Parlamentul Romaniei1

Deputați pentru trei zile: Simularea Parlamentului României

6 minute • Mihai Alexandru-Laurentiu • 29 noiembrie 2017


În perioada 24-26 noiembrie, parlamentarii și-au părăsit temporar locul de muncă și au lăsat liber la “legiferat” unei noi generații: elevi și studenți adunați din toate județele țării să reprezinte interesul electoratului. Deși o simplă simulare, evenimentul a testat profund capacitatea și cunoștințele politice ale tinerilor implicați . Echipa Avocatoo a fost reprezentată prin Miruna-Casiana Dumitrașcu (Deputat de Teleorman) și Mihai Alexandru-Laurențiu (Deputat de București).

Ce este Simularea Parlamentului României?
Simularea Parlamentului României (Simpro) este un proiect organizat de două ori pe an (mai, respectiv noiembrie) de către Societatea Europeană de Justitie în parteneriat cu Societatea Studenților Universității București (SSUB), Asociatia JUNII și cu sprijinul Camerei Deputaţilor ce deservește intereselor elevilor şi studenţilor, prezentându-se sub formă unei simulări instituționale. Simularea Parlamentului României reprezintă un proiect naţional care pune accentul pe dezbatere și acțiune. Este un proiect care încurajează tânăra generație și nouă elită în implicarea în viaţa comunităţii, dezvoltarea simţului civic.
Juriștii și politică – o combinație reusita?

Ca o părere sinceră, nimic nu cred că te pregătește mai bine pentru politică decât studiile în Drept. Se zice, în mediul avocaților, că un proces se câștigă pe procedura la fel de bine cunoștințele cu privire la procedura politică, la raporturi instituționale și legale, la alte aspecte de formă îi oferă unui jurist un avantaj enorm pentru că el cunoaște “sistemul” și mecanismele legale de funcționare a acestuia. 
Legea – obiectul de studiu al unui jurist – este făcută de politicieni. Politicienii (marea majoritate nu au cunoștințe juridice), la rândul lor, au nevoie de juriști pentru a face legi având în vedere condițiile de formă. Cunoștințele juridice sunt indispensabile în mediul politic. Nu este o coincidență că mulți dintre politicienii care au ocupat înalte funcții în stat au avut studii superioare juridice: Barack Obama (Profesor de Drept Constituțional ), Nicolas Sarkozy (Avocat), politicieni de prestigiu la nivel international.
Ca o statistică, o parte considerabilă dintre participanți la Simularea Parlamentului României au fost studenți la Drept, iar funcțiile de conducere au fost ocupate în proporție de 90% de acestia. Insuși cel care a fost ales în calitate de Președinte al Camerei Deputaților este un student la Drept în anul II cu aspirații spre magistratură.

Implicarea tinerilor în politică – o necesitate?

Subiect foarte discutat în această simulare. S-a făcut referire la acest aspect în numeroase rânduri și chiar este de menționat că în România nivelul de implicare al tinerilor în politică (în orice mod, chiar și prin simplul, dar importantul fapt de a vota) este unul destul de nesemnificativ. Totuși, trebuie subliniat că, deși din punct de vedere cantitativ există probleme cu implicarea tinerilor, se compensează din punct de vedere calitativ. Sunt mai mult decât încrezător că există tineri de valoare care vor redefini clasa politică și ediția aceasta a Simulării Parlamentului mi-a confirmat acest lucru.

Feedback personal

Experiență de anul acesta a Simulării Parlamentului a fost cea care m-a frapat cel mai mult dintre toate la care am participat. Și o zic în sensul pozitiv. Bătălia politică a trecut în sfârșit într-un plan secundar și am reușit să ne concentrăm într-o manieră optimă pe legile pe care trebuia să le analizăm, dezbatem și votăm. E o constatare fericită – esență , obiectul și scopul simulării au primat asupra partizanatului politic.

Experiența per ansamblu nu a fost ceva cu totul nouă pentru mine, având în vedere că a fost a IV-a ediție la care am participat, însă de fiecare dată există ceva de învățat – strict personal, am reușit să îmi edific cunoștințele despre procedura, despre procesul legislativ, tehnică de legiferare și alte elemente relevante. Am avut ocazia și onoarea de a întâlni persoane de o valență aparte, de a consolida legături de prietenie. De asemenea, m-am bucurat să îmi revăd foști colegi de la edițiile anterioare. Faptul că participanți de la Simpro continuă să vină la fiecare ediție nouă indică multe lucruri: este un eveniment deosebit, interesant și în același timp plăcut, foarte bine organizat și pus la punct.
Activitatea mea de parlamentar pe timpul acestor trei zile s-a desfășurat cu seriozitate și responsabilitate. Cred că mulți dintre colegii mei au avut o activitate intensa și rezultatele s-au văzut . Am fost conștienți de faptul că, indiferent de natură evenimentului, indiferent că a fost doar o simulare, trebuia să tratăm sarcinile noastre într-o manieră riguroasă și să ni le ducem la indeplinire. Am avut deosebită onoare să fiu ales Președinte al Grupului Parlamentar PMP și, ulterior, Președinte al Comisiei de Muncă, Familie și Protecție Socială. Toate ședințele s-au desfășurat impecabil și am reușit să abordăm toate legile propuse – poate fi și meritul meu, însă consider că dacă nu am fi avut oameni cu adevărat implicați, dornici să se afirme și să își susțină poziția, dezbaterile pe care le-am fi purtat nu ar fi dus la același rezultat concretizat prin îmbunătățirea considerabilă a legilor pe ordinea de zi. Totuși, cred că cel mai eficient și cel mai plăcut am lucrat împreună cu propriul partid – colegii mei au avut un adevărat spirit de echipa și am fost mândru, sincer, să pot să îi reprezint.

Ca o concluzie a întregului eveniment, echipa Avocatoo a constatat că Simularea Parlamentului a fost o experiență cu adevărat unică , edificatoare din multe puncte de vedere, în cadrul căreia cunoștințele juridice au fost transpuse în practica, o experiență pe care speră să o repete la următoarea ediție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *