Cum va arăta noua structură a anului școlar

6 minute • Roxana-Lidia Toth • 10 aprilie 2022


Dacă ai urmărit modificările legilastive din ultima perioadă, cu siguranță ai auzit că și pe plan educațional avem schimbări majore.
Anul școlar 2022-2023 va aduce cu el modificări importante în structura anului școlar, atât din punct de vedere al evaluării elevilor, cât și a modului în care vor fi împărțite săptămânile de cursuri respectiv vacanțele.
Toate modificările se regăsesc în Ordinul nr. 3505/2022 privind structura anului școlar 2022-2023. Le vom analiza pe fiecare dintre acestea.

Când va începe anul școlar 2022-2023

Anul şcolar 2022-2023 începe la data de 1 septembrie 2022, se încheie la data de 31 august 2023 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Cursurile anului şcolar 2022-2023 încep la data de 5 septembrie 2022, astfel cum este prevăzut chiar în art.1 al Ordinului nr. 3505/2022.

Observăm o modificare față de anul școlar 2021-2022, an în care cursurile au avut ca și dată de debut 13 septembrie.

Așadar, anul acesta școala va începe mai repede. Dar va avea aceeași durată ca și anul școlar în curs, respectiv 36 de săptămâni

Cum va fi structurat anul școlar

Pentru anul școlar 2022-2023 ne putem lua adio de la clasicele semestre, de ce? Pentru că structura se schimbă complet, în locul celor două semestre vor apărea module de învățare, terminologie regăsită în Ordinul recent adoptat. Modulele vor fi în număr de 5, fiecare modul se încheie cu o vacanță.

Iată cum va arăta structura modulelor de învățare:

     Modulul 1:

  • Cursuri: din 5 septembrie 2022, până în 21 octombrie 2022;
  • Vacanță: din 22 octombrie 2022, până în 30 octombrie 2022

     Modulul 2:

  • Cursuri: din 31 octombrie 2022, până în 22 decembrie 2022
  • Vacanță: din 23 decembrie 2022, până în 8 ianuarie 2023 (obișnuita vacanță de Crăciun)

    Modulul 3:

  • Cursuri: din 9 ianuarie 2023, până în 3 februarie 2023, respectiv 10 februarie 2023, sau 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz
  • Vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023

Ce înseamnă acest lucru? E simplu. Fiecare inspectorat școlar va alege ce structură dorește să adopte în cadrul acestui modul, atât pentru perioada cât va dura modulul de învățare, cât și pentru perioada de vacanță.

  Modulul 4:

  • Cursuri: din 13 februarie 2023, 20 februarie 2023, sau 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până în 6 aprilie 2023;
  • Vacanță:  din 7 aprilie 2023, până în 18 aprilie 2023;

 Modulul 5:

  • Cursuri: din 19 aprilie 2023, până în 16 iunie 2023;
  • Vacanță: din 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.

Ziua internațională a Educației. Fără școală.

Pe data de 5 octombrie se sărbătorește Ziua internațională a educației. În această zi nu se vor organiza cursuri.

Programul „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde”

Programul național **„Școala altfel”**și Programul „Săptămâna verde”(pentru conștientizarea schimbărilor climatice) se desfășoară în perioada 27 februarie— 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare).

Ce înseamnă acest lucru? Nu poți să ai ambele programe în același modul. Dacă Școala altfel are loc pe durata celui de al 4 lea modul, e obligatoriu ca Săptămâna verde să aibă loc în următorul modul, respectiv modulul 5.

La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, din învățământul profesional și din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică”.

Ce se întâmplă dacă se suspendă, din orice motiv, cursurile?

În situaţia suspendării cursurilor conform Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.447/2020, măsurile privind parcurgerea integrală a programei şcolare prin modalităţi alternative stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ nu se dispun în perioada vacanţelor şcolare.

Ai citit bine, nu poate nimeni să-ți ceară să vii în vacanțele școlare pentru a recupera cursuri sau pentru a ajunge cu programa școlară la zi.

Pot apărea modificări pe parcursul anului școlar?

În Ordin găsim și răspunsul la această întrebare, la art. 7:

— (1) În situații deosebite, bine fundamentate, în funcție de condițiile climaterice locale speciale și de specificul școlii, inspectoratele școlare pot aproba, cu avizul Ministerului Educației, la cererea conducerii unităților de învățământ, modificări ale structurii anului școlar stabilite prin prezentul ordin. (2) Solicitarea de modificare a structurii anului școlar se face după consultarea consiliului reprezentativ al părinților din unitatea/unitățile de învățământ respectivă/respective. (3) Aprobarea modificării structurii anului școlar, menționată la alin. (1), se acordă în condițiile asigurării parcurgerii integrale a programei școlare, precum și a posibilității ca toți elevii să participe, fără restricții, la examenele și evaluările naționale.

Ce spune Ordinul cu privire la teze?

Chiar dacă există multe zvori și susțineri în mass-media, nu avem nicio informație oficială(momentan) cu privire la tezele semestriale, nici în sensul excluderii și nici în ceea ce privește menținerea lor.

Sorin Cîmpeanu, actualul ministru al educației, propune renunțarea la tezele semestriale, deoarece acestea și-au dovedit „inutilitatea” și „nu își ating scopul”: „Am mai spus, de asemenea, că voi propune să se renunțe la tezele semestriale. (…) Renunțăm la obligativitatea unor teze care, din păcate, și-au dovedit, și o recunosc, inutilitatea. O recunosc eu, acela, care am susținut importanța lor, dar văzând rezultatele am înțeles că, din păcate, nu își mai ating scopul

Sorin Cîmpeanu susținea în luna noiembrie a anului trecut că menține tezele și explica de sunt importante. Într-un comunicat emis de Minister și semnat de ministrul Sorin Cîmpeanu, la acea vreme, se arata că „teza, ca orice evaluare, nu este o pedeapsă, ci ne ajută să înțelegem unde ne situăm cu adevărat, fără a ne minți pe noi înșine”.

Așadar, până la momentul actual nu avem nicio modificare oficială în ceea ce privește subiectul tezelor, ci doar zvonuri și declarații.

Ordinul privind structura anului școlar 2022-2023 a fost publicat în Monitorul Oficial pe data de 4 aprilie. Indiferent de cum va arăta noul an școlar nou, încă avem unul în curs asupra căruia să vă focalizați atenția și resursele. 

Mult succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *