CJUE. Sistemul comun al TVA. Necesitatea dovedirii prestarii efective a serviciilor.
6 minute • Cristina Dutescu • 11 ianuarie 2017
CJUE. Sistemul comun al TVA. Notiunea de „prestare de servicii”. Contract de abonament privind prestarea de servicii de consultanta. Necesitatea dovedirii prestarii efective a serviciilor.
În Hotărârea Curții (Camera a treia) pronunțată la data de 3 septembrie 2015 în Cauza C-463/14 în procedura Asparuhovo Lake Investment Company OOD (ALIC) împotriva directorului Direcției „Contestații și practici în materie fiscală și de securitate socială” pentru orașul Varna din cadrul administrației centrale a Agenției Naționale a Veniturilor Publice din Bulgaria cu privire la deducerea TVA care a fost aplicată în amonte pentru achiziția de servicii de consultanță pe bază de abonament, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pe baza informațiilor oferite de instanța de trimitere, reține următoarele:
ALIC, o societate bulgară a încheiat contracte de abonament având ca obiect servicii de consultanță cu patru alte societăți („prestatorii”) în domeniile finanțării întreprinderilor, dezvoltării comerciale, serviciilor de consultanță juridică și, respectiv, în domeniul serviciilor privind securitatea informațiilor. Ea s-a angajat să le plătească o remunerație săptămânală, plătită în fiecare zi de luni a săptămânii care urmează celei pentru care este datorată remunerația. Ulterior, ALIC a dedus TVA‑ul indicat pe facturile emise de prestatori.
În urma unui control fiscal, administrația fiscală a constatat că facturile au fost emise în termenul indicat în contracte, contabilizate în mod corespunzător în registrele prestatorilor, precum și în cele ale ALIC și că au făcut obiectul unei declarații privind TVA‑ul. Administrația fiscală a considerat că nu a fost prezentată nicio probă cu privire la tipul, la cantitatea și la natura serviciilor furnizate în mod real, în special niciun document direct referitor la numărul de ore executate, și că nu au fost furnizate niciun fel de informații cu privire la modul de stabilire a prețurilor serviciilor. Prin urmare, administrația fiscală a emis o decizie de impunere prin care a refuzat societății ALIC dreptul de a deduce TVA‑ul facturat de prestatori asupra sumei de 33.349 de leva bulgare, adică aproximativ 17.000 de euro.
În acest context, Curtea a analizat în ce masură un contract fără un obiect clar determinat, dar care cuprinde angajamentul prestatorului de a se afla în permanență la dispoziția beneficiarului și de a se abține de la încheierea unor contracte cu concurenții săi, presupune o legatură între serviciile prestate și contraprestația primită, de natură a atrage calificarea în sfera prestărilor de servicii impozabile în scopuri de TVA.
Cu titlu introductiv, trebuie amintit ca Directiva TVA, ca și A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoare adăugată: baza unitară de evaluare, atribuie TVA-ului un domeniu de aplicare foarte larg, vizând si alte operațiuni impozabile decât importurile de bunuri, livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate cu titlu oneros pe teritoriul țării de o persoană impozabilă care acționează ca atare.
Dispozițiile care figurează în titlul IX din Directiva TVA scutesc anumite activități de TVA. Prestarea unor servicii de consultanță, în special serviciile de consultanță juridică, comercială și financiară, nu face parte din aceste scutiri. În consecință, serviciile de consultanță precum cele de mai sus, sunt incluse în domeniul de aplicare al Directivei TVA.
Curtea a statuat că, atunci când prestarea de servicii în cauză se caracterizează, printre altele, prin disponibilitatea permanentă a prestatorului de servicii pentru a furniza, la momentul potrivit, prestările cerute de beneficiar, nu este necesar, pentru existența unei legături directe între prestația respectivă și contraprestația obținută, să se dovedească faptul că plata privește o prestare individualizată și punctuală efectuată la cererea unui beneficiar.
Împrejurările că serviciile nu sunt nici definite dinainte, nici individualizate și că remunerarea se face sub forma unei sume forfetare nu este de natură să afecteze legătura directă care există între prestarea de servicii efectuată și contraprestația obținută, al cărei cuantum este prevăzut în avans și potrivit unor criterii bine stabilite.
Împrejurarea că clientul nu plătește o singură sumă forfetară, ci efectuează mai multe plăți periodice nu poate afecta această constatare intrucât, diferența referitoare la aceste plăți nu privește natura impozabilă a activității, ci doar modalitățile de plată a sumei forfetare.
În ceea ce privește faptul generator al taxei, acesta este definit la art. 62 alineatul (1) din Directiva TVA ca fiind faptul prin care sunt realizate condițiile necesare pentru ca TVA-ul să devină exigibil. Potrivit art. 63 din Directiva TVA, acest fapt generator intervine și TVA-ul devine exigibil atunci când sunt livrate bunurile sau sunt prestate serviciile.
Or, în cazul unui abonament având unde obiectul prestării de servicii nu este furnizarea unor servicii de consultanță bine definite, ci faptul de a se afla la dispoziția clientului pentru a-i oferi consultanță, prestarea de servicii este efectuată de prestator prin însuși faptul de a se afla la dispoziție în perioada stabilită în contractul de abonament, independent de volumul și de natura serviciilor de consultanță efectiv furnizate în perioada la care se referă această remunerație.
Astfel, o prestare de servicii care constă, în esență, în faptul de a se afla în permanență la dispoziția clientului pentru a-i furniza servicii de consultanță și care este remunerată prin plata periodică a unor sume forfetare, trebuie considerată efectuată în perioada la care se raportează plata, indiferent dacă prestatorul a furnizat sau nu a furnizat efectiv servicii de consultanță clientului său în această perioadă.
În consecință, la sfârșitul fiecărei perioade la care se referă plățile, prestarea trebuie considerată efectuată, în sensul articolului 64 alineatul (1) din Directiva TVA. Întrucât faptul generator și exigibilitatea taxei depind de momentul la care sunt prestate serviciile, aceste două evenimente – faptul generator al taxei și exigibilitatea acesteia – intervin la sfârșitul fiecăreia dintre aceste perioade, fără să prezinte importanță dacă beneficiarul a apelat efectiv sau cat de des a apelat la serviciile prestatorului.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:
1) Articolul 24 alineatul (1) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretat în sensul că noțiunea „prestare de servicii” cuprinde contractele de abonament privind prestarea de servicii de consultanță unei întreprinderi, în special de natură juridică, comercială și financiară, în cadrul cărora prestatorul s‑a pus la dispoziția beneficiarului pe durata contractului.
2) În ceea ce privește contractele de abonament privind prestarea de servicii de consultanță precum cele în discuție în litigiul principal, articolul 62 alineatul (2), articolul 63 și articolul 64 alineatul (1) din Directiva TVA trebuie interpretate în sensul că faptul generator al taxei și exigibilitatea acesteia intervin la expirarea perioadei pentru care s‑a convenit plata, fără să prezinte importanță dacă beneficiarul a apelat efectiv sau cât de des a apelat la serviciile prestatorului.