facebook 1

Practica Facebook de a cere numele real – ilegală?

2 minute • Alex Cajvanean • 08 martie 2019


O instanță de judecată din Germania a hotărât că politica Facebook de a cere utilizatorilor să-și folosească numele real este ilegală. Conform instanței, pentru ca platforma să funcționeze în acord cu legislația germană privind protecția vieții private, utilizatorii trebuie să-și poată exercita dreptul de a se înscrie sub un pseudonim . Hotărârea vine de la Tribunalul Regional al Berlinului și a fost detaliată pe site-ul Federației Organizațiilor Consumatorilor Germani (abreviată VZBZ în germană), care a dat în judecată Facebook.
Deși Facebook a declarat că va ataca hotărârea, compania promite să pună platforma în acord cu legislația Uniunii Europene privind prelucrarea datelor cu caracter personal, intrată în vigoare în luna iunie a anului trecut. 
Instanța a considerat că politica Facebook de a cere numele real este un mijloc viclean de a obține consimțământul utilizatorilor privind colectarea informațiilor personale, întrucât permisiunea nu a fost cerută și primită în mod expres . S-a statuat de asemenea că Facebook ar fi trebuit să anunțe utilizatorii asupra setărilor standard ale platformei, care includ partajarea locației în conversații, și să clarifice posibilitatea de a le schimba. În plus, instanța a hotărât împotriva clauzelor care permiteau platformei să folosească pozele de profil în scopuri comerciale.
Cu toate acestea, Facebook a avut câștig de cauza în privința mai multor plângeri, una dintre ele privind gratuitatea serviciului, VZBZ susținând că utilizatorii “plătesc cu datele personale”.
Având în vedere că hotărârea provine de la o instanță regională de justiție și că urmează să fie atacată de ambele părți, e puțin probabil ca hotărârea să rămână definitivă în această formă. Rămâne, totuși, un semnal de alarmă pentru compania Facebook care se vede nevoită să se adapteze la cerințele unei organizații de protecție a consumatorilor precum VZBZ.
Facebook s-a ciocnit și în trecut de legile europene privind protecția și confidențialitatea datelor, întrucât acestea tind să fie mult mai stricte decât cele aflate în vigoare pe teritoriul Statelor Unite. Prin urmare, lupta Europei pentru consumatorii acestui serviciu ar putea conduce la consolidarea globală a dreptului la viață privată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *