Avocatoo UE

Concedierea pentru motive economice. Mentinerea relatiilor de munca.

3 minute • Adelina Voicu • 01 martie 2017


Cu privire la concedierea pentru motive economice, o recentă decizie a Curții Supreme din Italia (Decizia 22798/16) a statuat că un angajator poate concedia un salariat pentru motive economice, numai în cazul în care acestuia nu îi poate fi atribuită o poziție diferită în cadrul companiei. În special, instanța a afirmat că o poziție oferită ca o alternativă la concediere poate solicita angajatului să efectueze sarcini cu un grad mai redus de dificultate decât cel anterior.

Prezenta decizie urmează un precedent important stabilit prin Decizia 7755/98 ce a permis unui angajator să concedieze un angajat cu handicap care nu a putut să își îndeplinească îndatoririle stabilite, din moment ce niciun alt post în cadrul companiei nu era disponibil.

Anterior Deciziei 7755/98, jurisprudența italiană nu permitea, în general, angajatorilor să ofere angajaților o poziție inferioară ca alternativă la concedierea pentru motive economice. Această interdicție urmărea să protejeze competențele profesionale ale angajaților și se baza pe articolul 2103 din Codul civil italian care declara nul orice acord încheiat între un angajator și un angajat cu privire la atribuirea angajatului unui rol la un nivel inferior.

Prin Decizia 7755/98, Curtea Supremă a stabilit principiul general potrivit căruia menținerea unei relații de muncă are prioritate față de alte elemente de protecție juridică acordată angajaților, cum ar fi protejarea abilităților profesionale ale angajatului. Jurisprudența italiană prevede că, în cazul concedierii, angajatorul trebuie să confirme posibilitatea ca unui salariat care se confruntă cu concedierea pentru motive economice să îi poată fi atribuit un rol diferit în cadrul companiei, fără preocupare pentru menținerea abilităților profesionale ale acestuia din urmă.

Aplicând principiul general al Deciziei 7755/98 la Decizia 22798/16, Curtea Supremă a afirmat că un angajator trebuie să ofere angajatului care se confruntă cu problema concedierii din motive economice o funcție diferită în cadrul companiei, chiar și la un nivel mai scăzut decât cea pe care a avut-o anterior. În cazul în care angajatorul nu reușește să ofere acestuia o poziție alternativă care este disponibilă în cadrul companiei, concedierea individuală din motive economice poate fi contestată, iar angajatul poate refuza să accepte postul disponibil ca alternativă la concediere.

Fostul articol 2103 din Codul civil italian a confirmat obligația angajatorului de a oferi angajatului care se confruntă cu o concediere din motive economice un rol disponibil la un nivel inferior. În conformitate cu noul articol 2103, un angajator și un angajat pot ajunge la un acord cu sindicatele prin care un angajat acceptă un rol la un alt nivel și salariu pentru:

  • a-și menține locul de muncă;
  • a dobândi abilități diferite;
  • a-și îmbunătăți calitatea vieții.

Prin urmare, interdicția anterioară privind acordurile în ceea ce privește repartizarea salariaților la poziții inferioare a devenit mai laxă.

Sursa: LEXOLOGY

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.