Decizia nr. 17/2017
6 minute • Pantaziu Magda Stefania • 16 martie 2018
Autorul sesizării
- excepție ridicată de Dragoș George Bîlteanu
- cere să se efectueze un control de constituționalitate a posteriori, pe cale de excepție, defensiv conform art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin.(2), 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992
Obiectul sesizării
- articolul 213 alin. (2):”Judecătorul de drepturi și libertăți sesizat conform alin. (1) fixează termenul de soluționare în camera de consiliu și dispune citarea inculpatului.”
- articolul 215 alin. (6):”În cursul urmăririi penale, durata măsurii controlului judiciar nu poate să depășească un an, dacă pedeapsa prevăzută de lege este amenda sau închisoarea de cel mult 5 ani, respectiv 2 ani, dacă pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de 5 ani.”
Motivarea sesizării
- pe durata controlului judiciar, persoana supusă acestei măsuri va suporta anumite restricții care vizează ab initio o restrângere/afectare a drepturilor și libertăților fundamentale statuate prin dispozițiile art. 26, 41, 44, 45, 48 și 49 din Constituție
- în anumite situații afectarea/restrângerea acestor drepturi este deosebit de drastică, fiind necesară respectarea cerinței de proporționalitate
- după cum se prevede în articolul 215 alin. (5), durata totală a arestării preventive ori a măsurii preventive a arestului la domiciliu în cursul urmăririi penale este de 180 de zile, în timp ce măsura controlului judiciar poate fi dispusă în cursul urmăririi penale pe o durată de 1 sau 2 ani. Acest articol este neconstituțional în raport cu articolul 16 din Constituție care tratează egalitatea în drepturi. În situația în care se constată neîndeplinirea condițiilor angajării răspunderii penale, apare caracterul discriminatoriu și se naște dreptul la repararea pagubei, dar doar în cazul în care o persoană este privată în mod ilicit de libertate.
- dispozițiile art. 213 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, deoarece nu reglementează termenul de soluționare a căii de atac împotriva măsurii preventive a controlului judiciar dispuse de procuror. Așa se ajunge la situația în care soluționarea căii de atac intervine după încetarea măsurii controlului judiciar, ceea ce contravine exigențelor impuse de prevederile constituționale invocate.
- prin reglementarea duratei maxime a controlului judiciar, legiuitorul asigură proporționalitatea între ingerința pe care măsura preventivă o determină în exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale și scopul urmărit prin aceasta, dedesfășurare în bune condiții a instrucției penale.
- din dispozițiilor art. 213 alin. (2) din Codul de procedură penală, reiese că între momentul expirării duratei inițiale a măsurii controlului judiciar și cel al soluționării plângerii formulate împotriva ordonanței de prelungire a măsurii, restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți consecutiv controlului judiciar își are temeiul în lege și decurge din efectul imediat al ordonanței procurorului. Procurorul are competența de a lua și de a prelungi măsura preventivă a controlului judiciar, iar inculpatului, dreptul de a contesta măsura la judecătorul de drepturi și libertăți.
Decizia Curții
- admite excepția de neconstituționalitate și constată că dispozițiile art. 213 alin(2) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care soluționarea plângerii împotriva ordonanței procurorului prin care s-a luat măsura controlului judiciar se face cu aplicarea prevederilor art. 204 alin. (4) din Codul de procedură penală
- respinge cererea de neconstituționalitate ridicată de același autor și constată că dispozițiile art. 215 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt constituționale
Motivarea deciziei
- a apreciat că se impune o interpretare sistematică a dispozițiilor procesual penale ale art. 215 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 213 alin. (1), (3), (6) și (7) din Codul de procedură penală.
- printr-o interpretare sistematică a dispozițiile procesual penale mai sus arătate, Curtea a constatat că reglementarea, în cuprinsul alineatului subsecvent celui cu privire la termenul de decădere, de 48 de ore, prevăzut pentru formularea plângerii împotriva măsurii procurorului de prelungire a controlului judiciar, din cuprinsul art. 213 din Codul de procedură penală, a obligației judecătorului de drepturi și libertăți sesizat de a stabili, în camera de consiliu, termenul de soluționare a plângerii promovate conform art. 215 alin. (5) din Codul de procedură penală echivalează cu impunerea cerinței stabilirii cu celeritate a acestui termen.
- se deduce obligația judecătorului de drepturi și libertăți de a stabili, în vederea analizei plângerii promovate împotriva ordonanței procurorului de prelungire a măsurii controlului judiciar, un termen cât mai scurt, de natură a asigura soluționarea acesteia în mod eficient.
- în practică, se manifestă o nesocotire a principiilor constituționale și convenționale aplicabile în materie, în sensul că soluționarea plângerii împotriva luării măsurii preventive a controlului judiciar sau a prelungirii acestei măsuri se realizează după ce măsura dispusă sau prelungirea acesteia a expirat sau la un termen îndepărtat față de momentul luării/prelungirii acestei măsuri.
- solicitarea adresată instanței judecătorești de a se pronunța asupra legalității și temeiniciei luării/prelungirii măsurii preventive a controlului judiciar reprezintă o modalitate de acces la justiție prin care persoana în cauză, ale cărei drepturi constituționale au fost restrânse, își exercită dreptul de a se adresa unei instanțe naționale competente să examineze pretențiile sale.
- efectivitatea este una dintre garanțiile liberului acces la justiție, statul având obligația de a garanta caracterul efectiv al accesului liber la justiție, dar și al dreptului la apărare.
- efectivitatea accesului la justiție nu se caracterizează doar prin posibilitatea instanței de judecată de a examina ansamblul mijloacelor, argumentelor și probelor prezentate și de a pronunța o soluție, ci și prin faptul că soluția pronunțată determină înlăturarea încălcării denunțate și a consecințelor sale pentru titularul dreptului încălcat.
- în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin.(6) din Codul de procedură penală, Curtea reține că acestea reglementează durata maximă a măsurii controlului judiciar dispusă în cursul urmăririi penale, respectiv un an sau doi ani, în funcție de pedeapsa prevăzută pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului.
- durata maximă pentru care pot fi dispuse măsurile preventive privative de libertate este de 180 de zile – aproximativ 6 luni, pe când durata maximă pentru care poate fi dispusă măsura preventivă a controlului judiciar este 1 an, respectiv 2 ani. Totodată, Curtea reține că dispunerea măsurii preventive a controlului judiciar de către organele judiciare are ca scop, conform art. 211-215 din Codul de procedură penală, asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată, precum și prevenirea săvârșirii unor noi infracțiuni.
