DECIZIA nr. 628 din 27 octombrie 2016

• Articole

14 minute • Monitorul Oficial • 16 ianuarie 2017

DECIZIA Nr. 628

din 27 octombrie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 787 alin. (5) din Codul de procedură civilă

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Sofronea.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 787 alin. (5) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ungureanu Ioana şi Mocanu Anişoara în Dosarul nr. 9.305/281/2015 al Judecătoriei Ploieşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.779 D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că prevederile criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 26 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 9.305/281/2015, Judecătoria Ploieşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 787 alin. (5) din Codul de procedură civilă.

Excepţia a fost ridicată de contestatoarele Ungureanu Ioana şi Mocanu Anişoara într-o cauză având ca obiect contestaţie la executare.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că, faţă de textul de lege criticat, terţul poprit nu poate formula contestaţie la executare, deşi art. 712 alin. (1) din codul de procedură civilă prevede că „împotriva executărilor silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare”. Ca urmare, sunt încălcate drepturile terţului poprit, deoarece acesta nu se poate adresa instanţei de judecată, atât timp cât, chiar dacă are interes în promovarea unei contestaţii la executare, textul de lege îi interzice, singurele apărări putând să le invoce în cadrul unei cereri de validare a popririi.

6. Judecătoria Ploieşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Prin dispoziţiile criticate, legiuitorul a înţeles să ofere terţului poprit o cale specială de contestare a actelor de executare emise împotriva sa, astfel că nu se poate susţine că este vorba de o îngrădire a dreptului de acces la instanţă. Împrejurarea că acesta nu are posibilitatea de a formula contestaţie la executare nu este de natură să încalce prevederile art. 21 şi art. 24 din Constituţie, atât timp cât, în validarea de poprire, terţul poprit are posibilitatea să conteste actele de executare şi să îşi exercite toate drepturile procesuale recunoscute de lege. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.

7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/7.442/2015, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 785 din 3 februarie 2016, prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocă în acest sens prevederile art. 126 şi art. 129 din Constituţie, precum şi statuările Curţii Constituţionale, potrivit cărora este în competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, principiul liberului acces la justiţie semnificând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza procedurile instituite în formele şi în modalităţile prevăzute de lege. Norma criticată trebuie analizată şi în contextul reglementării instituţiei validării popririi, prin art. 790 şi următoarele din Codul de procedură civilă. Din economia acestor dispoziţii legale rezultă că terţul poprit care nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi are posibilitatea de a-şi face apărările pe care le consideră necesare în faţa instanţei care soluţionează cererea de validare a popririi, judecată care se poate finaliza printr-o hotărâre, care poate face obiectul controlului judiciar pe calea apelului, prin care instanţa dispune validarea popririi sau, după caz, desfiinţarea popririi. În faţa acestei instanţe, terţul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepţiile şi toate mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi. Astfel fiind, dispoziţiile criticate, coroborate cu cele care configurează regimul juridic al instituţiei validării popririi, instituie mecanisme procedurale menite să satisfacă exigenţele normelor constituţionale, convenţionale şi legale privitoare la dreptul la un proces echitabil în termen rezonabil şi dreptul la apărare.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului și  Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 787 alin. (5) din Codul de procedură civilă, având următorul cuprins: „Terţul poprit nu va putea face contestaţie împotriva popririi. El îşi va formula apărările în instanţa de validare. ”

12. În opinia autoarelor excepţiei, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 24 privind dreptul la apărare, precum şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată, mai întâi, că, într-o jurisprudenţă constantă, începând cu Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, a statuat că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie, a căror stabilire este de competenţa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. Totodată, Curtea a reţinut că liberul acces la justiţie este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puţin o singură dată unei instanţe naţionale (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009). Curtea a mai reţinut că accesul liber la justiţie reprezintă facultatea fiecărei persoane de a se adresa unei instanţe judecătoreşti pentru apărarea drepturilor sale sau valorificarea intereselor sale legitime. Orice limitare a acestui drept, oricât de neînsemnată ar fi, trebuie să fie temeinic justificată, analizându-se în ce măsură dezavantajele create de ea nu cumva depăşesc posibilele avantaje (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 670 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 16 iunie 2011). Cât priveşte noţiunea de proces echitabil (perspectivă din care este invocat în prezenta cauză şi dreptul la apărare), aceasta presupune egalitatea mijloacelor în ceea ce priveşte părţile, adică posibilitatea ca fiecare dintre acestea să îşi expună cauza în faţa instanţei, în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ faţă de partea adversă (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 320 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 8 noiembrie 2004).

14. Reglementarea contestată în prezenta cauză priveşte instituţia popririi, adică acea formă a executării silite indirecte prin care se valorifică sumele de bani, titlurile de valoare ori alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deţinute în numele său de către o terţă persoană sau pe care acesta din urmă i le va datora în viitor, în baza unor raporturi juridice existente, creditorul subrogându-se în drepturile debitorului său, temporar şi condiţionat. S-au reţinut ca avantaje ale acestei forme de realizare a creanţelor rapiditatea sa, precum şi faptul că cel care plăteşte este întotdeauna terţul poprit, nefiind posibilă sustragerea debitorului de la executare.

15. Procedura popririi cuprinde, de regulă, două etape, respectiv înfiinţarea popririi şi validarea acesteia. În cadrul său, există de regulă trei subiecte, respectiv trei raporturi juridice: între creditorul popritor şi debitorul poprit (raport direct de la creditor la debitor); între debitorul poprit şi terţul poprit (raport direct de la creditor la debitor); între creditorul popritor şi terţul poprit (spre deosebire de raporturile juridice anterior menţionate, care preexistă înfiinţării popririi, acest raport juridic se naşte ca efect al validării popririi).

16. Analizând specificul etapelor menţionate din perspectiva terţului poprit, respectiv a efectelor pe care actele emise le produc în privinţa acestuia şi a interesului de a le contesta, Curtea observă că, în prima etapă menţionată, prin adresa de înfiinţare a popririi, executorul judecătoresc, alături de înştiinţarea în care se menţionează în mod obligatoriu titlul executoriu în temeiul căruia s-a înfiinţat poprirea, îi va pune în vedere terţului poprit şi interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani pe care i le datorează ori pe care i le va datora în viitor, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce face obiectul executării silite. Adresa de înfiinţare a popririi are natură juridică mixtă, de act de conservare (indisponibilizarea sumelor de bani sau a titlurilor de valoare pe care debitorul le datorează ori le va datora în viitor terţului poprit în baza unor raporturi juridice preexistente) şi de act de executare (cei interesaţi să invoce o cauză de nelegalitate a acesteia având deschisă calea contestaţiei la executare). Efectul înfiinţării popririi este de indisponibilizare a sumelor şi bunurilor poprite „în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit” [a se vedea art. 784 coroborat cu art. 783 alin. (2) din Codul de procedură civilă]. Obligaţiile terţului poprit, în această privinţă, sunt stabilite de art. 787 din Codul de procedură civilă, constând, în esenţă, în consemnarea şi plata sumei poprite către creditor.

17. Cât priveşte validarea popririi, aceasta nu este o fază obligatorie, ci intervine atunci când terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile mai sus arătate. Procedura validării este una contencioasă, presupune citarea creditorului popritor, debitorului poprit şi terţului poprit şi constă în verificarea de către instanţă a îndeplinirii condiţiilor legale pentru obligarea directă a terţului poprit. Aşadar, abia în această etapă este în discuţie obligaţia legală a acestuia din urmă. Ca urmare, din punctul de vedere al terţului poprit, cererea de validare a popririi constituie o veritabilă cerere de chemare în judecată, în care are posibilitatea de a invoca orice excepţii şi orice apărări de fond, pentru a demonstra inexistenţa datoriei, stingerea ei, nulitatea actului juridic ce constituie titlul executoriu invocat de creditorul popritor. Potrivit art. 790 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în acest cadru, „dacă din probele administrate rezultă că terţul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanţa va da o hotărâre de validare a popririi, prin care va obliga pe terţul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanţei, suma datorată debitorului iar, în caz contrar, va hotărî desfiinţarea popririi”. în conformitate cu dispoziţiile art. 791 din Codul de procedură civilă, „hotărârea dată cu privire la validarea popririi este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la comunicare”.

18. Examinând reglementarea de ansamblu a instituţiei popririi, astfel cum a fost configurată de noul Cod de procedură civilă, Curtea reţine că norma criticată reprezintă o modalitate de exercitare a accesului la justiţie a terţului poprit, în accepţiunea dată prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale mai sus invocată. Accesul la justiţie şi dreptul la apărare al acestui participant la procedura popririi sunt reglementate în concordanţă cu specificul celor două etape ale procedurii menţionate, înfiinţarea popririi şi validarea sa, respectiv cu raporturile juridice ce se nasc între părţi şi obligaţiile fiecăreia, corespunzător acestor etape. Curtea observă şi faptul că, faţă de reglementarea anterioară a aceleiaşi proceduri, termenul de formulare a cererii de validare a popririi este mai scurt (1 lună faţă de 3 luni), ceea ce semnifică intenţia legiuitorului de a creşte celeritatea acestei modalităţi de realizare a creanţelor, cu consecinţa configurării corespunzătoare a întregii proceduri a popririi.

19. De principiu, Curtea reţine că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cum sunt în cauză, definirea clară a etapelor popririi şi a posibilităţilor procedurale pe care le au subiecţii implicaţi (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 110 din 24 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 22 martie 2005). Astfel fiind, lipsa posibilităţii terţului poprit de a formula contestaţie la executare nu constituie o limitare a liberului acces la justiţie, câtă vreme terţul poprit nu poate fi obligat la plata sumelor poprite decât în baza hotărârii de validare a popririi, iar această hotărâre se pronunţă cu citarea sa, cadru în care are deplina libertate de a formula orice apărare va considera necesară. Mai mult, împotriva hotărârii de validare terţul poprit poate formula apel, în condiţiile legii. Rezultă aşadar că dispoziţiile criticate, coroborate cu cele care configurează regimul juridic al instituţiei validării popririi, instituie mecanisme procedurale menite să dea deplină eficienţă normelor constituţionale care consacră liberul acces la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, în accepţiunea statuată de Curte în jurisprudenţa sa constantă, fără a ridica problema unei încălcări ori restrângeri a acestor drepturi.