protection 442907 1280

Confraternitatea și respectul reciproc sau arta de a fi diplomat

5 minute • Redactia • 24 octombrie 2016


Să începem cu un exercițiu de imaginație. E ora 13.00 într-o zi de luni, aștepți la o coadă de 10 persoane la Registrul Comerțului, ești sub presiunea timpului (la birou te așteaptă 3 lucrări), ți-e foame (nu ai avut timp să mănânci) și sete (nu ai avut timp să te abați 5 minute la un magazin să îți cumperi o apă plată). Oamenii din jurul tău sunt plictisiți, agitați și înjură printre dinți. Îți vine rândul la ghișeu (în sfârșit!), însă doamna din fața ta e o nesuferită. Îți aruncă dosarul cu dezgust și îți trântește o replică tăioasă. Ce faci? Îi răspunzi cu aceeași monedă sau preferi să treci cu vederea?

Personal, în aceste circumstanțe, voi trece cu vederea. De ce? Pentru că a răspunde cu atac la atac nu poate decât să dea naștere la alte conflicte viitoare. O atitudine respectuoasă ca răspuns la o ofensă este fix reacția la care nu se așteaptă interlocutorul tău. Așa că doamna nesuferită va reflecta puțin, chiar inconștient, asupra atitudinii sale și în cele din urmă, își va schimba comportamentul față de tine. De ce? Pentru că ai acționat fix invers decât se aștepta aceasta. Nu ai atacat, ci ai contracarat atacul și ai stabilit echilibrul de putere în favoarea ta. Data viitoare când te va vedea, va fi o drăguță.

Pe de altă parte, cred cu tărie că important cu adevărat este să stabilești raporturi bazate pe respect cu ceilalți. Dacă ai fi răspuns cu aceeași monedă, s-ar fi iscat un conflict de mici sau mari dimenensiuni. Însă, să nu uităm că te vei întâlni cu aceeași doamnă nesuferită și în zilele, săptămânile, anii următori. Iar doamna nesuferită are și alte colege și mai nesuferite, iar întreaga biroctație abundă în astfel de personaje. Prin următoare, răspunzând cu aceeași monedă de mai multe ori îți va dezvolta un anume tipar comportamental care nu poate decât să te conducă într-un centru vicios, spre frustrare și dezamăgire, unde îți vei urî, pe zi ce trece, din ce în ce mai mult jobul.

Pornind de la raționamentul prezentat anterior, consider că, pentru a ne bucura de tot ce înseamnă profesia de avocat, este imperios necesar să dezvoltăm relații sănătoase între noi, bazate pe spiritul de confraternitate.

Suntem avocați și ne mândrim cu asta. Cu toții am trudit pe băncile facultății și am tocit aceleași coduri ca să ajungem aici. Definitivi sau stagiari, în costume sau în teniși, cu toții credem cu tărie în visurile noastre și ne dorim să cunoaștem succesul. Suntem diferiți, dar suntem confrați. Și ne datorăm, potrivit legii, respect reciproc.

Or, art. 173 din Statutul Profesiei de Avocat prevede, prin art. 1, că „Relațiile dintre avocați sunt bazate pe încredere și respect reciproc și impun un comportament adecvat menținerii reputației profesiei.”.

Cred că obligația de respect față de un alt confrate nu a fost impusă de legiuitor ca o piedică în exercitarea profesiei noastre, ci mai degrabă ca un instrument cheie pe care să îl folosim de câte ori avem ocazia. O atitudine demnă, onestă, dar delicată față de un alt coleg avocat spune foarte multe despre caracterul și educația noastră, dar poate deschide și foarte multe oportunități. Cred cu tărie că nu suntem aici pentru a lupta unul împotriva altuia, ci a lupta împreună pentru un scop mai mare. Sunt de părere că, prin valorificarea principiilor morale, ne construim și păstrăm atât o bună – reputație profesională, dar mai ales, contribuim la încrederea publicului în avocați. Și cu toții știm că aceasta este o problemă de actualitate, că omul de rând nu are încredere în avocat, pentru că îl percepe arogant, mincinos, fără scrupule și lipsit de respect față de alți colegi. Or, prin adaptarea comportamentului pentru a corespunde standardelor necesare statutului de avocat, contribuim la creșterea prestigiului profesiei, scop care, odată atins, ne va ajuta pe toți să ajungem acolo unde dorim să fim.

Pe de altă parte, importantă este și cultivarea respectului între avocatul îndrumător și avocatul stagiar. Consider că avocatului la început de drum trebuie să i se dea aripi, să i se cultive încrederea în sine. Nu cred în motivație negativă. O astfel de motivație va ajunge să distrugă încrederea în forțe proprii a avocatului la început de drum, fapt care îi va distruge creativitatea, lucru care va deveni o piedică în progresul echipei. Însă, dacă ești chiar tu un avocat stagiar „persecutat” de maestru, te invit să iei o pauză în care să reflectezi asupra calităților tale și să te îndrepți în direcția cea bună, pentru că oportunități există, trebuie doar să gasești locul potrivit.

În cele din urmă, sunt de părere că finalitatea pe care ne-o dorim cu adevărat nu este reprezentată de bani, ci mai degrabă bucuria experienței de a fi avocat, de a stabili relații frumoase cu ceilalți practicieni în drept și a de ne simți liberi, independenți si respectați.

Și nu uita, data viitoare când cineva se poartă nerespectuos cu tine, arată ca ești demn și diplomat și răspunde-i amabil.

Vei vedea cum lucrurile se schimbă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.