Extrădarea și expulzarea
7 minute • Alexandra Enachescu • 27 decembrie 2017
Art. 19 din Constituția României. Extrădarea și expulzarea.
(1) Cetățeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România.
(2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetățenii români pot fi extrădați în baza convențiilor intrenaționale la care România este parte, în condițiile legii și pe bază de reciprocitate.
(3) Cetățenii străini și apatrizii pot fi extrădați numai în baza unei convenții internaționale.
(4) Expulzarea sau extrădarea se hotărăște de justiție.
EXPULZAREA reprezintă actul prin care un stat constrânge unul sau mai mulți străini sau apatrizi care se află pe teritoriul său să il părăsească în cel mai scurt timp posibil. Statul care adoptă măsura expulzării nu este dator să dea explicații cu privire la motivele expulzării statului căruia îi aparțin cetățenii expulzați sau statului de unde au venit apatrizii. Măsura expulzării este de competența statului care o aplică. În anumite cazuri, din curtoazie, statul care aplică măsura expluzării poate aduce la cunoștință statului căruia aparține cetățeanul expulzat motivele care au determinat adoptarea unei asemenea măsuri.
Expulzarea este o instituție juridică, fiind considerată o măsură administrativă. Deși implică concursul organelor judiciare, fiind hotărâtă numai de jusiție, expulzarea nu este o măsură de ordin penal. Îndepărtarea unei persoane stăine de pe teritoriul unui stat ca urmare a expulzării se face datorită faptului că acea persoană devine indezirabilă (persona non grata) statului pe al cărui teritoriu se află.
CONDIȚIILE EXPULZĂRII
Expulzarea este o măsură extremă la care se recurge numai în anumite condiții. De regulă, are în vedere apărarea securității naționale a statului. Este cazul cetățenilor străini sau al apatrizilor care, prin faptele lor, au devenit indezirabili statului care ia măsura expulzării. Această măsură se aplică, de regulă, străinilor și apatrizilor. Conform Constituției, cetățenul român nu poate fi expulzat din România.
În art. 19 din Carta drepturilor fundamentale a UE se prevede că expulzările colective sunt interzise și nimeni nu poate fi strămutat, expulzat sau extrădat către un stat unde există un risc serios de a fi supus pedepsei cu moartea, torturii sau altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante.
PROCEDURA EXPULZĂRII
Expulzarea este atributul exclusiv al instanțelor de judecată. Doar ele pot decide expulzarea unui străin sau apatrid de pe teritoriul României și tot ele, conform principiului simetriei juridice, pot decide anularea ordinului de expulzare.
OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România prevede, în art. 94, că împotriva străinului care a săvârșit o infracțiune pe teritoriul României poate fi dispusă măsura expulzării.
Măsura expulzării nu se dispune, iar în cazul în care a fost dispusă, nu poate fi executată dacă străinul:
- este învinuit sau inculpat într-o cauză penală și magistratul dispune instituirea măsurii interdicției de părăsire a localității ori a țării
- a fost condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și are de executat o pedeapsă privativă de libertate. Interdicția expulzării durează până la dispariția motivelor pe care a fost întemeiată.
EXTRĂDAREA reprezintă actul prin care este predat autorul unei infracțiuni de către statul care îl deține unui alt stat, la cererea acestuia, pentru a fi judecat sau pentru a executa o pedeapsă la care a fost condamnat.
Temeiul juridic al extrădării îl constituie convențiile de extrădare sau cele de asistență juridică încheiate de state în acest scop, prin aplicarea principiului reciprocității. În absența acestor convenții, temeiul juridic al extrădării este constituit de convențiile multilaterale prin care sunt incriminate unele infracțiuni grave precum: crimele contra păcii și omenirii, genicid etc. Statul, în baza atributelor sale de suveranitate, poate accepta sau refuza predarea unui infractor.
În mod excepțional, cetățenii români pot fi extrădați, dar numai în baza convențiilor internaționale la care România este parte, în condițiile legii și pe bază de reciprocitate. Extrădarea este, așadar, un atribut al suveranitații statului. Având în vedere că extrădarea este una din modalitățile cele mai importante ale luptei statelor împotriva criminalității, extrădarea este văzută și ca o obligație pentru state, deoarece refuzul extrădarii împiedică înfăptuirea justiției.
CONDIȚIILE EXTRĂDĂRII
Extrădarea se admite numai pentru acele infracțiuni care sunt definite ca atare în reglementările juridice ale statelor implicate în procesul de extrădare.
Pot fi extrădate, la cererea unui stat străin, persoanele aflate în teritoriul său care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, ori sunt căutate în vederea executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță în statul solicitant.
În dreptul internațional, pentru realizarea extrădării se cer întrunite două principii: a) cel al reciprocității, plecându-se de la cerința că în ambele state să existe aceeași optică asupra faptei care face obiectul solicitării, în sensul că ea să fie incriminată de legea penală, b) cel al specializării, ceea ce presupune ca fapta să fie prevăzută în legislația ambelor state, iar judecarea și pedepsirea persoanei respective să aibă loc numai pentru fapta pentru care s-a cerut extrădarea. Dacă extrădarea s-a cerut de mai multe state, de regulă, cel extrădat se predă statului pe teritoriul căruia s-a consumat fapta socialmente periculoasă.
PROCEDURA extrădării este reglementată, de regulă, în convențiile bilaterale sau multilaterale încheiate între state cu privire la cooperarea judiciară. În dreptul românesc, procedura este reglematată prin Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. În funcție de tipul de extrădare, pasivă sau activă, procedura diferă. De asemenea, sunt reglementate și persoanele exceptate de la extrădare:
- persoanele cărora li s-a acordat dreptul de azil în România;
- persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicție, în condițiile și limitele stabilite prin convenții sau prin alte înțelegeri internaționale;
- străinii citați din străinătate în vederea audierii ca părți, martori sau experți în fața unei autorități judiciare române solicitante, în limitele imunităților conferite prin convenție internațională.
