⬅ ÎNAPOI

Lucrezi de acasă în telemuncă? Din 2021 poți să primești 400 de lei în plus de la angajator

telemuncă avocatoo

Tot mai multe companii din România au adoptat sistemul de telemuncă pentru a-și putea continua activitatea și a se adapta la condițiile impuse de pandemie.

Potrivit unui studiu al Fundației Europene pentru îmbunătățirea Condițiilor de Muncă și Viață aproape un sfert din angajații români lucrează în regim de telemuncă în contextul evoluției pandemiei de COVID-19.

Modificarea Codului fiscal prin Legea 296 din 21.12.2020 aduce vești bune se pare pentru cei care lucrează de acasă.

Ce beneficii ai dacă ești în telemuncă?

Astfel că, la art. 76 alin (4) din Legea 227 din 2015 privind Codul Fiscal se mai introduc două litere noi care aduc beneficii importante pentru angajați:

  • Angajatorul îți poate da niște bani în plus începând cu luna ianuarie dacă lucrezi de acasă. Ca să beneficiezi de această sumă trebuie să ai contractul individual de muncă înregistrat în REVISAL în regim de telemuncă.
  • Vei putea primi suma de 400 de lei corespunzător numărului de zile din luna în care îți desfășori activitate în regim de telemuncă. Deci, ar putea să nu fie chiar 400 de lei în fiecare lună. 

Angajatorul va stabili în contractul individual de muncă sau în regulamentul intern suma acordată lunar. Această sumă va fi diferită de la lună la lună, în funcție de numărul de zile lucrate efectiv de angajat în regim de telemuncă în luna respectivă.

Să luăm exemplul angajaților care sunt nevoiți să lucreze câteva zile din luna efectiv de la birou sau a celor care au concediu de odihnă câteva zile pe lună. În cazul lor suma prevăzută de lege de până la 400 de lei va fi acordată doar pentru zilele în care au lucrat propriu zis de acasă. 

  • Scopul acestei sume de bani oferite de către angajator este expres prevăzut în noua reglementare:  pentru susţinerea cheltuielilor cu utilităţile la locul în care angajaţii îşi desfăşoară activitatea, precum electricitate, încălzire, apă şi abonamentul de date, şi achiziţia mobilierului şi a echipamentelor de birou, în limitele stabilite de angajator prin contractul de muncă sau regulamentul intern.  În cazul în care nu există deja o prevedere în contractul individual de muncă sau în regulamentul intern, angajatorul va trebui să menționeze condițiile de mai sus pentru a putea acorda suma prevăzută de 400 de lei.
  • Vestea și mai bună abia acum vine: Suma va fi oferită de către angajator fără a se cere angajatului vreun document care să justifice toate cheltuielile pentru plata facturilor, mobilierului sau altor echipamente de birou necesare bunei desfășurări a activității în regim de telemuncă. Deci nu ți se va cere niciun act, chitanță sau alt document cu care să dovedești ce faci cu banii primiți.

Interpretând nouă completare din Codul fiscal cu privire la acest beneficiu pentru angajați, putem spune ca angajatorul poate să acorde cei 400 de lei angajatului, numai că suma se împarte la numărul de zile lucrate efectiv de acasă în fiecare lună. 

Spre exemplu, lucrezi de acasă doar 10 de zile în luna ianuarie, iar luna are în total 20 de zile lucrătoare, înseamnă că vei primi pentru zilele lucrate în regim de telemuncă suma de 200 de lei. 

  • Și, poate cel mai important aspect pentru angajatori, este acela că suma de 400 de lei nu va fi supusă impozitului pe venit și contribuțiilor sociale. Această scutire se va aplica în luna februarie, începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2021.

Cu toate acestea, trebuie să reținem că angajatorul nu este obligat să ofere această sumă persoanelor care se află în telemuncă. Mai întâi trebuie ca această procedură să fie aprobată la nivel de unitate, iar apoi angajații vor putea beneficia de ea, dacă angajatorul decide să o implementeze, ea fiind o facilitate oferită angajatorilor, iar nu o sumă de bani care vine de la stat ca un ajutor.

Poză de Karolina Grabowska pe Pexels

  1. Avatar Oana spune:

    Buna,

    Din pacate pt mine nu este suficient de clar ce conditii trebuie indeplinite pt acordarea acestei sume. Cele 2 fraze de mai jos se contrazic…

    “Angajatorul îți poate da niște bani în plus începând cu luna ianuarie dacă ai contract individual de muncă înregistrat în REVISAL în regim de telemuncă.”
    “Angajatorul nu este obligat să ofere această sumă persoanelor care se află în telemuncă”

    Ai putea sa oferi mai multe detalii?

  2. Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.