CCR: constitutionalitate – incetarea calitatii de notar public
33 minute • Monitorul Oficial • 03 ianuarie 2017
DECIZIA Nr. 680 din 17 noiembrie 2016
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) lit. f) si alin. (4) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995
Emitent CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
| Valer Dorneanu | – preşedinte |
| Marian Enache | – judecător |
| Petre Lăzăroiu | – judecător |
| Mircea Ştefan Minea | – judecător |
| Daniel Marius Morar | – judecător |
| Mona-Maria Pivniceru | – judecător |
| Livia Doina Stanciu | – judecător |
| Simona-Maya Teodoroiu | – judecător |
| Varga Attila | – judecător |
| Mihaela Senia | – magistrat-asistent- |
| Costinescu | şef |
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. (1) lit. f) şi alin. (4) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, excepţie ridicată de Monica Tudorancea în Dosarul nr. 932/42/2015 al Curţii de Apel Ploieşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal,
într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.369D/2016.
2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 27 octombrie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procurorul Ştefania Sofronea şi a autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 17 noiembrie, dată la care a pronunţat prezenta decizie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
3. Prin Încheierea din 15 iunie 2016, pronunţată
în Dosarul nr. 932/42/2015, Curtea de Apel Ploieşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) lit. f) şi alin. (4) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale. Excepţia a fost ridicată de Monica Tudorancea, reclamantă într-o cauză având ca obiect anularea ordinului ministrului justiţiei prin care se dispune încetarea calităţii de notar public şi obligarea Ministerului Justiţiei la îndeplinirea formalităţilor necesare pentru reluarea activităţii de către reclamantă în cadrul B.N.P. Tudorancea Monica.
4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea arată că la momentul săvârşirii faptelor incriminate, respectiv la data de 5 august 2011 şi 12 august 2011, erau în vigoare prevederile art. 23 din Legea nr. 36/1995, care dispuneau referitor la calitatea de notar că aceasta încetează în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei. În această situaţie urma să se efectueze o analiză a gravităţii faptei, în condiţiile Regulamentului de aplicare a Legii nr. 36/1995 şi, în funcţie de această analiză, se dispunea încetarea calităţii de notar. Art. 23 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, în forma existentă la momentul săvârşirii faptelor, prevedea că „încetarea calităţii de notar se constată sau se dispune, după caz, de Ministrul Justiţiei”, cu precizarea că, în conformitate cu Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, aprecierea gravităţii faptei şi a sancţiunii se făcea de către organele de conducere ale Uniunii Naţionale a Notarilor Publici.
5. Spre deosebire de textul anterior, prin modificarea adusă art. 23 din Legea nr. 36/1995, prin Legea nr. 77/2012 şi Legea nr. 255/2013, a fost instituită prevederea cuprinsă în actuala formă a art. 40 alin. (1) lit. f), care prevede că încetează calitatea de notar public „când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârşirea unor infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârşirea cu intenţie a unei alte infracţiuni”. În mod corespunzător a fost modificat şi alin. (2) al art. 23, care a devenit alin. (4) din art. 40, care stabileşte că ministrul justiţiei poate dispune, în acest caz, încetarea calităţii de notar public din oficiu.
6. Este evidentă diferenţa dintre cele două norme legale, în măsura în care în forma de la data săvârşirii faptei urma să se aprecieze dacă fapta constituie o infracţiune gravă sau dacă a adus atingere prestigiului profesiei (în cazul reclamantei a fost vorba despre pedeapsa cu amenda fără suspendarea vreunor drepturi sau a exercitării funcţiei), iar în forma actuală
săvârşirea unor infracţiuni cu intenţie duce automat la încetarea calităţii de notar. Consideră că se află în situaţia în care se poate face o analiză a principiului neretroactivităţii, deoarece există un conflict real de legi în timp, având în vedere prevederile art. 15 alin. (2) din
Constituţie, referitor la neretroactivitatea legii civile, în măsura în care faptele au fost săvârşite în anul 2011, iar sancţiunile aplicate au fost cele cuprinse în textele de lege edictate ulterior. Aşa cum se subliniază în Decizia nr. 436/2014 a Curţii Constituţionale, la nivel infraconstituţional, principiul neretroactivităţii este prevăzut de art. 6 din Codul civil, care stipulează că „actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor”. Aşadar, săvârşirea unei fapte culpabile constituie elementul de apreciere a datei la care a luat naştere raportul juridic, pentru că sancţiunea încetării calităţii de notar se aplică pentru săvârşirea faptelor cu intenţie, iar în speţă acestea au fost săvârşite înainte de apariţia noului text de lege.
7. Din acest motiv, autoarea excepţiei consideră că aplicarea unei sancţiuni în baza unui text de lege edictat ulterior săvârşirii faptei constituie o încălcare a principiului neretroactivităţii şi sub acest aspect prevederile art. 40 alin. (1) lit. f) şi alin. (4) din Legea nr. 36/1995 sunt neconstituţionale. Modificarea legii şi aplicarea unei sancţiuni care nu era prevăzută la momentul săvârşirii faptei încalcă şi principiul previzibilităţii şi predictibilităţii legii, deoarece subiectul de drept nu poate cunoaşte ce acte sau omisiuni, respectiv ce fapte pot constitui motiv de angajare a răspunderii sale într-o manieră diferită de cea existentă la momentul săvârşirii faptelor. Din acest punct de vedere, textul de lege criticat încalcă şi principiul egalităţii în faţa
legii şi al nediscriminării, prevăzut de art. 16 din Constituţie. Astfel, dacă dosarul penal ar fi fost soluţionat într-un termen rezonabil şi mai scurt, nu s-ar fi ajuns la problema referitoare la aplicabilitatea art. 40 din Legea nr. 36/1995, iar autorului faptei nu i se poate imputa modul în care a fost soluţionat, ca durată în timp, dosarul penal de către statul român. Este încălcat, de asemenea, şi principiul securităţii juridice şi al încrederii cetăţenilor în normele de drept. Dispoziţiile criticate instituie o sancţiune mai grea decât consecinţele penale ale faptei, din mai multe puncte de vedere: se ajunge la pierderea definitivă a dreptului la muncă şi a dreptului la exercitarea unei profesii, sancţiunea nu este dispusă pentru un anumit termen, aşa cum este prevăzut în materie penală, dacă s-ar fi dispus pedeapsa
complementară a interzicerii exercitării unei profesii şi nu se prevede nici modalitatea de a reintra în profesie, fiind încălcate drepturile câştigate prin examenul de intrare în profesie. Toate aceste împrejurări aduc atingere prevederilor art. 41 din Constituţie referitoare la dreptul la muncă, coroborate cu prevederile art. 53 din Constituţie, deoarece au ca rezultat restrângerea exerciţiului acestui drept, respectiv exercitarea unei profesii, într-un mod care nu respectă principiul proporţionalităţii.
8. Curtea de Apel Ploieşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, deoarece măsura încetării calităţii de notar este justificată de constatarea înscrierii antecedentelor penale în cazierul judiciar al notarului public, ceea ce conduce la inexistenţa uneia dintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea fi notar public, şi anume lipsa antecedentelor penale.
9. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
10. Guvernul arată că îşi însuşeşte punctul de vedere al Ministerului Justiţiei, care are calitatea de pârât în procesul aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi care a fost prezentat în faţa instanţei judecătoreşti şi consemnat în actul de sesizare a Curţii Constituţionale. Astfel, potrivit Încheierii din 15 iunie 2016 pronunţată în Dosarul nr. 932/42/2015, Ministerul Justiţiei a susţinut că, în temeiul textului de lege criticat, fie în forma anterioară, fie în forma în vigoare, măsura încetării calităţii de notar public este justificată de constatarea înscrierii antecedentelor penale în cazierul judiciar al notarului public, ceea ce conduce la inexistenţa uneia dintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea fi notar public, şi anume aceea de a nu avea antecedente penale. Astfel, în speţă, încetarea calităţii de notar public intervine ca urmare a înscrierii antecedentelor penale în cazierul judiciar al notarului public. Făcând abstracţie de aplicarea legii în timp, oricare variantă ar pretinde reclamanta că i-ar fi aplicabilă, că este vorba de forma în vigoare la momentul săvârşirii faptelor sau că este vorba despre forma în vigoare la momentul emiterii actului administrativ, această acţiune/măsură are temei legal. Deci, în oricare dintre variantele textului, măsura încetării calităţii de notar public era şi este posibilă şi legitimă, astfel că susţinerea referitoare la încălcarea principiului previzibilităţii legii este fără temei. Prin urmare, chiar admiţând varianta reclamantei, se reţine că inclusiv la momentul săvârşirii faptelor existau premisele scoaterii din profesie, desigur în condiţiile existenţei hotărârii de condamnare. În acest sens, este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire atât la competenţa legiuitorului de a reglementa condiţiile pentru ocuparea unor funcţii sau exercitarea unor profesii, cât şi competenţa de a stabili cazurile de încetare a acestora.
11. Ministerul Justiţiei arată, însă, că în cazul care se analizează este în discuţie o chestiune de aplicare a legii, mai degrabă decât o problemă de constituţionalitate, iar în mod corect, actul administrativ prin care s-a dispus cu privire la încetarea calităţii de notar public a fost adoptat în baza legii în vigoare la momentul emiterii sale (art. 40 din Legea nr. 36/1995, republicată). Autoarea excepţiei nu poate să invoce nesocotirea principiului neretroactivităţii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie în condiţiile în care antecedentele penale au constituit şi constituie motiv de neprimire în profesie, precum şi motiv de încetare a calităţii de notar public, norma criticată neintroducând niciun element de noutate. Pe de altă parte, susţinând caracterul de sancţiune penală a măsurii încetării calităţii de notar public, autoarea excepţiei induce o confuzie, pentru că, în realitate, nu este vorba despre aplicarea unei legi penale, ci despre aplicarea legii care delimitează condiţiile exercitării profesiei de notar public. Astfel, în cauză se pune în discuţie o problemă de aplicare a legii ce reglementează statutul profesiei, autoarea excepţiei afirmând în mod greşit că în ceea ce o priveşte ar fi fost necesar să se verifice incidenţa art. 23 din Legea nr. 36/1995, în vigoare la data săvârşirii faptelor, iar nu incidenţa art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995, în vigoare la data pronunţării condamnării penale pentru acele fapte şi deci la momentul înscrierii antecedentelor penale în cazierul notarului public.
12. Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor
şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susţinerile părţii prezente, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
13. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2. 3. 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992. să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 40 alin. (1) lit. f) şi alin. (4) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 18 iunie 2014, cu modificările şi completările ulterioare. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
(1) Calitatea de notar public încetează: […] f)când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârşirea cu intenţie
a unei alte infracţiuni;[…]
(4) Încetarea funcţiei de notar public se constată sau se dispune, după caz, de ministrul justiţiei, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu.
15. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) care prevede principiul neretroactivităţii, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 care consacră dreptul la muncă şi în art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.
16. Analizând evoluţia legislativă a dispoziţiilor legale criticate, Curtea reţine că, potrivit art. 23 din Legea nr. 36/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 16 mai 1995: „(1) Calitatea de notar public încetează: […] f) în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei; […]
(2) Încetarea calităţii de notar public se constată sau se dispune, după caz, de ministrul justiţiei.”
17. Legea nr. 36/1995 a fost modificată prin Legea nr. 77/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 8 iunie 2012, şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 4 februarie 2013, normele fiind renumerotate, art. 23 devenind art. 41: „(1) Calitatea de notar public încetează: […] f) în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârşirea cu intenţie a unei alte infracţiuni; […]
(3) Încetarea funcţiei de notar public se constată sau se dispune, după caz, de ministrul justiţiei, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu.”
18. În fine, ultima modificare a survenit prin republicarea Legii nr. 36/1995 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 18 iunie 2014, dispoziţiile criticate fiind cuprinse în art. 40 al legii şi au în prezent următorul conţinut: „(1) Calitatea de notar public încetează: […] f) când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârşirea cu intenţie a unei alte infracţiuni; […]
(4) Încetarea funcţiei de notar public se constată sau se dispune, după caz, de ministrul justiţiei, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu.”
19. Curtea observă că dispoziţiile legale criticate trebuie coroborate cu prevederile art. 40 alin. (1) lit. g), calitatea de notar încetând şi „în cazul în care notarul public nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 22 lit. a)-g)”, dispoziţiile art. 22 lit. d) stipulând că „Notar public poate fi cel care îndeplineşte următoarele condiţii: […] d) nu are antecedente penale rezultate ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori a săvârşirii cu intenţie a unei alte infracţiuni.”
20. Dispoziţiile Legii nr. 36/1995 reglementează statutul notarului public, profesie liberală învestită să îndeplinească un serviciu de interes public, care are statutul unei funcţii autonome [art. 3 alin. (1) din lege]. Caracterul autonom al funcţiei de notar public presupune independenţă în exercitarea atribuţiilor profesionale, acesta supunându-se numai legii. Autonomia funcţiei de notar public are ca finalitate înlăturarea oricărei ingerinţe în îndeplinirea atribuţiilor stabilite de lege şi este coroborată cu stabilitatea în funcţie a notarului public, care este menită să garanteze echitatea şi imparţialitatea în actul decizional al persoanei care deţine această calitate.
Desfăşurându-şi activitatea în temeiul celor două principii (autonomia şi stabilitatea), activitatea notarilor publici este supusă controlului judecătoresc şi controlului profesional exercitat de organele abilitate în acest scop.
21. Calitatea de notar public se poate dobândi doar de către persoanele care îndeplinesc exigenţele profesionale şi condiţiile prevăzute cumulativ de lege, după parcurgerea unei proceduri stabilite de lege şi de regulamentele adoptate în executarea legii, numirea în funcţie a notarului public realizându-se prin ordin al ministrului justiţiei, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici. Poate accede în profesia de notar public persoana care nu are antecedente penale rezultate ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori a săvârşirii cu intenţie a unei alte infracţiuni, dovadă care se face cu certificatul de cazier judiciar sau echivalentul acestuia, eliberat de autoritatea competentă din statul ori, după caz, statele al cărui/căror cetăţean este. Controlul profesional administrativ al activităţii notarilor se exercită de către Uniunea Naţională a Notarilor Publici, prin Consiliul său de conducere, care poate delega efectuarea controlului Colegiului director al Camerei Notarilor, şi de către Ministerul Justiţiei, care poate delega această activitate inspectorilor săi de specialitate.
22. Încetarea calităţii de notar public poate fi constatată sau dispusă, după caz, de ministrul justiţiei, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu. Încetarea calităţii de notar public în cazul prevăzut la art. 40 alin. (1) lit. f) din lege (când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârşirea cu intenţie a unei alte infracţiuni) se dispune de ministrul justiţiei, din oficiu sau la sesizarea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, de îndată ce a primit de la instanţa de judecată copia certificată a hotărârii judecătoreşti de condamnare rămase definitivă sau certificatul de grefă din care rezultă acest fapt. Cu alte cuvinte, dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. f) din lege reglementează consecinţa juridică în planul carierei profesionale, respectiv sancţiunea civilă aplicată ca urmare a pronunţării unei hotărâri judecătoreşti de condamnare sau de amânare a aplicării pedepsei pentru săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de ipoteza normei. Dispoziţia legală constituie şi expresia principiului simetriei juridice, principiu fundamental într-un regim întemeiat pe preeminenţa dreptului, în condiţiile în care legea condiţionează accesul în profesie de lipsa antecedentelor penale.
23. În concluzie, Curtea constată că, în concepţia legiuitorului, activitatea notarială este un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi civile speciale, iar profesia de notar public poate fi exercitată de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege. Statutul profesiei de notar public are ca scop, pe de o parte, asigurarea autonomiei şi stabilităţii profesionale, garanţii ale independenţei notarului public, iar, pe de altă parte, integritatea şi probitatea persoanei care deţine această calitate şi prestează un serviciu public, garanţie a respectării drepturilor şi intereselor cetăţenilor care beneficiază de acest serviciu.
24. Potrivit art. 173 din Codul penal, precum şi celor reţinute prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 (paragraful 47), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, în sensul că art. 1 alin. (1) din Codul penal stabileşte că legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni, motiv pentru care în absenţa unei incriminări nu se poate vorbi despre o lege penală, se observă că în conţinutul normativ al dispoziţiilor criticate nu sunt incriminate fapte care constituie infracţiuni, ci consecinţele juridice pe care o condamnare penală o are în sfera statutului profesional al notarului public. De asemenea, se reţine că, potrivit art. 1 coroborat cu art. 3 şi 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală, iar actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea, sancţiune care poate fi principală ori complementară. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că prevederile art. 40 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale nu se circumscriu noţiunii de „lege penală sau contravenţională”, pentru ca acestea să constituie o excepţie de la aplicarea principiului neretroactivităţii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.
25. În lumina celor expuse, Curtea reţine că legiuitorul, în limitele marjei de apreciere de care se bucură, este liber să impună reguli privind statutul juridic al profesiei de notar public, inclusiv să modifice, să completeze sau să abroge condiţii ce ţin de încetarea calităţii de notar. Cu toate acestea, criteriile avute în vedere de noua reglementare trebuie să se supună, asemenea oricărei legi, exigenţelor impuse de principiul neretroactivităţii legii civile, întrucât, potrivit art. 15 alin. (2) teza întâi din Constituţie, „Legea dispune numai pentru viitor […]”. De aceea, legiuitorul este obligat ca, în activitatea de legiferare, să respecte principiul neretroactivităţii legii (cu singura excepţie permisă, cea a legii penale sau contravenţionale mai favorabile). La nivel infraconstituţional, principiul neretroactivităţii legii civile este prevăzut de art. 6 din Codul civil cu denumirea marginală „Aplicarea în timp a legii civile”. Totodată, art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, cuprinde dispoziţii referitoare la soluţionarea conflictului de legi în timp, potrivit cărora „Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor”.
26. Faptele pentru care autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a fost condamnată au fost săvârşite la data de 5, respectiv 12 august 2011, dată la care erau în vigoare prevederile art. 23 din Legea nr. 36/1995, care dispuneau referitor la calitatea de notar că aceasta încetează în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei. Prin aplicarea acestor dispoziţii, urma să se efectueze o analiză a gravităţii faptei, în condiţiile Regulamentului de aplicare a Legii nr. 36/1995 şi, în funcţie de această analiză, se dispunea încetarea calităţii de notar. Art. 23 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, în forma existentă la momentul săvârşirii faptelor, prevedea că „încetarea calităţii de notar se constată sau se dispune, după caz, de ministrul justiţiei”, cu precizarea că, în conformitate cu Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, aprecierea gravităţii faptei şi a sancţiunii se făcea de către organele de conducere ale Uniunii Naţionale a Notarilor Publici. Ulterior, prin modificarea adusă art. 23 din Legea nr. 36/1995, prin Legea nr. 77/2012 şi Legea nr. 255/2013. a fost instituită prevederea cuprinsă în actuala formă a art. 40, alin. (1) lit. f), care prevede că încetează calitatea de notar public „când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârşirea unor infracţiuni de serviciu sau în legătura cu serviciul ori pentru săvârşirea cu intenţie a unei alte infracţiuni”. În mod corespunzător a fost modificat şi alin. (2) al art. 23, care a devenit alin. (4) din art. 40, care dispune că Ministrul Justiţiei poate dispune, în acest caz, încetarea calităţii de notar public din oficiu. Prin Decizia penală nr. 171/A din 13 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 294/42/2013, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (intenţia indirectă) şi fals intelectual (intenţia directă), hotărâre judecătorească ce a stat la baza emiterii Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1.897/C din 11 iunie 2015 prin care s-a dispus încetarea calităţii de notar public. Actul administrativ prin care s-a dispus sancţiunea civilă a fost emis în temeiul legii în vigoare la momentul emiterii, respectiv art. 40 din Legea nr. 36/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, atât sub aspect procedural, cât şi material.
27. La o primă analiză s-ar putea desprinde concluzia potrivit căreia problema supusă controlului vizează modul de interpretare şi aplicare a legii, atribut care, prin excelenţă, ţine de resortul instanţelor de drept comun, întrucât existenţa ori inexistenţa unui caz de încetare a calităţii de notar public se întemeiază, de la data apariţiei Legii nr. 36/1995, pe criterii care pot fi cu uşurinţă identificate de autorităţile competente. Cu toate acestea, ţinând seama de faptul că principiul neretroactivităţii legii civile este indisolubil legat de procesul de interpretare şi de aplicare a legii, se poate constata că dispoziţia legală criticată a suferit mai multe modificări susceptibile a genera, din perspectiva conflictului de legi în timp, neajunsuri care sunt de natură a afecta principiul constituţional al aplicării pentru viitor a legii civile. Astfel, conţinutul normativ al dispoziţiilor legale a variat de la „săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei” la „săvârşirea unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârşirea cu intenţie a unei alte infracţiuni”, diferenţa de nuanţă şi intensitate dintre cele două forme ale condiţiei fiind evidentă. Fără îndoială că, de la data apariţiei lor, conţinutul iniţial, respectiv cel modificat al dispoziţiilor Legii nr. 36/1995 referitoare la încetarea calităţii de notar public se aplică tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul fiecărei norme. Altfel spus, împrejurarea că unui notar public care a primit o condamnare, în condiţiile legii, pentru o infracţiune săvârşită după intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995, criticate în prezenta cauză, îi încetează calitatea profesională în condiţiile prevăzute de noua reglementare nu este de natură a-i afecta vreun drept fundamental, întrucât el este obligat să se supună regulilor noi instituite, reguli care de altfel îi erau deplin cunoscute la data săvârşirii faptei. Alta este situaţia în care notarul public este sancţionat penal pentru o faptă comisă anterior apariţiei normei criticate. Deşi legea nouă poate dispune cu privire la consecinţe şi efecte nerealizate susceptibile de executare continuă/ succesivă, ea nu va putea reglementa cu privire la fapte care, înainte de intrarea ei în vigoare, au dat naştere sau, după caz, au modificat sau au stins o situaţie juridică, ori cu privire la efecte pe care acea situaţie juridică le-a produs înainte de aceeaşi dată. Prin urmare, abaterea de la norma penală săvârşită în perioada de aplicabilitate temporală a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995, deci anterior modificării normei care devine art. 40, reprezintă, din perspectiva conflictului de legi civile în timp, facta praeterita, realizată înainte de intrarea în vigoare a legii noi şi pentru care, dacă i s-ar aplica legea ulterioară, ar însemna ca acesteia din urmă să i se atribuie efect retroactiv. De aceea, dacă legea creează o situaţie juridică nouă, ea nu ar putea să prevadă că noua situaţie s-a născut din fapte anterioare intrării sale în vigoare.
28. Aşa fiind, Curtea reţine că dispunerea încetării calităţii de notar public se realizează prin emiterea unui act administrativ, respectiv ordinul ministrului justiţiei, în urma desfăşurării unor activităţi de control a autorităţilor competente prin care se stabileşte existenţa unei cauze de încetare a profesiei prevăzute de lege. Activităţile menţionate, privitoare la calificarea unei situaţii de fapt sau de drept ca fiind cauză de încetare a calităţii de notar public, presupun atât aplicarea normelor de drept substanţial, cât şi a normelor de procedură din Legea nr. 36/1995. Dispoziţiile legale referitoare la cazul de încetare a calităţii de notar public atât în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor penale [art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995], cât şi în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ [art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995] cuprind, aşa cum s-a arătat în prealabil, reguli specifice statutului profesiei, deci norme de drept substanţial, astfel că raportul juridic de drept civil este şi rămâne guvernat de legea în vigoare la data naşterii sale, potrivit principiului tempus regit actum, respectiv data săvârşirii infracţiunii pentru care notarul public este condamnat penal, iar nu de o lege ulterioară, străină acestuia. În schimb, dispoziţiile legale referitoare la autoritatea competentă să dispună sau să constate încetarea calităţii de notar atât în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor penale [art. 23 alin. (2) din Legea nr. 36/1995], cât şi în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ [art. 40 alin. (4) din Legea nr. 36/1995] constituie norme de procedură care, prin natura lor juridică, sunt de imediată aplicare tuturor procedurilor aflate în desfăşurare la momentul intrării lor în vigoare, dacă legea nouă nu prevede ultraactivitatea legii vechi. Astfel, Curtea reţine că textele de lege criticate sunt în acord cu principiul neretroactivităţii legii civile, norma de drept substanţial a art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995 fiind aplicabilă exclusiv raporturilor juridice născute ulterior intrării în vigoare a acesteia, în vreme ce norma de drept procedural a art. 40 alin. (4) din Legea nr. 36/1995 se aplică pentru viitor în toate procedurile pendinte din faţa autorităţilor competente. Rezultă aşadar că, sub aspect material, temeiul juridic al încetării calităţii de notar public îl va constitui întotdeauna reglementarea legală în vigoare la data naşterii raportului juridic, respectiv data săvârşirii faptei penale, schimbarea ulterioară a condiţiilor legale sau a cauzelor privind încetarea calităţii de notar public neavând nicio influenţă/înrâurire asupra acestuia, în vreme ce procedura urmată de organele competente să constate cazurile de încetare a calităţii de notar va fi cea reglementată prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului/emiterii ordinului ministrului justiţiei prin care se dispune încetarea calităţii de notar public. Prin urmare, revine instanţei judecătoreşti în faţa căreia a fost dedus controlului actul administrativ prin care sa dispus încetarea calităţii de notar public să verifice temeinicia şi legalitatea acestuia prin raportare la legea civilă aplicabilă sub aspect material şi procedural.
29. În concluzie, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) lit. f) şi alin. (4) din Legea nr. 36/1995 raportată la art. 15 alin. (2) din Constituţie este neîntemeiată, dispoziţiile criticate având o incidenţă limitată la câmpul lor temporal de acţiune, cu respectarea principiului neretroactivităţii legii civile.
30. Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat că „alegerea liberă a profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă nu poate fi interpretată în sensul că orice persoană, oricând poate opta pentru exercitarea unei profesii ori a unei meserii sau pentru alegerea oricărui loc de muncă fără a avea pregătirea şi calificarea corespunzătoare ori fără a face dovada că a obţinut avizul, autorizaţia sau atestatul, în cazul în care pentru exercitarea unei profesii sau meserii se cere, pe lângă absolvirea studiilor ori calificarea necesară, şi acest lucru” (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 545 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 25 ianuarie 2005).
31. Faptul că exercitarea profesiei de notar public este condiţionată de satisfacerea anumitor cerinţe nu poate fi privit ca o îngrădire a dreptului la muncă sau a alegerii libere a profesiei. Deşi activitatea notarială este o profesie liberală şi independentă, exercitarea sa trebuie să se desfăşoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, sub control judecătoresc sau administrativ al organelor competente, reguli a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, de natură a asigura calitatea actelor notariale, probitatea profesională a notarilor şi garanţia ocrotirii drepturilor şi intereselor persoanelor fizice şi juridice care apelează la serviciul public prestat de aceştia (ad similis, este Decizia nr. 806 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2007).
32. Cu privire la instituţia încetării calităţii de notar public în cazul unei condamnări penale, Curtea observă că valoarea socială protejată este integritatea/probitatea persoanei care deţine această calitate şi prestează un serviciu public, exercitând autoritatea publică cu care a fost învestită de stat. Constatarea ilicitului penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă înlătură prezumţia de nevinovăţie a persoanei acuzate şi o plasează prin ea însăşi in afara cadrului legal de exercitare a funcţiei. De aceea, condamnarea în sine este cea care determină pierderea integrităţii/probităţii, element fundamental al exercitării autorităţii publice fără de care persoana care ocupă respectiva funcţie publică nu mai are legitimitatea de a-şi continua activitatea. Condamnarea este cea care determină schimbarea situaţiei juridice a persoanei care exercită autoritatea publică şi o descalifică pe aceasta din punct de vedere legal şi moral pentru ocuparea funcţiei în care a fost învestită. Prezumţia de nevinovăţie, de bună-credinţă şi de loialitate a acesteia au fost desfiinţate ca efect al hotărârii definitive de condamnare, astfel încât, indiferent de modul de executare al pedepsei, unei astfel de persoane nu i se mai poate încredinţa de către stat exerciţiul autorităţii publice, întrucât, prin condamnarea penală, persoana pierde legitimitatea şi încetează de a mai fi în acord cu interesele generale pe care este obligată să le protejeze, potrivit legii (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 582 din 20 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 21 septembrie 2016). Aşa fiind, sub aspectul dreptului constituţional la muncă şi la alegerea liberă a profesiei, Curtea reţine că, prin reglementarea acestui caz de încetare a calităţii de notar public, legiuitorul a determinat conţinutul dreptului fundamental, stabilind o limită întemeiată pe raţiuni obiective şi deplin justificate, care are în vedere importanţa serviciului public prestat, interesul general al societăţii şi garantarea încrederii cetăţenilor în persoanele învestite cu autoritate publică.
33. În lumina acestor considerente, Curtea constată că persoanele vizate de dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. f) şi alin. (4) din Legea nr. 36/1995, cărora le-a fost aplicată o sancţiune penală pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârşirea cu intenţie a unei alte infracţiuni se află într-o situaţie obiectiv distinctă de aceea în care se află persoanele care au vocaţia de a accede la funcţia publică de notar, împrejurare ce justifică un tratament juridic deosebit. Conduita ilicită cu consecinţe grave sub aspectul răspunderii penale, manifestată în calitatea de notar public, reprezintă elementul obiectiv de diferenţiere în cadrul aceleiaşi categorii de persoane cu vocaţie generală la ocuparea funcţiei publice şi constituie totodată un motiv justificat şi suficient pentru legiuitor de a institui interdicţia ocupării unei atare funcţii. Cu alte cuvinte, condamnarea definitivă pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârşirea cu intenţie a unei alte infracţiuni constituie, în temeiul art. 40 alin. (1) lit. f) şi alin. (4) din Legea nr. 36/1995, un motiv de excludere din profesie, şi, ulterior, se converteşte în antecedent penal care împiedică redobândirea calităţii de notar, operând interdicţia reglementată de art. 22 lit. d) din aceeaşi lege. Aceste împrejurări nu sunt de natură a aduce atingere dreptului la muncă şi la alegerea liberă a profesiei, care este întotdeauna condiţionat de respectarea exigenţelor legale inerente profesiei.
34. Întrucât din argumentele expuse nu rezultă o restrângere a dreptului fundamental prevăzut de art. 41 din Constituţie. Curtea nu poate reţine
incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie.
35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992. cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Monica Tudorancea în Dosarul nr. 932/42/2015 al Curţii de Apel Ploieşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. f) şi alin. (4) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Ploieşti -Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 17 noiembrie 2016.
|
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu |
