Barbulescu c. Romaniei: monitorizarea comunicarilor electronice ale unui angajat constituie o incalcare
11 minute • Ana-Maria Udriste • 05 septembrie 2017
Poate un angajator să monitorizeze comunicările electronice ale angajatului?
Cazul Barbulescu c. Romaniei (cererea nr. 61496/08) , decizia unei societăți private de a demite un angajat după monitorizarea comunicațiilor sale electronice și accesarea conținutului acestora, precum și pretinsa lipsă a instanțelor naționale de a proteja dreptul la respectarea vieții sale private și a corespondenței.
În hotărârea Marea Cameră de astăzi, în cazul, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu unsprezece voturi contra șase, a considerat ca a existat o încălcare a articolului 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie, domiciliul și corespondența) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea a ajuns la concluzia că autoritățile nu ar fi protejat în mod adecvat dreptul domnului Barbulescu la respectarea vieții sale private și a corespondenței. Prin urmare, nu au reușit să realizeze un echilibru corect între interesele în cauză.
În special, instanțele nationale nu au reușit să determine dacă domnul Barbulescu a primit o notificare prealabilă din partea unui angajator legata de posibilitatea ca toate comunicările sale ar putea fi monitorizate; și nici nu au avut în vedere nici faptul că nu a fost informat cu privire la natura sau amploarea monitorizării, sau gradul de intruziune în viața sa privata și a corespondenței. În plus, instantele nationale nu au determinat, în primul rând, motivele specifice care justifică introducerea măsurilor de monitorizare; în al doilea rând, dacă angajatorul ar putea utiliza măsuri care să antreneze mai puțin intruziunea în viața și corespondența personală a domnului Barbulescu; și în al treilea rând, dacă comunicările ar fi putut fi accesate fără știrea lui.
Principalele fapte
Reclamantul, Bogdan Mihai Bărbulescu, este un român care sa născut în 1979 și locuiește în București.
În perioada 1 august 2004 până la 6 august 2007, domnul Bărbulescu a fost angajat de o companie privată ca inginer responsabil cu vânzările. La cererea angajatorului său, a creat un cont Yahoo Messenger pentru a răspunde solicitărilor clienților.
La 3 iulie 2007, societatea a difuzat un anunț de informare în rândul angajaților, conform căruia un angajat a fost demis din motive disciplinare după ce a folosit in mod privat (personal) internetul, telefonul și fotocopiatorul.
La 13 iulie 2007, domnul Bărbulescu a fost convocat de către angajator pentru a da o explicație. El a fost informat că comunicările lui pe Yahoo Messenger au fost monitorizate și că există dovezi că el a folosit internetul în scopuri personale.
Dl. Bărbulescu a răspuns în scris că nu a utilizat serviciul decât în scopuri profesionale. Apoi, i s-a prezentat o transcriere a 45 de pagini din comunicările sale din 5 până la 12 iulie 2007, alcătuită din mesaje pe care le-a schimbat cu fratele său și logodnica sa cu privire la chestiuni personale, unele dintre mesaje fiind de natură intimă. La 1 august 2007 angajatorul a reziliat contractul de muncă al lui Bărbulescu pentru încălcarea reglementărilor interne ale companiei care interzice utilizarea resurselor companiei în scopuri personale.
Domnul Bărbulescu a contestat decizia angajatorului său în fața instanțelor judecătorești, plângându-se că decizia de a-și rezilia contractul a fost nulă și nelegală, întrucât angajatorul său i-a încălcat dreptul la corespondență în accesarea comunicărilor sale, încălcând Constituția și Codul penal. Plângerea sa a fost respinsă de către Tribunalul București în decembrie 2007, în special pentru motivul că angajatorul a respectat procedura de concediere prevăzută de Codul Muncii; că angajatorii aveau dreptul să stabilească reguli de utilizare a internetului, un instrument pus la dispoziția angajaților pentru uz profesional; și că domnul Bărbulescu a fost informat în mod corespunzător cu privire la reglementările societății. Tribunalul județean a remarcat că, cu puțin timp înainte de sancțiunea disciplinară a domnului Bărbulescu, un alt angajat a fost concediat pentru că folosea internetul, telefonul și fotocopiatorul în scopuri personale.
Dl Bărbulescu a făcut apel, susținând că instanța nu a realizat un echilibru corect între interesele în cauză. Printr-o decizie definitivă din 17 iunie 2008, Curtea de Apel a respins recursul său. Aceasta a confirmat, în esență, concluziile instanței inferioare. Referindu-se la Directiva 95/46 / CE a Uniunii Europene privind protecția datelor, acesta a afirmat că comportamentul angajatorului, după ce l-a avertizat pe domnul Bărbulescu și colegii săi că resursele companiei nu ar trebui utilizate în scopuri personale, a fost rezonabil și că monitorizarea comunicărilor lui Bărbulescu a fost singura metodă de a stabili dacă a existat o încălcare disciplinară.
Reclamațiile, procedura și componența Curții
Bazându-se în special pe articolul 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie, domiciliul și corespondența) al Convenției Europene a Drepturilor Omului, domnul Bărbulescu s-a plâns că decizia angajatorului său de a-și rezilia contractul după ce a monitorizat comunicările sale electronice și a accesat conținutul acestora constituie o încălcare a vieții private și că instanțele naționale nu i-au protejat dreptul la respectarea vieții private și a corespondenței.
Cererea a fost depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 15 decembrie 2008.
În hotărârea Camerei din 12 ianuarie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât, cu șase voturi pentru unul, că nu a avut loc o violare a articolului 8 al Convenției, constatând că instanțele naționale au realizat un echilibru corect între dreptul domnului Bărbulescu de a i se respecte viața sa personală și corespondența în temeiul articolului 8 și interesele angajatorului său. Curtea a remarcat în special că viața privată și corespondența domnului Bărbulescu fusesera monitorizate. Cu toate acestea, monitorizarea de către angajator a comunicărilor sale a fost rezonabilă în cadrul procedurilor disciplinare.
La 6 iunie 2016, cauza a fost trimisă marii Camere la solicitarea dlui Bărbulescu.
Guvernul Franței și Confederația Europeană a Sindicatelor (CES) au fost autorizate să intervină în procedurile scrise în calitate de terți.
Hotărârea a fost pronunțată de Marea Cameră de 17 judecători, compusă după cum urmează:
Guido Raimondi (Italia), președinte,
Angelika NUF î berger (Germania),
Mirjana Lazarova Trajkovska ( „Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei“),
Luis Lopez Guerra (Spania), judecător ad – hoc Ledi Bianku (Albania),
ISIL Karaka Ș (Curcan),
Nebojsa Vucinic (Muntenegru),
Andre Potocki (Franța),
Paul Lemmens (Belgia),
Dmitry Dedov (Rusia),
Jon Fridrik Kj0lbro (Danemarca),
Mits Mãrtinš (Letonia),
Armen Harutyunyan (Armenia),
Stephanie Mourou-Vikström (Monaco),
Georges Ravarani (Luxemburg),
Marko Bosnjak (Slovenia),
Tim Eick e (Regatul Unit),
și , de asemenea S0ren Prebensen, adjunct Marea Cameră grefier.
Decizia Curții
Articolul 8
Curtea a confirmat că articolul 8 era aplicabil în cazul domnului Bărbulescu, concluzionând că comunicările sale la locul de muncă erau acoperite de noțiunile de “viață privată” și “corespondență”. Aceasta a subliniat în special că, deși era discutabil dacă domnul Bărbulescu ar fi putut avea o așteptare rezonabilă de confidențialitate, având în vedere regulamentele restrictive ale angajatorului privind utilizarea pe internet, despre care fusese informat, instrucțiunile unui angajator nu au putut reduce viața socială privată la zero la locul de muncă. Dreptul la respectarea vieții private și la viața privată a corespondenței au continuat să existe, chiar dacă acestea ar putea fi restricționate în măsura în care este necesar.
În timp ce măsura contestată, și anume monitorizarea comunicărilor domnului Bărbulescu care au dus la concedierea sa, fusese luată de o societate privată, ea a fost acceptată de instanțele naționale. Prin urmare, Curtea a considerat că plângerea urma să fie examinată din punctul de vedere al obligațiilor pozitive ale statului. Autoritățile naționale au fost obligate să efectueze un exercițiu de echilibrare între interesele concurente în cauză, și anume dreptul domnului Bărbulescu la respectarea vieții private, pe de o parte, și dreptul angajatorului său de a lua măsuri pentru a asigura buna funcționare a companiei, pe de altă parte.
În ceea ce privește chestiunea care rezultă din întrebarea dacă autoritățile naționale au realizat un echilibru corect între aceste interese, Curtea a remarcat mai întâi că instanțele naționale au făcut referire expresă la dreptul domnului Bărbulescu la respectarea vieții private și la principiile legale aplicabile. În special, Curtea de Apel a făcut referire la Directiva Uniunii Europene si la principiile stabilite în ea, și anume necesitatea, scopul, transparență, legitimitatea, proporționalitatea și securitatea. Instanțele naționale au examinat, de asemenea, dacă procedura disciplinară a fost desfășurată în mod contradictoriu și dacă domnului Bărbulescu i s-a oferit posibilitatea de a-și prezenta argumentele.
Cu toate acestea, instanțele naționale au omis să determine dacă domnul Bărbulescu fusese notificat în prealabil cu privire la posibilitatea ca angajatorul său să introducă măsuri de monitorizare, precum și natura acestor măsuri. Curtea de Justiție a observat pur și simplu că atenția angajaților a fost atrasăasupra faptului că, la puțin timp înainte de sancțiunea disciplinară a domnului Bărbulescu, un alt angajat a fost concediat pentru folosirea internetului, a telefonului și a fotocopiatorului în scopuri personale. Curtea de Apel a constatat că a fost avertizat că nu ar trebui să utilizeze resursele companiei în scopuri personale.
Curtea a considerat, conform standardelor internaționale și europene , că pentru a se califica ca o notificare prealabilă, avertizarea de la un angajator trebuia să fie administrata înainte de a fost inițiată monitorizarea, în special în cazul în care acesta implica accesarea conținutului comunicațiilor angajaților. Curtea a concluzionat, din dosar că domnul Bărbulescu nu a fost informat în prealabil cu privire la amploarea și natura monitorizării angajatorului sau la posibilitatea ca angajatorul să aibă acces la conținutul real al mesajelor sale.
În ceea ce privește domeniul de aplicare al monitorizării și gradul de pătrundere în viața privată a domnului Bărbulescu, această întrebare nu a fost examinată de nici una dintre instanțele naționale, chiar dacă angajatorul a înregistrat toate comunicările domnului Bărbulescu în timpul perioadei de monitorizare în timp real și a imprimat conținutul lor.
Nici instanțele naționale nu au efectuat o evaluare suficientă a faptului dacă au existat motive întemeiate pentru a justifica monitorizarea comunicărilor domnului Bărbulescu. Tribunalul Județean s-a referit, în special, la necesitatea de a evita deteriorarea sau răspunderea sistemelor informatice ale societății în cazul unei activități ilegale online. Cu toate acestea, aceste exemple ar putea fi văzute doar ca fiind teoretice, deoarece nu exista nicio sugestie că domnul Bărbulescu ar fi expus societatea la oricare dintre aceste riscuri.
În plus, niciuna dintre instanțele naționale nu a examinat suficient dacă obiectivul urmărit de angajator ar fi putut fi obținut prin metode mai puțin invazive decât accesarea conținutului comunicărilor lui Bărbulescu. Mai mult, nici instanța nu a luat în considerare seriozitatea consecințelor monitorizării și procedurii disciplinare ulterioare, și anume faptul că – fiind concediat – a primit cea mai severă sancțiune disciplinară. În cele din urmă, instanțele nu au stabilit la ce punct în timpul procedurii disciplinare angajatorul a accesat conținutul relevant, în special dacă a accesat conținutul în momentul în care l-a convocat pe domnul Bărbulescu să explice utilizarea resurselor companiei.
Având în vedere aceste considerații, Curtea a concluzionat că autoritățile naționale nu au protejat în mod adecvat dreptul domnului Bărbulescu la respectarea vieții private și corespondenței sale și că, în consecință, nu au reușit să realizeze un echilibru corect între interesele în cauză. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 8.
2 răspunsuri