EU

CJUE: schimb de informații între administrații fiscale. Refuz.

8 minute • Ana-Maria Udriste • 11 ianuarie 2017


Cauza C682/15 – Berlioz Investment Fund SA împotriva Directeur de l’administration des Contributions directes

[cerere de decizie preliminară formulată de Cour administrative (Curtea Administrativă, Luxemburg)]

„Trimitere preliminară – Directiva 2011/16/UE – Articolul 1 alineatul (1) – Articolul 5 – Cooperare administrativă în domeniul fiscal – Schimb de informații între administrații fiscale – Noțiunea «relevanță previzibilă» a informațiilor solicitate – Refuzul unui terț din statul solicitat de a comunica anumite informații – Sancțiuni – Aplicarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolul 47 – Articolul 51 alineatul (1) – Dreptul la o cale de atac jurisdicțională efectivă – Drept la acțiune împotriva cererii de informații adresate terțului”

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL MELCHIOR Wathelet prezentate la 10 ianuarie 2017

Intrebarea prelmininara adresata:

1)      Un stat membru pune în aplicare dreptul Uniunii și, prin urmare, face aplicabilă carta, în conformitate cu articolul 51 primul paragraf din aceasta, într‑o situație precum cea din speță, în cazul în care acesta stabilește, în privința unui subiect de drept administrativ, o sancțiune administrativă pecuniară din cauza neîndeplinirii, care i se impută acestuia din urmă, a obligațiilor sale de cooperare, care decurg dintr‑o decizie prin care se dispune furnizarea de informații, adoptată de autoritatea sa națională competentă în temeiul normelor de procedură din dreptul intern, instituite în acest scop în cadrul executării, de către acest stat membru, în calitatea sa de stat solicitat, a unei cereri de schimb de informații formulată de un alt stat membru și care este întemeiată de acesta din urmă în special pe dispozițiile Directivei 2011/16 referitoare la schimbul de informații la cerere?

2)      În cazul în care se confirmă aplicarea Cartei în speță, un subiect de drept administrativ poate să invoce articolul 47 din Cartă, în cazul în care acesta apreciază că sancțiunea administrativă pecuniară menționată anterior, care i‑a fost aplicată, ar avea ca scop obligarea sa la furnizarea unor informații, în cadrul executării de către autoritatea competentă a statului membru solicitat, al cărui rezident este, a unei cereri de informații formulate de un alt stat membru, care nu ar avea nicio justificare în ceea ce privește scopul fiscal real, astfel încât în prezenta cauză nu ar exista un scop legitim, și care ar viza obținerea de informații care nu ar fi în mod previzibil relevante pentru cazul de impozitare respectiv?

3)      În cazul în care se confirmă aplicarea Cartei în speță, dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, astfel cum este consacrat la articolul 47 din Cartă, impune, fără ca articolul 52 primul paragraf din Cartă să permită prevederea unor restricții, ca instanța națională competentă să dispună de o competență de fond și, astfel, de competența de a controla, cel puțin pe cale de excepție, validitatea unei decizii prin care se dispune furnizarea de informații, adoptată de autoritatea competentă a unui stat membru în cadrul executării unei cereri de schimb de informații, înaintată de autoritatea competentă a altui stat membru, în special în temeiul Directivei 2011/16, în cadrul acțiunii introduse de terțul deținător de informații, destinatar al acestei decizii prin care se dispune furnizarea de informații, și îndreptată împotriva unei decizii de stabilire a unei sancțiuni administrative pecuniare, din cauza neîndeplinirii, imputate acestui justițiabil, a obligației de colaborare pe care acesta o are în cadrul executării cererii în cauză?

4)      În cazul în care se confirmă aplicarea Cartei în speță, articolul 1 alineatul (1) și articolul 5 din Directiva 2011/16 trebuie, având în vedere, pe de o parte, paralelismul cu standardul relevanței previzibile care decurge din Modelul de convenție fiscală a [Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică] privind venitul și averea, și, pe de altă parte, principiul cooperării loiale, prevăzut la articolul 4 TUE, ambele ținând de scopul Directivei 2011/16, să fie interpretate în sensul în care caracterul în mod previzibil relevant, în raport cu cazul de impozitare vizat și cu scopul fiscal indicat, al informațiilor solicitate de un stat membru de la un alt stat membru constituie o condiție care trebuie să fie îndeplinită de cererea de informații pentru a putea da naștere obligației autorității competente a statului membru solicitat de a da curs cererii în cauză și pentru a legitima o decizie prin care se dispune furnizarea de informații, impusă de acesta unui terț deținător?

5)      În cazul în care se confirmă aplicarea Cartei în speță, dispozițiile coroborate ale articolului 1 alineatul (1) și ale articolului 5 din Directiva 2011/16, precum și ale articolului 47 din Cartă, trebuie să fie interpretate în sensul că acestea se opun unei dispoziții legale a unui stat membru, care limitează într‑o manieră generală examinarea de către autoritatea sa națională competentă, care acționează în calitate de autoritate a statului solicitat, a validității unei cereri de informații, la un control al regularității formale și că acestea impun instanței naționale, în cadrul unei acțiuni în justiție, astfel cum este descrisă în cadrul celei de a treia întrebări de mai sus, cu care aceasta este sesizată, să verifice respectarea condiției relevanței previzibile a informațiilor solicitate din perspectiva tuturor aspectelor care au legătură cu cazul de impozitare concret care este examinat, cu scopul fiscal invocat și cu respectarea articolului 17 din Directiva 2011/16?

6)      În cazul în care se confirmă aplicarea Cartei în speță, articolul 47 al doilea paragraf din Cartă se opune unei dispoziții legale a unui stat membru care exclude controlul instanței naționale competente a statului solicitat, în cadrul unei acțiuni în justiție precum cea descrisă în cadrul celei de a treia întrebări de mai sus, cu a cărei soluționare aceasta este învestită, asupra cererii de informații formulată de autoritatea competentă a altui stat membru și impune prezentarea acestui document în fața instanței naționale competente și acordarea accesului terțului deținător, sau chiar prezentarea acestui document în fața instanței naționale, fără a‑i conferi terțului deținător accesul din cauza caracterului confidențial al acestui document, cu condiția ca toate dificultățile cauzate terțului deținător de o limitare a drepturilor sale să fie compensate suficient de procedura desfășurată în fața instanței naționale competente?

Raspunsul propus de avocatul general Curtii:

1)      În cazul în care un stat membru prevede în legislația sa o sancțiune financiară în privința unui subiect de drept administrativ care refuză să furnizeze informații în cadrul unui schimb de informații între autorități fiscale, care se întemeiază în special pe dispozițiile Directivei 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, el pune în aplicare dreptul Uniunii, ceea ce determină aplicarea cartei.

2)      Un subiect de drept administrativ se poate prevala de articolul 47 din cartă în cazul în care apreciază că sancțiunea administrativă pecuniară care i‑a fost aplicată se întemeiază pe o cerere de informații a cărei validitate o contestă, din moment ce această cerere este formulată în cadrul unei proceduri care constituie punerea în aplicare a dreptului Uniunii.

3)      Articolul 47 din cartă trebuie interpretat în sensul că instanța sesizată cu acțiunea împotriva sancțiunii administrative pecuniare consecutive refuzului de a răspunde, opus deciziei prin care se dispune furnizarea de informații, trebuie să poată examina legalitatea acestei decizii. Totuși, dat fiind obiectivul legitim de combatere a fraudei și a evaziunii fiscale urmărit de Directiva 2011/16, instanța judecătorească trebuie să fie doar în măsură să verifice, pe baza unei examinări sumare, dacă decizia prin care se dispune furnizarea de informații se întemeiază pe o cerere de informații care prezintă o legătură între, pe de o parte, informațiile solicitate, contribuabilul vizat, precum și terțul eventual informat și, pe de altă parte, scopul fiscal urmărit. Pentru a duce la o constatare a nelegalității, inadecvarea dintre cererea de informații și scopul fiscal trebuie să fie vădită.

4)      Caracterul în mod previzibil relevant al informațiilor solicitate de un stat membru de la un alt stat membru pe baza Directivei 2011/16 constituie o condiție care trebuie să fie îndeplinită de cererea de informații pentru a da naștere obligației statului membru solicitat de a da curs cererii.

5)      Cererea de informații pe care se întemeiază decizia prin care se dispune furnizarea de informații trebuie să fie comunicată în mod necesar instanței judecătorești sesizate cu acțiunea formulată împotriva sancțiunii pecuniare, precum și terțului solicitat. În cazul în care administrația statului solicitat apreciază că această din urmă comunicare este susceptibilă să compromită eficiența colaborării între administrații în vederea combaterii fraudei și a evaziunii fiscale (sau să aducă atingere unui alt interes public ori dreptului fundamental al unei alte persoane), îi revine sarcina de a dovedi acest fapt în cadrul acțiunii citate anterior, iar instanței atribuția de a soluționa acest aspect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.