⬅ ÎNAPOI

Actele Uniunii Europene

actele uniunii europene

Actele Uniunii Europene. Dreptul European este format din legislaţia primară – tratate – şi din legislaţia secundară – regulamente, directive, decizii, recomandări, avize.

Tratatele U.E.

Tratatul reprezintă un acord între toate statele membre ale UE, având forță juridică obligatorie. Orice măsură luată în cadrul Uniunii trebuie să aparțină unui domeniu care figurează într-un tratat. Prin tratate se stabilesc regulile de funcţionare a instituţiilor europene, procedura de luare a deciziilor, relaţiile existente între Uniune şi statele membre, precum și obiectivele acesteia.

Principalele tratate sunt:

  • Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului – a intrat în vigoare pe 23.07.1952 și a expirat pe 23.07.2002, scopul său fiind acela de a crea o relaţie de interdependenţă între industriile cărbunelui şi oţelului pentru ca nicio ţară să nu îşi mai poată mobiliza forţele armate fără ştirea celorlalte.
  • Tratatele de la Roma – au intrat în vigoare pe 01.01.1958, iar scopul lor a fost înfiinţarea Comunităţii Economice Europene (CEE) şi a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Euratom), rezultatul fiind extinderea noțiunii de integrare europeană.
  • Tratatul de fuziune (Bruxelles) – a intrat în vigoare pe 01.07.1967 și a dus la crearea unei singure Comisii şi a unui singur Consiliu pentru toate cele trei Comunităţi Europene (a fost abrogat de Tratatul de la Amsterdam).
  • Actul Unic European – a intrat în vigoare pe 01.07.1987 (cu această ocazie au aderat Portugalia și Spania), au început pregătirile pentru crearea pieței unice și a fost sporită influența Parlamentului European.
  • Tratatul privind Uniunea Europeană (Maastricht) – a intrat în vigoare pe 01.11.1993, ocazie cu care s-a creat Uniunea Europeană, s-au început pregătirile pentru realizarea uniunii monetare europene și s-au introdus elemente ale uniunii politice (cetățenie, politică externă comună etc).
  • Trataul de la Amsterdam – a intrat în vigoare pe 01.05.1999, având scopul de a reforma instituțiile UE pentru facilitarea extinderii către noi state membre.
  • Tratatul de la Nisa – a intrat în vigoare pe 01.02.2003 și a introdus metode pentru modificarea componenţei Comisiei şi redefinirea sistemului de vot în cadrul Consiliului.
  • Tratatul de la Lisabona – a intrat în vigoare pe 01.12.2009 și a avut ca scop transformarea UE într-o entitate mai democratică, mai eficientă şi mai aptă să abordeze probleme globale; s-a schimbat procedura de vot în cadrul Consiliului, s-au introdus inițiativa cetățenească, funcţia de preşedinte permanent al Consiliului European, funcţia de Înalt Reprezentant pentru politica externă, un nou serviciu diplomatic al UE; prin acest tratat s-au stabilit atribuțiile UE, atribuțiile statelor membre și cele comune.

Regulamentele:

Regulamentele sunt acte legislative ale Uniunii cu caracter obligatoriu pentru toate statele membre. Acestea se adoptă de către instituțiile europene, în temeiul tratatelor de bază. Un regulament se aplică direct în dreptul intern al statului respectiv, cu toate elementele sale (deci nu se pot aplica selectiv sau parțial), nefiind necesară transpunerea lui printr-o lege națională. Obiectul unui astfel de act este aplicarea uniformă a legislației Uniunii în toate țările membre.

Regulamentele nu sunt destinate unor persoane anume, ci au caracter general și abstract. De asemenea, acestea pot fi invocate direct în fața instanțelor naționale. Regulamentele se aplică de la data intrării lor în vigoare, stabilită chiar prin acestea sau, în lipsa ei, la 20 de zile de la publicarea lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Directivele:

Directivele sunt acte legislative care impun un anumit obiectiv pentru toate statele membre ale UE, dar nu și modul în care acestea ajung să-l îndeplinească. Prin intermediul lor se urmărește punerea în aplicare a politicilor Uniunii. Sunt adoptate tot de instituțiile europene în temeiul tratatelor de bază, dar ele nu se aplică direct în dreptul intern al țărilor membre, ci este necesară transpunerea lor printr-o lege națională.

Directivele stabilesc un termen în interiorul cărora acestea trebuie transpuse în legislația națională (de regulă, 2 ani). Dacă un stat membru nu transpune directiva în termenul stabilit, Comisia Europeană poate intenta acțiune împotriva statului respectiv pentru încălcarea dreptului Uniunii Europene.

De obicei, directivele produc efecte juridice de la data transpunerii lor în dreptul intern, dar există și cazuri în care aceste efecte se pot produce în mod direct:

  • transpunerea în legislația națională nu a avut loc sau s-a efectuat incorrect
  • prevederile directivei sunt necondiționate și suficient de clare și de precise
  • prevederile directivei acordă drepturi persoanelor fizice

De aceea, în fața instanțelor se invocă, de regulă, legea națională prin care a fost transpusă directiva respectivă. Totuși, în cele 3 cazuri menționate anterior, se poate invoca direct directiva în cauză.

Curtea de Justiție le acordă persoanelor fizice, în anumite condiții, posibilitatea de a obține despăgubiri pentru transpunerea inadecvată sau cu întârziere a directivelor.

 Deciziile:

Deciziile sunt acte juridice obligatorii, ce trebuie aplicate direct și integral de către cei cărora li se adresează. Pot avea caracter general sau un destinatar specific. De asemenea, destinatarii deciziilor pot fi atât statele membre, cât și întreprinderile sau persoanele individuale.

În cazul deciziilor al căror destinatar este specificat, efectele se produc de la data notificării părții în cauză. Acest tip de decizii poate fi postat și în Jurnalul Oficial, lucru ce nu exclude necesitatea transmiterii notificării. Persoanele individuale se pot baza pe o decizie doar în raport cu țara UE căreia i se adresează, nu și în raport cu o altă persoană individuală.

Deciziile care nu specifică destinatarul, indiferent dacă sunt acte legislative sau nelegislative, trebuie publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Acestea intră în vigoare la data specificată în acestea, sau, în cazul în care data nu este specificată, la 20 de zile de la publicare.

Recomandările:

Recomandările nu au caracter obligatoriu. Instituțiile UE nu impun destinatarilor recomandărilor o anmită obligație, ci doar aduc la cunoștință opinia lor în legătură cu anumite domenii și sugerează direcții de acțiune.

 Avizele:

 Avizele sunt acte care le permit instituțiilor să prezinte un punct de vedere, fără a avea caracter obligatoriu, altfel spus fără a le impune vreo obligație legală celor cărora li se adresează. Cei care emit avize sunt Comisia Europeană, Consiliul European, Parlamentul European, Comitetul Regiunilor și Comitetul Economic și Social. Pe durata elaborării actelor legislative, Comitetele emit avize care prezintă punctul lor de vedere cu privire la aspecte regionale, economice și sociale specifice.

 

Pentru mai multe detalii, puteți accesa site-ul: https://europa.eu/european-union/law_ro

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.