recuperarea concediilor medicale scaled 1

Concediile medicale pentru coronavirus se acordă fără stagiu de cotizare: cum îi recuperezi?

5 minute • Ana-Maria Udriste • 03 iunie 2020


Pe fondul creșterii numărului de infecții cu COVID-19, cauzat de SARS CoV-2 și a necesității instituirii carantinei pentru persoanele confirmate pozitiv cu noul coronavirus, Guvernul României a modificat joi, 28 mai 2020, criteriile pentru decontarea și recuperarea sumelor privind concediile medicale pentru cei care intră în carantină ca urmare a infecției cu COVID-19.

Concediul medical pentru COVID-19 se acordă fără stagiu de cotizare

Prin Hotărârea de Guvern nr. 423/2020, dacă ești asigurat, beneficiezi de indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, fără îndeplinirea condiției de stagiu de asigurare și pentru infecțiile produse de COVID-19, întrucât este catalogată drept boală infectocontagioasă din grupa A.

Carantină sau și izolare la domiciliu?

Potrivit art. 37 alin. (1) din OUG 158/2005, ”concediul și indemnizația pentru carantină se acordă asiguraților cărora li se interzice continuarea activității din cauza unei boli contagioase, pe durata stabilită prin documentul eliberat de către direcția de sănătate publică.”

Prin urmare, atât carantina în spații special amenajate, cât și izolarea la domiciliu stabilită conform legislației în vigoare intră în concediu de carantină.

Așadar, dacă ai fost în carantină sau ai stat izolat la domiciliu și nu te-ai dus la muncă, ai dreptul la concediu medical pentru carantină.

Care e baza de calcul?

Potrivit art. 20 alin. (1) din OUG 158/2005, ”cuantumul brut lunar al indemnizației pentru carantină reprezintă 75% din baza de calcul”.

Baza de calcul reprezintă 75% din baza salarială ce reprezintă media veniturilor brute lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare.

Pentru concediul de carantină sau izolare la domiciliu cauzat de COVID-19 nu trebuie să ai stagiu de cotizare.

Aceste sume aferente concediilor medicale pot fi recuperate de la stat! Trebuie doar să ai documentația necesară și să fie corect completată pentru a primi sumele din concediile medicale.

La avocatoo.ro ne ocupăm cu succes de întreagă procedură de recuperare a sumelor din concediile medicale la care ai dreptul. Scrie-ne azi și obține beneficiile din partea statului.

Cine plătește concediul când stai acasă sau ești în carantină instituționalizată?

În primul rând, angajatorul, pentru perioada în care ești în carantină sau în izolare la domiciliu.

Ulterior, acesta va recupera sumele de la FNUASS. Indemnizația pentru carantină se suportă integral din FNUASS, pentru toată perioada.

Prin urmare, angajatorul va plăti angajatului întreaga sumă aferentă concediului medical, reprezentând 75% din baza salarială ce reprezintă media veniturilor brute lunare din ultimele 6 luni, iar apoi își va recupera banii de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS).

Pentru instituțiile publice, autorități regii autonome, companii naționale și companiile unde statul este majoritar, acestea se suportă din fonduri proprii de salarii.

Ce trebuie să faci pentru recuperarea banilor?

Dacă ești în carantină

Ca să ieși din carantină, trebuie să obții din partea DSP-ului (Direcția de Sănătate Publică) avizul epidemiologic. Acesta poate fi transmis de DSP și în format electronic, prin mijloace de comunicare la distanță, precum e-mail.

Cu avizul epidemiologic te duci sau îl transmiți prin e-mail către medicul de familie, care va elibera concediul medical aferent carantinei.

Dacă ești în izolare la domiciliu

Dacă ești în izolare la domiciliu, vei trimite o declarație pe proprie răspundere, pe care o găsești în Anexa nr. 2 din Ordinul nr. 414/2020 privind instituirea măsurii de carantină pentru persoanele aflate în situația de urgență de sănătate publică internațională determinată de infecția cu COVID-19 și stabilirea unor măsuri în vederea prevenirii și limitării efectelor epidemiei, către medicul de familie, în format electronic.

Nu mai ai nevoie de avizul epidemiologic eliberat de DSP în acest caz, însă vei avea declarația pe care ești obligat să o faci la intrarea în țară, la punctele de frontieră.

Nu uita să ai toate aceste documente la îndemână pentru ca angajatorul să poată recupera sumele pentru concediile medicale.

Transmiterea în format electronic

Pentru recuperarea concediilor medicale, certificatele medicale aferente carantinei sau izolării la domiciliu pot fi trimise de medicul de familie și în format electronic, urmând ca în termen de 60 de zile de la emiterea în format electronic să-l elibereze și în original.

Ulterior, pentru recuperarea concediilor medicale, documentele se vor depune către Casa Națională de Asigurări de Sănătate competentă în format electronic, ia când vei avea originalul, îl vei transmite și pe acela.

Termenul pentru solicitarea decontării sumelor este de 180 de zile, pentru certificatele de concediu medical acordate în perioada stării de urgenţă. Toate concediile medicale intră în această categorie, nu doar cele privind carantina sau izolarea la domiciliu.


La avocatoo.ro ne ocupăm cu o rată de 95% succes de recuperarea și decontarea sumelor aferente concediilor medicale, inclusiv pentru cele din trecut. Oferim consultanță pentru întocmirea dosarului și întreprindem demersurile necesare pentru ca tu să-ți recuperezi banii la care ai dreptul. Contactează-ne azi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *