O nouă titulatură: povestaș la ‘c@rte în sate’, proiect cultural din județul Vrancea
11 minute • Miruna Casiana Dumitrașcu • 16 mai 2020
Nu este doar titulatura mea, desigur, pentru că în proiectele în care cred țin să îi am alături și pe cei dragi mie.
Probabil că despre proiectul c@rte in sate nu se știe foarte mult de către cei care nu locuiesc în zona județului Vrancea. În urmă cu câțiva ani, Silvia pornea ‘motoarele’, aprindea ‘luminile’ și își punea ‘centura’, gata să plece la drum cu acest proiect al Asociatiei ‘Eu, tu si ei’ Focșani.
Scopul?
Să ii aduca mai aproape de lectură și să îi stimuleze să intre pe acest tărâm al creației, al înțelegerii textului scris pe elevii din zonele dezavantajate din punct de vedere cultural ai județului Vrancea.
Așa cum spune și Silvia într-un interviu acordat pentru VranceaAltfel.ro, într-o societate din ce în ce mai debusolată, copiii și tinerii, mai ales cei din mediul rural, au nevoie de modele pozitive pe care să le urmeze.
Faptul că există inițiative de acest gen mă bucură și îmi dă încredere că, într-un viitor apropiat, dreptul la educație va fi, nu doar în teorie, ci și in practică, un drept de care vor beneficia toți copiii.
10.000 de kilometri!
Astfel, împreună cu numeroși voluntari, se organizează ateliere de lectură în zona rurală într-un mediu non-formal împreună cu profesori, autori de cărți, lideri ai comunității respective la care sunt invitați toți cei mici care locuiesc în comuna/satul respectiv în care ajunge caravana.
Iar în anul 2019 au fost străbătuți 10.000 de km de către Caravana de lectură cu echipa lui Cărțilă la bord :), numeroase cărți donate și biblioteci mobile amplasate în acele zone.
Dar pandemia a schimbat sensul lucrurilor
Din cauza perioadei destul de dificile, cei de la c@rte în sate au trebuit să se adapteze condițiilor, așa încât au pornit un #MaratonDeLecturăOnline, aducând bucurie prin lectură pe rețelele de socializare și încercănd să ajungă la cât mai mulți micuți din întreaga țară, dar și la adulți care vor, pentru o clipă, să retrăiască momentele din copilărie în care părinții le spuneau povești înainte de culcare.
Am aflat despre proiect și mi-am implicat prietenele de la facultate
Împreună cu Ioana, Alina, Ana și Teodora, ne-am luat o pauză din răsfoitul cursurilor și al cărților pentru sesiune și iată ce a ieșit.
Povestea Ioanei este “Taina lui Mos Cornilă” – o poveste nemuritoare scrisă de autorul francez Alphonse Daudet
Moș Cornilă este versiunea arhaică a micului antreprenor de astăzi a unei afaceri cu moara satului, pe care îl vezi că se străduiește să își atragă clienții, care ascunde apropierea de faliment și care abia regăsește resurse să continue activitatea în fața micii sale comunități.
Taina lui este, finalmente, despre solidaritatea comunității în fața concurenței pe care nu o poate depăși, ca bătrân și neadaptat, dar și despre ingeniozitate și perseverență.
A citit prea mult din Codul penal..
Imboldul de a mă implica a venit de la o colegă și mai ales prietenă, care mi-a povestit despre inițiativă. S-a gândit că intonația cu care mă auzise recitând articole din codul penal ar funcționa pentru o poveste spusă celor mai mici dintre noi. Nu s-au înșelat, m-am adaptat pe loc, iar răspunsul comunității a fost încurajator, încât aș repeta experiența.
Un mic efort, o mare bucurie
Cum m-am simțit implicându-mă în acest proiect? M-am reîntors la a mea latură de copil, lucru pe care îl fac frecvent, utilă pentru că am contribuit alături de o rețea de povestași la educație și fericită când am primit comentarii de la foști profesori, prieteni, care mi-au spus că au ascultat povestea alături de copiii lor.
Sumarizând, am simțit satisfacția că printr-un mic efort am împărțit bucurie, fie și numai pentru 10 minute.
ioana ceposu
Povestea Alinei este ‘Tinerețe fătă bătrânețe și viață fără de moarte‘ – culeasă de Petre Ispirescu
Am aflat de proiectul ‘Carte în sate’ de la o colegă de facultate care m-a întrebat: Alina, vrei și tu să spui o poveste? Iar pentru că Alinei încă îi plac poveștile și jucăriile la cei douăzeci și doi de ani ai ei, Alina a zis da.
Am apreciat enorm ideea Silviei de a merge și a le povesti copiiilor care nu au acces la cărți sau nu au părinți sau profesori care să le spună povești.
Poveștile sunt nemuritoare pentru mine și nu concep o copilărie fără ele, cred că toți copiii ar trebui să aibă dreptul la o copilărie cu povești.
Poate fi chiar o pildă
Cred că poveștile pot fi pilde din care copiii pot învăța. Ele sunt în sine o formă de educație și o reprezentare a valorilor și a principiilor frumoase.
Prima poveste pe care eu am citit-o a fost ‘Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte’, culeasă de Petre Ispirescu, care a fost totodată și povestea preferată a bunicului meu.
Consider că e o poveste pe care toți copiii și chiar toți adulții trebuie să o citească, pentru că ne învață cât de frumoasă, dar și cât de scurtă este viața noastră pe pământ.
alina radu
Povestea Anei este “Fata mosului cea cuminte” de Petre Ispirescu
Era odată un bătrân care avea o fată frumoasă și smerită. El se recasatorise cu o babă care avea și ea o fată, însă amandouă erau foarte rele la suflet. Fata moșului este nevoită să treacă prin multe peripeții și ajungând la casa Sfintei Vineri, este supusă mai multor treburi.
La plecare, drept cadou, ea și-a ales cufărul cel mai mic. Întorcându-se acasă, baba înlemni când văzu ce comori se aflau acolo și o trimise și pe fata ei. Trecând prin aceleași peripeții și în urma sarcinilor date de Sfânta Vineri, aceasta și-a ales cufărul cel mai mare din care, la final, au ieșit balauri, șerpi și lighioane.
Această poveste este despre bunătate, sinceritate, frumusețe, modestie și ne arată că binele întotdeauna triumfă în fața răului.
O amintire a lumii basmelor…
Am acceptat această provocare fiindcă am simțit că prin acest proiect reușesc să mă apropii într-un alt mod, mai special, de cei mici și, de asemenea, să îmi amintesc de lumea basmelor și de momentele din copilărie.
“C@rte in sate” este o inițiativă minunată, a unor oameni care pun suflet în ceea ce fac și încearcă să ajute. Am fost încântată că am avut această oportunitate și sper ca prin gestul nostru, al tuturor povestașilor, să bucurăm cât mai mulți copii.
De aceea, invit cu mare drag pe toți să se alăture voluntariatului, să oferim puțin din timpul nostru pentru a-i face pe alții fericiți. Bunătatea naște bunătate!
ana constantin
O mică poveste din cartea ‘Recreatia mare‘ de Mircea Sântimbreanu spusă de Teodora
Într-o zi obișnuită caracterizată de cumulul de sentimente provocate de pandemie, am primit un telefon. Nerăbdătoare, am răspuns, așteptându-mă ca prietena mea să-mi dea vestea care nu ar fi putut fi comunicată printr-un simplu mesaj. Încântarea și zelul din glasul ei m-au convins numaidecât să accept oferta de a face parte dintr-un proiect educațional inedit, adaptat crizei mondiale actuale.
Așa am aflat despre acest proiect care, cu ingeniozitate, urmărește nu doar educarea copilașilor, ci și menținerea stării de bine a „adulților”. Și cum altfel să reușești asta decât fără povești, lectură, fantezie. Când am aflat toate detaliile proiectului, am spus „DA” fără să stau pe gânduri. Mi-au placut dintotdeauna poveștile, basmele, lumile create de acestea prin simple cuvinte inșirate pe hârtie.
Cum ar fi putut, de altfel, zice ‘nu’ la a împărtași miile de lumi cu diferiți copilași?
Primul sentiment produs de acest proiect a fost încântare și, în același timp, o mică temere în legătură cu ce povestioară să împărtășesc. Trebuia să aleg nu doar ceva interesant sau educativ, ci și ceva care să mă reprezinte și care să-mi fi plăcut mie când eram și eu un copil.
Am urcat în pod și am căutat printre cărțile frumos așezate și uitate care mi-au înveselit copilăria.
Am dat peste una dintre cărțile care au reusit să-mi dea o stare de bine: ‘Recreația Mare’ de Mircea Sântimbreanu. Recunosc că de mică am considerat această culegere de intâmplări haioase ale școlarilor și preșcolarilor un manual de învățături amuzante în care nu ai cum să nu te regăsești măcar o dată.
Mărturisesc că mi se făcuse dor de școală doar uitându-mă la titlul scris pe coperta frumos ilustrată.
teodora benescu
Elevul Gigel, dezordonat, dar inventiv
Ei bine, dacă descoperisem ce carte să citesc, acum problema se punea în legatură cu alegerea povestioarei care urma să fie prezentată. Mi-au trebuit doar câteva secunde în care să citesc titlurile cuprinsului că memoria mea s-a activat și parcă, cumva, îmi aminteam câte puțin din fiecare povestioară.
M-am oprit, însă, asupra uneia în care m-am identificat, puțin, cu personajul principal: elevul Gigel. Un elev care este dezordonat, dar inventiv. Caută și găsește soluții la orice problemă, câteodată evitând soluția atât de evidentă din fața ochilor săi.
Un album de amintiri..
Din punctul meu de vedere, ‘Recreația Mare’ este un manual pentru copilașii care se pregătesc de viața de școlar, dar și un album de amintiri pentru părinții care, alături de copii lor, se pregătesc să retrăiască fiorii acestei perioade, însă, din altă perspectivă și cu un alt set de trăiri.
Nu-i așa că, după doar câteva rânduri, vi s-a facut dor de școală?
teodora benescu
Și povestea mea, ‘Mica Sirena‘ scrisă de Hans Christian Andersen
Într-o mică pauză pe care mi-am luat-o de la răsfoit cursuri colorate și paracolorate, cu stickere în susul, josul, marginea foilor (mama întotdeauna îmi spune că și dacă aș da cu marker negru peste scris eu aș fi la fel de încantată), am dat de un videoclip cu Anca în care spunea o poveste.
Nu mai citisem nicio poveste cuiva, iar după ce am terminat de ascultat, am simțit o dorință puternică de a face acest pas și de a afla dacă pot să fiu și eu un povestaș cu acte în regulă.
Și așa, după răspunsul afirmativ, am început să caut cărți de povești în bibliotecă, însă mi-am dat seama că nu aveam ceva potrivit ca durată de citire. Am avut norocul să găsesc la David (un băiețel care mi le-a împrumutat după lungi discuții in care i-am explicat că aceste cărticele nu vor păți nimic) ceea ce aveam nevoie.
A fost unul dintre momentele în care m-am deconectat total: eram eu și o carte. Ah, și ce bine a mai fost! De repetat experiența cu siguranță o voi mai face, însă sper ca în curând să le fiu alături celor de la c@rte în sate și la atelierele de lectură fizice.
O opinie personală…
Suntem datori să construim generațiile viitoare, să aducem o contribuție, în măsura posibilului, la educația lor, a tuturor, indiferent de zona din care provin. Acest proiect merită încurajat și implementat în cât mai multe sate defavorizate din România, adus în atenția cât mai multor autorități, pentru că o vorbă populară care spune că “așa cum îi crești, îi ai” este susceptibilă de a se aplica și în acest caz, în opinia mea, dacă nu vom încerca chiar noi să mișcăm lucrurile de care nu suntem mulțumiți dacă avem puterea. Și o avem, credeți-mă!
Să știi că poți fi un model pentru copil, să îi citești, și, mai apoi, să îl sprijini să o facă și el, la rândul lui – cum pot fi oamenii fericiți dacă nu citesc și povestesc?
casiana dumitrascu