Dreptul de autor al roboților în era inteligenței artificiale
5 minute • Ioana Grosu • 17 iulie 2017
Dreptul de autor al roboților în era inteligenței artificiale este pus în dicutție ca urmare a unui grup de muzee din Țările de Jos, care au dezvăluit un portret intitulat “Următorul Rembrandt”, gest ce a fost catalogat drept înjositor pentru lumea artei.
Aceasta a fost o operă de artă generată de un calculator care a analizat mii de lucrări ale artistului olandez din secolul XVII, Rembrandt Harmenszoon van Rijn.
Calculatorul a folosit un mecanism de tipul „machine learning” pentru a analiza și a reproduce elemente tehnice și estetice în lucrările lui Rembrandt, incluzând aspecte precum culoarea, loviturile cu pensula și modelele geometrice. Rezultatul a fost un portret produs pe baza stilurilor și a motivelor găsite în arta lui Rembrandt, dar produse de algoritmi.
Acesta este doar un exemplu într-un număr tot mai mare de lucrări generate de computere. Un scurt roman scris de un program de calculator japonez în 2016 a ajuns în a doua rundă a unui premiu literar național. Firma deținută de Google, Deep Mind, a creat un software care poate genera muzică prin ascultarea înregistrărilor. Alte proiecte au constat în activitatea computerelor de a scrie poezii, editeza fotografii și de a compune un muzical.
Întrebarea care se ridică este cine deține dreptul de autor al unei opere generate de inteligența artificială? Aceasta nu este doar o întrebare academică. AI este deja folosit pentru a genera opere de muzică, jurnalism și jocuri, iar aceste lucrări ar putea fi teoretic considerate libere de drepturi de autor deoarece nu sunt create de un autor uman.
Acest lucru ar însemna că acestea ar putea fi utilizate în mod liber și refolosite de oricine și ar fi o veste proastă pentru companiile care le vând. Imaginați-vă că investiți milioane într-un sistem care generează muzică pentru jocuri video, doar pentru a afla că muzica nu este protejată prin lege și poate fi folosită fără plată de către oricine din lume.
Spre deosebire de opere de artă generate mai devreme de calculator, software-ul de învățare automată generează o creație cu adevărat creativă, fără vreo intervenție umană. AI nu este doar un instrument. În timp ce oamenii programează algoritmii, decizia – scânteia creativă – vine aproape în întregime din mașină.
Aceasta nu înseamnă însă că drepturile de autor ar trebui atribuite computerului. Mașinile nu au (încă) drepturi și statut de persoane conform legii. Dar asta nu înseamnă neapărat că nu ar trebui să existe nici un drept de autor. Nu toate drepturile de autor sunt deținute de persoane fizice, la urma urmei.
Companiile sunt recunoscute ca persoane juridice și li se atribuie adesea drepturi de autor pentru opere pe care nu le creează direct. Acest lucru se întâmplă, de exemplu, atunci când un studio de film angajează o echipă pentru a face un film sau un site web comisiază un jurnalist să scrie un articol. Deci, este posibil ca drepturile de autor să poată fi acordate persoanei (companiei sau celei umane) care a comandat în mod eficient IA să producă muncă pentru aceasta.
Actuala imagine juridică este de fapt mai complicată și se schimbă în funcție de locul în care trăiți, deoarece acesta nu este un domeniu care a fost tratat de tratatele internaționale privind drepturile de autor. În Marea Britanie și în alte țări, cum ar fi Irlanda și Noua Zeelandă, operele generate de calculator au drepturi de autor, care aparțin “persoanei prin care sunt întreprinse măsurile necesare pentru crearea lucrării”. Alte țări europene nu dispun de dispoziții similare în legislația lor, dar diferite jurisdicții, cum ar fi Spania și Germania, implică faptul că numai lucrările create de un om pot fi supuse protecției dreptului de autor. În plus, jurisprudența Curții Europene de Justiție a declarat, în diverse ocazii, că drepturile de autor se aplică numai operei originale, iar originalitatea trebuie să reflecte creația intelectuală a autorului. Aceasta este de obicei înțeleasă ca însemnând că o lucrare originală trebuie să reflecte personalitatea autorului, ceea ce înseamnă în mod clar că un autor uman este necesar pentru a exista o lucrare de copyright. În alte jurisdicții, situația este și mai complicată. În Australia, anumite jurisprudențe au declarat că o lucrare generată prin intervenția unui calculator nu ar putea avea drepturi de autor deoarece nu a fost produsă de un om. În SUA, situația este încă deschisă pentru a argumenta, diferiți experți lăsând loc interpretărilor dacă lucrările generate de calculator ar fi protejate sau nu. Este posibil ca lucrurile să devină și mai complexe, deoarece instrumentele AI sunt mai frecvent utilizate de către artiști și mașinile reușesc să reproducă creativitatea, ceea ce face mai greu să discerne dacă o lucrare de artă este făcută de un om sau de un computer. Progresele monumentale în materie de calcul și cantitatea excesivă de putere computațională, care devine disponibilă, ar putea face diferența. În acel moment, va trebui să decidem ce tip de protecție, dacă este cazul, să oferim operelor create de algoritmi inteligenți cu intervenție umană nimimă sau inexistentă. Modul cel mai sensibil pare să urmeze acele țări care acordă drepturi de autor persoanei care a făcut posibilă operațiunea AI, modelul britanic fiind exemplificativ în acest sens. Acest lucru va asigura companiilor siguranța de a continua să investească în tehnologie, existând condiții optime de a culege beneficiile.
Ce se va întâmpla atunci când vom începe să luăm în serios ideea de a atribui sau nu computerelor statulul și drepturile pe care oamenii le au astăzi, rămâne de văzut.
sursa traducere : thenextweb.com și theconversation.com