covid 19 unitati sanitare scaled 1

COVID-19: cum vor funcționa unitățile sanitare pe stare de alertă

3 minute • Ana-Maria Udriste • 16 mai 2020


Pe timpul stării de alertă, una din măsurile prevăzute de legislația în vigoare este deschiderea unităților sanitare care pot presta servicii medicale, cu respectarea anumitor norme de protecție. În contextul COVID-19, unitățile sanitare trebuie să adopte un set de noi norme și reguli procedurale, arătate mai jos.

Aceste norme au fost adoptate prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 828/2020 privind măsurile de organizare și desfășurare a activității la nivelul cabinetelor stomatologice și la nivelul unităților sanitare non-COVID, pe perioada stării de alertă, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 401 din 15 mai 2020. Formă aplicabilă la 15 mai 2020.

Măsuri de organizare și desfășurare a activității în unitățile sanitare non-COVID pe perioada stării de alertă

În acordarea asistenței medicale de specialitate pacienților care se prezintă la spitale sau la nivelul cabinetelor medicale ambulatorii se vor încerca, pe cât posibil, evitarea internării și efectuarea tratamentului medical la domiciliu/ambulatoriu.

Din cauza transmiterii comunitare a SARS-CoV-2 în România, toți pacienții care se internează trebuie considerați ca fiind potențial infectați, motiv pentru care este obligatorie utilizarea echipamentelor individuale de protecție la toate procedurile medicale efectuate, conform ghidului Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).

La prezentarea în spital se va realiza triajul tuturor persoanelor și, în funcție de simptomatologia prezentată, cazurile suspecte vor fi internate în zone speciale de izolare (zone-tampon), urmând a fi testate prin RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 (conform recomandărilor INSP).

Pacienții suspecți vor purta obligatoriu mască, vor fi preluați de la triaj și conduși în zona-tampon de personalul anume desemnat, pe un circuit separat față de restul bolnavilor.

Dacă numărul pacienților nu permite internarea lor singuri în salon, aceștia pot fi internați câte doi într-un salon, însă cu respectarea unei distanțe de minimum 2 metri între aceștia.

Pacienții vor purta mască pe toată perioada internării în zona-tampon.

Personalul medical din zona-tampon va fi echipat corespunzător (halat de unică folosință peste uniforma de spital, mănuși, bonetă, mască).

Se recoltează probe conform procedurii privind prelevarea și transportul probelor biologice pentru diagnosticul infecției cu SARS-CoV-2 și se trimit la laboratorul de analize medicale, împreuna cu formularul de însoțire probe recoltate.

În cazul pacienților internați în zona-tampon, având rezultat pozitiv, medicul curant/de gardă sună la 112 și pacientul va fi transferat la cel mai apropiat spital dedicat managementului pacienților infectați COVID-19, conform reglementărilor legale în vigoare. Salonul va fi dezinfectat înainte de internarea următorului pacient.

Persoanele care, în urma triajului, nu au fost considerate cazuri suspecte, vor fi internate în secțiile aferente patologiei prezentate, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între pacienți.

Fiecare unitate sanitară cu paturi are obligația de a-și revizui circuitele funcționale și procedurile de lucru în conformitate cu principiile generale prezentate mai sus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *