Cele 5 principii ale aviaţiei
2 minute • Bence Antonya • 02 martie 2019
Surpriză, dreptul ne urmăreşte şi în aer. Legile aviaţiei sunt complexe, dar Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile (ICAO), care e o agenţie specifică a Naţiunilor Unite a reuşit să le simplifice în cinci reguli principale, aşa sa născut Convenţia de la Chicago din 1944. Toate cele 192 state membre ale ONU sunt state semnatare cu excepţia Insulei Dominica şi a lui Liechtenstein. Teritoriul unui stat conţine şi spaţiul aerian deasupra sa, în acest fel un avion străin trebuia să ceară în trecut o autorizaţie înainte să pătrundă într-un alt spaţiu aerian. Aceste 5 principii au uşurat aviaţia, Convenţia fiind considerat un pas uriaş.
-
Dreptul de a zbura asupra unei ţări fără a ateriza în acesta
Acesta este primul şi cel mai simplu drept al aviaţiei. Pe lângă acest drept, companiile aeriene de obicei sunt obligaţi la plata unei taxe pentru statele asupra căror tranzitează. De exemplu, Statele Unite are o taxă de 56 dolari pentru 100 de mile nautice (185 kilometri), iar Ucraina primeşte 200 de millioane de dolari pe an, pentru dreptul de a tranzita spaţiul aerian a ţării.
-
Dreptul de a reaproviziona sau efectua întreţineri fără a îmbarca sau dezbarca pasageri
Acest principiu a fost utilizat în principiumai mult în trecut, pentru că avioanele cu evoluarea tehnologiei nu mai ai nevoie de opriri atât dese. Un exemplu interesant poate fi aeroportul Shannon, din Irlanda. Acesta poate fi considerat un aeroport mic, oraşul Shannon având 9.700 de locuitori, dar fiind aeroportul cel mai apropiat de Statele Unite, până în anii 1960, acesta a fost folosit ca staţie de reaprovizionare pentru avioanele care practicau ruta SUA – Europa.
-
Dreptul de a zbura dintr-o ţară într-o altă ţară
-
Dreptul de a zbura dintr-o ţară înapoi în ţara natală
Dreptul trei şi patru vin întotdeauna la pachet, dreptul patru nefiind viabil fără dreptul trei.
-
Dreptul de a zbura între două ţări diferite cu punctul de pornire sau destinaţia fiind ţara natală
Principiul menţionat autorizează companiile aeriene să transporte pasageri în multiple locaţii, pentru a putea folosi puterea unui avion de lungă distanţă. De exemplu, un zbor din Londra, care opreşte în Bucureşti, unde se schimbă câţiva pasageri, iar destinaţia finală e Dubai.