Concluziile AG. Libertatea de circulație a cetățenilor Uniunii Europene
- Articole
- Dreptul Uniunii Europene
- Jurisprudenta europeana
- Jurisprudenta internationala
- Legislatie europeana
- Legislatie internationala
7 minute • Ioana Nicolae • 24 decembrie 2017
CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
HENRIK SAUGMANDSGAARD ØE
prezentate la 14 decembrie 2017
Cauzele conexate C‑331/16 și C‑366/16
K.
împotriva
Staatssecretaris van Veiligheid en Justitie
[cerere de decizie preliminară formulată de Rechtbank Den Haag, zittingsplaats Middelburg (Tribunalul din Haga, sediul din Middelburg, Țările de Jos)]
și
F.
împotriva
Belgische Staat
[cerere de decizie preliminară formulată de Raad voor Vreemdelingenbetwistingen (Consiliul Contenciosului privind Străinii, Belgia)]
„Trimitere preliminară – Cetățenia Uniunii – Directiva 2004/38/CE – Limitarea libertăților de circulație și de ședere din motive de ordine publică sau de siguranță publică – Amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății – Persoană exclusă de la recunoașterea statutului de refugiat conform Convenției de la Geneva și Directivei 2011/95/UE – Proporționalitate – Directiva 2004/38/CE – Articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Dreptul la respectarea vieții private și de familie”
Numărul cauzei
Situația de fapt
Dl. K. are dublă cetățenie (bosniacă și croată) și decide să se mute cu familia în Olanda. El depune cerere de azil, dar îi este respinsă din cauza unor suspiciuni că dl. K. a comis infacțiuni în Fosta Iugoslavie. A doua cerere de azil îi este, de asemenea, respinsă și este adăugată o interdicție de intrare pe teritoriul Olandei. Ulterior, Croația intră în Uniunea Europeană și se pune problema drepturilor de ședere și liberă circulație ale dlui. K., cetățean croat.
Tribunalul din Haga adresează Curții de Justiție întrebarea dacă un cetățean al Uniunii poate fi declarat indezirabil din cauza gravității infracțiunilor sale.
Dl. H.F., de cetățenie afgană, intră în Olanda și depune cerere de azil care îi este refuzată și acompaniată de o interdicție de intrare pe teritoriu neerlandez. Dl. H. F. depune cerere de ședere și în Belgia, unde lucrează fiica sa, dar și aceasta îi este respinsă și însoțită de ordin de a părăsi teritoriul belgian. Motivele pentru acestea ar fi participarea dlui. H.F. la crime de război sau crime împotriva umanității în Afganistan.
Consiliul Contenciosului din Bruxelles întreabă Curtea de Justiție dacă amenințarea reală din conduita unei persoane din afara Uniunii întemeiază excluderea dreptului său de ședere ca membru al familiei unui cetățean european.
Legislație europeană
Articolul 27 prevede:
„(1) Statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice.
(2) Măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri.
Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.”
Potrivit articolului 28:
„(1) Înainte de a lua o decizie de expulzare de pe teritoriul său din motive de ordine publică sau siguranță publică, statul membru gazdă ia în considerare: durata șederii individului respectiv pe teritoriul său, vârsta acestuia, starea lui de sănătate, situația sa familială și economică, integrarea sa socială și culturală în statul membru gazdă și legăturile sale cu țara de origine.
(3) Nu se poate lua o decizie de expulzare împotriva cetățenilor Uniunii, indiferent de cetățenia acestora, cu excepția cazului în care decizia se bazează pe motive imperative de siguranță publică definite de statele membre, dacă aceștia:
(a) și au avut reședința în statul membru gazdă în cei zece ani anteriori.”
Articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2011/95 prevede:
„Orice resortisant al unei țări terțe sau orice apatrid este exclus de la recunoașterea statutului de refugiat atunci când există motive întemeiate pentru a crede că:
- a comis o infracțiune împotriva păcii, o crimă de război sau o crimă împotriva umanității în sensul instrumentelor internaționale elaborate pentru a prevedea dispoziții privind astfel de infracțiuni;”
Decizia Curții
„1) Articolul 27 din Directiva 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, trebuie interpretat în sensul că faptul că un cetățean al Uniunii sau un membru al familiei sale a fost exclus în trecut de la recunoașterea statutului de refugiat în aplicarea articolului 1 din Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților, deși nu poate constitui în mod automat un temei pentru constatarea unei amenințări reale, prezente și suficient de grave la adresa unui interes fundamental al societății, poate fi luat în considerare în acest scop doar dacă împrejurările care au dus la aplicarea acestei dispoziții să indice o conduită care constituie o astfel de amenințare.
În această privință, statul membru gazdă este ținut să efectueze o apreciere individuală a conduitei persoanei în cauză, în special în lumina constatărilor autorităților de azil referitoare la gravitatea infracțiunilor care îi sunt imputate, la nivelul de implicare personală a acesteia în săvârșirea acestor infracțiuni, precum și la eventuala existență a unor motive de exonerare de răspunderea penală.
Inexistența riscului ca persoana în cauză să reitereze infracțiuni de tipul celor prevăzute la articolul 1 secțiunea F litera a) din Convenția de la Geneva în statul membru gazdă, precum și trecerea unei perioade importante de la presupusa săvârșire a unor astfel de infracțiuni nu se opun prin ele însele constatării unei amenințări reale, prezente și suficient de grave la adresa unui interes fundamental al societății.
2) Articolul 27 din Directiva 2004/38 coroborat cu articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că orice restrângere adusă de un stat membru libertăților de circulație și de ședere ale unui cetățean al Uniunii sau ale unui membru al familiei sale trebuie să fie conformă cu principiul proporționalității și să respecte dreptul la viața privată și familială al acestei persoane. În acest context, acest stat membru trebuie să pună în balanță, pe de o parte, protecția intereselor fundamentale invocate în susținerea unei astfel de restrângeri și, pe de altă parte, interesele persoanei menționate referitoare la exercitarea acestor libertăți, precum și a vieții sale private și de familie. Statul membru menționat trebuie să țină seama, în special, de factorii prevăzuți la articolul 28 din această directivă, în măsura în care sunt pertinenți în situația specifică în discuție.
3) Articolul 28 din Directiva 2004/38 trebuie interpretat în sensul că perioada de zece ani de ședere în statul membru gazdă care dă dreptul la protecția împotriva îndepărtării nu include perioadele în care un cetățean al Uniunii a locuit, înainte de aderarea la Uniune a statului membru a cărui cetățenie o deține, în statul membru gazdă fără a fi autorizat să facă acest lucru în temeiul dreptului național al acestui stat membru.”
Legislație națională incidentă în speță
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 102 din 14 iulie 2005
LEGE nr. 500 din 28 decembrie 2006