De cine se judecă crimele de război?
9 minute • Anca-Teodora Hrițcu • 27 februarie 2022
Având în vedere contextul actual, în care trăim o nesiguranță continuă, probabil te-ai întrebat ce sunt crimele de război și cine judecă aceste crime. Din prezentul articol vei afla cine are competența de a judeca crimele săvârșite pe timp de război și cum se întâmplă, concret, acest lucru.
Ce sunt crimele de război?
Crimele de război sunt definite în art. 8 din Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale și reprezintă, de fapt, niște încălcări deosebit de grave ale dreptului internațional umanitar în timpul unor conflicte armate, cum este și cel din Ucraina, printre care se numără următoarele:
a) încălcări grave ale Convenția de la Geneva din 12 august 1949 și anume, oricare dintre următoarele acte împotriva persoanelor sau bunurilor protejate în conformitate cu prevederile Convenției:
- crima premeditată;
- tortura sau tratamentul inuman, inclusiv experimentele biologice;
- cauzarea în mod intenționat suferințe mari sau vătămări corporale grave sau daune asupra sănătății;
- distrugerea ilegală, lipsită de sens și pe scară largă a patrimoniului, care nu necesită implicare militară;
- obligarea unui prizonier de război sau a unei alte persoane să servească în forțele armate ale unei puteri ostile;
- privarea în mod intenționat a unui prizonier de război sau a altei persoane de dreptul la un proces echitabil;
- deportarea ilegală, transferul sau privarea ilegală de libertate;
- luarea de ostatici;
b) alte încălcări grave ale legilor aplicate în conflictele armate internaționale în cadrul stabilit al dreptului internațional, și anume oricare dintre următoarele acte:
- atacuri planificate asupra civililor care nu sunt direct implicați în acțiuni militare;
- atacuri planificate asupra obiectelor civile, obiecte care nu sunt ținte militare;
- atacuri planificate asupra personalului, a instalațiilor, a materialelor, a unităților sau a vehiculelor implicate în furnizarea de misiuni de asistență umanitară sau de menținere a păcii, în conformitate cu Carta Organizației Națiunilor Unite, atâta timp cât acestea au dreptul la protecția civililor sau a obiectelor civile privind dreptul internațional al conflictelor armate;
- săvârșirea unui atac, atunci când se știe că un astfel de atac va provoca moartea sau rănirea civililor sau daunele aduse obiectelor civile vor fi pagube grave asupra mediului natural, ceea ce este în mod evident incomensurabil cu superioritatea militară generală;
- atacul asupra țintelor neprotejate și ne-militare ale unui oraș, al unui sat, al unei locuințe sau al unei clădiri sau al bombardării prin orice mijloace;
- uciderea sau de a rănirea unui combatant care, după ce a depus armele sau nemaiavând mijloace de a se apăra, s-a predat fără condiții;
- transferarea, direct sau indirect, de către o putere ocupantă, a unei părți a populației sale civile, în teritoriul pe care ea îl ocupă, sau deportarea ori transferarea în interiorul sau în afară teritoriului ocupat a totalității sau a unei părți a populației din acest teritoriu;
- lansarea în mod intenționat de atacuri împotriva clădirilor consacrate religiei, învățământului, artei, științei sau acțiunii caritabile, monumentelor istorice, spitalelor și locurilor unde bolnavii sau răniții sunt adunați, cu condiția ca aceste construcții să nu fie obiective militare;
- supunerea persoanelor aparținând părții adverse căzute în puterea sa la mutilări ori la experiențe medicale sau științifice de orice fel, care nu sunt motivate de un tratament medical, dentar sau spitalicesc, nici efectuate în interesul acestor persoane, ci care atrag moartea acestora sau le pun grav sănătatea în pericol;
- fapta de a declara că nu va fi îndurare pentru învinși;
- fapta de a distruge sau de a confisca bunurile inamicului, în afară de cazurile în care aceste distrugeri sau confiscări ar fi imperios ordonate de necesitățile războiului;
- fapta de a declara stinse, suspendate sau inadmisibile în justiție drepturile și acțiunile cetățenilor părții adverse;
- fapta unui beligerant de a constrânge cetățenii părții adverse să ia parte la operațiunile de război îndreptate împotriva țării lor, chiar dacă ei erau în serviciul acestui beligerant înainte de începerea războiului;
- jefuirea unui oraș sau a unei localități, chiar luate cu asalt;
- utilizarea de otravă sau arme otrăvitoare;
- utilizarea de gaze asfixiante, toxice sau asimilate și orice lichide, materii sau procedee analoage;
- utilizarea de gloanțe care se dilata sau se aplatizează cu ușurință în corpul uman, cum sunt gloanțele al căror înveliș dur nu acoperă în întregime mijlocul sau sunt perforate de tăieturi;
- folosirea de arme, proiectile, materiale și metode de luptă de natură să cauzeze daune de prisos sau suferințe inutile ori de a acționa fără discriminare cu violarea dreptului internațional al conflictelor armate;
- atingerile aduse demnității persoanei, îndeosebi tratamentele umilitoare și degradante;
- violul, sclavajul sexual, prostituția forțată, graviditatea forțată, sterilizarea forțată sau orice alta forma de violenta sexuală constituind o infracțiune grava la convențiile de la Geneva;
- fapta de a lansa intenționat atacuri împotriva clădirilor, materialului, unităților și mijloacelor de transport sanitar și a personalului care folosește, conform dreptului internațional, semnele distinctive prevăzute de convențiile de la Geneva;
- fapta de a înfometa în mod deliberat civili, ca metoda de război, privându-i de bunurile indispensabile supraviețuirii, inclusiv împiedicându-i intenționat să primească ajutoarele prevăzute de convențiile de la Geneva;
- fapta de a proceda la recrutarea și înrolarea copiilor de vârsta mai mica de 15 ani în forțele armate naționale sau de a-i face să participe activ la ostilități;
- atentatele la viața și la integritatea corporală, mai ales omorul sub toate formele sale, mutilările, tratamentele cu cruzime și tortura;
- atingerile aduse demnității persoanei, mai ales tratamentele umilitoare și degradante;
- condamnările pronunțate și execuțiile efectuate fără o judecată prealabilă, date de un tribunal legal constituit și cu respectarea garanțiilor judiciare general recunoscute ca indispensabile;
Practic, tot ce vedem că se întâmplă zilele astea în Ucraina, constituie de fapt crime de război, care cel mai probabil nu vor rămâne fără consecințe.
Cine are competența să judece crimele de război?
Potrivit art. 8 din Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale, competența în judecarea crimelor de război revine Curții Penale Internaționale (CPI).
Curtea Penală Internațională (sau Tribunalul Penal Internațional) este o instanță internațională permanentă, cu sediul la Haga în Olanda. Menirea și rolul acestei instituții juridice internaționale este de a judeca persoanele care au comis genociduri, crime de război și crime împotriva umanității.
Curtea este formată din 18 judecători, specialiști cu competențe recunoscute în dreptul penal sau în alte domenii relevante ale dreptului internațional, aleși pentru un mandat de 9 ani de către Adunarea Statelor Părți. Judecătorii nu sunt reprezentanți ai statelor, ci doar desemnați de către state și trebuie să se bucure de garanții de independență și imparțialitate.
Curtea este împărțită, de asemenea, pe secții, astfel: Secția preliminară (3 camere), Secția de Primă instanță (4 camere) și Secția apelurilor (1 cameră). Curtea mai este compusă și din biroul procurorului, condus de către un procuror ales de către Adunarea Statelor Părți pentru un mandat de 9 ani, precum și grefa curții care răspunde de problemele administrative și este condusă de grefier sub autoritatea Președintelui Curții.
Practic, Curtea Penală Internațională a fost creată pentru a asigura judecarea și pedepsirea indivizilor vinovați de comiterea unor fapte care încalcă în mod grav dreptul internațional, denumite crime internaționale. La art. 4 din Statutul CPI sunt enumerate crimele asupra cărora Curtea își exercită jurisdicția, respectiv: genocidul, crimele împotriva umanității, crimele de război și crima de agresiune.
În plus, pe lângă toate acestea, fiecare stat are obligația de a exercita jurisdicția penală asupra celor ce săvârșesc crime internaționale.
Care este procedura în fața Curții Penale Internaționale?
Procedura în fața Curții Penale Internaționale este reglementată la art. 13 din Statutul de la Roma al CPI, iar potrivit acestui articol Curtea poate fi sesizată prin 3 modalități, și anume:
- sesizarea făcută de către un stat parte;
- sesizarea făcută de Consiliul de Securitate al ONU care acționează în baza cap. VII al Cartei Națiunilor Unite;
- sesizarea proprio motu, atunci când procurorul se autosesizează și deschide el însuși o anchetă cu privire la faptele comise;
Investigarea unor fapte este decisă de către Biroul Procurorului. Dacă se decide că este vorba despre fapte ce constituie crime internaționale, atunci se va deschide o anchetă oficială, iar împotriva persoanelor suspectate se poate emite mandat de arestare, pus în circulație internațională. Investigațiile se desfășoară sub supravegherea unei Camere Preliminare, care se pronunță cu privire la deschiderea investigației oficiale, emiterea de mandate de arestare sau deferirea cazului către o cameră, spre judecare. Procesul se desfășoară în primă instanță, fiind disponibilă și o cale de atac. Camera se pronunță cu privire la vinovăția sau nevinovăția acuzatului, iar dacă este stabilită vinovăția poate pronunța o pedeapsă cu închisoarea de până la 30 de ani sau, în cazuri extrem de grave, detențiunea pe viață.
De asemenea, în cadrul acestei proceduri, există și o latură civilă, care permite victimelor să fie despăgubite.
