Template avocatoo

Metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie

16 minute • Monitorul Oficial • 09 ianuarie 2017


ORDIN nr. 6.125 din 20 decembrie 2016 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie

EMITENT MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 4 ianuarie 2017

În conformitate cu prevederile art. 120, 130, 137, 138, 140, 143, 145, 146, 152 şi 157 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 404/2006 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de masterat, având în vedere prevederile Legii nr. 60/2000 privind dreptul absolvenţilor învăţământului superior particular de a susţine examenul de finalizare a studiilor la instituţii de învăţământ superior de stat acreditate, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului educaţiei naţionale şi al ministrului delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică nr. 657/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 44/2016 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă Metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Prevederile prezentului ordin vor fi duse la îndeplinire de către Direcţia generală învăţământ superior şi instituţiile de învăţământ superior acreditate sau autorizate provizoriu să organizeze activităţi de învăţământ superior, potrivit legii.
Articolul 3
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 3098/2016 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, se abrogă.
Articolul 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice,

Mircea Dumitru
Bucureşti, 20 decembrie 2016.
Nr. 6.125.
+

METODOLOGIE-CADRU din 20 decembrie 2016 de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie 

EMITENT MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 4 ianuarie 2017

──────────
Capitolul I Dispoziţii generale
Articolul 1
Examenele de licenţă/diplomă şi disertaţie se organizează şi se desfăşoară numai de către instituţiile de învăţământ superior acreditate, pe baza unui regulament propriu aprobat de senatul universitar şi publicat pe site-ul web al instituţiei de învăţământ superior.
Articolul 2
Regulamentul propriu privind organizarea şi desfăşurarea examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie, denumit în continuare regulament propriu, se elaborează în conformitate cu metodologia-cadru aprobată prin prezentul ordin, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Capitolul II Organizarea şi desfăşurarea examenului de licenţă/diplomă
Articolul 3
Programele de studii universitare de licenţă organizate în baza Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare, se finalizează cu examen de licenţă pentru ciclul de studii universitare de licenţă sau examen de diplomă pentru învăţământul universitar de licenţă din domeniul ştiinţelor inginereşti, denumit în continuare examen de licenţă/diplomă, conform prevederilor art. 143 alin. (1) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 4
(1) Programele de studii universitare organizate în baza Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru absolvenţii care au beneficiat de prelungire de studii, se finalizează:
a) cu examen de licenţă/diplomă, pentru studiile în învăţământul universitar de lungă durată;
b) cu examen de absolvire, pentru studiile în învăţământul universitar de scurtă durată.
(2) Instituţiile de învăţământ superior acreditate care organizează şi desfăşoară examene de finalizare a studiilor organizate în baza Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd în regulamentul propriu un capitol distinct privind organizarea şi desfăşurarea acestor examene, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Articolul 5
(1) În situaţiile prevăzute de Legea nr. 60/2000 privind dreptul absolvenţilor învăţământului superior particular de a susţine examenul de finalizare a studiilor la instituţii de învăţământ superior de stat acreditate, susţinerea examenului de licenţă/diplomă este condiţionată de promovarea de către absolvenţi a unui examen de selecţie.
(2) Examenul de selecţie se organizează şi se desfăşoară în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate în care se va susţine ulterior şi examenul de licenţă/diplomă.
(3) Examenul de selecţie promovat este recunoscut în toate sesiunile ulterioare de examene de licenţă/diplomă, dar numai în cadrul instituţiei la care a fost susţinut şi promovat.
(4) Instituţiile de învăţământ superior acreditate care organizează şi desfăşoară examen de selecţie prevăd în regulamentul propriu un capitol distinct privind organizarea şi desfăşurarea examenului de selecţie, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(5) Pentru situaţiile prevăzute la art. 361 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică dispoziţiile Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.952/2012 pentru reglementarea unor măsuri privind finalizarea studiilor în învăţământul superior pentru situaţiile prevăzute la art. 361 alin. (4) şi (5) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 6
Pot susţine examen de licenţă/diplomă:
a) absolvenţii de învăţământ superior ai programelor de studii/specializărilor acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu existente, lichidate sau intrate în lichidare;
b) absolvenţii care au promovat examenul de selecţie, potrivit prevederilor art. 5.
Articolul 7
(1) Instituţiile de învăţământ superior acreditate organizează şi desfăşoară examen de licenţă/diplomă la:
a) programe de studii universitare de licenţă/specializări acreditate în condiţiile legii;
b) programe de studii universitare de licenţă/specializări autorizate să funcţioneze provizoriu, pentru care au, în acelaşi domeniu de licenţă, programe de studii universitare de licenţă/specializări acreditate.
(2) În situaţia în care, la nivel naţional, într-un domeniu de licenţă există numai programe de studii universitare de licenţă/specializări autorizate să funcţioneze provizoriu, absolvenţii acestor programe susţin examenul de licenţă/diplomă la instituţii de învăţământ superior acreditate care au programe de studii universitare de licenţă/specializări acreditate similare, stabilite de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.
(3) În situaţii excepţionale, temeinic argumentate, o instituţie de învăţământ superior acreditată poate organiza examene de finalizare a studiilor universitare la specializări autorizate să funcţioneze provizoriu unice în domeniul de licenţă din cadrul instituţiei respective, cu avizul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.
Articolul 8
(1) O instituţie de învăţământ superior acreditată organizează şi desfăşoară examen de licenţă/diplomă pentru absolvenţii proprii.
(2) O instituţie de învăţământ superior acreditată poate organiza examen de licenţă/diplomă pentru absolvenţii altor instituţii de învăţământ superior acreditate sau autorizate provizoriu la programe de studii universitare de licenţă care există în structura instituţiei organizatoare, în condiţiile prevăzute de regulamentul propriu, cu respectarea prevederilor legale.
(3) Instituţiile de învăţământ superior acreditate care organizează şi desfăşoară examen de licenţă/diplomă pentru absolvenţii altor instituţii de învăţământ superior acreditate sau autorizate provizoriu prevăd în regulamentul propriu un capitol distinct privind organizarea şi desfăşurarea acestor examene, inclusiv precizarea modalităţii acoperirii cheltuielilor, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Articolul 9
(1) Absolvenţii programelor de studii/specializărilor autorizate provizoriu sau acreditate lichidate, care nu mai funcţionează la nivel naţional şi care nu au susţinut sau nu au promovat examenele de finalizare a studiilor, pot susţine examenul de licenţă/diplomă la instituţii de învăţământ superior acreditate care au programe de studii universitare de licenţă/specializări acreditate similare, stabilite de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.
(2) Instituţiile de învăţământ superior acreditate, aflate în monitorizare specială, pot organiza examene de finalizare a studiilor pentru absolvenţii proprii, numai în cazul în care nu sunt emise reglementări restrictive în acest sens.
(3) Instituţiile de învăţământ superior acreditate, intrate în lichidare, pot organiza examene de finalizare a studiilor pentru absolvenţii proprii, în condiţiile legii, până la finalizarea studiilor ultimei promoţii înmatriculate înainte de intrarea în lichidare.
Articolul 10
Absolvenţii programelor de studii universitare de licenţă/specializărilor menţionate la art. 7 se înscriu şi susţin examenul de licenţă/diplomă la instituţia pe care au absolvit-o, în conformitate cu prevederile regulamentului propriu.
Articolul 11
Absolvenţii unei instituţii de învăţământ superior acreditate se pot înscrie şi pot susţine examenul de licenţă/diplomă la o altă instituţie de învăţământ superior acreditată, cu aprobarea senatelor universitare ale celor două instituţii de învăţământ superior, după avizul favorabil al consiliilor de administraţie.
Articolul 12
(1) Absolvenţii care provin din instituţii de învăţământ superior autorizate provizoriu susţin examenul de licenţă/diplomă în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate, care şcolarizează programe identice sau similare, în baza unui protocol încheiat între cele două instituţii de învăţământ superior, cu aprobarea senatelor universitare, după avizul favorabil al consiliilor de administraţie. Programele de studii “similare” sunt stabilite de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.
(2) Înscrierea absolvenţilor pentru examenul de licenţă/diplomă se realizează de către instituţia de învăţământ superior în care au urmat studiile, în baza protocolului încheiat între cele două instituţii de învăţământ superior, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Articolul 13
(1) Examenul de licenţă/diplomă constă din 1-2 probe, stabilite de către Senatul universitar, după cum urmează:
a) proba de evaluare a cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate;
b) proba de prezentare şi susţinere a lucrării de licenţă/proiectului de diplomă.
(2) Metodologia proprie a fiecărei instituţii de învăţământ superior acreditate va preciza, în funcţie de specificul fiecărui program, numărul probelor şi modul de susţinere a acestora (oral, scris, probă practică).
(3) Probele menţionate la alin. (1) pentru examenul de licenţă/diplomă se desfăşoară în prezenţa, în acelaşi loc şi în acelaşi moment, a comisiei/comisiilor de examen specifice fiecărei probe şi a examinatului.
(4) Prezentarea şi susţinerea lucrării de licenţă/proiectului de diplomă sunt publice.
(5) Tematica şi bibliografia se publică pe site-ul web al instituţiei de învăţământ superior.
Articolul 14
(1) În învăţământul superior medico-farmaceutic uman, prima probă din cadrul examenului de licenţă se constituie dintr-o componentă naţională şi, după caz, o componentă specifică.
(2) Componenta naţională se realizează sub formă de lucrare scrisă din tematica şi din bibliografia anunţate de către comisia de organizare, care va fi formată din specialişti desemnaţi de conducerile universităţilor de medicină şi farmacie acreditate.
Articolul 15
(1) Media de promovare a examenului de licenţă/diplomă trebuie să fie cel puţin 6,00.
(2) Notele acordate de membrii comisiei de examen sunt numere întregi de la 1 la 10.
(3) Nota de promovare pentru fiecare probă a examenului de licenţă trebuie să fie cel puţin 5,00, indiferent de numărul probelor.
(4) Media probei/probelor, calculată ca medie aritmetică a notelor acordate de membrii comisiei de examen, precum şi media examenului de licenţă/diplomă se determină cu două zecimale, fără rotunjire.
(5) Deliberarea comisiilor cu privire la stabilirea rezultatelor examenului de licenţă/diplomă nu este publică.
(6) Luarea deciziilor în cadrul comisiei este reglementată prin regulamentul propriu.
(7) Rezultatele fiecărei probe se comunică prin afişare, în termen de cel mult 48 de ore de la data susţinerii acesteia, la avizierul facultăţii organizatoare şi pe pagina web a instituţiei de învăţământ superior.
Capitolul III Organizarea şi desfăşurarea examenului de disertaţie
Articolul 16
Programele de studii universitare de master, organizate în baza Legii nr. 288/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se finalizează cu examen de disertaţie.
Articolul 17
O instituţie de învăţământ superior acreditată organizează şi desfăşoară examen de disertaţie numai pentru absolvenţii proprii, din promoţia curentă şi din promoţiile anterioare, atât de la studiile universitare de master, cât şi de la studiile postuniversitare de master organizate în baza Legii nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 18
(1) Examenul de disertaţie constă în prezentarea şi susţinerea lucrării de disertaţie.
(2) Susţinerea lucrării de disertaţie este publică şi se desfăşoară în prezenţa, în acelaşi loc şi în acelaşi moment, a comisiei de examen şi a examinatului.
(3) Notele acordate de membrii comisiei de examen sunt numere întregi de la 1 la 10.
(4) Media de promovare a examenului de disertaţie trebuie să fie cel puţin 6,00.
(5) Media examenului de disertaţie se calculează cu două zecimale, fără rotunjire.
(6) Deliberarea comisiilor cu privire la stabilirea rezultatelor examenului de disertaţie nu este publică.
(7) Luarea deciziilor în cadrul comisiei este reglementată prin regulamentul propriu.
(8) Rezultatele se comunică prin afişare, în termen de cel mult 48 de ore de la data susţinerii, la avizierul facultăţii organizatoare şi pe pagina web a instituţiei de învăţământ superior.
Capitolul IV Dispoziţii finale
Articolul 19
Pentru un program de studii universitare/specializare, examenul de finalizare a studiilor se organizează şi se desfăşoară în aceleaşi condiţii pentru toţi absolvenţii, la sediul instituţiei de învăţământ superior care organizează examenul de finalizare a studiilor, indiferent de forma de învăţământ parcursă sau de instituţia de învăţământ superior absolvită.
Articolul 20
(1) Înscrierea candidaţilor pentru examenul de finalizare a studiilor se realizează la sediile instituţiilor de învăţământ superior conform calendarului aprobat prin regulamentul propriu de finalizare a studiilor.
(2) Din componenţa dosarului de examen, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, se elimină cerinţa de depunere a copiilor legalizate ale documentelor, înlocuindu-le cu certificarea conformităţii cu originalul de către persoana care are atribuţii desemnate în acest sens.
Articolul 21
Examenele de finalizare a studiilor se pot organiza în 3 sesiuni, în perioadele stabilite de senatele instituţiei organizatoare, din care două sesiuni în anul universitar curent şi o sesiune în luna februarie a anului universitar următor.
Articolul 22
(1) Modalitatea de desemnare şi componenţa comisiilor pentru examenele de licenţă/diplomă şi disertaţie şi a comisiilor pentru soluţionarea contestaţiilor se stabilesc prin regulamentul propriu.
(2) Membrii comisiilor pentru examene şi ai comisiilor pentru analiza şi soluţionarea contestaţiilor nu se pot afla cu cei examinaţi sau între ei în relaţie de soţi, afini şi rude până la gradul al III-lea inclusiv, conform legii.
(3) Componenţa comisiilor pentru examenele de licenţă/diplomă şi disertaţie şi a comisiilor pentru soluţionarea contestaţiilor se publică pe site-ul web al instituţiei.
(4) Conducerea instituţiei organizatoare şi comisiile de examen poartă întreaga responsabilitate pentru organizarea şi desfăşurarea examenelor de finalizare a studiilor.
Articolul 23
(1) Contestaţiile se depun şi se rezolvă conform regulamentului propriu, exclusiv la nivelul instituţiei de învăţământ superior care a organizat examene de licenţă/diplomă şi disertaţie.
(2) Deciziile comisiilor de analiză şi soluţionare a contestaţiilor sunt definitive.
(3) Rezultatele obţinute la probele orale, de aptitudini sportive sau artistice nu pot fi contestate.
Articolul 24
Regulamentul propriu cuprinde prevederi exprese privind măsurile luate de instituţiile organizatoare pentru asigurarea originalităţii conţinutului lucrărilor ce urmează a fi susţinute, precum şi prevederi exprese privind interzicerea comercializării de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă sau de disertaţie.
Articolul 25
Diplomele pentru absolvenţii care au promovat examenul de finalizare a studiilor se eliberează de către instituţia organizatoare, în termen de cel mult 12 luni de la data promovării.
Articolul 26
(1) Până la eliberarea diplomei, dar nu mai mult de 12 luni de la data promovării, absolvenţii care au promovat examenul de finalizare a studiilor primesc adeverinţe de absolvire a studiilor.
(2) Adeverinţa de absolvire a studiilor conferă titularului aceleaşi drepturi legale ca şi diploma şi este necesar să conţină funcţia, numele, prenumele şi semnătura persoanelor responsabile din instituţia de învăţământ superior, precum şi informaţiile următoare:
a) domeniul de studii universitare;
b) programul de studii/specializarea;
c) perioada de studii;
d) media de finalizare a studiilor;
e) statutul de acreditare/autorizare provizorie, forma de învăţământ, limba de predare, locaţia geografică, numărul de credite şi actul normativ care le stabileşte (hotărâre a Guvernului, ordin al ministrului, după caz).
(3) În caz de pierdere sau de distrugere, eliberarea unei noi adeverinţe urmează procedurile legale privind eliberarea duplicatelor actelor de studii.
(4) Absolvenţii care nu promovează examenul de finalizare a studiilor primesc, la cerere, un certificat de studii universitare eliberat de instituţia de învăţământ superior absolvită, care va cuprinde informaţiile prevăzute la alin. (2), cu excepţia lit. d), care se va înlocui cu mediile de promovare a anilor de studii.
Articolul 27
Absolvenţii promoţiilor anterioare se pot înscrie la examenele de finalizare a studiilor în sesiunile programate.
Articolul 28
Prezenta metodologie-cadru se aplică începând cu sesiunile de examene de finalizare a studiilor aferente promoţiei anului universitar 2016-2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *