⬅ ÎNAPOI

8 sfaturi de care să ţii cont pentru examene

Da, sesiunea se apropie, cu toate examenele pentru care încă nu te-ai apucat de învățat. E momentul acela când te uiţi la mormanul de cărţi pe care trebuie să le parcurgi şi începi să te gândeşti că a fost o idee proastă să stai mai mult pe Netflix şi mai puţin cu burta pe carte în timpul semestrului. Nu te panica! Dacă te apuci acum de învăţat (bine, dupa ce citeşti articolul acesta), o să treci cu brio peste sesiune.

Nu garantăm zecele, dar cele opt sfaturi pe care ţi le-am pregătit te vor ajuta să îţi păstrezi calmul şi să ai o sesiune mai uşoară. Şi vrem să ne crezi pe cuvânt, pentru că sunt din experienţa noastră de studenţi la Drept.

1. Concepe un calendar de studiu personalizat

Este important să fii organizat şi să profiţi la maximum de fiecare zi pe care o ai la dispoziţie pentru învăţat, aşa că începe sesiunea cu un calendar personalizat în care să îţi treci datele examenelor şi zilele pe care le ai pentru învăţat, în diverse culori. Nu ştii cum? Ei bine, avem noi câteva metode.

De exemplu, poţi începe prin a-ţi analiza numărul de pagini pe care îl ai de învăţat. După aceea, raportează numărul de pagini la zilele dinaintea examenului şi împarte-le în aşa fel încât să ai timp pentru a trece prin materie măcar de 2 ori.

Ca să înţelegi mai bine, o colegă din redacţie dă din casă metoda ei:

„Să zicem că am 7 zile pentru un examen, ceea ce ar fi un caz ideal. Din acestea, 5 zile sunt pentru învăţat, timp în care îmi fac rezumat la tot, pentru că învăţ cel mai bine dacă scriu, iar ultimele 2 zile le păstrez pentru reluarea informațiilor, de data asta făcând scheme. Dacă am timp să îmi fac scheme (să trec prin materie) de 3 ori e perfect.”

Deci, dacă eşti o persoană care învaţă mai bine luându-şi notiţe şi scriind multe conspecte, trebuie să iei în calcul că asta durează şi să îți împarţi bine timpul. Lasă-ţi neapărat zile pentru recapitularea informaţiilor şi nu te abate de la plan, nici măcar dacă intervine o forţă majoră.

Un alt motiv bun pentru care e bine să-ţi faci calendar pentru sesiune este că poţi să vezi în ansamblu cum stai cu timpul de pregătire. Îţi garantăm că asta îţi va distruge complet cheful de Netflix. Dacă totuşi eşti mai rezistent la presiune, cel puţin asta te va face să te uiţi la seriale cu imaginea calendarului în minte.

2. Descoperă-ţi metoda de studiu potrivită

Unii subliniază cu 5 culori o singură pagină, alţii lipesc în toată casa cartonaşe cu infracţiunile din codul penal. Pentru unii funcţionează mai bine dacă învaţă cu colegii de grupă, alţii vor să fie singuri şi să înveţe în ritmul lor. Fiecare avem un stil propriu de a învăţa, iar ceea ce funcţioneaza la cineva, s-ar putea să fie inutil pentru tine.

Nouă ne place să folosim culorile, mai ales de când am aflat ce benecifii au în procesul de învăţare.Tu nu ştii încă? Citeşte aici.

O altă colegă din redacţie spune că a fost inspirată de o doamnă profesor din facultate şi că de atunci foloseşte următoarea metodă: scrie pe foaie cuprinsul cărţii pe care o are de studiat şi bifează pe parcurs ce capitole reuşeşte să înveţe. Astfel, nu doar că memorează cum e structurată materia, dar conştientizează mai bine cât mai are de parcurs din ea.

Uite, ți-am venit în ajutor și am făcut și vizual o serie de tips & tricks pe Instagram. Dacă nu ne urmărești, e timpul să o faci.

Totuşi, nu uita că în sesiune eşti presat de timp şi trebuie să acumulezi multă informaţie deodată, aşa că este important să îţi adaptezi metoda şi la situţia în care te afli. De exemplu, o colegă spune că îi este de ajutor să înveţe cu prietenii, deoarce discută liber despre materii şi îşi explică reciproc ceea ce nu au înţeles. Lucrul în echipă este util şi pentru că se nasc exemple interesante, iar speţele devin mai uşor de rezolvat. Dar nu funcţionează când timpul este limitat, pentru că de multe ori, orele de învăţat se transformă în pauze lungi sau în glumiţe interminabile.

Analizează orice metodă găseşti sau ţi se pare bună, până descoperi care funcţionează pentru tine şi ţine-te de ea. Totuşi, încearcă să faci asta înainte de sesiune, ca sa nu pierzi timp preţios. Garantăm că toate merg mai bine dacă ai un pic de motivaţie!

3. Nu te pierde în detalii

O greşeală pe care o poţi face la examen este să nu te interesezi ce ai de învăţat în mod concret şi să abordezi materia pe larg. Nu face asta! Întreabă un coleg de încredere ce capitole întră la examen, apoi concentrează-te să înveţi lucrurile importante, de bază. 

Zicem să fie de încredere pentru că știi replica clasică: unde-s 2 (viitori) juriști, sunt 3 păreri.

Nu începe să citeşti 10 tratate pe lângă alte notiţe sau cursuri, pentru că s-ar putea să reuşeşti să parcurgi doar un sfert din materie, pe care să nu apuci nici măcar să o reţii cum trebuie.

Foloseşte-ţi notiţele, descoperă ce carte recomandă profesorul de curs şi utilizeaz-o să îţi completezi informaţiile. În sesiune nu este timp de citit doctrină consistentă, care oricum s-ar putea să nu îţi folosească deloc la examen. Organizează-te în aşa fel încât să ai timp să faci şi nişte speţe sau grile la final.

4. Înţelege ce citeşti

Nu învăţa pe de rost, vei uita repede. Încearcă să înţelegi ce citeşti şi să faci conexuni logice între noţiuni. Apoi, explică-i colegului de cameră sau sună-ţi un părinte şi dezvoltă ceea ce ai învăţat ca şi cum ai fi la examen.

O idee bună este să asociezi mereu materia cu exemple din viața reală sau din filme, ca să îţi aminteşti la examen mai uşor. Iar dacă o anumită informaţie îţi dă bătăi de cap şi nu reuşesti să o reţii, te sfătuim să inventez o glumă care să aibă legatura cu ea, singur îţi va fi mai simplu!

La noi funcţionează şi conspectul atunci când vine vorba de materia grea, pentru a o putea asimila. În niciun caz nu te sfătuim să toceşti, deoarce, dacă vei uita un cuvânt, te vei pierde la examen şi vei rata subiectul. Schemele şi notiţele pe coduri cu explicaţii luate din doctrină sunt, de asemenea, utile pentru a înţelege anumite aspecte din materie.

Că îți faci conspectele de mână sau pe calculator sau o tabletă, este alegerea ta. Poate că tu înveți mai simplu dacă le ai redactate frumos și doar să îți notezi pe margine.

Nu neglija seminarul (și ce s-a scris pe acolo)

Apropo de sfaturi, am întrebat-o pe Ana-Maria Udriște cum a abordat ea situația învățatului în sesiune:

”Destul de simplu. Sunt o persoană destul de organizată, astfel încât mi-am făcut conspectele și fișele din timpul anului. Practic făceam rost de cursul predat, îl completam cu cartea și cu seminarul (da, că mai sunt niște hint-uri și prin seminare), adăugam exemple pentru proști (pe ideea keep it simple stupid), iar în sesiune doar treceam prin ele și făceam maraton de seriale și filme. Am preferat să îmi răpesc în timpul facultății câteva minute pentru fiecare materie ca să conspectez astfel că în sesiune și pentru examenele de licență și admitere în profesie mi-a fost mai ușor”.

5. Simulează ziua de examen 

Un bun mod de a afla cum stai cu materia şi de a recapitula poate fi o simulare a zilei de examen. Scrie mai multe bileţele cu subiecte din materie, pune-le într-un bol şi extrage apoi câte unul. Spune cu voce tare tot ce ştii despre fiecare subiect, apoi mergi la carte şi vezi dacă ai ratat ceva. Noi chiar practicăm învăţarea cu voce tare şi dă roade întotdeauna înaintea examenelor orale.

Nu te speria dacă nu îţi aminteşti totul din prima, din contră, insistă acolo unde crezi că ai lacune şi completează şirul de noţiuni. Acest exerciţiu nu doar că îţi va antrena gândirea, dar te va ajuta să înveţi să îţi exprimi informaţiile în mod coerent şi te va scăpa de emoţia examenelor orale. Serios, îţi dai seama dacă îţi pică la examenul oral fix ce ai repetat înainte, acasă, cu voce tare?

6. Ai grijă de sănătatea ta fizică şi mentală

Dacă nu ai grijă de tine în sesiune, nu vei reuşi să îţi atingi potenţialul maxim. Aşa că încearcă sa mai faci şi pauze din când în când pe parcursul zilei. Poţi ieşi pentru 30 de minute la plimbare, te vei deconecta puţin. Bine, ocoleşte cafeneaua aia care îţi place, sau magazinul ala de haine cu reduceri şi întoarce-te la învăţat.

Dacă de obieci faci sport, nu renunţa în sesiune, te vei relaxa şi vei elimina din stresul acumulat pe parcursul zilei. Pentru mai multe metode de a scăpa de stresul dinaintea examenelor dă click aici.

Dormi cel puţin 6 ore pe noapte, mănâncă sănătos, bea minimum 2 litri de apă pe zi, nu abuza de cafea, ascultă înainte de culcare o melodie relaxantă, fă o baie lungă şi fierbinte, bea un ceai de relaxare, sau orice simţi că te va ţine sănătos şi echilibrat în toată această perioadă.

Nu ai timp de gătit, dar vrei totuși să mânânci sănătos? Încearcă foodkit.ro: îți compui tu mesele și doar le încălzești la cuptorul cu microunde. Gata în 5 minute. Iar dacă folosești codul ANAUDR ai extra 5% reducere

7. Pregătește-te pentru orice

Într-o lume perfectă, ziua de examen va fi absolut obișnuită. Cum nu trăim într-o astfel de lume, pregăteşte-te pentru câteva lucruri care, în mod inevitabil, vor apărea în acea zi.

Prin urmare, ia-ţi pixuri noi şi multe foi albe, să fii sigur că nu te lasă instrumentul de scris exact când îţi vine inspiraţia. Şi apoi, va exista mereu un coleg care îți va cere să îi împrumuți ceva, şi pe care nu poţi să îl refuzi (doar nu vrei să te pui rău cu karma în ziua examenului).

Cumpără-ţi o sticlă de apă şi ceva de mâncare pentru că examenul se poate decala, iar dacă mai e şi oral, este posibil să ajungi la 9 seara acasă. Da, nouă ni s-a întâmplat.

Dormi înainte, oricât reuşeşti, este important somnul pentru fixarea informaţiilor, iar dacă ai probleme cu trezitul dimineaţa, roagă pe cineva să te trezească şi nu uita să iei în considerare traficul din ziua aceea.

Tip: ia cu tine o pungă mică de migdale sau alune/caju, ca să îți alimentezi creierul cu energie în timpul examenului. Iar cu codul ANAUDR le prinzi și cu 10% reducere.

8. Uită de el

Unul dintre cele mai dificile lucruri de acceptat la finalizarea examenului este că nu poţi face nimic pentru a-ţi schimba rezultatele. Dar e adevărat. Însă, analizarea întrebărilor după și descoperirea modului în care colegii tăi au răspuns nu vor face nicio diferență. Nu are rost să te consumi şi să dezbaţi de ce ai scris în mod diferit.

Recreează-te o oră după examen, rămâi motivat pentru următoarele şi gândeşte-te că mai ai şansa fie să îţi măreşti nota, fie să îl treci. Examenele, în final, nu sunt atât de relevante precum par, important este să ai curajul de a merge mai departe încrezător. Spor la învăţat!

Ai vreun sfat de adăugat? Sau poate o metodă interesantă de învăţare? Aşteptăm comentariile tale!

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *

    code