Convenția Europeană a Drepturilor Omului vs Carta Drepturilor Fundamentale UE
5 minute • Andreea Bisca • 30 octombrie 2017
Mai este cunoscută și sub numele de ”Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale”.
Este un document elaborat de Consiliul Europei, ce cuprinde drepturile și libertăți fundamentale, fiind semnat pe 4 noiembrie 1950 la Roma.
Majoritatea drepturilor cuprinse în convenție sunt drepturi civile și politice.
A intrat în vigoare la data de 3 septembrie 1953.
Prezintă o importanță aparte deoarece adună, în același loc, drepturile și libertățile fundamentale ale omului și stabilește măsuri de control și respectare, la nivel supranațional, a acestora. Procedura de control se realizează prin intermediul a două structuri:
- Comisia Europeană a Drepturilor Omului, care poate fi sesizată atât de unul dintre statele membre la convenție, cât și în mod individual cu privire la o problemă ce ține de nerespectarea dispozițiilor convenției
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care ia decizii definitive cu privire la litigiile ce i se aduc spre soluționare, iar misiunea acesteia este să vegheze la respectarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor suplimentare de către statele semnatare
Există un întreg sistem de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale instituite de Convenție care se bazează pe principiul subsidiarității. Garantarea aplicării Convenției revine, în primul rând, statelor părți la acestea, iar Curtea EDO nu intervine decât în cazurile în care aceste state nu și-au îndeplinit obligațiile.
Controlul exercitat la Strasbourg – sediul Curții – se instituie, în principal, prin intermediul cererilor individuale, cu care Curtea poate fi sesizată de către orice persoană, fizică sau juridică, aflată sub jurisdicția statelor părți la convenție.
Temeiul juridic al aderării UE la Convenție îl reprezintă dispoziţiile art. 6, alin. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) conform cărora ”Uniunea aderă la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale […]”.
Adoptarea unui astfel de document permite unificarea jurisprudenţei în materia protecţiei drepturilor omului pe întreg continentul european, consolidând, astfel, nivelul de protecţie de care trebuie să se bucure cetăţenii Uniunii.
Exemple de drepturi cuprinse în Convenție:
- interdicția torturii
- dreptul la viață
- dreptul la libertate individuală
- drepturi de a se căsători
- dreptul la familie
- drepturi la liberă exprimare
- libertatea de gândire și consțiință
- dreptul de proprietate
- libertatea de circulație
- dreptul la alegeri libere
A fost proclamată de către Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene la data de 7 decembrie 2000, în cadrul Consiliului European de la Nisa.
Instituțiile Uniunii și statele membre sunt obligate să respecte aceste drepturi fundamentale atunci când pun în aplicare dreptul european.
În preambulul Cartei se prezintă dorința statelor semnatare de a împărtăși „un viitor pașnic întemeiat pe valori comune” și se declară că, „Uniunea este întemeiată pe valorile indivizibile și universale ale demnității umane, libertății, egalității și solidarității; aceasta se întemeiază pe principiile democrației și statului de drept”.
Carta drepturilor fundamentale reunește într-un singur text ansamblul drepturilor civice, politice, economice și sociale ale cetățenilor europeni și ale tuturor celor care locuiesc pe teritoriul Uniunii.
Parlamentul European prezintă, anual, un raport prin care analizează măsura în care drepturile prevăzute în Cartă sunt respectate.
Conţinutul Cartei respectă competenţele şi îndatoririle Uniunii, dar şi principiul subsidiarităţii.
Prin intermediul acestui document au fost recunoscute şi dezvoltate reguli privind drepturile omului, drepturi care rezultă, în special, din tradiţiile constituţionale şi din obligaţiile internaţionale comune statelor membre, precum și din Convenţia Europeană privind apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale sau Convenția Europeană a Drepturile Omului.
Carta reprezintă o inovaţie prin conţinutul ei, acesta fiind mult mai vast decât cel al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. În vreme ce Convenţia se limitează la drepturile civile şi politice, Carta drepturilor fundamentale acoperă şi celelalte domenii.
Carta a devenit un ”cod de conduită” pentru instituţiile Uniunii Europene, acestea asumându-şi obligaţia firească de a legifera într-o manieră care să nu aducă atingere drepturilor fundamentale consacrate.
Carta este folosită de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru a interpreta, într-o manieră modern, dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel extinzându-se domeniul de aplicare al Convenției.
Aplicarea dispozițiilor din Cartă este prioritară față de dreptul intern, cu excepția cazurilor în care dispozițiile interne ar fi mai favorabile.
Începând cu anul 2007, Carta Drepturilor Fundamentale a dobândit valoare de drept primar al UE.
Exemple de drepturi cuprinse în Cartă:
- dreptul la viață
- dreptul la integritatea persoanei
- interzicerea torturii
- respectarea vieții private și de familie
- dreptul la căsătorie
- dreptul la familie
- libertatea de gândire, de religie și de conștiință
- libertatea de exprimare
- dreptul la educație
- dreptul la muncă
- principiul egalității și nediscriminării
- respectarea diversității culturale, religioase și lingvistice
- dreptul la securitate social
- protecția consumatorilor
- protecția mediului
- dreptul la apărare
- dreptul la un proces echitabil
Un răspuns