Proiect de Lege privind parteneriatul public-privat. Principalele modificari.
7 minute • Cosmin Cojocariu • 16 noiembrie 2016
PL-x nr. 457/2013
Stadiu – depus la Secretarul general în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională
Deşi nici nu s-a născut, Legea privind parteneriatul public-privat a avut deja un parcurs destul de complicat în perioada de concepţie. Înregistrată la Senat încă de la sfârşitul lunii septembrie a anului 2013, legea a fost trimisă spre promulgare la Preşedintele României în luna decembrie a aceluiaşi an. Constatând unele nereguli, Preşedintele şi-a exercitat prerogativele conferite de art. 77 alin. 2 din Constituţia României şi a solicitat reexaminarea. Apoi, Senatul şi Camera Deputaţilor au adoptat proiectul de lege fără să ţină cont de motivele pentru care aceasta a fost trimisă spre reexaminare. Ca urmare, un grup de 94 deputaţi au cerut Curţii Constituţionale a României, în baza art. 146 lit. a) din Constituţia României, să verifice în ce măsură legea este constituţională, iar în urma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 390/2 iulie 2014, legea a fost modificată.
Long story short – varianta trimisă spre promulgare în data de 07.11.2016 poate fi consultată aici.
Articolul de faţă are scopul de a oferi o prezentare a Legii parteneriatului public-privat în forma care a fost trimisă spre promulgare.
Prin parteneriat public-privat se înţelege o modalitate de cooperare între sectorul public şi mediul de afaceri în scopul de a satisface un interes public şi care se diferenţiază de achiziţiile publice prin aceea că partenerul public nu preia majoritatea riscurilor, ci sunt distribuite între partenerul public şi partenerul privat. De reţinut este că beneficiarul utilizării bunului sau serviciului public ce face obiectul parteneriatului este partenerul public, o altă entitate publică sau publicul în general. Legea nu ne oferă o definiţie a parteneriatului public-privat, însă stabileşte natura contractului ca fiind un contract administrativ şi defineşte caracteristicile acestuia:
a) cooperarea dintre partenerul public si partenerul privat, în vederea implementării unui proiect public;
b) durata relativ lungă de derulare a raporturilor contractuale, care să permită partenerului privat recuperarea investiţiei şi realizarea unui profit rezonabil;
c) finanţarea proiectului, în principal din fonduri private şi, după caz, prin punerea în comun a fondurilor private cu fonduri publice;
d) atingerea scopului urmărit de partenerul public si partenerul privat;
e) distribuirea riscurilor între partenerul public si partenerul privat, în funcţie de capacitatea fiecărei părţi contractante de a evalua, gestiona şi controla un anumit risc.
Cu ajutorul acestor caracteristici şi a prevederii conform căreia prezenta lege se aplică în cazul în care majoritatea veniturilor partenerului privat provin din plăţi realizate de partenerul public, nu din tarife încasate de la utilizatorii bunului/seriviciului, putem delimita parteneriatul public-privat de concesiune. În legătură cu concesiunea voi menţiona doar că şi aceasta este o modalitate de finanţare a investiţiilor publice din fonduri private.
Legea reglementează două tipuri de parteneriat public-privat:
- contractual → „parteneriatul public-privat realizat în temeiul unui contract încheiat între partenerul public, partenerul privat şi societatea de proiect al cărei capital social este deţinut integral de partenerul privat”;
- instituţional → parteneriatul public-privat este realizat în temeiul contractului încheiat între partenerul public şi cel privat prin care aceştia constituie societatea de proiect care, ulterior înregistrării în Registrul Comerţului, va deveni parte la contract.
- Societatea de proiect este societatea care are ca scop implementarea proiectului prin realizarea tuturor activităţilor necesare pentru îndeplinirea obiectului parteneriatului.
- Partenerul public este autoritatea sau entitatea contractantă în sensul Legii nr. 98/2016 privind achziţiile publice, Legii nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale şi Legii 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii. De altfel, în cadrul 25, legea prevede faptul că împrumută din aceste legi şi procedurile de atribuire.
- Partenerul privat este persoana juridică sau asocierea de persoane juridice desemnată câştigătoare a procedurii de atribuire.
Finanţarea investiţiei poate fi asigurată integral de către partenerul privat sau de acesta împreună cu partenerul public. Deoarece, de regulă, partenerul privat nu dispune de fondurile necesare executării proiectului, legea prezintă posibilitatea ca acesta să asigure finanţarea prin aducerea de investitori, aceştia putând fi chiar şi entităţi publice (pentru completare, a se vedea art. 4 alin 2-3).
[ulp id=’q8hcMHzmRyFnyoXV’]
Partenerul public va putea contribui la realizarea proiectului de parteneriat public-privat prin una sau mai multe dintre următoarele modalităţi:
a) constituirea anumitor drepturi (e.g. drept de concesiune, drept de superficie) în favoarea societăţii de proiect sau partenerului privat, în condiţiile legii;
b) aporturi în numerar la capitalul social al societăţii de proiect;
c) asumarea unor obligaţii de plată faţă de partenerul privat sau societatea de proiect;
d) acordarea de garanţii, în condiţiile legii, în favoarea finanţatorilor proiectului de parteneriat public-privat care sunt instituţii de credit sau instituţii financiare.
Iniţierea parteneriatului va fi făcută de către partenerul public prin întocmirea unui studiu de fundamentare pentru care va putea contracta servicii de consultanţă tehnică, economică şi juridică (pentru detaliere, a se vedea art. 19-24).
În art. 32 Legea menţionează aspectele ce trebuie reglementate în mod obligatoriu de contractul de parteneriat public-privat. În cazul în care partenerul privat sau societatea de proiect nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate, partenerul public are dreptul să demareze o altă procedură de atribuire în vederea schimbării partenerului privat dacă această posibilitate a fost înscrisă în documentaţia de atribuire şi în contract.
Durata contractului va fi stabilită în aşa fel încât:
– să permită amortizarea investiţiei şi obţinerea unui profit rezonabil de către partenerul privat;
– să se evite restricţionarea artificială a concurenţei;
– să se asigure un nivel rezonabil şi suportabil al preţurilor pentru serviciile ce formează obiectul proiectului, ce urmează să fie plătite de către beneficiarii serviciilor.
Partenerul public poate modifica unilateral sau denunţa unilateral contractul din motive excepţionale legate de interesul public, însă această posibilitate şi categoriile de motive excepţionale trebuie să fi fost incluse în documentaţia de atribuire şi în contractul de parteneriat public-privat. În cazul în care modificarea/denunţarea unilaterală îi produce prejudicii partenerului privat, acesta are dreptul la despăgubiri.
Ce se întâmplă când încetează contractul de parteneriat public-privat? Răspunsul diferă în funcţie de motivul pentru care încetează contractul. Astfel, dacă expiră durata pentru care a fost încheiat parteneriatul:
- încetează drepturile constituite în favoarea partenerului privat sau a societăţii de proiect;
- se transferă partenerului public, cu titlu gratuit, bunurile realizate sau dobândite de societatea de proiect ce reprezintă obiectul proiectului precum și cele necesare derulării serviciului public;
- partenerul public preia cu, titlu gratuit, acţiunile/părţile sociale ale partenerului privat în societatea de proiect.
Dacă nu ne aflăm în situația expirării duratei pentru care a fost încheiat parteneriatul, încetarea produce, în principiu, aceleaşi efecte cu diferenţa că pentru cele de la pct. 2 şi 3 se poate plăti o compensaţie partenerului privat în funcţie de valoarea neamortizată. În cazul în care încetarea se produce din culpa acestuia, din compensaţie se deduc despăgubirile datorate de partenerul privat.
