EXPERTIZA MEDICO LEGALA PSHIATRICA 1

Expertiza medico-legală psihiatrică

7 minute • Andreea Vintila • 15 ianuarie 2019


Expertiza medico-legală psihiatrică reprezintă o activitate tehnico-ştiinţifică specifică instituţiei medico-legale, ce constă în diagnosticarea stării psihice a persoanei experizate, oferind atât organelor de urmărire penală, cât şi instanţei de judecată o probă ştiinţifică prin intermediul căreia se stabileşte responsabilitatea (cu alte cuvinte, răspunde la întrebarea dacă persoana respectivă a acţionat sau nu cu discernământ).
Responsabilitatea, elementul esenţial ce implica posibilitatea tragerii la răspundere penală a suspectului/inculpatului, este o noţiune ce prezintă atât o valenţă juridică, cât şi una psihiatrică, cea din urmă reprezintând “totalitatea particularităţilor psihice ale individului care îl fac pe acesta capabil să înteleaga libertatea şi necesitatea acţiunilor sale şi să aprecieze consecinţele faptelor sale atunci când acţionează contrar normelor de convieţuire socială şi a legilor”.
Discernamântul, văzut din perspectivă medicală psihiatrică, reprezintă nucleul noţiunii juridice, acesta putând fi definit ca fiind functia psihică de sinteză prin care persoana este în măsură să conceapă planul unei acţiuni, etapele de desfăşurare ale acţiunii, cât şi urmările ce decurg din săvârşirea acţiunii. Este, deci capacitatea subiectului de drept de a-şi organiza motivat activitatea. Această funcţie depinde de două categorii de factori:

  1. a) de structura personalitatii individului;
  2. b) de structura conştiintei acestuia în momentul comiterii faptei.2

Din punctul de vedere al dreptului penal, o persoană este considerată că are discernământ dacă la momentul săvârşirii faptei îndeplinea două condiţii:

  1. Avea capacitatea psihică de a-şi da seama de caracterul şi urmările faptei pe care le săvârşeşte
  2. Avea capacitatea de a-şi manifesta conştient voinţa în raport cu o faptă determinată.3

Întrucât, Noul Cod Penal regelementează instituţia juridică a iresponsabilităţii făptuitorului (art 28 – NCP) aceasta reprezintând o cauză de neimputabilitate care prin natura sa înlătură atât caracterul penal al faptei cât şi, pe cale de consecinţă, răspunderea penală iar stabilirea existenţei discernământului prezintă importanţă atât în calificarea juridică a faptei, cât şi ulterior în individualizarea pedepselor, expertiza medico-legală psihiatrică este un element indispensabil al procesul de analiză al instanţei.
Principalul obiectiv al expertizei medico-legale psihiatrice este de a stabili discernământul unei persoane, starea psihică a unei persoane în momentul săvârşirii faptei, descoperirea tulburărilor ce îi pot afecta discenământul, gradul de discernământ în momentul săvârşirii faptei – discernământ diminuat în diferite procente – , finalmente dacă a fost conştientă de faptele sale şi de consecinţele lor.
Expertiza medico-legală psihiatrică se impune în următoarele cazuri:

  • Suspectul sau inculpatul este un minor cu vârsta cuprinsă între 14-16 ani
  • Suspectul sau inculpatul este mama acuzată de uciderea sau vătămarea copilului nou-născut ori a fătului
  • Organul de urmărire penală/instanţa de judecată are îndoială asupra discernământului suspectului/inculpatului în momentul săvârşirii infracţiunii ce face obiectul actuzaţiei.4

Expertiza poate fi dispusă în tot cursul urmăririi penale, reglementarea făcând trimitere la ambele calităţi procesuale ale persoanei cercetate.Specialiştii care au făcut parte din comisia de la elaborare a proiectului Noului Cod de prodedură penală sunt de părere că este atributul exclusiv al organelor de urmărire penală – organe de cercetare penală sau procuror – de a observa şi de a sesiza în vederea dispunerii unei expertize medico-legale psihiatrice, în cursul urmăririi penale.
Expertiza medico-legală psihiatrică se efectuează de către o comisie instituită în acest scop, formată dintr-un medic legist şi doi medici de specialitatea psihiatrie. Comisia poate funcţiona numai în centrele unde există servicii sau cabinete medico-legale şi spital sau secţii de psihiatrie. Daca expertiza priveste un minor în comisia de expertiză vor fi cooptaţi specialisti de neuropsihiatrie infantilă şi eventual psihopedagogi.
Faţă de poziţia suspectului/inculpatului, expertiza poate fi :

  1. Voluntară, atunci când suspectul/inculpatul îşi exprimă consimţământul cu privire la efectuarea ei (art 184 alin(3) NCPP). Consimţământul este exprimat în scris în faţa organelor de urmărire penală, în prezenţa unui avocat ales sau numit din oficiu, precum şi a ocrotitorului legal, în cazul minorilor. Dacă oricare dintre aceste condiţii nu este respectată, consimţământul poate fi apreciat ca viciat în procedura de cameră preliminară, cu consecinţa excluderii mijlocului de probă şi a probei în procesul penal.
  2. Nevoluntară, dacă suspectul/inculpatul refuză efectuarea expertizei sau, deşi şi-a exprimat consimtământul, nu se prezintă la instituţia medico-legală pentru efectuarea ei (art 184 alin (4) NCPP). În această categorie intră şi situaţia în care persoana îşi exprimă consimţământul pentru expertiză, dar refuză internarea medicală pentru investigaţii complexe (internarea nevoluntară – art 184 alin (5) NCPP). Pentru aducerea suspectului/inculpatului la sediul instituţiei medico-legale, procurorul, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa de judecată va emite un mandat de aducere, în temeiul art 265 alin (4)-(8) NCPP.4

Cât priveşte procedura de efectuare a expertizei, în cazul celei voluntare, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată dispune efectuarea acesteia, iar suspectul/inculpatul se prezintă de bunăvoie, în zilele şi orele fixate de comisie, pentru efectuarea expertizei. În situaţia în care suspectul/inculpatul nu se prezintă, comisia va anunţa organul de cercetare penală, care va sesiza procurorul sau instanţa de judecată pentru a se dispune emiterea unui mandat de aducere (art 184 alin (4) NCPP).
În cazul internării nevoluntare (art 184 alin (5) NCPP), în cursul urmăririi penale, procurorul este sesizat de către comisia de examinare cu privire la necesitatea internării suspectului/inculpatului în vederea expertizării. Procurorul apreciază dacă se impune internarea şi va proceda la sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunerea de internare medicală, pentru o durată ce nu poate depăşii 30 de zile (care poate fi prelungită doar o singură dată, pe o durată de 30 de zile, conform art 184 alin.(25) NCPP).
Judecătorul de drepturi şi libertăţi va stabili un termen de soluţionare a cererii, ce nu poate fi mai mare de 3 zile de la data sesizării. Judecata are loc în camera de consiliu, în prezenţa procurorului, a suspectului / inculpatului şi a apărătorului ales sau desemnat din oficiu. Suspectul/inculpatul a cărui internare se solicită beneficiază de drepturile pe care le are suspectul/inculpatul în cazul măsurilor preventive.
Suspectul/inculpatul are dreptul de a studia dosarul cauzei, precum şi propunerea de internare formulată de către procuror. Aceste drepturi pot fi exercitate direct sau prin intermediul avocatului.
Soluţionarea propunerii de internare nevoluntară poate avea loc şi în lipsa suspectului/ inculpatului, dacă acesta este dispărut, se sustrage sau când, din cauza stării de sănătăte sau din cauză de forţă majoră ori stare de necesitate, nu se poate prezenta (art 184 alin (9) NCPP).
Internarea nevoluntară poate fi dispusă şi în cursul judecăţii, de către instanţă, la propunerea comisiei medico-legale psihiatrice, procedura fiind cea prevăzută pentru faza urmăririi penale, dispoziţiile alin (6)-(9) ale art.148 NCPP aplicându-se în mod corespunzător.


Bibliografie

  1. univ.prof.dr. GC Curcă, Prof.Univ.Dr Valentin Iftenie, Conf. Dr. Valentin Gheorghiu – Medicină legală (Suport de curs pentru Facultatea de Drept), 2013, pag.70-72
  2. dr. Valentin Gheorghiu, Medicină Legală – note de curs, Universitatea de medicină şi farmacie Carol Davila – Facultatea de medicină, pag.167
  3. Antoniu, C.Bulai, Dicţionar de drept penal şi de procedură penală, Ed.Hamangiu, Bucureşti, pag.277
  4. Nicolae Volonciu , Andreea Simona Uzlau , Daniel Atasiei , Catalin Mihai Chirita , Teodor-Viorel Gheorghe , Cristinel Ghigheci , Raluca Morosanu , Georgiana Anghel-Tudor , Victor Vaduva , Corina Voicu; Noul Cod de procedură penală, Ed. Hamangiu, 2014; pag.388-390

Un răspuns

  1. Situația în care o persoană o persoană este lipsită de discernământ, adik are un tutore, cum este cazul meu la vârsta de 37 ani, de aproape 10 ani, fără a participa la un test de stabilire a discernământului, și având tutore își dorește restabilirea discernământului! Cum poate o astfel de persoană să-și recapete discernământul în cazul în care tutorele se opune acestui lucru!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *