⬅ ÎNAPOI

Poate o femeie să incite un bărbat la viol sau perversiuni sexuale?

Cu siguranță te-ai întrebat măcar o dată dacă o femeie ar putea provoca un bărbat să o violeze.

Auzim des (poate mult prea des) știri despre violuri și, de regulă, ne gândim automat la o situație în care femeia este victima, iar bărbatul agresorul. La fel de cunoscute sunt și încercările agresorului de a-și justifica fapta: „ea a vrut”, „ea m-a provocat”, „păi uitați-vă cum e îmbrăcată, a cerut-o!” și alte variațiuni pe aceeași temă. E imposibil deci să nu te întrebi dacă oare nu există un sâmbure de adevăr în toate acele declarații…

…și totuși…

De ce o femeie ar încuraja un bărbat să o violeze?(!)

Este nevoie să facem de la bun început o distincție clară între fanteziile sexuale ale femeilor și violul propriu-zis. O să fii surprins (sau poate nu), dar chiar există femei care au fantezii ce implică sexul cu forța. Dar – și este extrem de important să reținem acest aspect – chiar dacă aceste femei au anumite fantezii, acestea au nuanțe diferite față de ceea ce presupune în realitate un viol și categoric nu implică dorința femeii de a fi supusă unei asemenea agresiuni. La fel de important este să nu judecăm o femeie pe baza fanteziilor sale intime, fantezii care fac parte exclusiv din viața ei privată și nu trebuie să reprezinte o justificare a violului. O transpunere a acestor fantezii în realitate implică, în mod obligatoriu, consimțământul persoanelor implicate, nicidecum forțarea uneia de către cealaltă. Astfel, dacă aceste fantezii sunt cunoscute de agresor, el nu are niciun drept să le invoce atunci când dorește să forțeze victima să întrețină relații sexuale împotriva voinței ei.

Trebuie, de asemenea, să insistăm asupra efectelor pe care le poate avea îndeplinirea unei astfel de fantezii față de cele ale unui viol. Dacă în primul caz scopul urmărit este unul pozitiv  – obținerea plăcerii, distracție, experimentare – iar rezultatul este dorit de comun acord – în cazul violului scopul este unilateral iar efectele traumatizante ale acestuia sunt resimțite de victimă pentru tot restul vieții. Când discutăm despre punerea în aplicare a unor fantezii, le asociem cu sentimentul de siguranță, curiozitatea partenerilor, plăcerea comună. Ideea violului, pe de altă parte, ne va induce întotdeauna senzații diametral opuse: frică, neajutorare, durere. Totodată, pentru victimă este extrem de dificil (dacă nu chiar imposibil) să revină la viața obișnuită și să trăiască la fel ca înaintea violului.

Observăm așadar că între dorințele unei femei și implicațiile unui viol există diferențe majore. Din păcate, concepția greșită asupra legăturii (aparente) dintre cele două teme are drept consecință convingerea generală și total nefericită că „victima e de vină”.

Dar dacă femeia incită în mod neintenționat sau chiar inconștient un bărbat?

Știm cu toții că femeile sunt diferite: unele ies permanent în evidență și au o atitudine ce le conferă atractivitate, pe când altele preferă să fie retrase și sunt chiar stingherite atunci când li se acordă prea multă atenție. Pot exista femei care doar în anumite momente decid să iasă din umbră. Toate aceste atitudini pot fi interpretate de către agresori fie ca invitații directe, fie ca subtile sugestii pentru ca ei să preia inițiativa. Ce se întâmplă însă când aceste impresii se dovedesc a fi false? 

Probabil că ai auzit de celebrul slogan „no means no”. Pe românește, dacă femeia refuză un act sexual atunci când i se propune, refuzul trebuie interpretat ca atare. Uneori acest refuz poate fi mascat de o atitudine timorată, de intenția evidentă de a se îndepărta, de gesturi care transmit nevoia de a fi lăsată în pace. În mod normal, toate acestea ar trebui interpretate ca fiind un refuz, chiar dacă nu este exprimat în mod direct. Femeile sunt diferite, deci și reacțiile lor diferă. Problema apare atunci când aceste reacții sunt interpretate drept provocare, iar agresorul susține că i se dă de înțeles că poate insista cu propunerea și chiar să acționeze. Ajungem din nou în punctul în care femeia, fără voia ei, devine inițiatoarea a ceea ce are ca finalitate violul. Nu contează cum a reacționat: printr-un refuz direct, prin eschivare, prin încercarea vădită de distanțare, toate gesturile au fost înțelese drept provocări.

Poză de Polina Tankilevitch pe pexels.com

Analizând contextul, observăm totuși că sunt parcă prea puține date care să ne permită să credem că femeia este într-adevăr cea care a incitat. Rămâne așadar să ne îndreptăm din nou atenția asupra agresorului și să constatăm abordarea greșită care îl determină, în final, să comită violul. Dacă femeilor li se pretinde să își controleze comportamentul pentru a nu transmite mesaje interpretabile, poate că și bărbații ar trebui să ia în calcul mai multe variante de interpretare, nu doar cea care le satisface dorința.

Mai există și situația în care vestimentația femeilor este prezentată drept justificare a acțiunilor bărbaților. Cu siguranță ai auzit declarațiile vloggerului Colo referitoare la vestimentația fetelor și cum aspectul fizic al unora dintre ele ar fi o scuză suficientă pentru ca bărbații să le violeze. Mai îngrijorător este faptul că vloggerul făcea referire la minore…

Doar că, așa cum ne arată imaginile din această expoziție din Republica Moldova, nu hainele purtate de victime sunt principala cauză a violului. Constatăm așadar că un agresor poate comite un viol și fără ca victima să fie îmbrăcată provocator. Dar chiar și în situația în care o femeie alege o astfel de vestimentație, nu înseamnă că trebuie să considerăm această alegere o invitație la viol.

Și dacă tot am amintit de situația minorelor, să ne gândim și la cea a bătrânelor care sunt violate. Bătrâne care – atenție! – fac parte în general din mediul rural, și-au petrecut întreaga viață muncind, iar toată această muncă și-a spus cuvântul asupra lor. Nici vorbă de un aspect fizic care să incite. Mai putem așadar vorbi despre incitarea bărbatului? Categoric nu.

Ce ne spune legea?

Am putea dezbate la nesfârșit ipotezele prezentate mai sus. Trebuie totuși să avem în vedere că violul este o faptă incriminată de Codul Penal, iar dacă discutăm despre posibilitatea ca femeia să incite un bărbat să o violeze, ar însemna ca aceasta să instige la infracțiune.

Dacă pornim de la premisa că violul ar putea fi justificat de așa-numita instigare, va trebui să cercetăm secțiunea din Codul Penal dedicată circumstanțelor atenuante. Ne atrage atenția art. 75, alin. (1), lit. a), care consideră circumstanță atenuantă emoția puternică produsă de către victimă agresorului, prin violență sau prin orice act ce aduce atingere demnității persoanei sau oricare altă faptă ilicită gravă.

Când am putea discuta despre o faptă ilicită comisă de femeie care a condus la viol?

Vom exclude primele două situații, respectiv violența și atingerea demnității, deoarece considerăm că este puțin probabil ca acestea să incite la viol. Rămâne deci ipoteza faptei ilicite care ar putea provoca bărbatul să comită un viol. Există ipoteza în care femeia acționează într-o anumită manieră deși este conștientă de posibilele consecințe. Ar putea acest comportament să justifice violul? Dacă da, care ar fi partea ilicită? Putem face apel la caracteristicile naturii umane și să considerăm că în fața unei tentații bărbatul nu se mai poate controla și sfârșește prin a comite violul? Iată cum o banală ipoteză dă naștere la o mulțime de întrebări. Putem răspunde la fiecare întrebare în funcție de cum ne raportăm la o asemenea situație. Dar ne interesează perspectiva legii or, așa cum știm, între o opinie generală și litera legii există deseori diferențe. Atenție: discutăm despre un caz de viol care a fost dovedit, nu despre o simplă acuzație care se dovedește, în cele din urmă, falsă. Totodată, trebuie să reținem că din definiția infracțiunii de viol, așa cum este definită în Codul Penal, nu reiese niciun element care să inducă ideea unei provocări din partea victimei. 

În cele din urmă, nu ne mai rămâne decât să ne gândim la motivele pentru care o femeie s-ar expune de bunăvoie unui asemenea risc, mai ales dacă știe ce s-ar putea întâmpla. Dar oricât de bogată ar fi imaginația fiecăruia dintre noi și chiar dacă am ajunge la concluzia că, într-adevăr, femeia a depus toate eforturile pentru a incita, este greu să credem că scopul final ar fi putut fi violul, în sensul stabilit de lege și pe care l-am susținut și noi în acest articol.

În loc de concluzie

Cu cât ne-am luptat să ajungem la egalitate, cu atât dublul standard s-a adâncit. Astfel, din dorința de a ajunge la un echilibru, am început să abordăm problemele din mai multe perspective și să luăm în considerare și aspecte care nu cu mult timp în urmă reprezentau subiecte tabu. Cu toate acestea, anumite convingeri rămân neschimbate până în ziua de astăzi, cu toată bunăvoința și înțelegerea noastră. Faptele reprobabile – așa cum este violul – nu vor putea fi pur și simplu trecute cu vederea nici de noi, ca oameni, și cu atât mai puțin de lege. Paradoxal, accesul la informație ar trebui să ne ajute să înțelegem importanța unor cuvinte precum „consimțământ” sau „refuz”, să înțelegem că instinctele pot fi controlate, că este necesar să ne autodisciplinăm și, poate cel mai important, că asemenea situații cu consecințe grave pot fi prevenite. Din păcate, observăm un efect invers, pentru că întotdeauna va fi mai ușor să căutăm scuze și justificări în loc să facem un efort de a conștientiza gravitatea unei asemenea fapte. În mod ironic, la fel cum violul rămâne o faptă incriminată de lege, la fel de neschimbată rămâne și convingerea generală că „victima e de vină”, indiferent de câte argumente vor contrazice această premisă.

Poză de Ivan Babydov pe pexels.com

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.