Cauza C 892F17

CJUE. C-89/17, Rozanne Banger, Concluziile Avocatului General. Cetățenia UE.

8 minute • Strajescu Alex • 05 mai 2018


Avocatul general Bobek: în cazul în care un cetățean al UE se întoarce în statul său membru de origine, acest stat membru trebuie să faciliteze intrarea și șederea partenerului cetățean din afara UE cu care a creat sau a întărit legăturile de familie într-un alt stat membru
Cerința de facilitare nu conferă un drept de ședere automată, ci obligă statul membru să efectueze o examinare amplă a circumstanțelor personale ale cetățeanului din afara UE și să justifice orice refuz de intrare sau de ședere
Doamna Banger, cetățean al Africii de Sud, este partenerul domnului Rado, un cetățean britanic. Doamna Banger și domnul Rado au locuit împreună în Africa de Sud între 2008 și 2010 înainte de a se deplasa în Olanda. Doamnei Banger i sa acordat un permis de ședere olandez în calitatea sa de membru de familie extins al unui cetățean al UE, în conformitate cu Directiva privind libera circulație[1].
Directiva solicită statelor membre să faciliteze intrarea și șederea partenerului unui cetățean al UE cu care acesta are o relație durabilă, în cazul în care cetățeanul UE sa mutat într-un alt stat membru decât cel al cărui resortisant este. În ceea ce privește cererile formulate de aceste persoane, statele membre trebuie să efectueze o examinare amplă a circumstanțelor personale și să justifice orice refuz de intrare sau de ședere.
În 2013, doamna Banger și domnul Rado s-au mutat în Regatul Unit, iar doamna Banger a solicitat un permis de ședere. Secretarul de stat al Departamentului de primire a refuzat cererea doamnei Banger pe baza legislației britanice care transpunea directiva privind libera circulație.[2] Această legislație prevede drepturile membrilor de familie ai resortisanților britanici care se întorc în acest stat membru după ce au exercitat drepturile de liberă circulație. Pentru a fi calificat drept membru de familie al unui cetățean britanic, solicitantul trebuie să fie soțul sau partenerul civil al cetățeanului britanic. Doamna Banger nu era căsătorită cu domnul Rado în momentul în care a fost depusă cererea de ședere și cererea acesteia a fost, prin urmare, refuzată.
Doamna Banger a adus o contestație deciziei secretarului de stat. Tribunalul de Primă Instanță (Camera de Imigrare și Azil) a decis să adreseze întrebări Curții de Justiție cu privire la interpretarea corectă a Directivei privind libera circulație și la implicațiile hotărârii pronunțate în cauza Singh[3]. Potrivit acestei jurisprudențe, cetățenii se reîntorc în statul membru de cetățenie după ce și-au exercitat dreptul de ședere într-un alt stat membru, membrii familiilor lor trebuie să beneficieze cel puțin de aceleași drepturi pe care le-ar fi acordate în temeiul legislației UE într-un alt stat membru. Totuși, acest caz se referea la soțul unui cetățean al UE, în timp ce cazul în cauză se referă la un cuplu necăsătorit.
În consecință, Tribunalul de Primă Instanță solicită Curții de Justiție să stabilească dacă principiile enunțate în Singh se aplică și în cazul în care cetățeanul din afara UE nu este căsătorit cu resortisantul UE care se întoarce în statul său membru de origine. De asemenea, aceasta se întreabă dacă o decizie de refuzare a unei autorizații de ședere, care nu se întemeiază pe examinarea amănunțită a situației personale a reclamantului și nu este justificată de motive suficiente sau suficiente, este nelegală în temeiul dreptului Uniunii
În concluziile de astăzi, avocatul general, Michal Bobek, notează, pe de o parte, că Curtea de Justiție a confirmat de mai multe ori că normele UE privind libera circulație pot, prin tratate, să se aplice și prin analogie în situațiile în care cetățenii UE se întorc la Statul membru de cetățenie după exercitarea drepturilor de liberă circulație. Logica acestei jurisprudențe constă în faptul că o persoană ar putea fi împiedicată altfel să părăsească țara de origine pentru a desfășura o activitate economică într-un alt stat membru dacă, la întoarcere, condițiile de intrare și de ședere nu erau cel puțin echivalente cu cele pe care ar beneficia-o pe teritoriul altui stat membru. Această logică se aplică, de asemenea, pe deplin “membrilor familiei extinse”, inclusiv partenerii necăsătoriți ai cetățenilor UE.
Cu toate acestea, avocatul general consideră că Curtea ar trebui să pună mai mult accentul pe faptul că, în loc să fie descurajat în mod ex ante, o persoană nu ar trebui penalizată în mod efectiv ex post pentru exercitarea drepturilor de liberă circulație. El consideră că un astfel de dezavantaj apare în cazurile în care, deși cetățenii “retur” sunt supuși aceluiași regim de reglementare ca și resortisanții care nu au exercitat niciodată libera circulație, normele naționale nu recunosc legăturile de familie create sau întărite într-un alt stat membru. Situații diferite diferite nu pot și nu ar trebui, în opinia sa, să fie tratate la fel.
În consecință, avocatul general concluzionează că Curtea ar trebui să constate că un cetățean al unui stat terț care este un partener durabil al unui cetățean UE care și-a exercitat dreptul la liberă circulație trebuie, la restituirea cetățeanului UE în statul său membru de origine , să nu beneficieze de un tratament mai puțin favorabil decât cel prevăzut de directivă pentru membrii extinși ai familiei cetățenilor UE care își exercită libertatea de circulație în alte state membre.
În continuare, avocatul general observă că dispoziția din directivă care impune statelor membre să faciliteze intrarea și șederea cetățenilor din afara UE cu care un cetățean al UE are o relație durabilă nu conferă un drept de ședere automat. În consecință, concluzia avocatului general potrivit căreia această dispoziție ar trebui să se aplice prin analogie cetățenilor UE care se întorc în statul lor membru de origine nu poate conduce la recunoașterea unui drept automat de ședere pentru partenerul lor din afara UE în statul membru de origine. În schimb, această dispoziție trebuie să se aplice “restituirii” cetățenilor în același mod în care s-ar aplica cetățenilor care trăiesc într-un alt stat membru.
Avocatul general recunoaște că directiva acordă statelor membre o anumită marjă de apreciere cu privire la condițiile și factorii specifici care trebuie luați în considerare în legătură cu o cerere de intrare și / sau de ședere adresată de partenerul din afara UE. Cu toate acestea, acesta observă că din directivă rezultă că această putere de apreciere este limitată prin (i) cerința de a se asigura că “membrii extinși ai familiei” trebuie să fie mai bine decât categoria generală a resortisanților din afara UE; și (ii) că statele membre trebuie să efectueze o examinare amplă a circumstanțelor personale ale solicitantului și să justifice orice refuz al intrării sau refuzului.
În plus, potrivit avocatului general, faptul că un permis de ședere a fost eliberat de un alt stat membru nu poate conduce neapărat la acordarea dreptului de ședere în statul membru de origine al cetățeanului Uniunii (sau în orice alt stat membru). Obligația de a facilita nu înseamnă obligația de a acorda și faptul că statele membre au dreptul de a-și stabili propriile criterii diferite înseamnă că nu există o “obligație de recunoaștere reciprocă” sau cerința de a oferi cel puțin același tratament sau un tratament mai bun statul membru gazdă anterior.
În speță, avocatul general concluzionează că trebuie să se constate că doamna Banger are dreptul, în conformitate cu o interpretare combinată a regulilor de liberă circulație din tratate și din directivă, să examineze în detaliu cererea de ședere în Regatul Unit , precum și de a avea justificări prevăzute pentru orice refuz de intrare sau de ședere pe baza acestei examinări. Aceasta se referă la circumstanțele sale personale specifice, inclusiv la relația cu cetățeanul UE.
De asemenea
Cauza
COMUNICAT DE PRESĂ nr. 38/18


[1] Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64 / 221 / CEE, 68/360 / CEE, 72/194 / CEE, 73/148 / CEE, 75/34 / CEE, 75/35 / CEE, 90/364 / / CEE (JO L 158, p. 77, denumită în continuare “Directiva 2004/38”).
[2] Reglementările privind imigrația (Spațiul Economic European) din 2006 [SI 2006/1003].
[3] Cauza: C-370/90 Singh.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *