⬅ ÎNAPOI

Pot să am mai multe contracte de muncă?

mai multe contracte de muncă avocatoo

Am primit de multe ori întrebarea dacă o persoană poate să aibă mai multe contracte de muncă. Indiferent că aceste contracte de muncă ar fi la același angajator sau la angajatori diferiți. Adică să lucrezi 8 ore/zi într-o parte și 8 ore/zi în altă parte. Dacă și tu ți-ai pus întrebarea asta, e momentul să afli răspunsul.

Ce spune legea cu privire la contractele de muncă?

Articolul 35 din Codul Muncii ne spune că un angajat poate să cumuleze mai multe funcții la același angajator sau la mai mulți angajatori.

Art. 35

(1) Orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiți sau la același angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea.

(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) situațiile în care prin lege sunt prevăzute incompatibilități pentru cumulul unor funcții.

Atunci când discutăm despre mai multe contracte individuale de muncă trebuie știut ce tipuri de contracte pot fi încheiate, cu remunerația corespunzătoare fiecăruia dintre ele: 

  • pe perioadă determinată,
  • pe perioadă nedeterminată 
  • cu timp parțial 
  • timp complet

Ne interzice legislația să avem mai multe contracte de muncă?

Legislația nu interzice să ai două contracte cu timp complet (8 ore/zi, 40 ore/săptămână) la același angajator sau la angajatori diferiți. Important este sa nu se depășească limita maximă de 48 de ore pe săptămână cu tot cu orele suplimentare conform art 114 din Codul Muncii.

Legislația muncii nu prevede durata maximă a muncii în caz de cumul de contracte, ci se referă la un singur contract de muncă conform art. 112 alin. 1. din Codul Muncii

Deci este legală angajarea unei persoane în baza a două contracte de muncă cu normă întreagă. Unde legea nu distinge nici noi nu trebuie sa distingem.

Dacă s-ar interzice prestarea muncii la mai mulți angajatori sau la același angajator în baza unor contracte individuale de muncă, unul sau mai multe, atunci am putea vorbi despre încălcarea libertății muncii – drept constituțional, de altfel, prevăzut la art. 41 din Constituție.

Excepții:

De la ceea ce am zis mai sus, există și niște excepții. Iată câteva exemple:

1. timpul de muncă poate fi prelungit la mai mult de 48 ore/săptămână dacă pe o perioada de referință de 4 luni media orelor nu depășește 48 de ore

2. în anumite activități se poate negocia într-un contract colectiv de muncă drept perioadă de referință să fie mai mare de 4 luni, dar până la maxim 6 luni.

3. crearea unui program individualizat de lucru în cazul cumulului de contracte de muncă.

Cine nu poate să dețină mai multe funcții?

1. cei cu profesii liberale (exemplu: avocații)

2. cei din sectorul public (exemplu: deputații)

3. medicii (exemplu: aceștia nu pot lucra și în zona farmaceutică)

Ce drept la concediu are o persoană cu mai multe contracte individuale de muncă?

Dreptul la concediu se oferă pentru fiecare contract de muncă avut de angajat. 

Exemplu: Dacă Ion are două contracte de muncă de 8 ore pe zi, acesta va avea un drept total de 40 de zile de concediu pe an civil. 

Conform art. 145 din Codul muncii, dreptul la concediu anual pentru un contract individual de muncă este de 20 de zile lucrătoare pe an. 

Noua decizie a CJUE în materie cu privire la cumulul contractelor de muncă

Pe 17 martie 2021, CJUE a dat o decizie importantă în materia cumulului de funcții. Cauza C‑585/19, Academia de Studii Economice din București împotriva Organismului Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman – Ministerul Educației Naționale. 

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Academia de Studii Economice din București (România) (denumită în continuare „ASE”), pe de o parte, și Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman – Ministerul Educației Naționale (România) (denumit în continuare „OI POCU MEN”), pe de altă parte, în legătură cu o corecție financiară stabilită de OI POCU MEN, în cadrul unui program de finanțare, pentru nerespectarea de către ASE a numărului maxim de ore care pot fi lucrate de o persoană pe zi.

Care a fost situația de fapt?

ASE a participat la proiectul POSDRU/89/1.5/S/59184, un program operațional sectorial de dezvoltare a resurselor umane, intitulat „Performanță și excelență în cercetarea postdoctorală în domeniul științelor economice din România” (denumit în continuare „proiectul”).

Prin procesul-verbal de constatare a unor nereguli și de stabilire a unor corecții financiare din 4 iunie 2018 (denumit în continuare „procesul‑verbal de constatare a unor nereguli”), OI POCU MEN a stabilit în sarcina ASE o creanță bugetară în cuantum de 13 490,42 lei (RON) (aproximativ 2.800 de euro), aferentă unor costuri salariale pentru angajați ai echipei de implementare a proiectului

Însă, aceste sume corespunzătoare acestor costuri au fost declarate neeligibile ca urmare a depășirii plafonului numărului de ore pe care angajații din proiect ar fi putut să le lucreze zilnic.

ASE a făcut o contestație administrativă împotriva procesului‑verbal de constatare a neregulilor ce a fost respinsă de OI POCU MEN, în temeiul, printre altele, al articolului 3 din Directiva 2003/88, care ar prevedea o limită de 13 ore care pot fi lucrate de un angajat pe zi, această limită neaplicându‑se, potrivit autorității menționate, fiecărui contract de muncă al respectivului angajat luat în considerare în mod izolat, ci tuturor contractelor avute de un angajat.

Prin intermediul unei acțiuni introduse la instanța de trimitere, ASE contestă această decizie de respingere.

Instanța de trimitere (Tribunalul București) precizează că sumele declarate neeligibile corespund costurilor salariale ale anumitor experți care, în perioada cuprinsă între luna octombrie a anului 2012 și luna ianuarie a anului 2013, ar fi cumulat, în anumite zile, orele lucrate aferente normei de bază, și anume 8 ore pe zi, cu orele lucrate în cadrul proiectului, precum și în cadrul altor proiecte sau activități.

Numărul total de ore lucrate pe zi ar fi depășit pentru acești experți limita de 13 ore pe zi, prevăzută de instrucțiunile autorității de gestionare a proiectului, acest plafon rezultând, potrivit OI POCU MEN, din articolele 3 și 6 din Directiva 2003/88.

Care au fost întrebările preliminare adresate Curții?

  1. Prin „timp de lucru”, astfel cum este definit la articolul 2 [punctul] 1 din Directiva 2003/88[…], se înțelege „orice perioadă în care lucrătorul se află la locul de muncă, la dispoziția angajatorului și își exercită activitatea sau funcțiile” în baza unui singur contract (cu normă întreagă) sau în baza tuturor contractelor (de muncă) încheiate de acesta?
  2. Cerințele stabilite în sarcina statelor membre prin obligația de a lua măsurile necesare pentru ca fiecare lucrător să beneficieze de minimum 11 ore consecutive de repaus în decursul unei perioade de 24 de ore și stabilirea limitei de maximum 48 ore, în medie, pentru timpul de lucru săptămânal, inclusiv orele suplimentare trebuie interpretate ca:
  • instituind limite prin raportare la un singur contract sau 
  • prin raportare la toate contractele încheiate cu același angajator sau cu angajatori diferiți?
  1. În situația în care răspunsurile la primele două întrebări presupun o asemenea interpretare de natură să excludă posibilitatea ca statele membre să poată reglementa, la nivel național, aplicarea per contract a celor de mai sus, în absența unor prevederi legislative naționale care să reglementeze faptul că repausul zilnic minim și timpul maxim de lucru săptămânal trebuie să se raporteze per lucrător (indiferent câte contracte de muncă încheie cu același angajator sau cu angajatori diferiți), este în măsură o instituție publică dintr‑un stat membru, care acționează în numele statului, să invoce aplicarea directă a prevederilor articolului 3 și ale articolului 6 litera (b) din Directiva 2003/88 și să sancționeze angajatorul pentru nerespectarea limitelor prevăzute de directivă pentru repausul zilnic și/sau pentru timpul de lucru maxim săptămânal?

Care a fost părerea Avocatului General?

  1. Referitor la prima întrebare, Curtea a decis că prin „timp de lucru”  se înțelege „orice perioadă în care lucrătorul se află la locul de muncă, la dispoziția angajatorului și își exercită activitatea sau funcțiile” pe baza tuturor contractelor de muncă încheiate de acesta cu același angajator.
  2. Referitor la a doua întrebare, Curtea a decis că prin cerințele stabilite în sarcina statelor membre prin:
  • obligația de a lua măsurile necesare pentru ca fiecare lucrător să beneficieze de o perioadă minimă de repaus de 11 ore consecutive în decursul unei perioade de 24 de ore și 
  • stabilirea limitei de maximum 48 de ore, în medie, pentru timpul de lucru săptămânal, inclusiv orele suplimentare 

trebuie interpretate în sensul că INSTITUIE LIMITE PRIN RAPORTARE LA TOATE CONTRACTELE ÎNCHEIATE CU ACELAȘI ANGAJATOR.

  1. În evaluarea unei eventuale depășiri a limitelor prevăzute la articolul 3 și la articolul 6 litera (b) din Directiva 2003/88, instanța națională va trebui să verifice caracterul subordonat al prestațiilor prevăzute în contract, astfel încât să se regăsească noțiunea de „lucrător” în dreptul Uniunii, realizarea efectivă a „orelor de lucru” în sensul dreptului Uniunii și neaplicabilitatea derogărilor prevăzute la articolul 17 din Directiva 2003/88.

Ce spune Curtea în final?

Articolul 2 punctul 1 (Prin timp de lucru se înțelege orice perioadă în care lucrătorul se află la locul de muncă, la dispoziția angajatorului și își exercită activitatea sau funcțiile) și articolul 3 (obligația de a lua măsurile necesare pentru ca fiecare lucrător să beneficieze de o perioadă minimă de repaus de 11 ore consecutive în decursul unei perioade de 24 de ore) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru trebuie interpretate în sensul că:

  • în cazul în care un lucrător a încheiat mai multe contracte de muncă cu același angajator, perioada minimă de repaus zilnic, care este prevăzută la acest articol 3, se aplică acestor contracte considerate în ansamblul lor, iar nu fiecăruia dintre contractele menționate luate în considerare în mod separat. 

Concluzia? Pot sau nu să am mai multe contracte de muncă?

Dacă ai mai multe contracte de muncă la același angajator, acesta este obligat să îți ofere timp de odihnă de minim 11 ore consecutive în decursul a 24 de ore raportat la cumulul de ore din toate contractele pe care le ai la el.

Poză de Andrea Piacquadio pe Pexels

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.