108776 1

CJUE. Concluziile avocatului general. Directiva 2003/88

8 minute • Raluca Dumitrascu • 26 iulie 2017


Trimitere preliminară – Protecția securității și a sănătății lucrătorilor – Directiva 2003/88 – Articolul 5 – Repaus săptămânal – Reglementare națională care prevede cel puțin o zi de repaus în decursul unei perioade de șapte zile – Munca în schimburi – Perioadă mai lungă de șase zile de lucru consecutive

Partile:

  • António Fernando Maio Marques da Rosa
  • Varzim Sol – Turismo, Jogo e Animação SA

Cadrul juridic
A.      Dreptul Uniunii

 Articolul 5 din Directiva 93/104, intitulat „Repaus săptămânal”, prevede:

Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze, în decursul unei perioade de șapte zile, de o perioadă minimă de repaus neîntrerupt de 24 de ore, la care se adaugă cele 11 ore de repaus zilnic prevăzute în articolul 3.

În cazuri justificate datorită condițiilor obiective, tehnice sau de organizare a muncii, se poate stabili o perioadă minimă de repaus de 24 de ore.

Articolului 31 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede ca:

(1) Orice lucrător are dreptul la condiții de muncă care să respecte sănătatea, securitatea și
demnitatea sa.
(2) Orice lucrător are dreptul la o limitare a duratei maxime de muncă și la perioade de odihnă
zilnică și săptămânală, precum și la o perioadă anuală de concediu plătit.

 
B.      Dreptul portughez

La articolul 205 alineatul 1, Codul civil portughez din 2003 prevede:

Lucrătorul are dreptul la cel puțin o zi de repaus pe săptămână.

 Articolul 206 din codul menționat prevede la alineatul 1:

În fiecare săptămână sau în anumite săptămâni ale anului poate fi acordată o jumătate de zi sau o zi de repaus, în afara zilei de repaus săptămânale prevăzute de lege.

Articolul 207 alineatul 1 din respectivul cod prevede:

La ziua de repaus săptămânal obligatorie se adaugă o perioadă de 11 ore, care corespunde duratei minime de repaus zilnic prevăzute la articolul 176.

Articolul 232 din Codul civil portughez din 2003 dispune la alineatele 1 și 3:

1.      Lucrătorul are dreptul la cel puțin o zi de repaus pe săptămână.

3.      Printr‑un instrument de negociere colectivă sau în temeiul contractului de muncă se poate recunoaște o perioadă de repaus săptămânal suplimentară, continuă sau discontinuă, pentru toate sau pentru unele dintre săptămânile anului.

Alineatele 1 și 2 ale articolului 233 din codul menționat sunt redactate după cum urmează:

1.      Perioada de repaus săptămânal obligatorie și perioada de 11 ore corespunzătoare repausului zilnic prevăzut la articolul 214 trebuie acordate în mod continuu.

2.      Perioada de 11 ore la care face referire alineatul anterior este considerată inclusă, total sau parțial, în repausul săptămânal suplimentar care se acordă în continuarea repausului săptămânal obligatoriu.

Situatia de fapt

 Recurentul din litigiul principal, domnul Maio Marques da Rosa, a fost angajat din anul 1991 pana in anul 2014 – din anul 1999, in calitate de casier – de societatea intimata, Varzim Sol – Turismo, Jogo e Animação SA, care detine si exploateaza un cazinou in Portugalia. Cazinoul este deschis in fiecare zi un anumit numar de ore, de dupa‑amiaza pana dimineata, cu exceptia zilelor de 24 și 25 decembrie.

La data faptelor din litigiul principal, programul de lucru al angajatilor de la Varzim Sol care isi exercitau activitatea în salile de jocuri prevedea doua zile consecutive de repaus. Casierii, inclusiv recurentul, lucrau prin rotatie in cadrul celor patru programe de lucru existente.

In cursul anilor 2008 și 2009 recurentul a lucrat uneori timp de sapte zile consecutive. Incepând din anul 2010, Varzim Sol a modificat intervalele orare de lucru, astfel incat angajatii sa nu lucreze mai mult de sase zile consecutive.

Recurentul a formulat o actiune impotriva Varzim Sol prin care urmarea in esenta sa se stabileasca faptul ca aceasta din urma nu i‑a acordat zilele de repaus obligatorii la care el considera ca avea dreptul, in conformitate cu legislatia portugheza si cu conventiile colective. In aceasta privinta, acesta a solicitat indemnizatii si despagubiri corespunzatoare remuneratiei datorate pentru orele suplimentare lucrate, pentru cele sapte zile consecutive in care a trebuit sa lucreze si pentru faptul ca a fost privat de a doua zi de repaus saptamanal, precum si pentru zilele de repaus compensatoriu care nu i‑au fost acordate.

Intrebari preliminare

„1)      În lumina articolului 5 [din Directiva 93/104 și, respectiv, din Directiva 2003/88], precum și a articolului 31 din [cartă], în cazul în care lucrătorii care muncesc în schimburi și care beneficiază de perioade de repaus prin rotație, angajați într‑o unitate care este deschisă zilnic, însă care nu are perioade productive continue 24 de ore din 24, trebuie să se acorde ziua de repaus obligatorie la care lucrătorul are dreptul în decursul unei perioade de șapte zile, și anume cel târziu în a șaptea zi după șase zile de lucru consecutive?

2)      Interpretarea conform căreia, în ceea ce privește acești lucrători, angajatorul poate alege zilele în care le acordă, săptămânal, repausul la care au dreptul, astfel încât îi poate obliga să lucreze până la 10 zile consecutive, fără să le plătească ore suplimentare (în special între ziua de miercuri a săptămânii, precedată de repaus lunea și marțea, până în ziua de vineri a săptămânii următoare, urmată de repaus sâmbăta și duminica), este sau nu este conformă cu directivele și cu dispozițiile menționate?

3)      Interpretarea conform căreia perioada de repaus neîntrerupt de 24 de ore poate fi acordată în oricare dintre zilele calendaristice dintr‑o anumită perioadă de șapte zile calendaristice și conform căreia următoarea perioadă de repaus neîntrerupt de 24 de ore (la care se adaugă cele 11 ore de repaus zilnic) poate fi acordată de asemenea în oricare dintre zilele calendaristice din perioada de șapte zile calendaristice care urmează după perioada menționată este sau nu este conformă cu directivele și cu dispozițiile menționate?

4)      Interpretarea conform căreia lucrătorul poate beneficia, în loc de o perioadă de repaus neîntrerupt de 24 de ore (la care se adaugă cele 11 ore de repaus zilnic) pentru fiecare perioadă de șapte zile, de două perioade de repaus neîntrerupt de 24 ore, consecutive sau neconsecutive, în oricare dintre cele 4 zile calendaristice dintr‑o anumită perioadă de referință de 14 zile calendaristice este sau nu este conformă cu directivele și cu dispozițiile menționate, având în vedere de asemenea prevederile articolului 16 litera (a) din Directiva [2003/88]?”

Concluziile avocatului general
Cu privire la prima, a doua si a treia intrebare preliminara
Cele trei intrebari trebuie analizate impreuna si trebuie sa se stabileasca daca din articolele mentionate mai sus reiese ca perioada de repaus saptamanal la care lucratorul are dreptul trebuie sa fie acordata cel tarziu in a saptea zi care urmeaza dupa sase zile de lucru consecutive sau daca angajatorul este liber sa aleaga, pentru fiecare perioada de sapte zile, ziua in care acorda perioada de repaus saptamanal.
Pe de alta parte, este necesar sa se constate ca prima intrebare vizeaza in mod specific „cazul în care lucrătorii care muncesc în schimburi, care beneficiază de perioade de repaus prin rotație, angajați într‑o unitate care este deschisă zilnic, însă care nu are perioade productive continue 24 de ore pe zi”, fara ca instanta de trimitere sa aprecieze daca recurentul a efectuat o munca in schimburi in sensul articolului 2 punctul 6 din Directiva 2003/88/CE si/sau in sensul articolului 2 punctul 5 din aceasta directiva.
Din decizia de trimitere reiese ca recurentul avea dreptul la o zi de repaus săptămânal suplimentar potrivit conventiilor colective, in plus fata de ceea ce prevede la articolul 5 din Directiva 2003/88/CE. Cu alte cuvinte, respectivele conventii confereau recurentului o protectie mai extinsa decat cea prevazuta la respectivul articol.
Din jurisprudenta Curtii rezulta ca dreptul recurentului de a primi despagubiri in considerarea orelor efectuate suplimentar nu depinde de Directiva 2003/88, ci, eventual, de dispozitiile relevante ale dreptului national si de conventiile colective aplicabile.
Cu privire la a patra intrebare preliminara
Avocatul general propune Curtii sa constate ca aceasta intrebare este inadmisibila intrucat articolul 16 litera (a) din Directiva 2003/88 referitor la posibilitatea de a prevedea o perioada de referinta care sa nu depaseasca 14 zile nu se regaseste in dreptul intern portughez deoarece Republica Portugheza nu a recurs la aceasta posibilitate.
 Cu privire la interpretarea articolului 5 din Directiva 2003/88 si a articolului 31 alineatul (2) din carta

“Considerăm că impunerea unei perioade de repaus săptămânal în decursul unei perioade de șapte zile este în concordanță cu obiectivul esențial al Directivei 2003/88, astfel cum a fost constatat de Curte, și anume acela de a proteja în mod eficient securitatea și sănătatea lucrătorilor. În această privință trebuie remarcat că articolul 5 din Directiva 2003/88 constituie numai norma de bază aplicabilă oricărui lucrător, la care se adaugă norme specifice pentru sectoarele de activitate caracterizate printr‑o anumită dificultate sau prin riscuri speciale.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.