Contractul de intermediere
4 minute • Andreea Bisca • 01 august 2017
Definiția și reglementarea contractului de intermediere:
Contractul de intermediere este reglementat în Noul Cod Civil, la art. 2096 – 2102. Potrivit art. 2096, alin. (1) contractul de intermediere este „contractul prin care intermediarul se obligă față de client să îl pună în legătură cu un terț, în vederea încheierii unui contract”. Alin. (2) al aceluiași articol prevede că „intermediarul nu este prepusul părților intermediate și este independent față de acestea în executarea obligațiilor sale”.
De asemenea, contractul de intermediere este un contract sinalagmatic, oneros, intuitu personae, comutativ şi consensual.
prepus – persoană care îndeplinește o acțiune sau desfășoară o activitate sub direcția, supravegherea și controlul unei alte persoane, denumită comitent
Părţile în contractul de intermediere:
Părţile contractului de intermediere sunt intermediarul şi clientul. Clientul este persoana care urmăreşte să încheie un contract şi, pentru a face acest lucru, solicită serviciile intermediarului, pentru ca acesta să-l pună în legătură cu respectivul terţ cu care clientul doreşte să încheie contractul.
Forma contractului de intermediere:
Deoarece legea nu prevede expres o anumită formă pentru ca un contract de intermediere să fie încheiat în mod valabil şi pentru că acest contract este unul consensual, se aplică regula conform căreia părţile au libertatea de a alege forma în care să încheie contractul de intermediere.
Remunerarea intermediarului:
Art. 2097 NCC prevede că „intermediarul are dreptul la o remunerație din partea clientului numai în cazul în care contractul intermediat se încheie ca urmare a intermedierii sale”. Această remunerație se acordă potrivit practicilor anterioare statornicite între părți sau potrivit uzanțelor existente între profesioniști pentru astfel de contracte, dacă părțile nu convin altfel sau dacă nu există prevederi legale în acest sens.
Art. 2099 NCC reglementează situația în care intermedierea a fost realizată de mai mulți intermediari, caz în care fiecare dintre aceștia are dreptul la o cotă egală din remunerația stabilită global, dacă prin contract nu se stipulează altfel. Această regulă se aplică atât în cazul în care pluralitatea de intermediari rezultă din contracte de intermediere separate, cât și atunci când rezultă din același contract de intermediere.
Restituirea cheltuielilor:
Intermediarul are dreptul la restituirea cheltuielilor efectuate pentru intermediere, numai dacă în contract se prevede expres acest lucru, potrivit art. 2098 NCC.
Obligația de informare:
Intermediarul are obligația de a-l informa pe terț cu privire la avantajele și oportunitatea de a încheia contractul intermediat, însă fără a prejudicia, în mod culpabil, interesele clientului său, conform art. 2100 NCC.
Comunicarea încheierii contractului intermediat:
Art. 2101, alin. (1) NCC prevede că obligația de a comunica intermediarului dacă acel contract de intermediere s-a încheiat sau nu îi revine clientului. În cazul în care clientul nu îl informează pe intermediar despre încheierea contractului de intermediere în termen de 15 zile de la încheierea acestuia, sancțiunea este aceea a dublării remunerației, dacă în contract nu se prevede o altă sancțiune.
Alin. (2) al aceluiași articol prevede că, dacă remunerația se stabilește în funcție de valoarea contractului intermediat sau alte elemente esențiale ale acestuia, clientul este obligat să îl informeze pe intermediar de acest lucru în aceleași condiții ca la alin. (1).
Obligaţiile părţilor:
Aşa cum s-a putut vedea anterior, intermediarul are obligaţia de a-l pune pe client în legătură cu terţul şi de a-i determina pe aceştia să încheie contractul. Clientul are obligaţia de a-l informa pe intermediar cu privire la încheierea contractului, de a-i achita intermediarului remuneraţia şi de a-i restitui acestuia cheltuielile efectuate.
Reprezentarea părților intermediate:
Art. 2102 NCC prevede că „intermediarul poate reprezenta părțile intermediate la încheierea contractului intermediat sau a altor acte de executare a acestuia numai dacă a fost împuternicit expres în acest sens”.
Deşi în art. 2096, alin. (2) se prevede că intermediarul este independent faţă de părţile intermediate, ceea ce înseamnă că el nu reprezintă părţile la încheierea contractului intermediat, art. 2102 vine cu o excepţie, conform căreia intermediarul poate reprezenta atât clientul, cât şi terţul la încheierea contractului intermediat sau a altor acte de executare a acestuia, numai dacă a fost împuternicit expres în acest sens, caz în care se vor aplica regulile de la mandatul cu reprezentare.
Dacă intermediarul a fost împuternicit expres să reprezinte părţile, se vor aplica regulile privind forma impusă de actul juridic ce urmează a fi încheiat. Totuşi, dispozițiile Noului Cod Civil privind reprezentarea nu vor putea deroga de la regimul juridic al contractului de intermediere prevăzut de art. 2.096-2.102.
