Aspecte generale privind Dreptul Concurentei

Aspecte generale privind Dreptul Concurenței

11 minute • Bianca Vîlsănescu • 04 decembrie 2018


Te-ai întrebat vreodata când începe să curgă prescripția în materie de concurență
În materie de concurență, potrivit articolului 25 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, prescripția curge din ziua în care se comite încălcarea. Totuși, în cazul unor încălcări continue sau repetate, timpul se calculează din ziua încetării încălcării.
În această privință, în majoritatea cazurilor, existența unei practici sau a unui acord anticoncurențial trebuie să fie dedusă dintr-un anumit număr de coincidențe și de indicii care, privite în ansamblu, pot constitui, în lipsa unei alte explicații coerente, dovada încălcării dreptului concurenței. Asemenea indicii și coincidențe permit evidențierea nu numai a existenței unor comportamente sau a unor acorduri anticoncurențiale, ci și a duratei comportamentului anticoncurențial continuu și a perioadei de aplicare a unui acord încheiat cu încălcarea normelor de concurență.
Pe de altă parte, o astfel de încălcare poate rezulta nu numai dintr-un act izolat, ci și dintr-o serie de acte sau dintr-un comportament continuu. Această interpretare nu poate fi repusă în discuție pentru motivul că unul sau mai multe elemente ale acestei serii de acte sau ale comportamentului continuu ar putea constitui ele însele și privite izolat o încălcare a dispoziției respective. Atunci când diferitele acțiuni se înscriu într-un plan de ansamblu ca urmare a obiectului identic al acestora privind denaturarea concurenței în cadrul pieței comune, Comisia are dreptul să impute răspunderea acestor acțiuni în funcție de participarea la încălcare considerată în ansamblul său.
În ceea ce privește lipsa dovezii referitoare la existența unui acord în anumite perioade sau, cel puțin, referitoare la punerea sa în aplicare de către o întreprindere într-o anumită perioadă, faptul că nu s-a făcut dovada încălcării pentru anumite perioade nu se opune ca încălcarea să fie considerată ca fiind constituită dintr-o perioadă totală mai mare decât acestea, din moment ce o astfel de constatare se bazează pe dovezi obiective și concordante. În cadrul unei încălcări extinse pe mai mulți ani, faptul că manifestările înțelegerii intervin în perioade diferite, care pot fi separate prin intervale de timp mai lungi sau mai puțin lungi, nu are incidență asupra existenței acestei înțelegeri, în măsura în care acțiunile diferite care fac parte din această înțelegere urmăresc o singură finalitate și se înscriu în cadrul unei încălcări cu caracter unic și continuu. În această privință, mai multe criterii sunt pertinente pentru aprecierea caracterului unic al unei încălcări, și anume identitatea obiectivelor practicilor în cauză, identitatea serviciilor și a produselor în cauză, identitatea întreprinderilor care au participat la încălcare și identitatea modalităților de punere în aplicare a acesteia. În plus, identitatea persoanelor fizice implicate pe seama întreprinderilor și identitatea domeniului de aplicare geografic al practicilor în cauză sunt de asemenea elemente susceptibile să fie luate în considerare în cadrul acestei examinări.
Astfel, în ceea ce privește încălcarea continuă, Comisia poate să prezume că încălcarea – sau că participarea unei întreprinderi la încălcare – nu s-a întrerupt, deși aceasta nu deține probe privind încălcarea pentru anumite perioade determinate, dacă acțiunile diferite care fac parte din această încălcare urmăresc o singură finalitate și sunt susceptibile să se înscrie în cadrul unei încălcări cu caracter unic și continuu, o astfel de constatare trebuind să fie întemeiată pe indicii obiective și concordante care demonstrează existența unui plan de ansamblu. Atunci când aceste condiții sunt îndeplinite, noțiunea de încălcare continuă permite Comisiei să aplice o amendă pentru întreaga perioadă a încălcării luată în considerare și determină data la care începe să curgă termenul de prescripție, și anume data la care încălcarea continuă a încetat. Cu toate acestea, întreprinderile acuzate de coluziune pot să răstoarne această prezumție, invocând indicii sau elemente de probă care demonstrează că, dimpotrivă, încălcarea – sau participarea lor la aceasta – nu a continuat în perioadele respective.
Pe de altă parte, noțiunea de încălcare repetată este diferită de noțiunea de încălcare continuă, această distincție fiind de altfel confirmată de utilizarea conjuncției „sau” la articolul 25 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003.
Astfel, atunci când se poate stabili că participarea unei întreprinderi la încălcare a fost întreruptă și că încălcarea comisă de întreprindere înainte și după această perioadă prezintă aceleași caracteristici, care trebuie apreciate în special în raport cu identitatea obiectivelor practicilor în cauză, a produselor în cauză, a întreprinderilor care au participat la coluziune, a principalelor modalități de punere în aplicare a acesteia, a persoanelor fizice implicate pe seama întreprinderilor și, în sfârșit, a domeniului de aplicare geografic al practicilor respective, încălcarea în cauză trebuie calificată ca fiind unică și repetată. În acest caz, Comisia nu poate aplica o amendă pentru perioada în care încălcarea a fost întreruptă. În plus, în conformitate cu dispozițiile articolului 25 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1/2003, durata întreruperii nu poate depăși cinci ani, situație în care aplicarea unei amenzi pentru perioada încălcării anterioară acestei întreruperi ar fi astfel prescrisă.

Amenzi pentru încălcarea dreptului concurenței

Care este scopul amenzilor?
În materie de încălcări ale dreptului concurenței, Comisia practică o politică preventivă. Prin urmare, Comisia emite orientări detaliate cu privire la modul în care trebuie respectate prevederile legale. În cazul în care societățile încalcă legea, se pot impune amenzi. Acestea au, la rândul lor, un scop preventiv, în cele din urmă, și, prin urmare, îndeplinesc două obiective: pedepsirea și descurajarea. Încălcarea normelor de concurență este profitabilă dacă nu este pedepsită – din această cauză societățile încalcă legea. În cazul cartelurilor, de exemplu, OCDE a analizat o serie de carteluri, estimând creștere mediană a prețurilor între 15 și 20%, cu un nivel maxim de peste 50%i. Dacă un cartel durează mai mulți ani, societățile implicate beneficiază de aceste prețuri mai mari pentru fiecare an de existență a cartelului. Amenda trebuie să ia în considerare acest aspect dacă se dorește atingerea obiectivului de prevenire pentru întreg sectorul vizat.
Politica Comisiei în materie de amenzi se bazează pe următoarele principii: unele încălcări antrenează mai multe prejudicii pentru economie decât altele, încălcările care afectează vânzări cu valoare ridicată antrenează prejudicii mai mari decât cele care afectează vânzări cu valoare redusă și încălcările de lungă durată antrenează prejudicii mai mari decât cele de scurtă durată.
Cum se stabilesc amenzile?
Procent din valoarea vânzărilor relevante – Punctul de plecare pentru stabilirea amenzilor este un procent din vânzările anuale ale societății corespunzătoare produsului vizat de încălcare. Vânzările relevante sunt, de obicei, vânzările produselor vizate de încălcare în ultimul an complet al încălcăriiii. Procentul care se aplică valorii vânzărilor relevante ale societății poate fi de până la 30 %, în funcție de gravitatea încălcării, care, la rândul ei, depinde de o serie de factori, printre care natura încălcării (de exemplu, abuzul de poziție dominantă, fixarea prețurilor, împărțirea pieței), aria geografică și dacă
încălcarea a fost pusă în aplicare. Pentru carteluri, procentajul relevant tinde să fie între 15 și 20 %.
Durată
Procentul din valoarea vânzărilor relevante este înmulțit cu numărul de ani și luni pe parcursul cărora a durat încălcarea. Aceasta înseamnă că amenda este legată de valoarea vânzărilor afectate pe durata încălcării, care este considerat, în general, a fi un bun indicator al prejudiciilor cauzate economiei în timp, prin încălcare. Prin urmare, se consideră că o încălcare care durează doi ani antrenează prejudicii de două ori mai importante față de o încălcare care durează numai un an. Majorări și reduceri – Amenda poate fi majorată (de exemplu dacă societatea a recidivat) sau redusă (de exemplu, în cazul în care implicarea societății a fost limitată sau legislația ori autoritățile au încurajat încălcarea). În cazul cartelurilor, amenda este majorată una tantum cu o sumă echivalentă cu 15-25 % din valoarea vânzărilor dintr-un an, ca măsură suplimentară de descurajare, care vizează în principal cartelurile de scurtă durată și este menită să descurajeze formarea cartelurilor (așa-numita „taxă de intrare”).
Limită globală
Amenda este limitată la 10 % din cifra de afaceri anuală globală realizată de societate. Limita de 10 % se poate baza pe cifra de afaceri a grupului din care face parte societatea în cazul în care întreprindereamamă a respectivului grup a exercitat o influență decisivă asupra acțiunilor filialei în perioada de încălcare. Între sfârșitul încălcării și începutul investigației de către Comisie nu trebuie să treacă mai mult de cinci ani (termen de prescripție).
Reduceri ca urmare a aplicării politicii de clemență
Comisia încurajează societățile care sunt implicate într-un cartel să prezinte dovezi care să ajute Comisia să depisteze cartelurile și să își argumenteze acuzareaiii. Prima societate care furnizează suficiente probe în legătură cu un cartel, permițând astfel Comisiei să demareze anchetarea cazului, poate primi imunitate deplină în ceea ce privește amenda; celelalte companii pot primi reduceri de până la 50 % din cuantumul amenzii care ar urma să fie impusăiv.
Reduceri în cazul încheierii unei tranzacții – În cazurile de cartel, Comisia oferă, de asemenea, o reducere de 10 % din cuantumul amenzii în cazul în care Comisia încheie o tranzacție cu societateav. Tranzacțiile reduc costurile administrative aferente deciziilor privind cartelurile, inclusiv cele aferente procedurii în fața Curții, și ajută Comisia să trateze într-un timp mai scurt cazurile de cartel, eliberând astfel resurse pentru noi investigații.
Imposibilitatea de a plăti În circumstanțe excepționalevi, Comisia poate reduce cuantumul amenzii în cazul în care societatea oferă dovezi obiective și suficient de clare că amenda este de natură să afecteze în mod serios viabilitatea economică a întreprinderii. Analiza ține seama, în detaliu, de diferiți factori specifici și vizează o abordare cât se poate de obiectivă și cuantificabilă, pentru a asigura tratamentul egal și a menține efectul disuasiv.
Care este temeiul juridic al amenzilor impuse de Comisie?
Articolele 101 și 102 din tratat (TFUE) interzic diverse practici anticoncurențiale. Articolul 103 conferă Consiliului European competența de a institui un sistem de aplicare a legii, inclusiv impunerea unor amenzi. Pe baza articolului 103 din TFUE, Regulamentul 1/2003vii, îi conferă Comisiei competența de a asigura respectarea acestor norme și de a aplica amenzi societăților în caz de încălcare a acestora. Regulamentul instituie principiul conform căruia amenda ar trebui să se bazeze pe gravitatea și pe durata încălcării și plafonează amenda maximă la 10 % din cifra de afaceri, după cum s-a menționat mai sus.
În fiecare decizie, Comisia explică modul în care a stabilit amenda. Chiar dacă nu este obligată să stabilească orientări generale, Comisia a oferit astfel de orientări în 1998viii pentru ca politica sa în materie de amenzi să fie mai transparentă și ca acțiunile sale să fie mai justificabile. De-a lungul timpului, a devenit evident că aceste orientări au condus la impunerea de amenzi prea reduse pentru societățile mari, în special cele implicate în carteluri de durată, care vizau un volum mare de produse, precum și în caz de recidivă). Comisia a reevaluat abordarea sa în 2006, oferind orientări mai clare pentru societățiix.
Instanțele europene efectuează un control judiciar asupra tuturor aspectelor legate de deciziile Comisiei și au putere deplină în ceea ce privește modificarea amenzii impuse. Procentul de decizii ale Comisiei menținute în instanță este bun – în peste 90% din cazuri cuantumul amenzilor a fost confirmat după acțiunea în instanță.
De ce este nevoie de orientări?
Politica în materie de aplicare a amenzilor trebuie să acopere o gamă largă de circumstanțe faptice diferite și este extrem de greu să se anticipeze toate aceste circumstanțe. Din acest motiv, Comisia menține posibilitatea de a modifica și de a actualiza orientările, dacă este necesar, iar orientările conțin dispoziții în care se prevede în mod expres posibilitatea de a deroga de la orientări, în anumite cazuri. În prezent, numeroase autorități naționale de concurență urmează aceeași abordare, adoptând orientări privind stabilirea amenzilor care sunt, în general, conforme cu cele ale Comisiei Europene.

Bibliografie:
file:///C:/Users/Bianca%20Vilsanescu/AppData/Local/Packages/Microsoft.MicrosoftEdge_8wekyb3d8bbwe/TempState/Downloads/CELEX%253A62009TJ0154_SUM%253ARO%253ATXT.pdf
www.curia.eu

file:///C:/Users/Bianca%20Vilsanescu/AppData/Local/Packages/Microsoft.MicrosoftEdge_8wekyb3d8bbwe/TempState/Downloads/factsheet_fines_ro.pdf

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *