Formele de vinovăție: ai fost obraznic sau cuminte de Crăciun?
16 minute • Alex Cajvanean • 25 decembrie 2020
Cum era melodia aia cântată de Mariah Carey cu Moș Crăciun?
He’s making a list,
He’s checking it twice, (dublu grad de jurisdicție!)
He’s gonna find out who’s naughty or nice
Santa Claus is coming to town♫ (versuri de J. Fred Coots și Haven Gillespie)
Acum, fapta de a nu crede în Moș Crăciun nu este, din păcate, incriminată în vreo lege, dar este fără îndoială o fapta reprobabilă care se sancționează cu ocuparea locului din colț la masa de Crăciun (din care nu poți ajunge decât la salata boeuf) și cu “poprirea” cadourilor în vederea indestularii fondului de investiții pentru salata boeuf. Așa stând lucrurile, instanța competentă să judece aceșți indivizi meschini este constituită din membrii familiilor acestora și nu fac obiectul acestui articol.
În schimb, întrebarea care-i ține treji pe jurișți în seara de Ajun și care-i face să-l aștepte pe Moș cu urechile ciulite (ca să-l poată interpela) este următoarea: cum stabilește Moș Crăciun care dintre copii au fost cuminți și care au fost obraznici?
Se impun câteva mențiuni înainte de a putea răspunde la întrebare:
- În față lui Moș Crăciun suntem toți copii, pentru că nimeni nu e la fel de bătrân sau de înțelept ca Moș Crăciun;
- Este evident că cei care au respectat legea, au urmărit îndeaproape articolele Avocatoo sunt copii cuminți care vor primi jucării frumoase sub pom și Porsche Cayenne în garaje;
- Urmând același raționament, cei care nu au respectat legea și au săvârșit fapte “rele”, prevăzute de legea penală, ar trebui să între în categoria celor obraznici care primesc cărbuni.
Punctul 3 ridică însă problema dacă toți cei care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală sunt “copii obraznici”, sau dacă nu cumva mai sunt luate în considerare și alte aspecte în afară de acțiunea sau inacțiunea săvârșită
În opinia mea, Moșul a adoptat o soluție similară legiuitorului român, în sensul că el are în vedere nu numai fapta propriu-zisă (latura obiectivă a infracțiunii), ci și felul în care individul percepe rezultatul faptei sale și cum se raportează la acesta (latura subiectivă a infracțiunii).
Acest aspect rezultă din art. 15 alineatul (1) al Codului penal:
(1) Infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o.
Felul în care o persoană se raportează la consecințele faptei sale este denumit în literatură juridică “formă de vinovăție”, iar aceasta poate determina dacă o persoană va putea sau nu să fie condamnată pentru o anumită fapta, respectiv dacă pedeapsa va putea fi diminuată.
Altfel spus, dacă faci “pozne” din culpă (adică din greșeală), Moșul o să te țină minte dar s-ar putea să te treacă până la urmă pe lista “copiilor cuminți” sau măcar să-ți aducă în dar salată boeuf în loc de cărbuni.
Atât Moș Crăciun cât și legiuitorul român, conform art. 16 din Codul penal, au înțeles să utilizeze 5 forme de vinovăție ca să stabilească cine trebuie sancționat și în ce măsură: intenția directă, intenția indirectă, intenția depășită, culpa simplă și culpa cu prevedere.
Art. 16 – Vinovăţia
(1) Fapta constituie infracţiune numai dacă a fost săvârşită cu formă de vinovăţie cerută de legea penală.
(2) Vinovăţie există când fapta este comisă cu intenţie, din culpă sau cu intenţie depăşită.
(3) Fapta este săvârşită cu intenţie când făptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte;
b) prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.
(4) Fapta este săvârşită din culpă, când făptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce;
b) nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă.
(5) Există intenţie depăşită când fapta constând într-o acţiune sau inacţiune intenţionată produce un rezultat mai grav, care se datorează culpei făptuitorului.
(6) Fapta constând într-o acţiune sau inacţiune constituie infracţiune când este săvârşită cu intenţie. Fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când legea o prevede în mod expres.
În continuare, propun să urmărim povestea a 5 copii pe care Moșul va trebui să-i treacă pe lista de celor obraznici sau pe cea a celor cuminți.
Intenția directă
Fapta este săvârșită cu intenție directă atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte.
Florin este un tânăr de 19 ani ai cărui părinți au plecat singurei de sărbători într-o locație exotică. Pentru că a fost exclus din serverul său preferat de jocuri online după ce a spus “cuvântul cu n”, de supărare, decide să-și dea o întâlnire cu băieții ca să uite de necaz, și pentru că resturile din alocațiile lor de liceeni nu le-au ajuns decât pentru un bax de bere off-brand, Florin se decide să apeleze la “colecția” de spirtoase a tatălui sau. În plus, la finalul petrecerii, fiul risipitor are ideea ingenioasă să umple sticlele cu apă și ceai, să strângă dopurile și să le pună la loc în colecție.
Întors “revigorat” din vacanță exotică alături de soția sa, tatăl lui Florin decide să guste din ginul lui cel mai scump ca să descopere că are gust de apă. Drept rezultat, încrederea sa în orice înseamnă sticlă de tărie este spulberată, crezând că așa le-a cumpărat, din moment ce își iubea prea mult fiul ca să-și dea seama de cruntul adevăr.
Moșul, analizând datele problemei, va ajunge la concluzia că Florin a prevăzut cu siguranță decepția la care va fi supus tatăl său și chiar a urmărit să-i însele încrederea prin metodele folosite, astfel încât să pară că sticlele de băutură ar fi “originale”.
Același raționament este aplicat și în sala de judecată. Dacă ne raportăm la infracțiunile de fals prevăzute în Codul penal, obiectul juridic al acestora îl reprezintă relațiile sociale privind încrederea publică acordată autenticității monedelor, titlurilor de credit, efectelor poștale etc, iar urmarea imediată ține de punerea în pericol a încrederii publice. Așa stand lucurile, nu destinația valorilor falsificate interesează, ci faptul că s-a urmărit din start deceptionarea unei persoane. Concret, problema este reacția omului care primește rest o bancnotă falsă de 10 lei de la magazin, nu neapărat faptul că cineva, undeva, a printrat o bancnotă de 10 lei ca să-și cumpere două pâini, o cutie de lapte și un suc.
Prin urmare, Moș Crăciun va “soluționa” obrăznicia lui Florin prin trecerea acestuia pe lista copiilor răi.
Intenția indirectă
Conform art. 16, există intenție indirectă atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.
Dani e student la drept, înconjurat de familie la masa de Crăciun și de o ora se chinuie să găsească un răspuns pertinent la întrebările “când îți faci și tu o prietenă?” și “ce specializare vrei să alegi după ce termini facultatea?”. La masă e prezentă și mătușa din Italia pe care familia o vede foarte rar, prin urmare mama lui Dani i-a atras atenția că trebuie să rămână la masă până la sfârșitul serii și că trebuie să se poarte tot timpul politicos cu musafirii.
Viclean din fire, studentul s-a gândit să “evadeze” cerând voie să iasă până la magazinul din colț ca să cumpere pâine și suc, care erau pe terminate. “Consiliul” a fost de acord, cu condiția ca Dani să fie înapoi acasă până la ora 18:00. În drumul său către magazin, Dani se întâlnește cu o vecină și se decid în procedura de urgență să bea împreună o ciocolată caldă la cea mai apropiată terasă încălzită. Luându-se cu vorba, ora 18:00 trece, trec neobservate și apelurile mamei, întâlnirea în familie se termină și Dani se întoarce mult prea târziu cu pâinea și sucul la familia pregătită de scandal.
Moș Crăciun, în înțelepciunea sa, va înțelege că, probabil, scopul lui Dani nu a fost lezarea relațiilor de familie și a normelor imperative prevăzute în codul de bune maniere, ci pur și simplu avea ceva mai bun și interesant de făcut în acel moment, dar asta nu înseamnă că fapta nu e de condamnat, pentru că a prevăzut cu siguranță reacția nefericită a mamei dar a rămas în pasivivitate.
Într-o manieră similară poate fi săvârșită și infracțiunea de evadare, în varianta asimilată, cu intenție indirectă. Conform art. 285, (3) Se consideră evadare: a) neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deținere, la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate. Potrivit Legii nr. 254/2013, această perioada de libertate poate exista că urmare a permisiunii de ieșire din penitenciar pentru a susține un examen, pentru încheierea unei căsătorii, etc, așadar se acordă de obicei în vederea indeplinrii unor sarcini/activități specifice. Or, dacă să spunem că un deținut ar petrece la propria lui nuntă mai mult timp decât i-a fost permis, el nu urmărește lezarea relațiilor privind înfăptuirea justiției penale, fapt pe care și-l asumă, ci încearcă pur și simplu să-și “extindă” ultimele clipe de libertate.
Așadar, Moșul va dispune înlocuirea cadoului lui Dani cu o cutie de cărbuni.
Intenția depășită
Există intenţie depăşită când fapta constând într-o acţiune sau inacţiune intenţionată produce un rezultat mai grav, care se datorează culpei făptuitorului.
Într-un univers paralel în care chiar ninge suficient de mult încât să se depună un strat consistent de zăpadă, Răzvan, la cei 14 ani ai săi, conduce o “bandă de golani” care împart “botezuri” celorlalți copii, fără discriminare (Def. botez= actul de a trânti o persoană la pământ și a o acoperi cu zăpadă).
În călătoria sa de subjugare a întregului cartier, îl întâlnește pe Cosmin, un băiat cu o constituție firavă și bolnăvicioasă. Nici el nu scapă măcelului și, din cauza condiției sale medicale, Cosmin a fost transportat imediat la spital unde a primit îngrijiri medicale timp de 2 săptămâni, pierzând astfel întreagă vacanță de Crăciun.
Punându-și ochelarii de jurist pe nas, Moș Crăciun va constata că fapta săvârșită de Răzvan a fost una intenționată, dar rezultatul său s-a produs din culpă, pentru că Răzvan nu a avut nicio clipă intenția de a-l răni pe Cosmin într-atât încât să aibă nevoie de spitalizare, însă faptul rămâne că, din cauza lui, Cosmin și-a petrecut întreagă vacanță de iarnă în spital.
Dacă cei doi copii ar fi fost cu câțiva ani mai mari și ar fi ajuns într-o situație similară, judecătorul ar fi calificat fapta drept infracțiunea de loviri sau alte violente, în varianta agravată de la alineatul 2.
(1) Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
Cu toate că fapta prevăzută la primul alineat va putea fi săvârșită doar cu intenție directă sau indirectă, singură urmare posibilă fiind “suferință fizică”, cea prevăzută la al doilea poate fi săvârșită și cu intenție depășită, întrucât presupune o gama largă de posibile urmări (între una și 90 de zile de îngriji medicale). Se observă că legea nu distinge între cele 3 tipuri de intenții – directă, indirectă și depășită -, prin urmare, atâta timp cât rezultatul prevăzut în normă se produce (leziuni a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile), fapta va fi încadrată pe varianta agravantă, chiar dacă făptuitorul nu a urmărit acest lucru.
Culpa simplă și culpa cu prevedere
Fapta este săvârşită din culpă, când făptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce;
b) nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă.
Ultima poveste este despre Mia și Bia, două surori care se apucă de gătit înainte de Crăciun ca să-și impresioneze familia și se hotărăsc să concureze una împotriva celeilalte pentru titlul de (ați ghicit!) cea mai gustoasă salată boeuf a anului.
Mia greșește pur și simplu; fiind atentă la ultimul episod din Bravo, ai stil! care rula la televizor, nu observă că maioneză pe care o folosea era expirată, deși orice gospodină adevărată verifică dată de expirare a ingredientelor înainte să le folosească.
Pe de altă parte, Bia greșește cu prevedere; ea observă că maioneză este expirată dar, ca să nu trezească suspiciunile concurentei sale și să-și piardă “avantajul”, preferă s-o “dreagă” cu mai multă apă, în ideea că maioneza se va dilua, gustul nu se va mai simți și nu va păți nimeni nimic.
Că urmare a acestor întâmplări nefericite, întreagă familie a manifestat suferințe fizice sub formă durerilor de burtă și a bătut step în față toaletei.
Moșul se va bucură să-și dea seama că are în sfârșit cui să aducă un cadou, pentru că astfel de întâmplări nu sunt suficient de grave încât să fie sancționate când au rezultat dintr-o culpă.
În primul rând, deși normă definește atât culpă cu prevedere la litera a, cât și culpă simplă la litera b a articolului 16, alineatul (3), faptul că o culpă este numită “simplă” sau “cu prevedere” nu prezintă foarte multă importantă practică deoarece culpă este sancționată în ambele forme acolo unde este cazul, rolul normei fiind acela de a arată care sunt ipotezele care se încadrează în noțiunea de culpă. În cazul culpei simple, autorul faptei nu prevede urmarea periculoasă, iar în cazul culpei cu prevedere, autorul prevedere urmarea periculoasă dar consideră în mod neîntemeiat că nu va avea loc. Atunci când sunt luate și anumite măsuri de prevenție a potențialului rezultat care se dovedesc a fi ineficiente, ne aflăm întotdeauna în ipoteza culpei cu prevedere, pentru că nu poți încerca să previi un risc pe care nici nu îl cunoști.
Fiind vorba de suferințe fizice, ne încadrăm tot pe infracțiunea de lovituri sau alte violente, dar spre deosebire de situația precedentă, atât acțiunea cât și rezultatul acesteia se produc din culpă. Or, ca o fapta săvârșită din culpă să constituie infracțiune, este necesar ca normă să prevadă în mod expres sancționarea culpei. Infracțiunea de lovituri sau alte violente nu conține o astfel de dispoziție, prin urmare nici judecătorul, nici Moș Crăciun nu ar putea să le condamne pe cele două fete pentru această fapta.
Concluzii: Obraznic sau cuminte?
Nici o poveste de Crăciun nu e completă fără un pic de morală la sfârșit, așa că iată cum văd eu lucrurile: cred că normele juridice privind vinovăția își au originea în realitatea socială de toate zilele și în regulile de bun simț care o guvernează, prin urmare ideile folosite sunt aplicabile și situațiilor obișnuite, nu doar faptelor penale. Auzim deseori imperativul “nu judeca!”, dar în opinia mea dezideratul impune un standard mult prea înalt, pentru că la sfârșitul zilei toți suntem mici judecători care ne aplicăm propriile reguli,valori și principii la situațiile pe care le întâlnim ca să hotărâm ce e bun și ce nu pentru noi.
Dar asta nu înseamnă că noi, în viața de zi cu zi, sau judecătorii din instanțe, suntem cu toții niște persecutori; dimpotrivă, tocmai astfel de norme, precum cea privind vinovăția, ne arată cât de important este să ne punem în pielea celuilalt și să înțelegem cum a gândit ca să determinăm dacă fapta sa este într-adevăr condamnabilă sau nu. Nu cred că putem cere nimănui să nu mai judece, dar sper ca, cel puțin acum, cu ocazia sărbătorilor, să fim mai empatici și să analizăm și “latura subiectivă” a celor din jurul nostru înainte să “deliberăm”, așa cum (probabil) face și Moș Crăciun când împarte cadouri.
Echipa Avocatoo vă urează sărbători fericite și un an nou cât mai bun!
