Copy of Untitled1

Care sunt noile modificări din Codul Rutier?

5 minute • Andrada Mocanu • 18 februarie 2019

În luna ianuarie a acestui an a intrat în vigoare o lege pentru modificarea Ordonanței de urgență nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice(aka Codul Rutier).
În presă au apărut mai  multe variante în ceea ce privește modificările care au fost făcute la OUG 195/2002, cum ar fi înăsprirea sancțiunilor, creșterea numărului punctelor de amendă șamd.
Totuși, lucrurile sunt relativ simple. Prin Legea 8/2019 s-a adoptat OUG 9/2009 privind completarea articolului 103 din Codul Rutier.
Legea a fost publicată în Monitorul Oficial nr.14 din 7 ianuarie 2019 și a intrat în vigoare pe 10 ianuarie, la 3 zile de la publicare.

La alineatele deja existente, a fost adăugat unul nou cu următorul conținut:

Varianta inițială

Art. 103. –

(1) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule se dispune:

a) pentru o perioadă de 30 de zile, dacă titularul permisului de conducere a săvârșit contravenții care cumulează 15 puncte de penalizare;

b) pentru o perioadă de 60 de zile, dacă titularul permisului de conducere cumulează din nou cel puțin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce.

(2) În cazul în care conducătorul de autovehicul sau tramvai săvârșește, într-un interval de 6 luni de la data restituirii permisului de conducere, din nou o nouă faptă prevăzută la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) și art. 102 alin. (3), perioada de suspendare se majorează cu încă 30 de zile.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2) hotărârea de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se comunică titularului de către serviciul poliției rutiere, care are în evidență contravenientul, în termen de 10 zile de la data constatării ultimei contravenții. 

(4) Punctele de penalizare se anulează la împlinirea termenului de 6 luni de la data constatării contravenției.

(5) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce anulează toate punctele de penalizare acumulate până în acel moment.

(6) În cazurile prevăzute la alin. (1), contravenientul este obligat să se prezinte la unitatea de poliție pe raza căreia domiciliază sau, după caz, are reședința, în termen de 5 zile de la primirea înștiințării scrise, pentru a preda permisul de conducere. 

(7) Neprezentarea contravenientului în termenul prevăzut la alin. (6), în mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, prevăzută la alin. (1) lit. a) și b).

Varianta modificată

(8) În situația în care autoritatea emitentă a permisului de conducere a sesizat instanța de judecată potrivit art. 114 alin. (1) lit. e), autoritatea emitentă a permisului de conducere va dispune prin ordin suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, suspendare ce operează până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești. În acest caz, titularul este obligat să se prezinte la unitatea de poliție pe raza căreia domiciliază, are reședința sau, după caz, rezidența normală, în termen de 5 zile de la comunicarea ordinului, pentru a preda permisul de conducere.

Conținutul completării nu introduce noi sancțiuni și nici nu le înăsprește pe cele vechi.

Cu alte cuvinte, modificarea vizează DOAR situația anulării permisului de conducere în cazul în care a fost emis cu încălcarea normelor legale, atunci când această situație a fost constatată de instanță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *