Avocatoo RO

Decizia CCR 2/2017. Revizuirea în CPP, limitare discriminatorie

9 minute • Alexandra Enachescu • 13 mai 2017


       Numărul deciziei

Decizia nr.2/2017

Cuvinte cheie
 

Neconstituționalitate, revizuire, cale de atac, egalitate în drepturi, accesul liber la justiție, proces echitabil, dreptul la apărare, discriminare, achitare

    Autorul sesizării

Judecătoria Sectorului 4 București — Secția penală

  Obiectul sesizării

Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.453 alin.(3) și (4) teza întâi și ale art.457 alin.(2) din Codul de procedură penală

Motivarea sesizării

Se susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate — care nu permit invocarea în defavoarea persoanei achitate a cazului de revizuire prevăzut de art.453 alin.(1) lit.a) din Codul de procedură penală — încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin.(2), potrivit căruia „Nimeni nu este mai presus de lege”, ale art.21 alin.(3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art.24 referitor la dreptul la apărare, precum și prevederile art.6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 7 privind egalitatea în fața legii din Declarația universală a drepturilor omului și ale art.14 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, deoarece exclud posibilitatea victimei unei erori judiciare, care a avut calitatea de parte civilă, „de a solicita și obține pronunțarea unei soluții legale și temeinice în cauză, respectiv condamnarea inculpatului”. Întrucât dispozițiile de lege criticate nu permit invocarea în defavoarea persoanei achitate a motivului de revizuire prevăzut de art.453 alin.(1) lit.a) din Cod — în scopul de a se dovedi netemeinicia hotărârii de achitare —, autorii excepției consideră că partea civilă și inculpatul achitat se află pe poziții procesuale inegale, fiind instituit un tratament discriminatoriu.

Judecătoria Sectorului 4 București — Secția penală apreciază că textul de lege criticat nu aduce atingere principiului egalității în drepturi, consacrat de art.16 alin.(2) din Constituție deoarece CCR a statuat, în jurisprudența sa, că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. Or, diferența de tratament juridic instituită prin dispozițiile art.453 alin.(3) „teza întâi” este justificată de existența unor cazuri diferite, având în vedere că situația părților civile. De asemenea, instanța de judecată apreciază că textul de lege criticat nu aduce atingere liberului acces la justiție și dreptului la un proces echitabil deoarece din art. 21 din Constituție nu trebuie trasă concluzia cum că accesul liber la justiție este un drept absolut fiindcă acesta poate face obiectul unor limitări. În final, instanța apreciază că textul de lege criticat nu aduce atingere nici dreptului la apărare (art.24 din Constituție) de vreme ce posibilitatea formulării unei căi extraordinare de atac nu reprezintă o expresie sau o consecință a dreptului de apărare, ci, acest drept nu poate avea o existență de sine stătătoare în afara unei căi de atac prevăzute de lege.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, iar în subsidiar, neîntemeiată. Arată că autorul excepției nu critică dispozițiile art.453 alin.(3) „teza întâi” din CPP pentru ceea ce conțin acestea, ci pentru ceea ce nu conțin, motiv pentru care nu este vorba despre o veritabilă excepție de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art.453 alin.(3) „teza întâi” din CPP sunt constituționale, iar excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă.

Decizia Curții

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ, în numele legii, DECIDE:

 1. Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Ionuț Brătilă și Floarea Brătilă în Dosarul nr.24.598/4/2015 al Judecătoriei Sectorului 4 București — Secția penală și constată că dispozițiile art.453 alin.(3) din CPP sunt neconstituționale cu privire la cazul de revizuire prevăzut la alin.(1) lit.a).

2. Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de aceiași autori în același dosar și constată că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art.453 alin.(4) teza întâi din CPP, care exclude posibilitatea revizuirii hotărârii de achitare pentru cazul prevăzut la alin.(1) lit.a), este neconstituțională.

3. Admite excepția de neconstituționalitate și constată că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art.457 alin.(2) din CPP, care exclude cazul de revizuire prevăzut la art.453 alin.(1) lit.a), este neconstituțională.

    Motivarea deciziei

Curtea constată că activitatea desfășurată în ciclul ordinar al procesului penal — dacă a fost legală și temeinică — trebuie să se finalizeze cu pronunțarea unei hotărâri definitive, având autoritate de lucru judecat, însă practica a învederat și cazuri de hotărâri definitive care au soluționat cauzele penale cu grave erori de fapt și de drept. Legiuitorul a avut în vedere o asemenea ipoteză, rațiune pentru care a instituit căile de atac extraordinare ca mijloace procesual penale de desființare a hotărârilor cu autoritate de lucru judecat care nu corespund legii și adevărului, dar cazurile și condițiile de exercitare a căilor extraordinare de atac trebuie să fie strict reglementate de legiuitor, în vederea restabilirii ordinii de drept.

Calea extraordinară de atac care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri este revizuirea, iar cererea de revizuire se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, fiind descoperite ulterior, care fac dovada că hotărârea definitivă se întemeiază pe o eroare judiciară, dispoziții prevăzute de art.453 alin.(1) lit.a) din CPP. Curtea reține că motivul de revizuire prevăzut de art.453 alin.(1) lit.a) din CPP privește situația în care s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate. Cu privire la înțelesul expresiei „fapte sau împrejurări”, în literatura de specialitate, ca și în practica judiciară, s-a considerat că aceasta se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, și anume orice întâmplare, situație sau stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii.

Dispozițiile art.453 alin.(4) teza întâi din CPP consacră menținerea sistemului revizuirii totale cu privire la motivul prevăzut la alin.(1) lit.a) din același articol, limitând incidența acestui caz de revizuire la situațiile în care pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal. Cazul de revizuire prevăzut de art.453 alin.(1) lit.a) din CPP nu este incident în situația netemeiniciei hotărârii de achitare a inculpatului. Acest aspect rezultă atât din enumerarea cuprinsă în alin.(4) teza întâi al art.453 din Cod, cât și din condiția prevăzută de alin.(3) al aceluiași articol, condiție potrivit căreia cazul prevăzut la alin. (1) lit.a) poate fi invocat ca motiv de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei.

Cazul prevăzut de art.453 alin.(1) lit.a) din CPP poate fi invocat ca motiv de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, cu excluderea posibilității revizuirii hotărârii de achitare, este de natură să înfrângă egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea dreptului fundamental de acces liber la justiție.

Curtea reține că, deși se găsesc în situații similare, părțile civile beneficiază — din perspectiva posibilității de a formula calea extraordinară de atac a revizuirii — de un tratament juridic diferit, ceea ce este de natură a contraveni prevederilor art.16 din Constituție, în condițiile în care tratamentul discriminatoriu nu-și găsește nicio justificare obiectivă și rezonabilă.

Prin urmare, dispozițiile art.453 alin.(3) din CPP cu privire la cazul de revizuire prevăzut la alin. (1) lit.a), precum și soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art.453 alin.(4) teza întâi din același cod, care exclude posibilitatea revizuirii hotărârii de achitare pentru cazul prevăzut la alin.(1) lit.a), încalcă prevederile constituționale ale art.16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art.21 privind accesul liber la justiție și aleart.131 referitor la rolul Ministerului Public, întrucât lipsesc partea civilă de posibilitatea apărării drepturilor și a intereselor sale legitime, respectiv procurorul de pârghiile necesare exercitării rolului său specific în cadrul procesului penal. Curtea reține că, în situația în care se descoperă fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii de achitare, trebuie să se asigure atât părții civile, cât și procurorului posibilitatea de a cere și obține restabilirea adevărului judiciar prin retractarea hotărârii pronunțate în cauză.

Curtea constată că este necesară extinderea controlului de constituționalitate asupra dispozițiilor art.457 alin.(2) din CPP, având în vedere că acest text de lege — care reglementează termenul de introducere a cererii de revizuire — nu poate fi disociat, sub aspectul posibilității revizuirii hotărârii de achitare pentru cazul prevăzut la art.453 alin.(1) lit.a) din cod, de normele procesual penale constatate ca fiind neconstituționale, acestea aducând, de altfel, atingere egalității în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea dreptului fundamental de acces liber la justiție, principii consacrate de prevederile art.16 și ale art.21 din Constituție, iar, pe de altă parte, rolului Ministerului Public, stabilit de art.131 din Legea fundamentală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *