romain dancre doplSDELX7E unsplash 1 scaled 1

Care este diferența între răspundere civilă contractuală vs. răspundere civilă delictuală?

12 minute • Andra-Maria Ion • 04 decembrie 2021


Încă de când devenim parte din primele grupuri sociale cu care luăm contact (familie, colectivul școlii, primul grup de prieteni, grupul de vecini din fața blocului etc.), începem să conștientizăm că sunt lucruri pe care trebuie să le facem, dar și lucruri care ne sunt „interzise”, din motive pe care le înțelegem într-o măsură mai mare sau mai mică la momentul respectiv. Avem, așadar, o serie de „obligații” pe care e necesar să le îndeplinim. Dacă nu o facem, suportăm (evident) niște consecințe. Adică răspundem pentru acțiunile sau inacțiunile noastre.

Ții minte când nu îți făceai tema la o materie și te certa profa, iar tu trebuia să explici de ce nu ai făcut-o, să promiți că o să o faci și, eventual, să lucrezi în plus pentru data viitoare? Ceva de genul e și cu răspunderea în plan juridic. Sau, mă rog, pe aproape.

Ca să înțelegem mai bine instituția răspunderii civile, trebuie să facem în primul rând distincția între răspundere civilă contractuală și răspundere civilă delictuală. Hai să o luăm, deci, pas cu pas… 🙂

Când vorbim despre răspundere civilă contractuală?

Dacă ne uităm în Codul Civil, art. 1350 alin. (1) ne spune că „orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat.” Deci, vorbim despre răspundere civilă contractuală când o persoană nu respectă clauzele dintr-un contract pe care l-a încheiat, lucru care rezultă din alin. (2) al aceluiași articol: „Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.”

Totuși, trebuie să fim atenți la sintagma „fără justificare”. Din ea înțelegem că există situații justificate în care o persoană poate fi exonerată de răspundere (adică, pur și simplu, nu mai răspunde pentru neexecutarea obligației asumate prin contract).

De pildă, dacă închei cu cineva un contract de vânzare având ca obiect un tablou al unui pictor avangardist super cool, în care spui că predarea bunului va avea loc la data X, dar cu două zile înainte are loc un cutremur violent, în urma căruia e distrus apartamentul în care se afla tabloul (și, deci, nici tabloul nu mai există), te afli în situația forței majore, iar potrivit art. 1351 alin. (1) din Codul Civil ești exonerat de răspundere: „Dacă legea nu prevede altfel sau părţile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forţă majoră sau de caz fortuit.” Forța majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil. Adică, pretty much, cutremurul nostru de mai sus. 🙂

În consecință, tu nu mai ai obligația de a preda bunul, dar nici cumpărătorul nu mai are obligația de a plăti prețul, iar în cazul în care ai primit deja banii, va trebui să îi înapoiezi, conform art. 1635 alin. (1) din Codul Civil: „Restituirea prestaţiilor are loc ori de câte ori cineva este ţinut, în virtutea legii, să înapoieze bunurile primite fără drept ori din eroare sau în temeiul unui act juridic desfiinţat ulterior cu efect retroactiv ori ale cărui obligaţii au devenit imposibil de executat din cauza unui eveniment de forţă majoră, a unui caz fortuit ori a unui alt eveniment asimilat acestora.”

Dar să dăm și un exemplu în care operează răspunderea civilă contractuală…

Dacă închei un contract de antrepriză cu o firmă de construcții prin care stabiliți că, până la data Y, în schimbul unei anumite sume de bani, muncitorii firmei o să termine construirea unei case, iar la data respectivă, ei au finalizat doar fundația și pare că trag mâța de coadă, poți chema firma respectivă în judecată pentru neexecutarea obligației scadente.

📜 Mai departe, în temeiul contractului și al legii, poți cere instanței să oblige firma la următoarele:

„Creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul să fie constrâns să execute obligaţia în natură, cu excepţia cazului în care o asemenea executare este imposibilă.”

„În cazul neexecutării unei obligaţii de a face, creditorul poate, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuşi ori să facă să fie executată obligaţia.”

  • dacă, în schimb, neexecutarea fără justificare a obligației asumate de către firmă ți-a produs și un prejudiciu (spre exemplu, dacă ai stabilit că destinația casei respective este aceea de salon de înfrumusețare și, timp de patru luni, nu ai putut să îți desfășori activitatea, fiindcă muncitorii nu s-au ocupat de construirea casei, în ciuda insistențelor tale către firmă), poți cere daune-interese în cuantum egal cu valoarea prejudiciului suferit, potrivit art. 1530 din Codul Civil:

„Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei.”

Adică, dacă în cele 4 luni, tu ai fi câștigat din activitatea salonului în mod normal aproximativ Z lei, atunci poți cere daune-interese în valoare de Z lei.

  • mai ai și varianta de ultim resort de a cere instanței rezoluțiunea contractului, potrivit art. 1516 alin. (2) pct. 2) din Codul Civil. Rezoluțiunea reprezintă desființarea contractului, iar tu îți primești banii înapoi. Chiar dacă contractul este desființat, tu poți în continuare să obții daune-interese. Cele două opțiuni nu sunt incompatibile.
  • dacă, până la urmă, muncitorii construiesc casa, însă cu o anumită întârziere, pe lângă varianta daunelor-interese, mai poți cere reducerea propriei obligații corelative, adică a contraprestației. Gen, reducerea prețului plătit de tine pentru prestația firmei.

Orice ai cere, e clar că, fără existența contractului, nu există obligații ale părților și nu putem vorbi, în cazul neexecutării lor, de răspundere civilă contractuală.

Contractul trebuie să fie neapărat scris?

Nu. Sau, cel puțin, nu așa cum te gândești tu. Adică nu e musai în cazul oricărui contract să îl scrieți pe o foaie de hârtie, să îl faceți în dublu exemplar, să îl semnați și să îl datați ca să se poată numi contract. Cel mai simplu exemplu e contractul de împrumut. De pildă, atunci când îi trimiți pe Revolut unui prieten 50 de lei. Poți scoate de acolo o dovadă, ai un înscris, chiar dacă nu în înțelesul clasic al noțiunii. Sau, dacă îi dai cash banii, iar cu voi mai erau doi prieteni, în cazul în care se ajunge în instanță, poți solicita proba cu martori.

Bine, sunt totuși mai multe lucruri de luat în calcul: câți bani i-ai împrumutat, cât timp a trecut de la împrumut, cum s-a realizat împrumutul, dacă în timpul ăsta tu ai mai tras de prietenul tău să îți dea banii etc. Dar stai liniștit, we got your back, ai toată informația aici în caz că ești curios.

În schimb, ce putem spune despre răspunderea civilă delictuală?

Spre deosebire de răspunderea civilă contractuală, în cazul răspunderii civile delictuale, obligația nu se mai naște în urma unui contract. De fapt, nu există deloc contract. Ea se naște în baza legii, evident, dar în urma a ceea ce numim „faptă ilicită cauzatoare de prejudicii”. Bun, bun, și ce e aia?

Păi, ne uităm la art. 1349 alin. (1) din Codul Civil: „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.”, apoi completăm cu alin. (2) al aceluiași articol: „Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.”, și ne-am cam primit răspunsul.

Deci, până la momentul comiterii faptei ilicite (prin încălcarea obligației de la alin. (1)), între tine și cel care ți-a cauzat un prejudiciu nu există un raport juridic. El ia naștere în urma acestei fapte (numită și delict civil), care îi pune în cârcă celui ce a comis-o obligația de a repara integral prejudiciul adus.

Dar, ca să ne fie mai simplu, hai să vedem concret trei situații în urma cărora e angajată răspunderea civilă delictuală:

  • Dacă ai spus „nasoale” despre cineva pe net.

E cazul defăimării, care constă în acțiunea de a denigra o persoană fizică sau o persoană juridică, un produs sau un serviciu, prin informații false care îi pot cauza prejudicii. Sediul materiei (adică ce articole reglementează fapta) se regăsește, în primul rând, în Constituția României, la art. 30, cu privire la libertatea de exprimare, dar și la limitele acesteia. Articolul prevede la alin. (6) că „libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”. În plus, fiecare persoană beneficiază, conform Constituției, de dreptul la ocrotirea vieții intime, familiale și private. Mai departe, Codul civil stipulează la art. 73 dreptul persoanei la propria imagine.

Dacă ești victima defăimării, poți chema în judecată autorul faptei, iar printre lucrurile pe care le poți obține ca urmare a hotărârii instanței se numără: încetarea defăimării, ștergerea comentariilor în cauză, dacă ele au fost lăsate pe o platformă de socializare de exemplu, interdicția acestuia de a mai face comentarii despre tine, scuze publice pentru prejudiciul adus și, în cazul în care el a fost pecuniar (adică te-a costat, într-un fel sau altul, bani), despăgubirile obținute pot fi la rândul lor pecuniare.

Dacă ți-am stârnit curiozitatea, vezi și videoclipul de mai jos pentru mai multe informații:

  • Dacă câinele tău a scăpat din lesă, a intrat în grădina vecinei și i-a distrus câteva ornamente și o porțiune de gazon.

Pe lângă răspunderea pentru fapta proprie, Codul Civil mai prevede și răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale. În ipoteza descrisă la acest punct, chiar dacă nu e vina ta că animalul tău a scăpat din lesă, tot vei fi răspunzător pentru prejudiciile pe care i le-a cauzat vecinei și va trebui să îi plătești acesteia contravaloarea ornamentelor și a porțiunii de gazon.

  • Dacă de la balconul tău a picat un obiect, s-a prăbușit peste balconul vecinilor de la etajul inferior și le-a provocat acestora un prejudiciu.

Același e deznodământul și aici, potrivit art. 1376 din Codul Civil, care ne spune, la alin. (1), că „oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa”. Adică nu contează că aveai balconul descoperit și a bătut vântul, că a fost furtună, că nu te aflai la momentul respectiv pe balcon etc.

Ce trebuie să reținem în privința deosebirilor dintre cele două?

După ce am văzut în ce constă fiecare tip de răspundere civilă, ca să rămâi cu esențialul la final, tragem linie și îți lăsăm mai jos principalele deosebiri între ele.

Răspunderea civilă contractuală:

  • apare în legătură cu un contract;
  • cauza angajării ei este neexecutarea obligațiilor prevăzute în contract de către una dintre părți;
  • remediul pentru repararea prejudiciului se stabilește tot în baza contractului;
  • poți cere instanței, după caz, rezilierea sau rezoluțiunea contractului, reducerea contraprestației, obligarea pârâtului la executarea obligației (în natură sau prin echivalent), daune-interese.

Știm că sunt limbi străine, dar despre toate astea vom vorbi pe larg într-un articol separat ca să înțelegi mecanismele de aici.

Răspunderea civilă delictuală:

  • apare în legătură cu un delict civil (fapta ilicită cauzatoare de prejudicii despre care am vorbit un pic mai sus);
  • cauza angajării ei este comiterea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii;
  • remediul pentru repararea prejudiciului depinde în mod esențial de natura lui (dacă prejudiciul e patrimonial sau nepatrimonial);
  • poți cere instanței, după caz, interzicerea săvârșirii faptei ilicite (dacă aceasta este iminentă), încetarea încălcării și interzicerea pentru viitor (dacă aceasta durează încă), constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite (dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă), obligarea făptașului la publicarea hotărârii de condamnare (pe cheltuiala sa), orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat, obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri.

Avocatoo tip: în funcție de ceea ce vrei să se întâmple pe termen scurt, mediu și lung, poți să apelezi inclusiv la o ordonanță președințială ca să mai pui „un pic de frână” pe chestiile alea urâte care urmează să se întâmple. De aceea e bine să vorbești cu avocatul tău (adică noi), ca să vezi exact care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi pe viitor.

Fotografie de Romain Dancre, pe Unsplash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.