⬅ ÎNAPOI

DECIZIA 669/2014

obligaţia fiscală
1. Autorul sesizãrii Cât privește autorul sesizãrii, acesta este reprezentat de Judecãtoria Buzãu – Secția civilã, fiind o excepție ridicatã de Emil Moise.
2. Obiectul sesizãrii Prin prezenta decizie, se enunțã astfel obiectul excepției de neconstituționalitate, acesta fiind reprezentat de soluționarea plângerii civile formulate în contradictoriu cu o instituție de învãțãmânt preuniversitar.
3. Motivarea sesizãrii ·         În ceea ce privește art.61 alin.(3) din Legea 47/1992, dispozițiile acestui articol sunt considerate, în opinia autorului sesizãrii, ca fiind neconstituționale, deoarece condiția referitoare la “înalta competențã profesionalã a judecatorilor Curții Constituționale” nu poate fi mãsuratã în niciun fel deoarece nu privește și o calificare specific procedurilor jurisdicționale.

·         Referitor la prevederile din Legea nr.84/1995 preluate de dispozițiile Legii nr.1/2011, se constatã cã se încalcã dreptul la libertatea de gãndire, de conștiințã și religie a pãrinților, cãt și a copiilor acestora. Prin legile prezente se înțelege faptul cã participarea la orele de Religie este obligatorie de cãtre elevii în cauzã, ceea ce nu este conform cu Constituția sã se impunã aceasta participare dacã persoana în cauzã nu își manifestã apartenența la o anumitã religie. De asemenea, deși se oferã posibilitatea atãt a elevului, cât și a pãrinților acestuia sã redacteze o cerere pentru a nu frecventa aceste ore, totuși, pânã la aceasta solicitare scrisã, elevul este obligat sã ia parte la orele de Religie. Ȋn opinia autorului, ar trebui ca pãrinții sã fie cei care sã solicite frecventarea orelor sau nu de cãtre copilul lor, ci nu sã fie puși în situația de a face ei o cerere din care sã rezulte cã acesta nu dorește sã frecventeze orele respective. Este consideratã o infracțiune faptul de a obliga o persoanã sã participe la serviciile religioase ale unui cult, cât și prevederile ce pun pãrinții în situația de a solicita neparticiparea de cãtre copilul lor la orele de Religie.

4. Decizia Curții Constituționale ·         CCR constatã faptul cã dispozițiile art.9 alin.(2) teza întâi din Legea învãțãmântului nr.84/1995 și art.18 alin.(2) teza întâi din Legea educației naționale nr.1/2011 nu sunt în conformitate cu Legea fundamentalã, așadar se admite excepția de neconstituționalitate ridicatã de Emil Moise.

 

·         Pe de altã parte, se respinge :

o   excepția de neconstituționalitate formulatã cu privire la dispozițiile art.9 alin.(1) și (2) teza a doua și a treia din Legea învãțãmântului nr.84/1995, precum și dispozițiile art.18 alin.(1) și alin.(2) teza a doua și a treia din Legea educației naționale nr.1/2011 deoarece acestea sunt constituționale;

o   excepția de neconstituționalitate formulatã în privința dispozițiilor art.61 alin.(3) din Legea nr.47/1992.

5. Motivarea deciziei Curții Constituționale Criteriul formal – Curtea Constituționalã a fost legal sesizatã și este competentã, potrivit dispozițiilor art.146 lit.d) din Constituție, precum și ale art.1 alin.(2), ale art.2,3,10 și 29 din Legea 47/1992, sã soluționeze excepția de neconstituționalitate.

 

Criteriul material – Curtea va respinge excepția de neconstituționalitate ridicatã în ceea ce privește dispozițiile art 61 alin.(3) din Legea 47/1992 deoarece prevederile în legãturã cu înalta competențã profesionalã a judecãtorilor nu prezinta relevanțã în soluționarea acestei cauze.

Curtea constatã cã, având în vedere dispozițiile art.9 alin.(1) și (2) din Legea nr.84/1995 și art.18 alin.(1) și (2) din Legea nr.1/2011, se consacrã faptul cã Religia face parte din TC(Trunchiul Comun), ce vizeaza oferta educaționalã stabilitã la nivel central, parcursã în mod obligatoriu de elevi. Se mai menționeazã cã elevii care aparțin altor culte (18) recunoscute de stat pot opta pentru participarea la ora de Religie conform confesiunii proprii, deci nu este obligatoriu sã se urmeze cursul unei religii anume.

Curtea observã cã prin art.9 alin.(2) teza întâi din Legea 84/1995 și art.18 alin. (2) teza întâi din Legea nr.1/2011, legiuitorul a reglementat oferta educaționalã referitoare la disciplina Religie așa încât, de fapt, aduce atingere libertãții de conștiințã.

De asemenea, Constituția prevede cã pãrinții au tot dreptul de a-și îngriji și educa religios proprii copii, putând fie sã le transmita convingerile lor, fie sã îi ținã departe de convingeri religioase. Dar acest rol nu revine doar pãrinților, ci și statului. Îi revine astfel statului o obligație negativã, de a nu intervene in formarea unei anumite convingeri religioase și obligația pozitivã ca, în cazul în care o persoanã manifestã o anumitã convingere religioasã, statul sã îi asigure condițiile necesare pentru a și-o putea manifesta. Exprimarea unei opinii din perspectiva Constituției trebuie sã aibã un sens pozitiv, adicã persoana sã aleagã sã studieze religia, ci nu sã aleagã sã nu studieze religie. Dar ultima ipotezã ar fi o constrãngere a persoanei în manifestarea unei opțiuni, contravenind astfel Constituției.

Statului îi este interzis sã adopte diverse practici prin care sã rezulte lipsa de respect fațã de alte culte iar cei ce le realizeazã sunt sancționați conform prevederilor legale. Pentru îndeplinirea libertãții de conștiințã și religie, legiuitorul trebuie sa aibã o obligație de neutralitate și imparțialitate.

 

 

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.