Transferul de active. Directiva 90/434/CEE
4 minute • Andreea Dogaroiu • 22 decembrie 2017
Numarul cauzei
Situația de fapt
A a transferat, în cursul anului 2006, un sediu permanent situat în Austria către o societate austriacă și a primit în contrapartidă acțiuni ale acestei din urmă societăți. A a fost obligat la plata impozitului pe plusvalorile rezultate din această operațiune pentru anul fiscal 2006, iar plata impozitului a fost solicitată ca venit fiscal al aceluiași exercițiu.
A a sesizat Tribunalul Administrativ din Helsinki, Finlanda, susținând că legislația în discuție în litigiul principal împiedica libertatea de stabilire, întrucât, într‑o situație națională echivalentă, impozitarea nu ar avea loc decât la momentul realizării plusvalorilor. Instanța menționată ridică, problema dacă, prevăzând impozitarea plusvalorilor în cadrul exercițiului fiscal în care intervine operațiunea de transfer de active, în condițiile în care, într‑o situație națională echivalentă, nu se procedează la impozitare decât în momentul realizării veniturilor, cu alte cuvinte al cesionării activelor transferate, legislația în discuție în litigiul principal constituie o restricție privind libertatea de stabilire.
În aceste condiții, Tribunalul Administrativ din Helsinki a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 49 TFUE se opune unei reglementări finlandeze potrivit căreia, în cazul în care o societate națională înstrăinează, cu titlu de cesionare a unei activități, activele unui sediu permanent aflat într‑un alt stat membru al Uniunii Europene către o societate stabilită în acel stat și primește în contrapartidă acțiuni noi ale acesteia, transferul activelor se impozitează imediat, în anul transferului, în timp ce într‑o situație națională echivalentă impozitarea are loc abia în momentul realizării acestuia?
2) Este vorba despre o discriminare directă sau indirectă dacă Finlanda efectuează impozitarea imediat, în anul transferului activității, înaintea realizării venitului, în timp ce într‑o situație națională impozitarea are loc abia în momentul acestei realizări?
3) În cazul unui răspuns afirmativ la prima și la a doua întrebare, această restricție privind libertatea de stabilire poate fi justificată de un motiv imperativ de interes general sau de protecția competenței fiscale naționale? Restricția interzisă este compatibilă cu principiul proporționalității?”
Legislație
Potrivit articolului 2 litera (c) din Directiva privind fuziunile: «transfer de active» înseamnă o operațiune prin care o societate transferă, fără a fi dizolvată, totalitatea sau una ori mai multe ramuri ale activității sale către altă societate în schimbul transferării titlurilor reprezentând capitalul societății beneficiare.
Articolul 10 alineatul (2) din această directivă prevede: „[…] [A]tunci când statul membru al societății cedente aplică un regim de impunere a profiturilor internaționale, statul membru are dreptul de a impozita orice profituri sau aporturi de capital ale unității permanente [a se citi «profituri sau plusvalori ale sediului permanent»] rezultate din fuziunea, scindarea sau cesionarea activelor, cu condiția să admită deducerea impozitului care, în absența dispozițiilor prezentei directive, ar fi fost aplicat profiturilor sau aportului de capital [a se citi «profiturilor sau plusvalorilor»] în statul membru în care este situată unitatea permanentă [a se citi «în care este situat sediul permanent»], în același mod și la aceeași valoare ca și cum impozitul ar fi fost [efectiv] calculat și plătit.”
Decizia Curții
Curtea declara că articolul 49 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei legislații naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, care, în cazul în care o societate rezidentă transferă, în cadrul unei operațiuni de transfer de active, un sediu permanent nerezident către o societate de asemenea nerezidentă, pe de o parte, prevede impozitarea imediată a plusvalorilor rezultate din această operațiune și, pe de altă parte, nu permite amânarea perceperii impozitului datorat, în condițiile în care, într‑o situație națională echivalentă, astfel de plusvalori nu sunt impozitate decât în momentul cesionării activelor transferate, în măsura în care această legislație nu permite amânarea perceperii unui astfel de impozit.
