road man lights legs 696x521 1

Coautorul în viziunea Noului Cod Penal: participant sau nu?

6 minute • Bianca Gabriela Hadarag • 03 octombrie 2016


Potrivit art. 46 alin. (2) din noul Codul penal[1], coautorii sunt persoanele care săvârşesc în mod nemijlocit aceeaşi faptă prevăzută de legea penală.

Acest text reprezintă o noutate la nivel legislativ în materia participaţiei, instituţie juridică cu tradiţie în dreptul penal român, întrucât defineşte pentru prima dată coautorii şi, implicit, coautoratul – formă a participaţiei penale în cadrul căreia două sau mai multe persoane săvârşesc în mod nemijlocit aceeaşi faptă prevăzută de legea penală.

Într-adevăr, în reglementarea anterioară (a se vedea Codul penal de la 1969[2]) nu exista nicio menţiune expresă cu privire la coautorat, considerându-se că, odată definit autorul ca fiind persoana care săvârşeşte în mod direct şi nemijlocit o faptă prevăzută de legea penală, stabilirea distinctă a semnificaţiei coautorilor nu mai apare ca necesară, fiind logic şi firesc ca aceştia din urmă să fie asimilaţi din punct de vedere al consecinţelor juridice celui dintâi, din moment ce fac acelaşi lucru –  săvârşirea nemijlocită a faptei prevăzute de legea penală.

Reglementarea coautoratului de către noul Codul penal, alături de celelalte forme ale participaţiei penale, în Capitolul VI – „Autorul şi participanţii” (art. 46 – 52), din Titlul II – „Infracţiunea” este binevenită, întrucât pune capăt unor controverse majore din literatura juridică, cum ar fi, de exemplu, existenţa coautoratului impropriu.

Însă, în pofida acestor lămuriri, se poate întrevedea o nouă problematică generată de modul cum a înţeles legiuitorul să reglementeze instituţia participaţiei penale, şi anume dacă cel care contribuie la săvârşirea nemijlocită a faptei prevăzute de legea penală poate fi inclus în categoria participanţilor sau dimpotrivă.

Noţiunea de participant este cunoscută a avea două sensuri, unul mai larg, altul mai restrâns.

În sens larg, prin participant se înţelege orice persoană care participă la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală în calitate de autor, coautor, instigator sau complice.

În sens restrâns, participantul este doar complicele, respectiv instigatorul, nu şi (co)autorul, întrucât doar primii contribuie la săvârşirea faptei, cei din urmă comiţând în mod nemijlocit însăşi fapta prevăzută de legea penală.

În viziunea noului Cod penal însă, noţiunea de participant nu este utilizată nici în sensul restrâns, dar nici în sensul larg al termenului. Astfel, dacă din denumirea capitolului destinat participaţiei penale, şi anume „Autorul şi participanţii”, ar rezulta că printre participanţii se numără şi coautorii, din modul în care îi defineşte pe aceştia în art. 46 alin. (2), adică identic ca pe autor, ar rezulta că participanţi sunt doar instigatorii şi complicii, coautorul fiind asimilat autorului.

Această neconcordanţă între titlul capitolului şi definiţia identică dată autorului, respectiv coautorilor a fost sesizată şi în doctrina penală[3], care apreciază că săvârşirea nemijlocită a faptei fiind o trăsătură proprie şi autorului, şi coautorilor, logic este că atât autorul, cât şi coautorii să aibă acelaşi tratament juridic şi să fie excluşi împreună (nu numai autorul) din rândul participanţilor, propunându-se, pe cale de consecinţă, să se ţină seama de reglementarea propriu-zisă, care exclude dintre participanţi pe autor şi coautori, dând astfel întâietate fondului în detrimentul formei.

Însă, întreaga reglementare a instituţiei participaţiei penale pare să contrazică acest punct de vedere, neputându-se vorbi de o simplă necorelare, de o neatenţie din partea legiuitorului, care, în tot cuprinsul noului Cod penal, face distincţia netă între autor, pe de o parte, şi coautori, instigatori şi complici, pe de altă parte.

Redăm în acest sens, textul art. 49 C. pen. care precizează „coautorul, instigatorul şi complicele la o infracţiune săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor”, textul art. 50 C. pen., care prevede că „circumstanţele privitoare la persoana autorului sau a unui participant nu se răsfrâng asupra celorlalţi”, precum şi textul art. 174 C. pen., care defineşte săvârşirea unei infracţiuni ca „săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice”.

Mai mult decât atât, deşi problema este una mai mult teoretică, se pot ivi în practică situaţii cu soluţii diferite în funcţie de cum includem coautorul în categoria participanţilor sau nu.

De exemplu, în ipoteza desistării: dacă în timpul comiterii unei infracţiuni în participaţie doar unul dintre coautori se desistă, adică renunţă de bunăvoie la continuarea activităţii infracţionale, considerat simplu participant, el nu va beneficia de cauza de nepedepsire incidentă în materia participaţiei, şi anume împiedicarea săvârşirii infracţiunii (art. 51 C. pen.).

Dacă însă, îi aplicăm acelaşi tratament juridic ca şi autorului, ar trebui să se reţină în beneficiul său cauza de nepedepsire prevăzută la art. 34 C. pen., şi anume desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului, ceea ce ar fi absurd întrucât instituirea acestor cauze urmăreşte evitarea producerii rezultatului socialmente periculos; or, în ipoteza dată, nu are nicio importanţă desistarea doar a unuia dintre coautori atât timp cât comiterea nemijlocită a infracţiunii continuă de celălalt coautor.

Un argument în plus în susţinerea  faptului că printre participanţi trebuie inclus şi coautorul este modul de reglementare a acestor cauze de nepedepsire, întrucât dacă art. 51 C. pen. se referă la „participant”, art. 34 C. pen. face trimitere la „autor”.

În concluzie, în opinia noastră, coautorul trebuie considerat a fi participant la comiterea faptei prevăzută de legea penală.

Este adevărat că din perspectiva definirii autorului, respectiv a coautorilor, între aceştia nu există nicio deosebire de ordin calitativ, activitatea lor la săvârşirea infracţiunii presupunând acelaşi lucru, însă între ei există o deosebire de ordin cantitativcoautorii aducându-şi contribuţia în proporţii diferite –, deosebire de care se pare că a ţinut cont şi legiuitorul noului Cod penal, aşa cum rezultă din cele prezentate în acest articol.

[1] Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în M. Of. nr. 510 din 24 iulie 2009, intrată în vigoare la data de 1 februarie 2014, cu modificările şi completările ulterioare.

[2] Legea nr. 15/1968, cu republicările, modificările şi completările ulterioare.

[3] A se vedea în acest sens, I. Pascu, în G. Antoniu (coord.), Explicaţii preliminare ale Noului Cod penal, vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pp. 487-488; M. I. Michinici, M. Dunea, în T. Toader (coord.), Noul Cod penal: comentarii pe articole, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014, p. 122; I. Pascu, în I. Pascu, V. Dobrinoiu (coord.), Noul Cod penal comentat, vol. I – Partea generală, ed. a II-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 322.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.