atac

Legitima aparare. Necesitatea apararii impotriva atacurilor

8 minute • Dragos Sarban • 06 martie 2017


Probabil ați întâlnit diverse persoane, spunând: ,,dacă mă atingi, pot să îți fac orice după, mă apăr”.

Situația de drept nu e deloc așa. Daca îl atingeți, respectivul poate doar să facă același lucru, adică să vă atingă; cam cu aceeași intensitate. Asta înseamnă că se va putea lovi ușor mai intens (eventual), pentru a opri atacul, dacă acesta chiar a existat și v-a pus în pericol. Căci dacă atacul celui care se apără nu va avea, totuși, o anumită gravitate rezonabilă, nu va avea rezultat.

În cele ce urmează, se va demonstra cum argumentele legale infirmă astfel de supoziţii, prin expunerea  momentelor în care o persoană este cu adevărat în legitimă apărare.

Așa cum este relatat de legiuitor în art.19 alin.(2) din Codul penal, vă aflați în legitimă apărare când săvârșiți fapta pentru a înlătura:

  1. un atac material – în realizarea acestuia se folosește forța fizică, instrumente, mijloace care pot aduce o modificare fizică; chiar și inacțiunea poate fi un atac material, căci permite altor forțe să acționeze;
  2. un atac direct – atacul este direct când este îndreptat și creează un pericol nemijlocit pentru valoarea socială ocrotită ori atunci când nu există între agresor și cel care se apără -aflat în legitimă apărare- un obstacol; mai exact, dacă atacatorul este la 100 m distanță cu un băț, cu care nu poate răni de la acea distanță, atacul nu este direct!;
  3. un atac imediat – pericolul s-a invit, este actual ori este pe cale să se dezlănțuie/este iminent; după ce atacul s-a consumat, nu ne mai aflăm pe tărâmul legitimei apărări; dacă prejudiciul este ireparabil, iar atacul a încetat, nu mai este legitimă apărare-dacă atacatorul a lovit și a plecat, prejudiciul este ireparabil, nu se poate alerga după el, dar, dacă a fost furat portofelul, prejudiciul poate fi nu doar diminuat, ci chiar înlăturat, deci, este legal dacă se încearcă să fie ajuns din urmă și astfel, să se recupereze bunul);
  4. un atac injust – să nu fie legal; mai exact, când o persoană se opune arestării, acel atac al organelor de poliție este just, legea este cea care prevede această posibilitate, la nevoie. E bine de știut că nu se poate respinge atacul provenit de la o persoană care nu are discernământ și, apoi, să se invoce legitima apărare dacă se știa că aceasta este lipsită discernământ, căci în acest caz se va putea discuta despre alte instituții de drept, precum starea de necesitate, cu un alt regim prevăzut;
  5. atacul care se înlătură să fie, bineînțeles, împotriva celui care se apără, a altei persoane (da, se poate să se invoce legitima apărare dacă se ia apărarea cuiva, dar este important de știut că pentru a lua apărarea unei persoane trebuie ca cel ce intervine să fi fost prezent la desfășurarea atacului) ori împotriva unui interes general (adică să fie pusă în pericol o stare, situație, relație ce interesează o organizație publică); atacul trebuie să privească viața, integritatea corporală, sănătatea, libertatea, onoarea, averea;
  6. atacul să pună în pericol persoana apărătorului ori a celui pe care o apără.

Aceste condiții trebuie să fie îndeplinite de cel care atacă. Pot părea copleșitor de multe pentru a fi parcurse și pentru a menține starea de legitimă apărare, însă dacă vă imaginați un simplu atac, veți observa că sunt toate cuprinse.

Cel care se apără trebuie să acționeze, prin urmare, apărându-se în următoarele condiții:

  1. printr-o faptă prevăzută de legea penală – când o persoană este atacată, aceasta va ataca la rândul ei, va lovi-constituie în mod normal infracțiune;
  2. apărarea să fie precedată de atac – neplăcut, dar întâi trebuie ca cel în legitimă apărare să fie atacat și apoi să se apere, iar un atac posibil nu va înlătura răspunderea; desigur, se poate, conform textului de lege, înlătura un atac iminent și care nu a început însă, va trebui dovedită intenția atacatorului de a lovi, prin existența unui obiect în mâna acestuia, ridicarea mâinii, astfel fiind îndeplinite condițiile legitimei apărări prin aspecte de fapt ce pot fi probate;
  3. apărarea să se îndrepte împotriva agresorului pentru a înceta atacul – este clar că o persoană nu este atacată de X și se apără atacând pe Y, ce vrea legiuitorul să spună este că atacul trebuie să vizeze viața, libertatea, sănătatea, deci, persoana atacatorului; prin excepție, putem avea în vedere și atacul asupra unor bunuri ale acestuia atunci când, de exemplu se are în vedere apărarea unei alte persoane prin amenințarea atacatorului cu distrugerea unui bun al său în situația în care va ataca atunci acea persoană;
  4. apărarea să fie necesară pentru înlăturarea atacului – se poate apăra de când atacul a început și până a încetat; dacă se atacă cu un cuțit, apărarea se va face până atacatorul este dezarmat și imobilizat, apoi nu mai poate fi lovit din răzbunare;
  5. apărarea să fie proporțională cu gravitatea atacului – poate cea mai importantă condiție de care trebuie să se țină cont; se are în vedere respectarea echivalenței între atac și apărare, așadar, la un atac împotriva integrității corporale se va riposta printr-o faptă ce privește integritatea corporală a atacatorului. Dacă sunt depășite aceste limite, nu mai există legitimă apărare. Dar, totuși o excepție este prevăzută – când se lovește mai mult/cu intensitate mai mare, se poate invoca excesul neimputabil (art.26 alin. 1)  dacă atacul care a fost îndreptat spre apărător l-a tulburat ori i-a indus o temere-aici se vor avea în vedere mai multe cauze și nu se poate, totuși, baza pe acest fapt și să susțină în apărarea sa că era speriat și a lovit până nu a mai mișcat cel ce a atacat; ca atare, proba va fi cumva mai puțin la îndemână, așa că e de evitat un conflict fizic (limbaj plastic pentru o imagine clară).

Important de știut că, dacă o persoană este șantajată, amenințată, molestată prin injurii, nu se poate invoca legitima apărare. Eventual s-ar reține circumstanța atenuantă a provocării, dar  urmări penale tot vor exista.

Cu toate acestea, se prezumă că un individ se află în legitimă apărare când săvârșește fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de aceasta, fără drept, prin violență, viclenie, efracție sau alte modalități nelegale ori în timpul nopții. Însă, prezumția este relativă, aprecierea proporționalității înlăturării pericolului va reveni organelor judiciare, așa că, apărarea trebuie doar să înlăture pericolul, eventual cât să imobilizeze pe cel ce încerca să pătrundă, nu să se continue cu lovituri doar pentru a-l face să sufere.

De reținut că nu se poate provoca o persoană să atace ca apoi să fie lovită, invocând legitima apărare.

În doctrină s-a spus că și fuga ori ascunderea poate fi legitimă apărare, nu doar contraatacul.

Cu excepția situației în care se prezumă că o persoană se află în legitimă apărare, menționată mai sus, consider că nu poate exista, de plano, indicații care să arate cum să lovești pentru a fi întotdeauna în legitimă apărare. Nu poate exista o astfel de antepronunțare, întrucât fiecare atac poate fi diferit, iar în situații de panică oamenii reacționează foarte diferit.
Ca sfat, orgoliul se poate repara, stresul unui proces și răul care ar putea urma după, mult, mult mai greu, deoarece legitima apărare lasă într-o bună măsură acces interpretului cauzei (instanței). Dacă nu poate fi evitat conflictul, loviți în zone care nu sunt vitale, cât să opriți atacul.

Sper că am lămurit situația de fapt și de drept a legitimei apărări, iar pe viitor veți ști la ce riscuri vă expuneți lovind chiar si atunci când  ați fost primul lovit.

Pentru detalii, a se vedea Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român. Partea Generală, pag. 175-181, Ed. Universul Juridic, București, 2014 și operele citate acolo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *