⬅ ÎNAPOI

Pot să închei un contract de muncă în limba engleză? Este valabil?

contract muncă limba engleză

Ai primit o ofertă de muncă avantajoasă, dar conținutul ei este în limba engleză? Ok, dar ce e de făcut dacă angajatorul dorește încheierea unui contract individual de muncă în limba engleză? Dacă nu înțeleg ceea ce semnez? S-ar putea ca un asemenea contract să nu fie valabil încheiat? Veșnica întrebare: pot să închei un contract de muncă doar în limba engleză?

În următoarele rânduri lămurim toate aceste aspecte.

1. Ce este un contract individual de muncă?

Contractul individual de muncă este definit în Codul Muncii la art. 10, ca fiind contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu.

Într-un articol precedent, am văzut care sunt elementele constitutive ale contractului individual de munca, așa că nu le vom mai relua aici. De reținut este faptul că, în momentul semnării contractului de muncă, este de preferat ca părțile (angajator – salariat) să înțeleagă cât mai clar, drepturile si obligațiile ce le revin prin acesta. Vom vedea mai jos și dacă putem încheia un contract de muncă doar în limba engleză.

Care este diferența dintre oferta de muncă și contractul individual de muncă?

Legiuitorul nostru nu a prevăzut expres o definiție pentru oferta de muncă. Însă, pentru a fi mai ușor de înțeles conceptul, vom exemplifica în următoarele rânduri.

Astfel, oferta de muncă poate fi adresată:

  • unei persoane determinate (de exemplu: „am analizat CV-ul tău, te vrem în echipa noastră”)
  • unui grup determinat de persoane (de exemplu: compania X face o ofertă de ocupare a locurilor de munca de la departamentul „Relații clienți”, de la fracțiune de normă, la normă întreagă, deci, oferta este valabila doar pentru salariații deja existenți pe acest departament)
  • public (de exemplu: „angajăm bucătar fără experiență”)

În ceea ce privește oferta de muncă publică și contractele pe care le încheiem în general, trebuie să acordăm o atenție sporită principiului nediscriminării și al egalității de tratament. Pentru a evita încălcarea acestui principiu, este de preferat ca angajatorul să nu facă mențiuni cu privire la cetățenie, etnie, culoare, orientare sexuală etc., evitând astfel orice excludere, restrângere a drepturilor sau preferință a unor categorii de persoane în detrimentul altora.

Contractul individual de muncă are un conținut prestabilit de lege, având o serie de clauze obligatorii (precum: sediu, data de la care urmează să își producă efectele, durata contractului, salariul de bază, programul de lucru etc.), însă părțile pot negocia și insera și anumite clauze facultative, numite și clauze speciale. (de exemplu: obligația de discreție și rezervă – ce prevede păstrarea confidențialității asupra informațiilor obținute în timpul prestării muncii și obligația de a nu-l denigra pe angajator)

La Avocatoo suntem alături de tine și te ajutăm să-ți protejezi afacerea într-un mod sustenabil. Scrie-ne astăzi și hai să discutăm despre proiectul tău.

2. Forma contractului individual de muncă

Conform art. 16 din Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română, cel târziu în ziua anterioară începerii activității de către salariat.

❗️ Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului.

Ok, atunci este destul de simplu. Încheiem contractul cum prevede legiuitorul și suntem cu actele în regulă, cum s-ar zice, nu? Ei bine, nu chiar…

Să presupunem că tocmai ai primit o ofertă genială pentru job-ul mult visat, iar oferta este în limba engleză. Până aici nimic greșit, atât timp cât ai înțeles conținutul acesteia. Însă, ulterior negocierilor, angajatorul propune să închei contractul individual de muncă tot în limba engleză (sau în oricare altă limbă străină). În cazul acesta se pot ivi o serie de neclarități și anume:

  • Dacă semnez contractul și nu înțeleg întreg conținutul acestuia?
  • Va produce efecte juridice în dreptul român?
  • Există o soluție legală pentru a încheia valabil un astfel de contract?

Traducerea în limba română a contractelor străine

Pentru analiza acestor probleme specifice, ieșim din sfera de incidență a Codului muncii, așa cum acesta prevede la art. 1 alin. (2): „Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.”

Astfel, Codul de procedură civilă la art. 150 alin. (4), prevede că în situația în care înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină, acestea trebuie să fie însoțite de o traducere legalizată, efectuată de un traducător autorizat.

În Codul de procedură fiscală găsim o construcție asemănătoare la art. 8, unde textul ne spune că limba oficială în administrația fiscală este limba română, dar în cazul în care la organul fiscal se depun petiții, documente justificative, certificate sau alte înscrisuri într-o limbă străină, organul fiscal va solicita ca acestea să fie însoțite de traduceri în limba română certificate de traducători autorizați de Ministerul Justiției, în condițiile legii.

De asemenea, Ordonanța de urgență nr. 33/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, prevede la art. 12 alin. (1) următoarele:

(1) Pentru statele în care contractele individuale de muncă se încheie, potrivit legislației aplicabile în statul respectiv, în formă scrisă, agenții de plasare și furnizorii de servicii de plasare a forței de muncă au obligația de a asigura încheierea acestora de către părți atât în limba statului în care se află stabilit sau își desfășoară activitatea angajatorul, cât și în limba română, precum și punerea la dispoziția lucrătorului român a acestui contract, înainte de plecarea acestuia din România.

Așadar, putem vedea că, pentru a fi ”recunoscut” de autorități, un contract de muncă nu poate fi doar în engleză, ci trebuie tradus autorizat în limba română.

Consecințele nerespectării formei contractului de muncă

Art. 57 – Codul muncii

(1) Nerespectarea oricăreia dintre condițiile legale necesare pentru încheierea valabilă a contractului individual de muncă atrage nulitatea acestuia.

În cazul de față, nerespectarea formei (limba română) contractului individual de muncă, atrage nulitatea acestuia. De aceea, se impune încheierea în limba română a contractului sau traducerea în limba română de către un traducător autorizat. Pe scurt, un contract de muncă încheiat în engleză este nul.

3. O soluție pentru contractul de muncă în engleză: contractul bilingv

Cele expuse mai sus rămân valabile, dar ce părere aveți despre evitarea tuturor acestor proceduri și încheierea din start a unui contract individual de muncă într-un format bilingv, pe două coloane? Foarte simplu, nu-i așa? Desigur că în practică este de preferat acest tip de contract, deoarece este mult mai pragmatic, cuprinzând concomitent în ambele limbi întreg conținutul contractului individual de muncă.

Cu titlu de exemplu, am atașat mai jos un contract bilingv (român-englez):

Concluzie: e sau nu valabil un contract de muncă în engleză?

Este evident că atât angajatorul, cât și salariatul preferă să înțeleagă din etapa premergătoare încheierii contractului individual de muncă, drepturile și obligațiile ce le revin. Un conținut neclar, lipsit de transparență și într-o limbă străină, pe care probabil una dintre părți nu o stăpânește îndeajuns pentru a înțelege pe deplin conținutul contractului pe care urmează să îl semneze, poate crea ulterior neplăceri.

 📌  De reținut! Se poate încheia valabil un contract individual de muncă în altă limbă, dar, ulterior contractul trebuie să fie tradus în limba română pentru a produce efecte juridice sau mai simplu, se poate opta pentru încheierea acestuia direct în format bilingv.

Poză de Alexander Suhorucov pe Pexels

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.