Situația de fapt din speță

În 2014, Elite Taxi, o organizație profesională care are în subordine șoferi de taxi din Barcelona, Spania, a făcut recurs în fața tribunalului de comerț, cerând sancționarea societății spaniole Uber, societate care face parte dintr-un grup ce administrează platforma menționată anterior pentru concurență neloială, împotriva șoferilor de la Elite Taxi. În spetă, Elite Taxi consideră că Uber Spania nu are dreptul de a furniza servicii UberPop în Barcelona. Nici Uber Spania, nici proprietarii, nici șoferii vehiculelor vizate nu dispun de licențe prevăzute de regulamentul cu privire la serviciile de taxi adoptate de orașul Barcelona.

Considerând că soluția litigiului necesită interpretarea mai multor dispoziții ale dreptului Uniunii, tribunalul de comerț a decis să adreseze Curții de Justiție mai multe întrebări preliminare în ceea ce privește calificarea activității Uber-ului cu privire la dreptul Uniunii, dar și consecințele care apar în urma acestei calificări.

Este Uber-ul un serviciu al societății informaționale?

În concluziile sale, avocatul general Maciej Szpunar relevă faptul că este necesară determinarea dacă prestațiile oferite de platforma Uber au în vedere:

(1) principiul prestării libere de servicii,

(2) servicii ale societății informaționale,

(3) dacă aceste servicii sunt de domeniul transportului reglementat de dreptul UE.

În primul caz, licențele prevăzute de regulamentul din Barcelona cu privire la funcționarea Uber-ului ar putea fi incompatibile cu principiul prestării libere de servicii, iar în ceea ce privește al doilea caz, statele membre ale UE sunt, în princpiu, libere să își reglementeze singure activitatea.

Avocatul general estimează că, deși judecătorul național poate să determine și să evalueze faptele, serviciul în speță este un serviciu mixt, o parte din acesta fiind realizată într-un mod electronic, iar cealaltă parte, nu.

Or, un serviciu mixt poate releva conceptul de ”serviciu ale societății informaționale”, deoarece:

1. prestația care  fost furnizată în mod non-electronic este independetă din punct de vedere economic de cea care a fost furnizată pe cale electronică (cum este cazul platformelor intermediare pentru cumpărarea biletelor de avion sau pentru rezervarea locurilor într-un hotel) SAU

2. prestatorul de servicii furnizează serviciul integral (atât partea serviciului furnizată electronic, cât și cea furnizată non-electronic) sau exercită o influență decisivă asupra condițiilor prestației non-electronice, astfel încât cele două servicii formează un ”tot indisociabil”, cu condiția ca elementul principal/decisiv este asigurat pe cale electronică (cum este cazul vânzării de bunuri online).

Conform avocatului general, niciuna din aceste două condiții nu este îndeplinită de către serviciul oferit de Uber. Avocatul general observă că șoferii care se află în cadrul platformei Uber nu exercită o activitate proprie care să existe independent de această platformă.

Din contră, această activitate nu ar putea exista decât prin intermediaul platformei, fără de care nu ar avea niciun sens. Avocatul general remarcă, în egală măsură, că Uber-ul controlează factorii economici importanți ai serviciului de transport urban oferit în cadrul acestei platformei.

În fapt, Uber-ul:

• impune șoferilor condiții prealabile pentru accesul la activitate
• recompensează financiar șoferii care împlinesc un număr important de trasee și le indică perioadele și traseele unde pot obține un număr important de curse ori la tarife avantajoase (ceea ce permite Uber-ului să adapteze oferta odată cu fluctuațiile de cerere, fără să exercite o impunere formală asupra șoferilor)
• exercită un control indirect asupra calității serviciilor șoferilor, lucru ce poate duce la expulzarea șoferilor de pe platformă
• determină prețul serviciului

Toate caracteristicile enumerate exclud ideea că Uber-ul ar putea fi considerat ”un simplu intermediar” între șoferi și pasageri.

Pe de altă parte, în cadrul serviciului mixt oferit de platforma Uber, fără îndoială transportul reprezintă principala prestație care conferă și beneficiul economic.

Avocatul general concluzionează spunând că prestația prin care se menține relația pasager-șofer pe cale electronică nu este nici autonomă (conform punctului 1 de mai sus), nici principală (conform punctului doi de mai sus) prin raportare la prestația a serviciului de transport. Astfel, serviciul oferit de Uber nu poate fi calificat ca un ”serviciu al societății informaționale”. Ne aflăm, mai degrabă, în situația unei organizații care se ocupă de gestionarea unui sistem complet de transport uban, la comandă.

 Concluzie: licențele taxi pot fi impuse Uber-ului?

Dat fiind faptul că prestația de transport constituie, din punct de vedere economic, elementul principal și pentru că serviciul de menținere a relației pasageri-șoferi prin intermediul aplicației instalate pe smartphone reprezintă elementul secundar, avocatul general propune Curții să califice serviciul oferit de platforma Uber ca fiind un ”serviciu din domeniul transporturilor”.

Din această interpretare rezultă că activitatea Uber-ului nu este condusă de principiul liberei prestații de servicii în cadrul ”serviciilor societății informaționale” și că trebuie supusă condițiilor prevăzute de regulamentele statelor membre (în speță, Barcelona, Spania).