⬅ ÎNAPOI

7 lucruri interesante de citit într-o zi de duminică

avorecomandarea

Duminica e ziua când și avocatul se odihnește, sau cel puțin încearcă să facă asta în prima parte a zilei, până să se apuce să-și pregătească dosarele și întâlnirile pentru săptămâna ce urmează.

Am pus cap la cap pentru idei, 7 chestii interesante pe care să le citești când bei cafeaua de dimineață.

1. Lăptăria cu Caimac caută ambalaje de Crăciun

Concursul este deschis copiilor și adulților de orice vârstă care vor interpreta o imagine de sărbători altfel, dar cu toate gândurile și emoțiile frumoase pe care sărbătorile le aduc mereu. 🎁

Vor fi premiate două propuneri de design de etichetă cu câte 1.000 de euro fiecare și le vom vedea la raft pe sticlele de lapte în perioada sărbătorilor de iarnă.

Iată-le mai jos pe cele de anul trecut:

Lăptăria cu Caimac este o fermă de lapte și produse lactate prezentă de scurt timp pe piața din România, din 2018 sub acest brand, dar care s-a impus prin produsele sale de o calitate excepțională. Mai mult, este printre puținele branduri românești care comunică în mod deschis cu clientul prin intermediul rețelelor sociale, îndeosebi pe Instagram și este foarte deschis la dialog.

2. Piața din Colentina devine Piața Românilor și are produse ecologice și bio

Din 19 septembrie, bucureştenii pot cumpăra, alimente bio şi produse tradiţionale din Piaţa Românilor, fosta piaţă Colentina, locul unde se vor putea găsi cele mai multe alimente bio româneşti certificate, alături de produse tradiţionale şi naturale româneşti atestate.

Produsele tradiţionale sunt atestate de Ministerul Agriculturii, iar cele ecologice sunt certificate de către firme autorizate de Ministerul Agriculturii. Este prima iniţiativă de acest gen din București.

Piaţa e modernă, iar cumpărăturile nu se achită la tarabă, ci la casa de marcat, ceea ce e o noutate pentru noi. Și arată foarte frumos.

Sursa pozei: Dan Cristian Popescu, Facebook

3. Lidl a lansat Lidl Plus, programul de fidelizare prin aplicație

Mult așteptat de câțiva ani și la noi, Lidl a lansat aplicația Lidl Plus, care este un program de fidelizare.

Aici vei putea activa cupoane speciale, pe care nu le găsești în oferte printate, prețuri speciale, promoții etc.

Bonurile tale fiscale rămân în aplicație și poți primi taloane răzuibile în urma cumpărăturilor, ca să mai câștigi câte ceva.

Aplicația este disponibilă în Google Play și AppStore.

.

4. Pasionat de retro și nițel nostalgic. Hai la Mega Mall.

Toți cei pasionați de mărci românești, publicitate și grafică sunt invitați la Mega Mall în perioada 2-18 octombrie pentru a vizita muzeul pop-up „Made in RO: publicitate și branduri românești”.

Expoziția-eveniment, semnată de Asociația ESCU, aduce laolaltă obiecte, mărci și creații din ultimii 150 de ani, o adevărată istorie vizuală a brandurilor românești în miniatură. O scurtă vizită în lumea colorată a imaginilor, sloganurilor, contururilor, logoramelor, designului de produs, ambalajelor, tipăriturilor și a personajelor diverse ne îndeamnă să redescoperim cu nostalgie tot ceea ce înseamnă Made in RO.

5. La dego ai origami și păpuși do-it-yourself

Dego s-a lansat în pandemie cu puzzle și picturi pe numere. Se livrează în aceeași zi în București și este un mod foarte bun de a te destresa când lucrezi de acasă.

Acum, au introdus Seturi de Păpuși DIY și Origami în 3D

This image has an empty alt attribute; its file name is tcdgC3Wd9FBHGPPBPz9FaBlg85q27mizachsKxxVcateCF2neqmcXjm4HgYd-72eWPBFLN3QAw98lCcY6CuQrIfY6FgxxhXuBzqDyUjGMceBbu2Sjwt-Cbph8If7x5sIEjTdSDED
This image has an empty alt attribute; its file name is C0Gb9C2TTTAKeJ9d15-NbRXUyy-9r0n9IHOZlkykBATNjm11Ivg3AuN1WZx3Le9U8LAo1EQFsXqPWbA7KzhwsrubQ6Xi_Qa4rt1mi98rsP8CUcnW54LelotQYaJ3JZVF820mdNWg

Nu e rău ca să-ți mai schimbi focusul de la atâta muncă la calculator.

6. Copilul tău poate face meditații gratis prin TeachU

Să nu ne mai ascundem după deget: majoritatea elevilor fac meditații. Însă sunt puțini cei care își permit să plătească 80 – 100 de lei pe o ședință de meditație.

TeachU este un program gratuit prin care copiii pot face meditații online la diverse materii: matematică, biologie, fizică, informatică, limbi străine, istorie, chimie etc. Te poți înscrie și tu ca voluntar dacă vrei să ajuți.

Am scris mai multe despre program aici.

7. S-a schimbat modelul cererii pentru recuperarea concediilor medicale

Prin Ordinul nr. 1602/946/2020 pentru modificarea și completarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 865 din 22 septembrie 2020. Formă aplicabilă la 27 septembrie 2020 s-a modificat cererea pe care angajatorii persoane juridice trebuie să o depună la CNAS pentru a-și recupera sumele de bani aferente concediilor medicale plătite către angajați.

Au fost introduse noi câmpuri, respectiv J1.1, și J.2.1 care sunt menite să armonizeze cererea cu ultimele modificări din legislație, respectiv recuperarea concediilor medicale pentru carantină și izolare la domiciliu în cazul persoanelor infectate sau suspecte de COVID-19.

Câmpul J.1.1 se referă la acele cazuri în care persoana este confirmată pozitiv cu COVID-19, iar câmpul J.2.1 se referă la acele cazuri când persoana stă în carantină, fiind suspectă de COVID-19. 

Atât pentru carantină, cât și pentru izolarea la domiciliu a persoanelor confirmate pozitiv cu COVID-19 sau suspecte de COVID-19, cuantumul este de 75%.

Important de reținut este faptul că recuperarea acestor concedii nu depinde de stagiul de cotizare al angajatului și se suportă integral de către stat de la FNUASS.

Cererea poate fi descărcată de aici.

Poză de Kaboompics .com pe Pexels

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *

    code