CEREREA RECONVENŢIONALĂ
16 minute • Claudiu Marin Cismaru • 28 octombrie 2017
Procesul civil parcurge două mari faze, faza judecăţii şi faza executării silite.
Judecata în primă instanţă cunoaşte, de regulă, patru etape: etapa scrisă, etapa cercetării procesului, etapa dezbaterilor şi etapa deliberării şi pronunţării hotărârii.
Etapa scrisă se deschide odată cu introducerea unei cereri de chemare în judecată de către reclamant, prin intermediul căreia formulează o pretenţie faţă de pârât. Ca urmare a comunicării cererii de chemare în judecată de către pârât acesta din urmă poate formula întâmpinare. Întâmpinarea reprezintă un act de procedura prin care pârâtul se apără împotriva pretenţiei reclamantului, urmând ca acesta din urmă să formuleze răspuns la întâmpinare.
În unele cazuri, pârâtul poate adopta o poziţie ofensivă şi formulează pretenţii proprii faţă de reclamant, prin intermediul unei cereri reconvenţionale.
Formularea cererii reconvenţionale nu este posibilă în orice materie.
A se vedea art. 1.004 alin. (2) şi art. 1.043 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
Raportându-ne la dreptul civil material, o parte nu poate fi obligată la o anumita prestaţie către adversarul său în lipsa unei cereri prin care să se solicite asta. Codul de procedură civilă reglementează cererea reconvenţională în articolele 209-210.
Astfel, potrivit art.209 alin. (1) ”Dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legate de aceasta, poate să formuleze cerere reconvenţională.”. Dispoziţia legală mai sus menţionată subliniază ideea potrivit căreia, pentru a putea fi formulate prin intermediul cererii reconvenţionale, este necesar ca pretenţiile pârâtului să derive din acelaşi raport juridic din care s-au născut şi pretenţiile recamantului sau ca acestea să fie în strânsă legătură cu cele ale reclamantului.
În jurisprudenţa vechiului Cod de procedură civilă s-a hotărât că, „ întrucât cererea reconvenţională nu se referă la pretenţii în legătură cu cererea sau cu mijloace de apărare ale reclamantului, având ca obiect executarea altor contracte decât cel pe care şi-a întemeiat reclamantul pretenţiile, va fi respinsă” – C.A. Bucureşti, Secţia comercială, Decizia nr. 260/1999.
Nu este însă obligatoriu ca pretenţiile celor două părţi să decurgă din acelaşi raport juridic, ci pot să aibă ca temei cauze diferite (ex. pârâtul poate să invoce compensația judiciară, chiar dacă obligașiile părților provind din cauze diferite), cu condiţia ca pretenţiile pârâtului să fie strâns legate de raportul juridic dedus judecăţii de către reclamant.
Deducem că, dacă în prima ipoteză condiţia de admisibilitate a cererii reconvenţionale poate fi verificată cu uşurinţă, judecătorul urmând să stabilească dacă pretenţiile au la bază raportul juridic pe care se întemeiază cererea principală.
În cea de-a doua situaţie, cercetarea condiţiei de admisibilitate presupune o doză mare de subiectivism, deoarece:
- pretenţiile pârâtului trebuie să fie legate de cererea reclamantului, însă legiuitorul nu indică un reper cu privire la această legătură.
- legătura trebuie să fie strânsă, fără ca legiuitorul să precizeze criteriul de măsurare a intensităţii legăturii.
În cadrul procedurii arbitrale, pârâtul poate face cerere reconvenţională numai în ipoteza în care pretenţiile sale contra reclamantului derivă din cerere principală, fiind înlăturată posibilitatea formulării cererii reconvenţionale dacă ar exista numai o strânsă legătură între pretenţii.
Potrivit art. 209 alin.(2), în cazul în care pretenţiile formulate prin cerere reconvenţională privesc şi alte persoane decât reclamantul, acestea vor putea fi chemate în judecată ca pârâţi. Precizăm că actuala reglementare prevede în mod expres faptul că pârâtul se poate îndrepta şi împotriva altor persoane.Terţii introduşi în proces de către pârâtulul originar, dobândesc, prin voinţa legiuitorului, calitatea procesuală de pârâţi, deşi nu sunt introduşi în proces de către reclamant. Bunăoară, dacă pârâtul este chemat în judecată de cel care revendică bunul pe care pretinde că l-a cumpărat de la un terţ, pârâtul poate cere anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamant şi terţ, prin intermediul cererii reconvenţionale, caz în care il va chema în judecată şi pe terţ. Terţii introduşi în proces nu vor putea face cerere reconvenţională în condiţiile în care ar avea pretenţii proprii faţă de pârâtul originar cu toate că, faţă de ei, s-ar fi comportat ca un adevărat reclamant. De asemenea, reclamantul nu va putea formula la rândul său cerere reconvenţională la cererea reconvenţională a pârâtului originar. Şi în acest caz legiuitorul a hotătât să limiteze numărul cererilor reconvenţionale din cadrul unui proces, nerecunoscând dreptul reclamantului de a face o astfel de cerere, indiferent dacă acesta ar avea pretenţii proprii faţă de pârâtul originar ori împotriva pârâţilor introduşi în proces. Însă, după primirea cererii reconvenţionale , reclamantul îşi poate modifica cererea principală în condiţiile art.204 din Codul de proc.civ.
Caracterele cererii reconvenționale
-
Caracter subsidiar
Cererea reconvenţională poate fi formulată şi ca o cerere subsidiară, în sensul că pârâtul înţelege să-şi valorifice anumite drepturi numai în cazul când se admite acţiunea reclamantului; în cadrul cererii reconvenţionale pot fi formulate una sau mai multe acţiuni, astfel încât pot rezulta unul sau mai multe capete de cerere.
-
Caracter facultativ
În valorificarea pretenţiilor proprii, pârâtul are două posibilităţi: pe de-o parte poate, pe cale incidentală, să opteze pentru formularea unei cereri reconvenţionale sau, pe de altă parte, poate declanşa un nou proces prin intermediul unei cereri principale. Optarea pentru calea incidentală prezintă anumite avantaje, astfel:
- Nu mai este necesară declanşarea unui nou proces de judecată. Pretenţiile celor două părţi, reclamant şi pârât, sunt asigurate soluţionării în cadrul unui singur proces.
- Odată cu soluţionarea pretenţiilor într-un singur cadru procesual se determină realizarea unor economii de timp şi cheltuieli.
- Fiind o cerere incidentală, cererea reconvenţională este de competenţa instanţei sesizate cu cererea principală şi astfel, competenţa de soluţionare aparţinând aceluiaşi complet, determină condiţii pentru o mai bună judecată.
- Evitarea posibilităţii pronunţării unor hotărâri contradictorii.Ca excepţie de la caracterul facultativ al cererii, este de precizat faptul că există situaţii în care pârâtul este obligat să îşi valorifice pretenţiile pe calea cererii reconvenţionale. Astfel potrivit art.917 alin (1) C.pro.civ , în cazul unui divorţ, “Soţul pârât poate să facă şi el cerere de divorţ, cel mai târziu pânâ la primul termen de judecată la care a fost citat în mod legal, pentru faptele petrecute înainte de această dată. Pentru faptele petrecute după această dată, pârâtul va putea face cerere până la începerea dezbaterilor asupra fondului în cererea reclamantului.
Tot ca excepţie de la caracterul facultativ al cererii, menţionăm faptul că în anumite situaţii legea nu permite formularea unor pretenţii proprii de către pârât împotriva reclamantului, declarând cererea reconvenţională inadmisibilă. Cu titlu de exemplu în cadrul litigiilor având ca obiect acţiuni posesorii, precizăm art.1004 alin (2) C.proc.civ, potrivit căruia, sunt inadmsibile cererea reconvenţională şi orice alte cereri prin care se solicită protecţia unui drept în legatură cu bunul în litigiu.
Delimitare: cerere reconvențională – apărare – întâmpinare
Trebuie menționat faptul că cererea reconvențională se deosebește de simpla apărare a pârâtului formulată prin întampinare sau concluzii, astfel:
- Prin apărare, pârâtul are ca obiectiv fie respingerea cererii de chemare în judecată îndreptată împotriva sa, fie admiterea acesteia doar în parte, formulând afirmații care să le combată pe cele ale reclamantului. Prin apărarea în fond, pârâtul poate arăta că și-a executat fie în totalitate obligațiile contractuale asumate, fie doar o parte din acestea, urmărind reducerea sau chiar neutralizarea pretențiilor reclamantului.
- În unele cazuri, pârâtul poate răspunde la cererea de chemare în judecată printr-o cerere care prezintă, pe de-o parte, caracterul unei întâmpinări, iar pe de altă parte caracterul unei cereri reconvenţionale ( cunoscută în practică sub denumirea de “întampinare -reconvenţională” ). În această situaţie este necesar a se stabili o delimitare care să cuprindă cu exactitate elementele ce alcătuiesc cererea reconvenţională, deoarece aceasta este supusă timbrării la fel ca cererea de chemare în judecată, în vreme ce întâmpinarea nu este supusă unui astfel de procedeu.
Așadar, în cazul în care pârâtul nu se limitează doar la respingerea pretenţiilor reclamantului, ci urmăreşte obţinerea unui alt avantaj, va formula cerere reconvenţională.
Prin cererea reconvenţională pârâtul are posibilitatea de a pretinde tot ceea ce ar putea solicita şi prin formularea unei cereri de chemare în judecată pe cale principală, întrucât aceasta are natura juridică a unei adevărate cereri de chemare în judecată. Prin introducerea cererii reconvenţionale se urmăreşte: neutralizarea obligaţiei pe care reclamantul a formulat-o împotriva pârâtului, atenuarea obligaţiei pârâtului faţă de reclamant sau chiar obţinerea unei obligări la plată a reclamantului.
Cuprinsul cererii reconvenţionale
Conform art. 209 alin. (3), cerere trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii precum cele prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, astfel încât este necesar să ne raportăm la conţinutul art.194 C.proc.civ. Cererea va putea fi anulată în temeiul art. 196 C.proc.civ., pentru lipsa numelui şi prenumelui ori, după caz, a denumirii oricăreia dintre părţi, a obiectului şi motivelor de fapt sau a semnăturii pârâtului ori a reprezentantului acestuia.
Bineînţeles, atunci când este cazul, cererea reconvenţională trebuie să fie timbrată în aceleaşi condiţii în care ar fi fost timbrată dacă pretenţia era dedusă judecăţii pe cale principală. Întrucât, art. 209 alin. (3) C.prc.civ, nu precizează faptul că cererea reconvenţională trebuie să cuprindă elementele cererii de chemare în judecată, ci face trimitere la îndeplinirea aceloraşi condiţii prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, drept care îi sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 200 C. proc. civ. Aceasta rezultând şi din art. 209 alin. (5) teza a-II-a conform cu care, dispoziţii art.201 se aplică în mod corespunzător.
Depunerea şi comunicarea
Acţiunile incidentale sunt cele care pot avea o existenţă de sine stătătoare, deci pot fi formulate ca acţiuni principale, dar ele sunt formulateîn cadrul unui proces deja pornit. Au acest caracter cererea reconvenţională,cererea de intervenţie voluntară, cererea de intervenţie forţată.Cererea reconvenţională se depune odată cu întâmpinarea, iar când întâmpinarea nu este obligatorie, se va depune cel târziu la primul termen de judecată. Cererea reconvenţională este comunicată reclamantului numai în momentul în care se constată că îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, ceea ce presupune verificarea şi regularizarea acesteia. În măsura în care se constată lipsuri, aceastea vor fi comunicate în scris pârâtului, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, acesta trebuie să facă modificările sau completările necesare, sub sancţiunea anulării cererii. Este, în toate cazurile, supusă comunicării către reclamant pentru a formula întampinare. De asemenea, este necesar a fi comunicată, în câte un exemplar, fiecărei părţi, inclusiv instanţei. Competentă să soluţioneze cererea reconvenţională este instanţa învestită cu cererea principală prin efectul prorogării de competenţă. Reclamantul este obligat să depună întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii reconvenţionale, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a propune probe şi de a invoca exceptii. Aceasta se va comunica pârâtului reclamant care este obligat la rândul său să depună răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare. Fiind o cerere noua, cererea reconvenţională nu poate fi depusă direct în apel, căci în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.
Disjungerea
Ca regulă, cerere reconvenţională se judecă odată cu cererea principală. Disjungerea va fi o situaţie de excepţie şi va apărea atunci când doar cererea principală este în stare de judecată. Spunem că o cauză „se află în stare de judecată” atunci când s-a administrat probatoriul, nu mai există excepţii de ridicat şi nici cereri de formulat, prin urmare se pot pune concluzii pe fond. Mai precis, după ce s-a terminat cercetarea judecatorească.Ca atare, cererea reconvenţională va fi judecată separat.
Disjungerea nu va fi posibilă atunci cand legea prevede acest lucru expres, sau când judecarea cererilor împreună se impune pentru soluţionarea unitară a procesului. Cu alte cuvinte, nu se vor putea disjunge dacă între cele doua există o legatură foarte strânsă în aşa fel încât admiterea cererii reconvenţionale ar avea drept consecinţă respingerea cererii principale.De exemplu, nu se poate disjunge cererea reconvenţională de cererea de chemare în judecată în cazul proceselor de partaj, atunci când se cere completarea masei bunurilor de împărţit, sau atunci când prin cerere reconvenţională pârâtul cere stabilirea domiciliului copilului, iar prin cea principală se cere stabilirea pensiei de întreţinere, căciacela la care se va stabili domiciliul copilului nu va mai plăti pensia de întreţinere.De asmenenea, disjungerea cererii reconvenţionale nu este posibilă în procesul de divorţ, deoarece cererea pârâtului se va face la aceeaşi instanţă şi se va judeca împreună cu cererea reclamantului. Cerere poate fi redactată separat sau se poate insera în cuprinsul întâmpinării care va purta denumirea de „întâmpinare reconvenţională”.Când legiuitorul a ales să prevadă că cererea reconvenţională se depune „odată” cu întâmpinarea, nu s-a referit la obligativitatea depunerii lor împreună, ci doar momentul. Instanţa nu-i va putea respinge pârâtului cererea reconvenţională doar pentru că nu a depus şi întâmpinarea. În primul rând, pentru că nedepunerea întâmpinării are propria ei sancţiune, decăderea,nu respingerea cererii reconvenţionale, iar în al doilea rând, întâmpinarea nu este obligatorie în sensul că partea este obligată de lege să o depună. Nimeni nu este obligat să se apere; o persoană poate recunoaşte pretenţiile reclamantului, deci nu trebuie să aducă obligată de lege vreo dovadă în apărarea sa. Legiuitorul prevede obligativitatea doar în situaţia în care persoana doreşte să se apere, iar pentru a face acest lucru trebuie să se supună condiţiilor impuse de lege.
Independenţa procesuală-soluţii date cererii reconvenţionale
Deoarece este o veritabilă acţiune, cererea reconvenţională se bucură de independenţă procesuală și, din aceste considerente va fi soluţionată în pofida renunţării de catre reclamant la judecată ori la dreptul subiectiv dedus judecăţii. În aceeaşi ipoteză, poate continua judecarea cererii reconvenşionale formulate conform dispoziţiilor art.209 alin. (2) Cod. proc. civ. Cerere reconvenţională poate fi soluţionată pe fond, chiar dacă cererea principală este judecată în temeiul unei excepţii procesuale.
Soluţia dată cererii reconvenţionale depinde de obiectului acesteia. Astfel, în funcţie de pretenţiile reclamantului şi ale pârâtului, judecătorul:
- va admite în întregime ambele cereri ;
- va admite în întregime o cerere, iar pe cealaltă o va admite în parte;
- va admite în întregime o cerere, iar pe cealaltă o va respinge;
- va admite în parte o cerere, iar pe cealaltă o va respinge;
- va admite în parte ambele cereri;
- va respinge ambele cereri;
Valorificarea pretenţiilor pârâtului prin intermediul cererii reconvenţionale oferă însa o serie de avantaje, care nu pot fi ignorate, printre care menţionăm următoarele: asigurăsoluţionarea a doua litigii într-un singur cadru procesual; determină realizarea unei economii de timp şi cheltuieli; oferă condiţii pentru o mai bună judecată, judecătorii fiind puşi în situaţia de a cunoaşte în toată complexitatea lor raporturile juridice dintre părţi; constituie o garanţie împotriva insolvabilităţii reclamantului; evită posibilitatea pronunţării unor hotărâri judecătoreşti definitive.
Cererea reconvenţională prezintă totuşi dezavantajul că poate conduce la tergiversarea procesului civil de către o instanţă care nu ar fi competentă din punct de vedere teritorial.
Din punct de vedere al naturii sale juridice, cererea reconvenţională are o fizionomie proprie determinată atât de caracterul său de acţiune civilă, cât şi de condiţiile particulare de exercitare. Ea nu trebuie confundată, în primul rând, cu apărarea pe care pârâtul şi-o face prin întâmpinare sau oral în fata instanţei de judecată. Într-adevăr, cererea reconvenţională este mai mult decât o simplă apărare; ea este o contra-acţiune, un “contraatac” sau o “contra-ofensivă”, întrucât prin intermediul acesteia pârâtul îşi poate valorifica un drept propriu faţă de reclamant.
Surse:
- Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil-Ediţia a 2-a, revizuită şi adăugită , Editura Hamangiu 2015 .
- Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil-Vol. II-Procedura contencioasă în primă instanţă.Procedura necontencioasă judiciară.Proceduri speciale, EdituraUniversul Juridic 2013.
- Gabriel Boroi , Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, vol. I, Editura All Beck, Bucureşti, 2001
