⬅ ÎNAPOI

Diferențe între noțiunea de rudenie și cea de afinitate

Diferențe între noțiunea de rudenie și cea de afinitate sunt prezentate pe scurt în materialul de mai jos, pentru a putea face mai ușor distincția între cele două concepte.

Rudenia (dex) = Legătura directă sau colaterală între persoane care fac parte din aceeași familie

Tipuri de rudenie

  1. Rudenia firească este legătura bazată pe:

– descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană ( ex: legătura dintre un copil și tatăl său) sau

– faptul că mai multe persoane au un ascendent comun ( ex: mai mulți copii au aceeași mamă)

  1. Rudenia civilă este legătura rezultată din adopţia încheiată în condiţiile prevăzute de lege.

Diferențe între noțiunea de rudenie și cea de afinitate

Rudenia în linie dreaptă sau colaterală

Rudenia este în linie dreaptă în cazul descendenţei unei persoane dintr-o altă persoană şi poate fi ascendentă sau descendentă.

Rudenia este în linie colaterală atunci când rezultă din faptul că mai multe persoane au un ascendent comun.

Gradul de rudenie

  1. în linie dreaptă, după numărul naşterilor: astfel, copiii şi părinţii sunt rude de gradul întâi, nepoţii şi bunicii sunt rude de gradul al doilea;
  2.  în linie colaterală, după numărul naşterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun şi coborând de la acesta până la cealaltă rudă; astfel, fraţii sunt rude de gradul al doilea, unchiul sau mătuşa şi nepotul, de gradul al treilea, verii primari, de gradul al patrulea.

rude ≠ afin

Afinitatea este legătura dintre un soţ şi rudele celuilalt soţ.

După căsătorie, soții nu devin rude !

Exemplu: relația între ginere/ noră și socrii = afinitate ( nu rudenie )

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.