă.

       În funcţie de tipul concedierii, salariaţii beneficiază de unele drepturi.

Concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului

        În cazul în care salariatul este concediat printr-o decizie a organelor competente de expertiză medicală, constatându-se inaptitudinea fizică şi/sau psihică a acestuia,  acesta poate beneficia de anumite drepturi. Această concediere plecă de la premisa că salariatul nu-şi mai poate îndeplini corespunzător atribuţiile ce-i reveneau la locul de muncă, nu mai corespunde criteriilor acestuia.

         Astfel, salariatul va beneficia de un drept de preaviz, ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare.

        De asemenea, salariatul mai beneficiază de o întreagă procedură. Angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu capacitatea de muncă stabilită de organele competente de expertiză medicală. Aceste organe sunt reprezentate de medicul de medicină a muncii.

          În cazul în care angajatorul nu dispune de astfel de locuri de muncă în unitate, acesta are obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă. Agenţia de ocupare a forţei de muncă va fi cea care va căuta un loc de muncă compatibil cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii. După găsirea unui alt loc de muncă de către angajator în unitatea sa, acesta i se comunică salariatului, care are obligaţia ca în termen de 3 zile lucrătoare să-şi  manifeste consimţământul, în scris, cu privire la locul de muncă oferit. În situaţia în care salariatul nu-şi exprimă consimţământul în termen, precum şi după notificarea către agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă, angajatorul poate dispune concedierea salariatului.

          Toată această procedură are loc şi în situaţia în care salariatul este concediat pentru că nu corespunde profesional locului de muncă în care acesta este încadrat.

         Cu toate acestea, în cazul salariatului căruia i s-a constatat inaptitudinea fizică şi/sau psihică prin decizia medicului de medicină a muncii, acesta va beneficia de o compensaţie. Valoarea compensaţiei se stabileşte în contractul colectiv de muncă sau în cel individual, după caz.

Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului

           Motivele care nu ţin de persoana salariatului reprezintă desfiinţarea locului de muncă din cauze economice, transformări tehnologice, modernizarea, automatizarea proceselor de producţie etc.

           În aceste situaţii, salariatul are dreptul să beneficieze de un drept de preaviz de 20 de zile lucrătoare.

           De asemenea, salariatul va beneficia de măsuri active de combatere a şomajului şi de compensaţii, în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă.

Concedierea colectivă

            Atunci când s-a dispus o concediere colectivă, salariaţii asupra cărora s-a luat o astfel de măsură beneficiază de o anumită procedură. Dacă postul de  pe care a fost concediat un salariat prin concediere colectivă este reînfiinţat în termen de 45 de zile calendaristice de la data concedierii, acel salariat are dreptul de a fi reangajat prioritar pe acel post, fără examen, concurs sau perioadă de probă.

            Dacă aceleaşi activităţi sunt reluate în termen de 45 de zile calendaristice de la data concedierii colective, angajatorul va transmite salariaţilor concediaţi o comunicare scrisă prin care-i informează asupra reluării activităţii. Salariaţii au la dispoziţie un termen de 5 zile calendaristice pentru a-şi exprima în scris consimţământul cu privire la locul de muncă oferit. Cu toate acestea, dacă salariaţii nu-şi manifestă în scris consimţământul sau refuză locul de muncă oferit, angajatorul poate face noi angajări.

Sursa: Codul muncii

 Concedierea colectivă nu se aplică salariaţilor din instituţiile publice şi autorităţilor publice.

Nu se aplica nici în cazul contractelor individuale de muncă încheiate pe durată determinată, cu excepţia cazului în care concedierea  colectivă are loc înainte de data expirării acestor contracte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *